ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1282/2016

Decizia nr. 1282/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 aprilie 2014 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "A." SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Culturii, solicitând anularea Ordinului ministrului culturii nr. 2692/2013 privind imobilul proprietatea sa, care a fost clasificat ca monument istoric, respectiv fostul Hotel B. din Băile Felix.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 174/CA/2014-P.I. din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât;

- a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 174/CA/2014 - P.I. din 02 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC "A." S.A, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii s-a arătat, raportat la motivul prevăzut de pct. 6 art. 488 alin. (1) C. proc. civ. aceea că motivarea instanței de fond este superficială, iar motivele arătate sunt contradictorii.

Cât privește motivul prevăzut de pct. 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aplicarea greșită a normelor de drept material se raportează la dispozițiile în materia clasării bunurilor imobile, prevăzute de Legea nr. 422/2011 cu privire atât la comunicarea de neclasare, cât și la procedura de clasare.

Prin întâmpinarea adresată instanței Ministerul Culturii în calitate de intimat a solicitat respingerea recursului.

II. Analiza instanței de recurs

În fapt obiectul acțiunii de față îl constituie anularea Ordinului Ministerului Culturii nr. 2692/2013 publicat în M. Of. nr. 51/21.01.2014 privind clasarea ca monument istoric a fostului Hotel B. din Băile Felix, aparținând reclamantei-recurente SC A. SA Oradea.

Se impune a aminti că un ordin similar - Ordinul MCPN nr. 2360 din 1 iunie 2011 a fost de asemenea atacat de către recurentă, acțiunea fiind respinsă prin Sentința civilă nr. 51/2012 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 5237/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport de similitudinea argumentelor vizând fondul cererii, nu se poate reține o insuficientă motivare a sentinței atacate în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De esență, în raport de acest motiv de recurs, critica se circumscrie ipotezei dacă Ordinul atacat este un act administrativ de sine stătător, care reprezintă finalizarea unei proceduri distincte de clasare imobil, cum pretinde recurenta, ori reprezintă doar o reluare formală a conținutului celui precedent întrucât, ca urmare a contestării Ordinului MCPN nr. 2360 din 1 iunie 2011 în justiție, Ministerul a suspendat publicarea sa, astfel că, la sfârșitul acestei perioade, acesta nu mai putea fi publicat sub semnătura unei persoane ce nu mai deținea calitatea de ministru de resort.

Instanța de fond, contrar celor susținute de recurentă a reținut în mod corect aplicabilitatea art. 16 din Legea nr. 422/2001 și faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 15 din aceeași lege.

Cât privește răspunsul din 1 august 2013 a Ministerului Culturii și scrisoarea emisă sub nr. 955 din 17 septembrie 2013, în mod corect instanța de fond a interpretat înscrisurile ca nefiind acte administrative care puteau produce efecte asimilate unei comunicări de neclasare imobil.

Deosebit de aceasta, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că între data emiterii primului ordin și până la emiterea acelei scrisori, nu se vădește niciun element care să fi schimbat ipoteza inițială a existenței unui imobil de patrimoniu.

Referitor la motivul de recurs prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica pornește de la Comunicarea nr. 3553/2013 analizată ulterior.

De altfel și recurenta recunoaște efectele rămânerii definitive a Ordinului nr. 2360 din 1 iunie 2011 după epuizarea căilor de contestare.

În aceste condiții reluarea procedurii de clasare apare ca superfluă niciun text al Legii nr. 422/2011 neimpunând aceasta.

Este adevărat, pe de altă parte, și formalismul, chiar excesiv, al pârâtei care nu a publicat Ordinul nr. 2360 din 1 iunie 2011 pentru că semnătura aparținea altui ministru decât cel titular la Ministerul Culturii, însă deși se poate imputa birocrația, câtă vreme ordinul este dat de ministru și nu de autoritatea reprezentată de funcție, justificarea emiterii noului ordin exista.

Cât privește critica vizând nerespectarea prevederilor art. 17 pct. 4 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008 și ale art. 15 alin. (6) din Legea nr. 422/2001 ce interzic reluarea procedurii de clasare sau de declasare pentru o perioadă de trei ani de la data comunicării răspunsului privind neclasarea, instanța de fond, în mod corect, a reținut că, în speță, nu a fost reluată procedura de clasare, ordinul fiind emis în baza procedurii legale desfășurate anterior, în temeiul căreia s-a dispus clasarea ca monument istoric a imobilului și cu privire la legalitatea căreia instanțele s-au pronunțat irevocabil.

În mod just instanța de fond a reținut că, scrisoarea din 19 septembrie 2013 de același ministru ce a emis ulterior, în decembrie același an, Ordinul nr. 2692 nu poate fi asimilată comunicării de neclasare a imobilului în accepțiunea art. 15 alin. (6) din Legea nr. 422/2001 și a normelor date în aplicare acestuia, devreme ce nu au existat, între data emiterii primului ordin și data emiterii adresei (și nici ulterior), elemente noi de natură a conduce la concluzia că bunul nu este unul de patrimoniu. După cum s-a constatat, se stabilise deja în mod irevocabil că întreaga procedură de clasare s-a desfășurat potrivit normelor legale incidente, concluzia fiind că acest imobil este monument istoric, categoria de arhitectură, grupa valorică B.

Astfel, față de finalitatea urmărită de părți în legătură cu Ordinul, Înalta Curte apreciază că în mod corect judecătorul fondului a interpretat normele de drept material incidente în cauză.

Temeiul de drept al soluției adoptate

În raport de analiza mai sus detaliată, rezultă că nu apar ca admisibile motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și nici pct. 8 C. proc. civ. nota pentru care Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge calea de atac ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SA împotriva Sentinței nr. 174/CA/2014 - P.I. din 02 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN