ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2608/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2608/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 711/C din 21 iunie 2007, Tribunalul Comercial Argeș a admis cererea reclamantei SC C.M.M. SRL și a dispus obligarea pârâtei C.A.S. Argeș la plata sumei de 767.385,16 ron, cu titlu de pretenții contractuale și 50.000 ron penalități de întârziere, obligând pârâta și la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 4 din 24 ianuarie 2008, secția comercială, a Curții de Apel Brașov, a admis apelul formulat de pârâta C.A.S. Argeș, împotriva sentinței primei instanțe, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre judecare în primă instanță Secției civile a Tribunalului Brașov, iar cererea de suspendare formulată de apelanta- pârâtă a fost respinsă, reclamanta SC C.M.M.
SRL formulând recurs împotriva deciziei instanței de apel. În cadrul dosarului de apel, strămutat la Curtea de Apel Brașov, la cererea reclamantei, pârâta C.A.S. Argeș a formulat o cerere de suspendare provizorie a executării hotărârii apelate, până la soluționarea apelului, depunând și dovada de achitare a cauțiunii în cuantumul stabilit de instanță, având în vedere împrejurarea că reclamanta SC C.M.M. SRL a pornit executarea silită împotriva pârâtei C.A.S. Argeș, prin poprire, încălcând, în acest fel, dispozițiile O.G. nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, pe rolul Judecătoriei Pitești figurând o cerere de validare a popririi sumei cuprinse în sentința apelată. Secția comercială, a Curții de Apel Brașov, prin încheierea din data de 30 noiembrie 2007, a admis cererea formulată de petenta C.A.S.
a Județului Argeș și, în consecință, a dispus suspendarea provizorie a executării sentinței apelate până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul dosarului de apel. În data de 6 martie 2008, petenta C.A.S. a Județului Argeș a solicitat instanței să dispună restituirea cauțiunii plătită în vederea soluționării cererii de suspendare provizorie. Secția comercială a Curții de Apel Brașov, prin încheierea din data de 6 martie 2008, a respins, ca prematură, cererea formulată de petenta C.A.S. Argeș pentru restituirea cauțiunii, reținând, în esență, că fondul cauzei nu a fost soluționat în mod irevocabil, partea potrivnică declarând recurs, împotriva deciziei din apel. În data de 11 decembrie 2009, petenta C.A.S.
a Județului Argeș a solicitat, din nou, instanței să dispună restituirea cauțiunii plătită în vederea soluționării cererii de suspendare provizorie. Secția comercială, a Curții de Apel Brașov, prin încheierea din data de 12 ianuarie 2010, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta C.A.S. Argeș pentru restituirea cauțiunii, reținând, în esență, că fondul cauzei nu a fost, încă, soluționat, irevocabil și, de asemenea, că partea potrivnică a formulat cerere pentru plata despăgubirilor cuvenite. Împotriva acestei din urmă încheieri a declarat recurs recurenta C.A.S.
Argeș, arătând, în esență, că, prin anularea sentinței date de prima instanță, prin decizia instanței de apel, cererea de suspendare provizorie a rămas fără obiect de asemenea, că nu se poate bloca o cauțiune plătită pentru un titlu neexecutat, în același dosar născându-se un alt titlu executoriu a cărei suspendare necesită plata cauțiunii, că nu mai este justificată reținerea cauțiunii, deoarece decizia nr. 4 din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Secția comercială a Curții de Apel Brașov, a fost pusă în executare și că acțiunea în pretenții este prematură. Recursul este nefondat. Potrivit art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru formularea cererii de restituire a cauțiunii, trebuie îndeplinite, în prealabil, două condiții, respectiv, hotărârea de fond să fie irevocabilă, pe de o parte, iar pe de altă parte, partea interesată, în speță, reclamanta SC C.M.M. SRL să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune. În mod corect, a reținut instanța de apel că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ. deoarece hotărârea instanței de fond nu este irevocabilă – reclamanta SC C.M.M. SRL declarând recurs împotriva deciziei din apel, nesoluționat, încă și, de asemenea, această parte formulând și cerere pentru plata despăgubirilor cauzate prin întârzierea executării, din sumele plătite cu titlu de cauțiune.
Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta C.A.S. Argeș, împotriva încheierii Curții de Apel Brașov din 12 ianuarie 2010, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 6 iulie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.