ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4845/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată reclamanta SC K. România a solicitat, în contradictoriu

cu Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, suspendarea

Avizului nr. 145/E din 24 iunie 2009, privind clasarea în Lista Monumentelor

Istorice, grupa „B", a corpurilor A, B și C aparținând imobilului „fostă

fabrică de ciorapi" din municipiul Timișoara, județul Timiș, până la

soluționarea cererii de anulare a avizului, ce face obiectul dosarului nr.

708/2/2010 al Curții de Apel București.

În motivarea

cererii sale, reclamanta a arătat că a achiziționat imobilul la data de 18

ianuarie 2008, în scopul construirii unui hipermarket și a început demersuri în

vederea autorizării construcției, iar în urma solicitării fostului proprietar

al imobilului, pârâtul a emis Avizul nr. 56/E din 09 ianuarie 2007, prin care a

fost declanșată procedura de clasare parțială a fostei fabrici, aviz contestat

ulterior de SC T.I.

Reclamanta a

arătat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, atât cele procedurale, cât și cele materiale, întrucât

există un caz bine justificat și o pagubă iminentă.

În ceea ce

privește „cazul bine justificat", s-a evidențiat contradicția dintre

Avizul nr. 56/E din 09 ianuarie 2007 și Avizul nr. 145, dar și caracterul

executoriu, opozabil și irevocabil al Avizului nr. 56. S-a arătat că prin

starea de incertitudine pe care autoritățile au creat-o în privința imobilului

proprietatea reclamantei a fost nesocotit dreptul acesteia de proprietate și au

fost încălcate și dispozițiile legale menite a reprezenta o garanție a

respectării normelor procedurale, pârâtul încălcând, prin emiterea Avizului nr.

145, dispozițiile art. 480 C. civ., art. 44 alin. (5) din Constituție, art. 1

din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

În ceea ce

privește existența pagubei iminente, reclamanta a arătat că Avizul de clasare

în întregime a corpurilor A, B și C va produce consecințe greu de înlăturat prin

daune provocate în patrimoniul său și că emiterea ulterioară a Ordinului

Ministerului Culturii este un eveniment viitor previzibil, iar parcurgerea

procedurii de anulare a Ordinului de clasare, respectiv a procedurii declasării

va cauza pagube importante patrimoniale.

La data de

11 martie 2010, a fost depusă la dosarul cauzei întâmpinare de către pârât,

prin care s-a solicitat respingerea cererii.

Prin

sentința civilă nr. 3192 din 26 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare

formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Verificând

întrunirea condițiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu

raportare la art. 14 din aceeași lege și în considerarea situației de fapt

expuse, instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada unui caz bine

justificat și a pagubei iminente pe care o încearcă, urmare a emiterii Avizului

nr. 145, ce se cere a fi suspendat.

Astfel, în

ceea ce privește împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ,

instanța a constatat că avizul a fost emis cu respectarea dispozițiilor cuprinse

în art. 11 alin. (1), pct. 2 lit. e) și art. 33 lit. d) din Legea nr. 422/2001,

precum și a prevederilor art. 4 alin. (1) din Normele de clasare și

inventariere a monumentelor istorice aprobate cu Ordinul Ministerului Culturii

nr. 2260/2008.

S-a mai reținut

că avizul nr. 145/E din 24 iunie 2009 nu revocă primul aviz de clasare emis cu

privire la clădire, ci îl înlocuiește, în sensul că măsura de clasare adoptată

privește toate cele trei corpuri de clădire și nu doar fațadele, în raport de

analiza Plenului Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.

Cu referire

la încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, instanța a considerat că

cercetarea modului în care autoritatea publică a înțeles să limiteze folosința

imobilului pentru protejarea interesului public, în dauna interesului privat,

nu poate face obiectul analizei unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 15

din Legea nr. 554/2004, această împrejurare presupunând o verificare a fondului

cauzei.

În ceea ce

privește paguba iminentă, instanța a reținut că reclamanta a avut în vedere la

motivarea acesteia emiterea ulterioară a Ordinului Ministrului Culturii și

Cultelor de clasare a imobilului, împrejurare care ar avea ca și consecință

parcurgerea unei proceduri de anulare, respectiv a unei proceduri de declasare

a corpurilor A, B și C, procedură ce i-ar cauza pagube patrimoniale importante.

Instanța a

apreciat că aceste afirmații ar putea susține o eventuală cerere de suspendare

a ordinului de clasare, iar nu a avizului, act cu caracter premergător în

procedura instituită de art. 13 din Legea nr. 422/2001, că doar împrejurarea

emiterii unui aviz nu obligă la emiterea imediată a ordinului de clasare și că emiterea

primului aviz, nr. 56/E din 09 ianuarie 2007, nu a fost urmată nici până la

data sesizării instanței de emiterea unui ordin de clasare parțială.

În raport de

prevederile art. 15, cu trimitere la art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 13 și

art. 33 din Legea nr. 422/2001, instanța a considerat că reclamanta nu a probat

împrejurări care să afecteze legalitatea actului ce se solicită a fi suspendat

și nici iminența pagubei pe care o încearcă, astfel încât a respins cererea

acesteia ca neîntemeiată.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamanta SC K. România București a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

reclamanta SC K. România a arătat în esență următoarele:

- Hotărârea

recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 15 și art. 14

din Legea nr. 554/2004.

