ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3088/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 1222/57/2008 la data de 18 august 2008, reclamanta SC I. SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și Direcția Județeană Pentru Cultura, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu să se constate nelegalitatea modului în care prima autoritate pârâtă a soluționat contestația împotriva înștiințării de declanșare a procedurii de clasare ca monument istoric a unor imobile aflate în proprietatea sa, răspuns comunicat din 12 iunie 2008, precum și anularea instrucțiunii de declanșare a procedurii de clasare și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâții au depus întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței materiale a instanței, prematuritatea acțiunii, lipsa de interes, lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa calității procesuale pasive. Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 195/F/CA din 17 decembrie 2008 a respins excepțiile invocate în cauză, iar pe fond, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin adresa din 12 iunie 2008, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a comunicat reclamantei că nu este întemeiată contestația acesteia, formulată împotriva înștiințării de clasare din 23 aprilie 2008, comunicată de Direcția Județeană pentru Cultura, Culte și Patrimoniu Cultural Sibiu, prin care i s-a adus la cunoștință că în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 422/2001, s-a inițiat procedura de clasare a mai multor clădiri din incinta imobilului situat în Sibiu, str. O. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că date fiind dispozițiile art. 1, 2, 7 și 8 din Legea nr. 554/2004 nu există nici o încălcare a unui drept subiectiv sau interes legitim al reclamantei și chiar dacă răspunsul primit o nemulțumește pe aceasta, nu se constată existența unei atitudini abuzive sau a unui refuz nejustificat din partea autorităților pârâte, inclusiv prin prisma prevederilor Legii nr. 422/2001, a cărei procedură a fost urmată, aceasta neprevăzând obligativitatea comunicării actelor întocmite cu ocazia inițierii procedurii de clasare ca monument istoric.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs societatea reclamantă SC I. SA, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând în principal casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 alin. (3) teza penultimă și art. 313 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Prin decizia nr. 4789/2009, Î.C.C.J., secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei și a casat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că în baza art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., instanța trebuia să se pronunțe și să pună în discuția părților toate aspectele invocate de părți, cum ar fi împrejurarea invocată în acțiunea reclamantei că imobilele clădiri avute în vedere în înștiințarea de clasare nu mai sunt proprietatea reclamantei începând cu 16 ianuarie 2008, precum și cererea de probatoriu formulată de reclamantă cu privire la expertiza tehnică. La rejudecare, cauza s-a înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 1222.1/57/2008. Reprezentantul pârâtei Direcția Județeană pentru Cultura, Culte și Patrimoniu Cultural a invocat excepția lipsei capacității de folosință și implicit de exercițiu a reclamantei, susținând că nu mai există ca persoană juridică în urma divizării.

Instanța a respins excepția, având în vedere că reclamanta a fost supusă unui proces de divizare parțială, continuând să existe ca persoană juridică, păstrându-și denumirea, o parte din patrimoniu și obiectul de activitate.

Prin sentința nr. 96/CA din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins excepțiile invocate de pârâți cu privire la necompetența instanței, a prematurității acțiunii, a lipsei de interes a reclamantei, a lipsei calității procesuale active a reclamantei , a lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și a inadmisibilității acțiunii; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA Sibiu; a anulat parțial înștiințarea de declanșare a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcția Județeană Pentru Cultura, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu și actul din 12 iunie 2008 privind soluționarea contestației al pârâtului Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național cu privire la imobilele înscrise în CF Sibiu, a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 19.526,49 RON cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

Cu privire la excepții invocate s-au reținut următoarele. Sub aspectul competentei materiale, s-a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că reclamanta este nemulțumită de răspunsul primit la contestația sa adresată Ministerului ca autoritate centrală, temeiul în drept al acțiunii fiind prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, astfel că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 și respectând principiul disponibilității părților, Curtea de Apel este competentă material în soluționarea litigiului. Fiind o acțiunea întemeiată în principal pe dispozițiile din legea contenciosului administrativ și nu doar pe legea specială aplicabilă în acest domeniu s-a apreciat că acțiunea nu este prematură.

