ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3088/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3088/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 1222/57/2008 la data de 18 august 2008, reclamanta
SC I. SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii, Cultelor
și Patrimoniului Național și Direcția Județeană Pentru Cultura, Culte și Patrimoniu
Cultural Național Sibiu să se constate nelegalitatea modului în care prima autoritate
pârâtă a soluționat contestația împotriva înștiințării de declanșare a procedurii
de clasare ca monument istoric a unor imobile aflate în proprietatea sa, răspuns
comunicat din 12 iunie 2008, precum și anularea instrucțiunii de declanșare a procedurii
de clasare și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții au depus întâmpinare
prin care au invocat excepția necompetenței materiale a instanței, prematuritatea
acțiunii, lipsa de interes, lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa
calității procesuale pasive.
Curtea de Apel Alba Iulia,
secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 195/F/CA din
17 decembrie 2008 a respins excepțiile invocate în cauză, iar pe fond, a respins
acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că, prin adresa din 12 iunie 2008, Ministerul Culturii,
Cultelor și Patrimoniului Național a comunicat reclamantei că nu este întemeiată
contestația acesteia, formulată împotriva înștiințării de clasare din 23
aprilie 2008, comunicată de Direcția Județeană pentru Cultura, Culte și Patrimoniu
Cultural Sibiu, prin care i s-a adus la cunoștință că în conformitate cu dispozițiile
art. 13 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 422/2001, s-a inițiat procedura de clasare
a mai multor clădiri din incinta imobilului situat în Sibiu, str. O.
Pe fondul cauzei, instanța
a reținut că date fiind dispozițiile art. 1, 2, 7 și 8 din Legea nr. 554/2004 nu
există nici o încălcare a unui drept subiectiv sau interes legitim al reclamantei
și chiar dacă răspunsul primit o nemulțumește pe aceasta, nu se constată existența
unei atitudini abuzive sau a unui refuz nejustificat din partea autorităților pârâte,
inclusiv prin prisma prevederilor Legii nr. 422/2001, a cărei procedură a fost urmată,
aceasta neprevăzând obligativitatea comunicării actelor întocmite cu ocazia inițierii
procedurii de clasare ca monument istoric.
Împotriva acestei sentințe,
în termen legal a declarat recurs societatea reclamantă SC I. SA, invocând motivul
de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând în principal
casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312
alin. (3) teza penultimă și art. 313 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar modificarea
în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin decizia nr. 4789/2009,
Î.C.C.J., secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei
și a casat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând
că în baza art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța trebuia să se pronunțe
și să pună în discuția părților toate aspectele invocate de părți, cum ar fi împrejurarea
invocată în acțiunea reclamantei că imobilele clădiri avute în vedere în înștiințarea
de clasare nu mai sunt proprietatea reclamantei începând cu 16 ianuarie 2008, precum
și cererea de probatoriu formulată de reclamantă cu privire la expertiza tehnică.
La rejudecare, cauza s-a
înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 1222.1/57/2008.
Reprezentantul pârâtei
Direcția Județeană pentru Cultura, Culte și Patrimoniu Cultural a invocat excepția
lipsei capacității de folosință și implicit de exercițiu a reclamantei, susținând
că nu mai există ca persoană juridică în urma divizării.
Instanța a respins excepția,
având în vedere că reclamanta a fost supusă unui proces de divizare parțială, continuând
să existe ca persoană juridică, păstrându-și denumirea, o parte din patrimoniu și
obiectul de activitate.
Prin sentința nr. 96/CA
din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins excepțiile invocate de
pârâți cu privire la necompetența instanței, a prematurității acțiunii, a lipsei
de interes a reclamantei, a lipsei calității procesuale active a reclamantei , a
lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și a inadmisibilității acțiunii;
a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA Sibiu; a anulat parțial
înștiințarea de declanșare a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de
pârâta Direcția Județeană Pentru Cultura, Culte și Patrimoniu Cultural Național
Sibiu și actul din 12 iunie 2008 privind soluționarea contestației al pârâtului
Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național cu privire la imobilele
înscrise în CF Sibiu, a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 19.526,49
RON cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.