Se arată că

au fost îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea actului administrativ respectiv

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Consideră

recurenta - reclamantă că Avizul nr. 145 de clasare a celor 3 corpuri ale Fabricii

de Ciorapi Timișoara a fost emis cu nesocotirea dispozițiilor legale privitoare

la procedura de clasare a monumentelor istorice. Astfel se arată, au fost

încălcate dispozițiile art. 13 alin. (3) și (4) din Legea nr. 422/2001 în

sensul nerespectării obligației autorităților de a comunica proprietarului

imobilului declanșarea procedurii de clasare parțială a bunurilor.

De asemenea

se arată că având în vedere contradicția dintre Avizul nr. 145 și actele pe

care acesta le înlocuiește rezultă că acesta nu a fost emis în mod legal ci cu

nerespectarea dispozițiilor referitoare la revocarea actelor administrative.

A mai arătat

recurenta că marja de apreciere a autorității administrative trebuie să

respecte principiul legalității, al satisfacerii unui interes public și

principiul proporționalității.

Se arată că

în ceea ce privește condiția necesității prevenirii unei „pagube iminente”

aceasta există în speța dedusă judecății deoarece în contextul emiterii Avizului

nr. 145 de clasare a corpurilor A, B și C ale imobilului, emiterea ulterioară a

Ordinului Ministrului Culturii și Cultelor devine un eveniment viitor

previzibil.

- Hotărârea

recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea principiilor privitoare la revocarea

actelor administrative desprinse din Legea nr. 554/2004.

Se arată în

acest fel că avizul nr. 145 a fost emis cu nesocotirea dispozițiilor

referitoare privitoare la motivarea actelor administrative revocatorii.

Avizul nr.

145 revocă o serie de acte administrative devenite irevocabile, fiind în vădită

contradicție cu acestea.

- Hotărârea

este nelegală pentru că procedura de clasare a Corpurilor A,B și C a fost

declanșată la propunerea Muzeului Banatului care nu este „instituție publică cu

atribuții în domeniu” în conformitate cu art. 13 din Normele Metodologice de

clasare.

Pârâtul

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a formulat întâmpinare față de

motivele de recurs și a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece

reclamanta nu a făcut dovada unui caz justificat și a unei pagube iminente.

Analizând

motivele de recurs, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce

privește motivul de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor legale privind

procedura de clasare a monumentelor istorice, respectiv a art. 13 alin. (3) și (4)

din Legea nr. 422/2001.

Înalta Curte

reține că motivul invocat privește nelegalitatea avizului și nu un caz bine

justificat care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității avizului.

Instanța de fond a analizat motivul invocat și a constatat că declanșarea procedurii

de clasare a fost comunicată către proprietarul de la acea dată – 28 martie

2007 – respectiv SC T.I. , însă acest motiv nu reprezintă un caz bine

justificat în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În aceeași

ordine de idei, invocarea contradicției dintre avizul nr. 145 și actele pe care

le înlocuiește, marja de apreciere a autorității administrative, nu reprezintă

caz bine justificat ci împrejurări care presupun o verificare a fondului

cauzei, dacă s-au depășit sau nu limitele prevăzute de lege este o chestiune privind

legalitatea emiterii actului administrativ.

Condiția necesității

prevenirii unei pagube iminente din perspectiva emiterii ulterioare a Ordinului

de clasare, nu este realizată în lipsa unui caz bine justificat.

Referitor la

revocarea actelor administrative și la motivarea avizului nr. 145. Autoritatea

administrativă emitentă are dreptul de a revoca actul administrativ dar acest

drept trebuie exercitat în condițiile legii. Motivarea actului administrativ dă

posibilitatea judecătorului să realizeze un control de legalitate eficient al

acestuia.

Însă aceste susțineri

privind contrarietatea între cele două avize, indiciile săvârșirii unui exces

de putere de către autoritatea emitentă, pot fi analizate în cadrul unei

acțiuni principale în anularea actului administrativ și nu reprezintă motive de

suspendare, acestea țin de legalitatea acestuia.

Motivele

care privesc cazul bine justificat nu sunt aceleași cu cele care privesc

nelegalitatea actului administrativ.

Motivul privind

nelegalitatea procedurii de clasare - nu poate fi primit pentru rațiunile

expuse mai sus.

Cercetarea

și analizarea modului în care pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național

a înțeles să avizeze clasarea integrală a corpurilor A,B și C, considerând că

nu se justifică separarea valorii fațadelor de restul construcției, pentru

protejarea interesului public nu se poate face decât printr-o verificare a

fondului cauzei.

Înalta Curte

apreciază în consecință că reclamanta nu a dovedit care sunt acele elemente de

natură a afecta legalitatea actului și nici prejudiciul iminent, astfel că

instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică.

Față de cele

arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de casare sau

modificare a sentinței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC K. România București împotriva sentinței civile nr.

3192 din 26 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.