Reclamanta este nemulțumită de faptul că înștiințarea de clasare o vizează ca titulară a dreptului de proprietate asupra unui imobil, cât și de răspunsul primit la contestația formulată, astfel că are interes în promovarea acțiunii și totodată calitate procesuală activă. Fiind o acțiune îndreptată împotriva răspunsului Ministerului la contestația reclamantei s-a constatat că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, iar înștiințarea de clasare fiind emisă de Direcție se constată că și aceasta are calitate procesuală pasivă.

Acțiunea nu este inadmisibilă chiar dacă se atacă un act emis înainte de emiterea ordinului de clasare, întrucât potrivit art. 13 alin. (1) și 14 alin. (7) din Legea nr. 422/2001 de la comunicarea către proprietar sau către titularul altor drepturi reale a declanșării procedurii de clasare și până la publicarea ordinului de clasare sau până la comunicarea neclasării, dar nu mai mult de 12 luni, bunului imobil în cauză i se aplică regimul juridic al monumentelor istorice, iar „În situația introducerii unei acțiuni în contencios administrativ împotriva ordinului de clasare ori a comunicării declanșării procedurii de clasare până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, asupra bunului imobil în cauză se aplică regimul juridic al monumentelor istorice”.

Prin urmare, actul de declanșare a procedurii de clasare produce efecte juridice, instituind obligații în sarcina titularului dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale de respectare a regimului juridic rezervat monumentelor istorice. Pe fond, instanța a apreciat acțiunea ca parțial întemeiată. Potrivit hotărârii de divizare nr. 29/2007 SC I. SA s-a divizat parțial, rezultând încă două noi societăți SC C.A.I. SA Sibiu și SC V.I. SA Sibiu, la art. 5 din hotărâre prevăzându-se și care este partea de patrimoniu transmisă acestora. Hotărârea de divizare a fost înscrisă în Registrul Comerțului la 16 ianuarie 2008, fiind emis certificatul de înregistrare. Prin urmare, reclamanta nu mai era proprietara bunurilor de la pct. 5 lit. b) din hotărârea de divizare din momentul înființării noii societăți SC C.A.I.

SA Sibiu – 16 ianuarie 2008, aspect opozabil de la această dată terților, inclusiv pârâților. S-a apreciat că actul de declanșare a procedurii de clasare este nul parțial, întrucât se adresează unei persoane care nu este titulara dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra imobilelor. În urma întocmirii documentației de clasare s-a primit avizul din 30 iulie 2008 doar pentru o parte din imobile, respectiv pentru corpurile A, B, C, D și E din documentație – varianta I, respectiv pentru imobilele înscrise în CF Sibiu, toate transmise prin divizare SC C.A.I. SA Sibiu, pentru restul imobilelor înscrise în CF Sibiu declanșarea procedurii rămânând fără efect. Din perspectiva acestei soluții a reținut Curtea că și adresa din 12 iunie 2008 privind respingerea contestației reclamantei emisă de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor este nelegală.

Împotriva sentinței nr. 96/CA din 13 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanta SC I. SA precum și pârâții Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și patrimoniu Cultural Național Sibiu și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și: reclamanta SC I. SA, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive de instanță, în sensul anulării în totalitate a înștiințării de declanșare a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Sibiu și a actului din data de 12 iunie 2008 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, cu obligarea în solidar a pârâtelor-intimate la plata cheltuielilor de judecate efectuate de recurenta reclamantă; pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Sibiu, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii contestației reclamantei ca inadmisibilă, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată; pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național,

modificarea în tot a sentinței atacate în principal în sensul respingerii acțiunii ca fiind exercitată abuziv și, în subsidiar – în ipoteza menținerii soluției de admitere în parte a acțiunii – în sensul respingerii cererii reclamantei de acordarea cheltuielilor de judecată și de obligare a pârâților la plata către reclamantă a sumei de 19.526,40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

I. Reclamanta SC I. SA Sibiu a învederat, prin motivele de recurs, următoarele: Se impune anularea în tot a celor două acte administrative contestate, instanța de fond având în vedere la pronunțarea soluției un aviz din 30 iulie 2008 emis de Direcția Generală Patrimoniu Cultural Național, prin care se propune clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupa ”B” a imobilului SC I. SA, fosta fabrică R., str. O., municipiul Sibiu, cu următoarele componente: Corpul A, Corpul B, Corpul C, Corpul D, Corpul E. Cu privire la acest aviz recurenta reclamantă a precizat că așa cum sugerează și titulatura (aceea de aviz favorabil) acest document are doar valoare consultativă, nefiind apt de a produce efecte juridice cu privire la clasarea sau neclasarea în Lista monumentelor istorice.