Cu privire la excepții
invocate s-au reținut următoarele.
Sub aspectul competentei
materiale, s-a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că
reclamanta este nemulțumită de răspunsul primit la contestația sa adresată Ministerului
ca autoritate centrală, temeiul în drept al acțiunii fiind prevederile art. 1 și
8 din Legea nr. 554/2004, astfel că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 și respectând
principiul disponibilității părților, Curtea de Apel este competentă material în
soluționarea litigiului. Fiind o acțiunea întemeiată în principal pe dispozițiile
din legea contenciosului administrativ și nu doar pe legea specială aplicabilă în
acest domeniu s-a apreciat că acțiunea nu este prematură.
Reclamanta este nemulțumită
de faptul că înștiințarea de clasare o vizează ca titulară a dreptului de proprietate
asupra unui imobil, cât și de răspunsul primit la contestația formulată, astfel
că are interes în promovarea acțiunii și totodată calitate procesuală activă. Fiind
o acțiune îndreptată împotriva răspunsului Ministerului la contestația reclamantei
s-a constatat că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, iar înștiințarea
de clasare fiind emisă de Direcție se constată că și aceasta are calitate procesuală
pasivă.
Acțiunea nu este inadmisibilă
chiar dacă se atacă un act emis înainte de emiterea ordinului de clasare, întrucât
potrivit art. 13 alin. (1) și 14 alin. (7) din Legea nr. 422/2001 de la comunicarea
către proprietar sau către titularul altor drepturi reale a declanșării procedurii
de clasare și până la publicarea ordinului de clasare sau până la comunicarea neclasării,
dar nu mai mult de 12 luni, bunului imobil în cauză i se aplică regimul juridic
al monumentelor istorice, iar „În situația introducerii unei acțiuni în contencios
administrativ împotriva ordinului de clasare ori a comunicării declanșării procedurii
de clasare până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, asupra bunului
imobil în cauză se aplică regimul juridic al monumentelor istorice”.
Prin urmare, actul de
declanșare a procedurii de clasare produce efecte juridice, instituind obligații
în sarcina titularului dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale de respectare
a regimului juridic rezervat monumentelor istorice.
Pe fond, instanța a apreciat
acțiunea ca parțial întemeiată.
Potrivit hotărârii de
divizare nr. 29/2007 SC I. SA s-a divizat parțial, rezultând încă două noi societăți
SC C.A.I. SA Sibiu și SC V.I. SA Sibiu, la art. 5 din hotărâre prevăzându-se și
care este partea de patrimoniu transmisă acestora.
Hotărârea de divizare
a fost înscrisă în Registrul Comerțului la 16 ianuarie 2008, fiind emis certificatul
de înregistrare.
Prin urmare, reclamanta
nu mai era proprietara bunurilor de la pct. 5 lit. b) din hotărârea de divizare
din momentul înființării noii societăți SC C.A.I. SA Sibiu – 16 ianuarie 2008, aspect
opozabil de la această dată terților, inclusiv pârâților.
S-a apreciat că actul
de declanșare a procedurii de clasare este nul parțial, întrucât se adresează unei
persoane care nu este titulara dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra
imobilelor.
În urma întocmirii documentației
de clasare s-a primit avizul din 30 iulie 2008 doar pentru o parte din imobile,
respectiv pentru corpurile A, B, C, D și E din documentație – varianta I, respectiv
pentru imobilele înscrise în CF Sibiu, toate transmise prin divizare SC C.A.I.
SA Sibiu, pentru restul imobilelor înscrise în CF Sibiu declanșarea procedurii rămânând
fără efect.
Din perspectiva acestei
soluții a reținut Curtea că și adresa din 12 iunie 2008 privind respingerea contestației
reclamantei emisă de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor este nelegală.