Avizul este doar unul din documentele necesare dosarului de clasare, ce urmează să fie înaintat C.N.A. și/sau C.N.M.I., pentru adoptarea hotărârii de clasare sau de neclasare, iar apoi ministrul culturii și cultelor (potrivit art. 13 și următoarele din ordinul din 18 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice). Or, din punctul de vedere al reclamantei, emiterea acestui aviz nu poate avea efectul reținut de judecătorul fondului anume în sensul că pentru restul imobilelor înscrise în C.F. Sibiu declanșarea procedurii a rămas fără efect, întrucât el nu comunică recurentei și nici nu menționează explicit declasarea/neclasarea restului imobilelor ce au constituit obiect al procedurii de clasare în lista monumentelor istorice.

Prin urmare, declanșarea procedurii nu rămâne fără efect până la data la care reclamantei i se va comunica Hotărârea C.D.N.A. și/sau C.N.M.I. de neclasare a restului de imobile (corpurile F-T). A conchis reclamanta că actele administrative contestate prin acțiune, anume înștiințarea de declanșare a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și patrimoniu Național Sibiu și actul din 12 iunie 2008 privind soluționarea contestației formulate de recurentă, act emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național sunt nule în privința tuturor imobilelor (corpurilor de la A la T) cuprinse în dosarul de clasare varianta I, nu numai în ceea ce privește corpurile A, B, C, D, E, așa cum a reținut prima instanță.

Având în vedere cele mai sus menționate, reclamanta a considerat că instanța de fond a procedat la o interpretare greșită a actului dedus judecății prin prisma avizului din 30 iulie 2008 emis de Direcția Generală Patrimoniu Cultural Național, admițând acțiunea numai în parte. Totodată, recurenta reclamantă a opinat că judecătorul fondului, admițând acțiunea numai în parte, a făcut și o interpretare și aplicare greșită a legii, în speță a prevederilor care guvernează procedura de clasare a monumentelor istorice și anume Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și a ordinului din 18 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, acordând avizului mai sus menționat efectele juridice pe care legea nu i le acorda.

II. Pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu a susținut, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, dându-se eronat prioritate, fără temei legal, prevederilor art. 249 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, în dauna regimului special al imobilelor, cu referire la publicitatea imobiliară ca moment al opozabilității dreptului față de terți. Or, în cartea funciară, la data emiterii înștiințării de clasare, nu era operată modificarea operată prin divizarea SC I. SA Sibiu, astfel că au fost respectate prevederile legale în materie. III.

Pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a relevat, prin motivele cererii de recurs, că instanța de fond a reținut eronat că față de terți hotărârea de divizare produce efecte de la data înregistrării în Registrul Comerțului conform prevederilor art. 249 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare, în opinia recurentului pârât fiind incidente, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, exclusiv dispozițiile Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare.

În speță, s-a arătat, instanța de fond nu a examinat și nu s-a pronunțat cu privire la împrejurarea înscrierii în cartea funciară a hotărârii de divizare și, nici corelativ, la momentul radierii înscrierii dreptului de proprietate, făcută în temeiul actului care exprimă consimțământul titularului la stingerea acestui drept, prin aceasta pronunțând, prin omisiune, o hotărâre insuficient motivată, susceptibilă de a fi reformată prin admiterea recursului, știind fiind că Legea nr. 7/1996 reprezintă exclusiv și unitar cadru legislativ de publicitate imobiliară, opozabilă erga omnes, fiind irelevant statutul juridic și obiectul de activitate al proprietarului fie el persoană fizică fie persoană juridică, organizată ca societate pe acțiuni, O.N.G., societate comercială, etc. Recurentul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a invocat excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către reclamantă, constând în formularea cu rea-credință a acțiunii și a căii de atac, în condițiile în care nimic nu a împiedicat această parte să depună înscrisurile de care s-a prevalat în sprijinul acțiunii în contencios administrativ încă din faza promovării contestației sau plângerii prealabile către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