Împotriva sentinței
nr. 96/CA din 13 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de
contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanta
SC I. SA precum și pârâții Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și patrimoniu
Cultural Național Sibiu și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, prin care
s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și: reclamanta SC I. SA, modificarea
sentinței recurate în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive de instanță,
în sensul anulării în totalitate a înștiințării de declanșare a procedurii de clasare
din 23 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și
Patrimoniu Național Sibiu și a actului din data de 12 iunie 2008 privind soluționarea
contestației formulate de reclamantă emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului
Național, cu obligarea în solidar a pârâtelor-intimate la plata cheltuielilor de
judecate efectuate de recurenta reclamantă; pârâta Direcția Județeană pentru Cultură,
Culte și Patrimoniul Cultural Național Sibiu, modificarea în tot a hotărârii recurate
în sensul respingerii contestației reclamantei ca inadmisibilă, cu obligarea reclamantei
la plata cheltuielilor de judecată; pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului
Național, modificarea în tot a sentinței atacate în principal în sensul respingerii
acțiunii ca fiind exercitată abuziv și, în subsidiar – în ipoteza menținerii soluției
de admitere în parte a acțiunii – în sensul respingerii cererii reclamantei de acordarea
cheltuielilor de judecată și de obligare a pârâților la plata către reclamantă a
sumei de 19.526,40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.
I. Reclamanta SC I.
SA Sibiu a învederat, prin motivele de recurs, următoarele:
Se impune anularea în
tot a celor două acte administrative contestate, instanța de fond având în vedere
la pronunțarea soluției un aviz din 30 iulie 2008 emis de Direcția Generală Patrimoniu
Cultural Național, prin care se propune clasarea în Lista monumentelor istorice,
categoria ansamblu, grupa ”B” a imobilului SC I. SA, fosta fabrică R., str. O.,
municipiul Sibiu, cu următoarele componente: Corpul A, Corpul B, Corpul C, Corpul
D, Corpul E. Cu privire la acest aviz recurenta reclamantă a precizat că așa cum
sugerează și titulatura (aceea de aviz favorabil) acest document are doar valoare
consultativă, nefiind apt de a produce efecte juridice cu privire la clasarea sau
neclasarea în Lista monumentelor istorice. Avizul este doar unul din documentele
necesare dosarului de clasare, ce urmează să fie înaintat C.N.A. și/sau C.N.M.I.,
pentru adoptarea hotărârii de clasare sau de neclasare, iar apoi ministrul culturii
și cultelor (potrivit art. 13 și următoarele din ordinul din 18 aprilie 2008 privind
aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice).
Or, din punctul de vedere al reclamantei, emiterea acestui aviz nu poate avea efectul
reținut de judecătorul fondului anume în sensul că pentru restul imobilelor înscrise
în C.F. Sibiu declanșarea procedurii a rămas fără efect, întrucât el nu comunică
recurentei și nici nu menționează explicit declasarea/neclasarea restului imobilelor
ce au constituit obiect al procedurii de clasare în lista monumentelor istorice.
Prin urmare, declanșarea procedurii nu rămâne fără efect până la data la care reclamantei
i se va comunica Hotărârea C.D.N.A. și/sau C.N.M.I. de neclasare a restului de imobile
(corpurile F-T).
A conchis reclamanta că
actele administrative contestate prin acțiune, anume înștiințarea de declanșare
a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de Direcția Județeană pentru Cultură,
Culte și patrimoniu Național Sibiu și actul din 12 iunie 2008 privind soluționarea
contestației formulate de recurentă, act emis de Ministerul Culturii, Cultelor și
Patrimoniului Național sunt nule în privința tuturor imobilelor (corpurilor de la
A la T) cuprinse în dosarul de clasare varianta I, nu numai în ceea ce privește
corpurile A, B, C, D, E, așa cum a reținut prima instanță. Având în vedere cele
mai sus menționate, reclamanta a considerat că instanța de fond a procedat la o
interpretare greșită a actului dedus judecății prin prisma avizului din 30 iulie
2008 emis de Direcția Generală Patrimoniu Cultural Național, admițând acțiunea numai
în parte. Totodată, recurenta reclamantă a opinat că judecătorul fondului, admițând
acțiunea numai în parte, a făcut și o interpretare și aplicare greșită a legii,
în speță a prevederilor care guvernează procedura de clasare a monumentelor istorice
și anume Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și a ordinului
din 18 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere
a monumentelor istorice, acordând avizului mai sus menționat efectele juridice pe
care legea nu i le acorda.
II. Pârâta Direcția Județeană
pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu a susținut, prin motivele
cererii de recurs, că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea
greșită a legii, dându-se eronat prioritate, fără temei legal, prevederilor
art. 249 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, în dauna regimului special
al imobilelor, cu referire la publicitatea imobiliară ca moment al opozabilității
dreptului față de terți. Or, în cartea funciară, la data emiterii înștiințării de
clasare, nu era operată modificarea operată prin divizarea SC I. SA Sibiu, astfel
că au fost respectate prevederile legale în materie.
III. Pârâtul Ministerul
Culturii și Patrimoniului Național a relevat, prin motivele cererii de recurs, că
instanța de fond a reținut eronat că față de terți hotărârea de divizare produce
efecte de la data înregistrării în Registrul Comerțului conform prevederilor
art. 249 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările
și completările ulterioare, în opinia recurentului pârât fiind incidente, prin raportare
la obiectul cererii de chemare în judecată, exclusiv dispozițiile Legii nr. 7/1996
a cadastrului și a publicității imobiliare. În speță, s-a arătat, instanța de fond
nu a examinat și nu s-a pronunțat cu privire la împrejurarea înscrierii în cartea
funciară a hotărârii de divizare și, nici corelativ, la momentul radierii înscrierii
dreptului de proprietate, făcută în temeiul actului care exprimă consimțământul
titularului la stingerea acestui drept, prin aceasta pronunțând, prin omisiune,
o hotărâre insuficient motivată, susceptibilă de a fi reformată prin admiterea recursului,
știind fiind că Legea nr. 7/1996 reprezintă exclusiv și unitar cadru legislativ
de publicitate imobiliară, opozabilă erga omnes, fiind irelevant statutul juridic
și obiectul de activitate al proprietarului fie el persoană fizică fie persoană
juridică, organizată ca societate pe acțiuni, O.N.G., societate comercială, etc.
Recurentul Ministerul
Culturii și Patrimoniului Național a invocat excepția exercitării abuzive a drepturilor
procesuale de către reclamantă, constând în formularea cu rea-credință a acțiunii
și a căii de atac, în condițiile în care nimic nu a împiedicat această parte să
depună înscrisurile de care s-a prevalat în sprijinul acțiunii în contencios administrativ
încă din faza promovării contestației sau plângerii prealabile către Ministerul
Culturii și Patrimoniului Național. A apreciat pârâtul recurent că abuzul de drept
procesual al reclamantei, săvârșit prin omisiunea comunicării statutului său juridic
actual, în faza soluționării contestației, plângerii prealabile și a acțiunii, în
primul ciclu procesual al fondului a împiedicat recurenta să intervină cu oportunitate
la acel moment în soluționarea pe cale administrativă a plângerii prealabile, singura
etapă în care autoritatea emitentă a actului administrativ atacat este în măsură
să-și exercite în regim de putere publică drepturile și obligațiile în calitatea
sa de subiect de drept administrativ, evitându-se astfel etapa controlului judecătoresc
de legalitate, urmare sesizării instanței judecătorești pe calea acțiunii în anularea
actului administrativ.
În ipoteza în care se
va menține soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, recurentul Ministerul
Culturii și Patrimoniului Național a solicitat respingerea ca nefondată a cererii
accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere lipsa oricărei
culpe procesuale a instituției, vădit induse în eroare pe parcursul soluționării
pricinii în cele trei cicluri procesuale – fond, recurs, rejudecare în fond. În
speță, s-a precizat, soluția pronunțată de instanța de fond nu este deplin favorabilă
reclamantei, în sensul că acesteia i-a fost admisă în parte acțiunea cu consecința
anulării parțiale a celor două acte administrative atacate, ceea ce – în opinia
recurentei – naște prezumția existenței culpei procesuale exclusiv în sarcina sa,
urmare prestației efectuate cu rea-credință de către reprezentantul acesteia. În
aceste condiții, instanța de fond era obligată să se pronunțe în funcție de apărările
ambelor părți, privind temeinicia pretențiilor acordării cheltuielilor de judecată,
cu atât mai mult cu cât întinderea lor, stabilită într-un cuantum substanțial de
19.526,49 RON nu se justifică de fel, în raport cu întinderea și calitatea prestației
avocatului reclamantei, exercitată abuziv, vădit dolosivă, în ipoteza admiterii
excepției exercitării abuzive a drepturilor procesuale.