A apreciat pârâtul recurent că abuzul de drept procesual al reclamantei, săvârșit prin omisiunea comunicării statutului său juridic actual, în faza soluționării contestației, plângerii prealabile și a acțiunii, în primul ciclu procesual al fondului a împiedicat recurenta să intervină cu oportunitate la acel moment în soluționarea pe cale administrativă a plângerii prealabile, singura etapă în care autoritatea emitentă a actului administrativ atacat este în măsură să-și exercite în regim de putere publică drepturile și obligațiile în calitatea sa de subiect de drept administrativ, evitându-se astfel etapa controlului judecătoresc de legalitate, urmare sesizării instanței judecătorești pe calea acțiunii în anularea actului administrativ.

În ipoteza în care se va menține soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, recurentul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a solicitat respingerea ca nefondată a cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere lipsa oricărei culpe procesuale a instituției, vădit induse în eroare pe parcursul soluționării pricinii în cele trei cicluri procesuale – fond, recurs, rejudecare în fond. În speță, s-a precizat, soluția pronunțată de instanța de fond nu este deplin favorabilă reclamantei, în sensul că acesteia i-a fost admisă în parte acțiunea cu consecința anulării parțiale a celor două acte administrative atacate, ceea ce – în opinia recurentei – naște prezumția existenței culpei procesuale exclusiv în sarcina sa, urmare prestației efectuate cu rea-credință de către reprezentantul acesteia.

În aceste condiții, instanța de fond era obligată să se pronunțe în funcție de apărările ambelor părți, privind temeinicia pretențiilor acordării cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât întinderea lor, stabilită într-un cuantum substanțial de 19.526,49 RON nu se justifică de fel, în raport cu întinderea și calitatea prestației avocatului reclamantei, exercitată abuziv, vădit dolosivă, în ipoteza admiterii excepției exercitării abuzive a drepturilor procesuale. Prin întâmpinarea formulată în cauză reclamanta SC I. SA Sibiu a solicitat respingerea recursurilor declarate de către Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Sibiu și de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național ca nefondate, cu motivarea că aceste sunt netemeinice și nelegale.

Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: În mod întemeiat, prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile invocate de pârâți cu privire la necompetența instanței, la prematuritatea acțiunii, la lipsa de interes a reclamantei, la lipsa calității procesuale active a reclamantei, la lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor și a inadmisibilității acțiunii, și a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC I. SA Sibiu cu consecința anulării parțiale a înștiințării de declanșare a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu și a actului din 12 iunie 2008 privind soluționarea contestației reclamantei emis de Ministerul Culturii și Cultelor cu privire la imobilele înscrise în C.F.

Sibiu și a obligării pârâtelor la plata în favoarea reclamantei a sumei de 19.526,49 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

Judecătorul fondului a făcut, prin hotărârea recurată, o corectă aplicare a legii la împrejurările de fapt ale pricinii, reținând în mod corect că în raport de prevederile din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, în forma în vigoare la data emiterii înștiințării, era obligatoriu ca declanșarea procedurii de clasare să fie comunicată titularului dreptului de proprietate asupra imobilului considerat monument istoric, și că sunt aplicabile în litigiu prevederile art. 249 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare, care au caracter special și se aplică cu prioritate față de reglementările generale din materia publicității imobiliare prevăzute în Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în anul 2006, procedura de clasare se declanșează de către direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București, iar conform art. 14 din același act normativ, ”(1) Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor au obligația de a comunica de îndată proprietarului, titularului dreptului de administrare sau, respectiv, titularului altui drept real asupra bunului imobil declanșarea procedurii de clasare sau de declasare. (2) De la data comunicării către proprietar sau către titularul dreptului altor drepturi reale a declanșării procedurii de clasare și până la publicarea ordinului de clasare sau până la comunicarea neclasării, după caz, dar nu mai mult de 12 luni, bunului imobil în cauză i se aplică regimul juridic al monumentelor istorice”.