Prin întâmpinarea formulată
în cauză reclamanta SC I. SA Sibiu a solicitat respingerea recursurilor declarate
de către Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Sibiu și
de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național ca nefondate, cu motivarea
că aceste sunt netemeinice și nelegale.
Recursurile sunt nefondate,
pentru considerentele ce urmează:
În mod întemeiat, prin
sentința pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ
și fiscal, au fost respinse excepțiile invocate de pârâți cu privire la necompetența
instanței, la prematuritatea acțiunii, la lipsa de interes a reclamantei, la lipsa
calității procesuale active a reclamantei, la lipsa calității procesuale pasive
a pârâtelor și a inadmisibilității acțiunii, și a fost admisă în parte acțiunea
reclamantei SC I. SA Sibiu cu consecința anulării parțiale a înștiințării de declanșare
a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcția Județeană pentru
Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu și a actului din 12 iunie 2008
privind soluționarea contestației reclamantei emis de Ministerul Culturii și Cultelor
cu privire la imobilele înscrise în C.F. Sibiu și a obligării pârâtelor la plata
în favoarea reclamantei a sumei de 19.526,49 RON cu titlu de cheltuieli de judecată
în toate ciclurile procesuale.
Judecătorul fondului a
făcut, prin hotărârea recurată, o corectă aplicare a legii la împrejurările de fapt
ale pricinii, reținând în mod corect că în raport de prevederile din Legea nr. 422/2001
privind protejarea monumentelor istorice, republicată, în forma în vigoare la data
emiterii înștiințării, era obligatoriu ca declanșarea procedurii de clasare să fie
comunicată titularului dreptului de proprietate asupra imobilului considerat monument
istoric, și că sunt aplicabile în litigiu prevederile art. 249 lit. a) din Legea
nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare,
care au caracter special și se aplică cu prioritate față de reglementările generale
din materia publicității imobiliare prevăzute în Legea nr. 7/1996 a cadastrului
și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare.
Într-adevăr, potrivit
dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor
istorice, republicată în anul 2006, procedura de clasare se declanșează de către
direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv
a municipiului București, iar conform art. 14 din același act normativ, ”(1) Serviciile
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor au obligația de a comunica
de îndată proprietarului, titularului dreptului de administrare sau, respectiv,
titularului altui drept real asupra bunului imobil declanșarea procedurii de clasare
sau de declasare. (2) De la data comunicării către proprietar sau către titularul
dreptului altor drepturi reale a declanșării procedurii de clasare și până la publicarea
ordinului de clasare sau până la comunicarea neclasării, după caz, dar nu mai mult
de 12 luni, bunului imobil în cauză i se aplică regimul juridic al monumentelor
istorice”.
Pe de altă parte, se reține
că hotărârea de divizare parțială a SC I. SA a fost înscrisă în Registrul Comerțului
la data de 16 ianuarie 2008, iar în conformitate cu prevederile art. 249 lit. a)
din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările
ulterioare, divizarea - în cazul constituirii uneia sau mai multor societăți noi
-produce efecte, între părți și față de terți, de la data înmatriculării în Registrul
Comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele. Divizarea are ca efect, în
condițiile art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, transferul, atât în
raporturile dintre societatea absorbită sau divizată și societatea absorbantă/societățile
beneficiare, cât și în raporturile cu terții, către societatea absorbantă sau fiecare
dintre societățile beneficiare al tuturor activelor și pasivelor societății absorbite/divizate.