Pe de altă parte, se reține că hotărârea de divizare parțială a SC I. SA a fost înscrisă în Registrul Comerțului la data de 16 ianuarie 2008, iar în conformitate cu prevederile art. 249 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare, divizarea - în cazul constituirii uneia sau mai multor societăți noi -produce efecte, între părți și față de terți, de la data înmatriculării în Registrul Comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele. Divizarea are ca efect, în condițiile art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită sau divizată și societatea absorbantă/societățile beneficiare, cât și în raporturile cu terții, către societatea absorbantă sau fiecare dintre societățile beneficiare al tuturor activelor și pasivelor societății absorbite/divizate.

În aceste condiții, cum s-a probat că reclamanta nu mai era proprietara bunurilor de la pct. 5 lit. b) din hotărârea de divizare din momentul înființării SC C.A.I. SA Sibiu din data de 16 ianuarie 2008, în mod întemeiat s-a apreciat, de instanța de fond, că actul de declanșare a procedurii de clasare - și implicit actul emis în soluționarea contestației reclamantei - este nul parțial, el vizând o persoană juridică care nu mai era, la data de 23 aprilie 2008 și ulterior, în condițiile legii, titulara dreptului de proprietate sau altui drept real asupra imobilelor menționate în înștiințarea de declanșare a procedurii de clasare. Soluția declarării nulității parțiale a actelor administrative atacate, numai cât privește corpurile A, B, C, D și E din documentație – varianta I, respectiv pentru imobilele înscrise în C.F.

Sibiu, toate transmise prin divizare de la SC I. SA Sibiu la SC C.A.I. SA Sibiu, pentru care în urma întocmirii documentației de clasare s-a primit avizul favorabil de clasare din 30 iulie 2008 al Direcției Generale Patrimoniu Cultural Național din Ministerul Culturii și Cultelor (antecesorul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național), este justificată, întrucât chiar dacă avizul menționat nu are efectul juridic expres stabilit prin lege de neclasare a restului imobilelor, rezultă, din interpretarea sistematică a reglementărilor referitoare la procedura de protejare a monumentelor istorice, cuprinse în Legea nr. 422/2001, cu modificările și completările ulterioare, că emiterea ordinului ministrului culturii și patrimoniului național de clasare sau de declasare are loc numai pe baza propunerilor C.N.M.I.

Or, avizul favorabil din 30 iulie 2008 a Direcției Generale Patrimoniu Cultural Național din fostul Minister al Culturii și Cultelor, a fost întocmit pe baza documentației înaintată de Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu cu adresa din 16 aprilie 2008, ce a fost analizată în ședința secțiunii de evidență a C.N.M.I. din data de 14 iulie 2008 și a fost validată în Plenul C.N.M.I.

din data de 30 iulie 2008. Excepția invocată în recurs de pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Naționale, anume a exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către reclamantă, constând în formularea cu rea-credință a acțiunii și a căii de atac, în condițiile în care reclamanta a omis să comunice date și elemente despre statutul său juridic actual în faza soluționării contestației, a plângerii prealabile și a acțiunii, în primul ciclu procesual al fondului, nu este fondată, în litigiu nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 723 din C. proc. civ.

Reclamanta, în mod evident, nu a formulat acțiunea în contencios administrativ și căile legale de atac recunoscute de lege cu rea-credință și contrar scopului în vederea căruia au fost recunoscute, ci în condițiile art. 21 și 52 din Constituția României și art. 1 alin. (1) și art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pentru protecția drepturilor și a intereselor sale legitime. Este neîntemeiată și critica adusă hotărârii pronunțate de judecătorul fondului sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, prima instanță făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 274 și 276 din C. proc. civ.

Or, atâta vreme cât prin hotărârea instanței de fond au fost respinse excepțiile invocate de pârâte și a fost admisă în parte acțiunea, cu consecința anulării parțiale a actelor administrative atacate pe calea contenciosului administrativ, pârâtele au ”căzut în pretenții”, cu alte cuvinte au pierdut procesul și se află prin urmare în culpă procesuală, fiind îndatorate astfel la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de SC I. SA Sibiu, de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și de Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu împotriva sentinței nr. 96/CA din data de 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de SC I. SA, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu împotriva sentinței nr. 96/CA din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.