În aceste condiții, cum s-a probat că reclamanta nu mai era proprietara bunurilor
de la pct. 5 lit. b) din hotărârea de divizare din momentul înființării SC
C.A.I. SA Sibiu din data de 16 ianuarie 2008, în mod întemeiat s-a apreciat, de
instanța de fond, că actul de declanșare a procedurii de clasare - și implicit actul
emis în soluționarea contestației reclamantei - este nul parțial, el vizând o persoană
juridică care nu mai era, la data de 23 aprilie 2008 și ulterior, în condițiile
legii, titulara dreptului de proprietate sau altui drept real asupra imobilelor
menționate în înștiințarea de declanșare a procedurii de clasare.
Soluția declarării nulității
parțiale a actelor administrative atacate, numai cât privește corpurile A, B, C,
D și E din documentație – varianta I, respectiv pentru imobilele înscrise în C.F.
Sibiu, toate transmise prin divizare de la SC I. SA Sibiu la SC C.A.I. SA Sibiu,
pentru care în urma întocmirii documentației de clasare s-a primit avizul favorabil
de clasare din 30 iulie 2008 al Direcției Generale Patrimoniu Cultural Național
din Ministerul Culturii și Cultelor (antecesorul Ministerului Culturii și Patrimoniului
Național), este justificată, întrucât chiar dacă avizul menționat nu are efectul
juridic expres stabilit prin lege de neclasare a restului imobilelor, rezultă, din
interpretarea sistematică a reglementărilor referitoare la procedura de protejare
a monumentelor istorice, cuprinse în Legea nr. 422/2001, cu modificările și completările
ulterioare, că emiterea ordinului ministrului culturii și patrimoniului național
de clasare sau de declasare are loc numai pe baza propunerilor C.N.M.I. Or, avizul
favorabil din 30 iulie 2008 a Direcției Generale Patrimoniu Cultural Național din
fostul Minister al Culturii și Cultelor, a fost întocmit pe baza documentației înaintată
de Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu
cu adresa din 16 aprilie 2008, ce a fost analizată în ședința secțiunii de evidență
a C.N.M.I. din data de 14 iulie 2008 și a fost validată în Plenul C.N.M.I. din data
de 30 iulie 2008.
Excepția invocată în recurs
de pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Naționale, anume a exercitării abuzive
a drepturilor procesuale de către reclamantă, constând în formularea cu rea-credință
a acțiunii și a căii de atac, în condițiile în care reclamanta a omis să comunice
date și elemente despre statutul său juridic actual în faza soluționării contestației,
a plângerii prealabile și a acțiunii, în primul ciclu procesual al fondului, nu
este fondată, în litigiu nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 723 din
C. proc. civ. Reclamanta, în mod evident, nu a formulat acțiunea în contencios administrativ
și căile legale de atac recunoscute de lege cu rea-credință și contrar scopului
în vederea căruia au fost recunoscute, ci în condițiile art. 21 și 52 din Constituția
României și art. 1 alin. (1) și art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pentru protecția drepturilor
și a intereselor sale legitime.
Este neîntemeiată și critica
adusă hotărârii pronunțate de judecătorul fondului sub aspectul acordării cheltuielilor
de judecată, prima instanță făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 274 și
276 din C. proc. civ. Or, atâta vreme cât prin hotărârea instanței de fond au fost
respinse excepțiile invocate de pârâte și a fost admisă în parte acțiunea, cu consecința
anulării parțiale a actelor administrative atacate pe calea contenciosului administrativ,
pârâtele au ”căzut în pretenții”, cu alte cuvinte au pierdut procesul și se află
prin urmare în culpă procesuală, fiind îndatorate astfel la plata cheltuielilor
de judecată suportate de reclamantă.
În raport de cele mai
sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate
și că hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate
de SC I. SA Sibiu, de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și de Direcția
Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu împotriva
sentinței nr. 96/CA din data de 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția
de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate
de SC I. SA, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Direcția Județeană
pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu împotriva sentinței
nr. 96/CA din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ
și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 26 mai 2011.