ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4823/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 451/35/CA/2011 la Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamanta SC T.F. SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, anularea, ca nelegal, a ordinului ministrului culturii și patrimoniului național din 1 iunie 2011 privind clasarea ca monument istoric a imobilului pavilionul 3, fostul Hotel V. din Băile Felix, comuna S. județul Bihor.

Prin sentința nr. 260/CA/2011 din data de 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se, în esență, următoarele: Litigiul a fost generat de modul defectuos în care Direcția Județeană pentru Culte și Patrimoniu Național Bihor și Ministerul Cultelor și Patrimoniului Național au efectuat procedura de clasare a imobilului situat în Băile Felix, Fostul Hotel V. (Pavilionul 3). Într-adevăr, din documentația depusă la dosarul cauzei nu rezultă că la întocmirea fișei analitice de inventariere reclamanta a fost contactată de către Direcția Județeană de Cultură și Culte sau de vreun specialist pentru a constata la fața locului starea de conservare a imobilului.

De asemenea, din adresa din 31 octombrie 2011 emisă de Primăria comunei S. rezultă că nu s-au solicitat informații referitoare la imobilele Pavilion 1 și Pavilion 3 din Băile Felix. Aceste deficiențe nu pot determina însă, în opinia instanței de fond, anularea actului administrativ atacat, atâta vreme cât dosarul de clasare cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Ordinul nr. 2260/2008. Astfel, cercetarea pe teren a monumentului istoric s-a realizat de către specialistul D.J.C.P.N. Bihor P.M., care a întocmit fișa analitică de inventariere, fiind depuse fotografii ale imobilului și schița planului de situație, apreciindu-se că, deși starea generală de conservare a imobilului este foarte rea, imobilul este reprezentativ pentru arhitectura specifică a stațiunilor balneare.

De asemenea, obținerea de informații de la autoritatea administrației publice locale nu era necesară, având în vedere faptul că regimul juridic al proprietății, actual și anterior, planul cadastral al imobilului și reglementările urbanistice în care se înscrie imobilul au fost cunoscute de specialistul D.J.C.P.N. Bihor. În ceea ce privește actele administrative ce trebuie întocmite și cuprinse în dosarul de clasare, prima instanță a apreciat, contrar poziției societății reclamante din răspunsul la întâmpinare, că cerințele art. 14 pct. 4 din Ordinul nr. 2260/2008 sunt îndeplinite în litigiu.

Astfel, s-a relevat că referatul de specialitate al serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii și Cultelor există la dosar, intitulat „Memoriu justificativ privind clasarea Pavilioanelor 1 și 3 din Băile Felix” prin care se propune protejarea prin clasare a unor imobile, printre care și Pavilionul 3. De asemenea, s-a învederat că avizul Comisiei regionale a monumentelor istorice, cu precizarea propunerii de clasare în grupa A sau, după caz, în grupa B a monumentelor istorice [art. 14 pct. 4 lit. c) a fost depus la dosar, prin acesta propunându-se continuarea procedurii de clasare a Pavilioanelor 1 și 3, ținându-se cont de sentința nr. 255/CA din 23 martie 2010 a Tribunalului Bihor rămasă irevocabilă prin decizia nr. 669/R din 26 august 2010 a Curții de Apel Brașov], precum și de faptul că anterior s-a acordat avizul din 7 septembrie 2009 prin care s-a propus ca imobilul să fie păstrat măcar la nivelul carcasei prin planul urbanistic zonal aprobat.

Referitor la avizul secțiunii de evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice [art. 14 pct. 4 lit. d), judecătorul fondului a arătat că acesta este înregistrat la data de 7 martie 2011, votul nominal al membrilor comisiei cu privire la propunerea comisiei consemnată în fișa de avizare fiind în sensul clasării fostului Hotel V. din Băile Felix în grupa B a monumentelor istorice. În raport de cele mai sus menționate, curtea de apel a apreciat că emiterea Ordinului ministrului culturii și patrimoniului național din 1 iunie 2011 privind clasarea ca monument istoric a imobilului Pavilionul 3, fostul Hotel V. s-a realizat cu respectarea prevederilor Legii nr. 422/2001 și ale Ordinului ministrului culturii și cultelor nr. 2260/2008, precum și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, cu toate că întocmirea dosarului de clasare a fost deficitară.

În ceea ce privește expertiza tehnică solicitată de reclamantă, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) lit. f) din Ordinul nr. 2260/2008, depunerea la dosarul de clasare a expertizei tehnice este facultativă, iar, pe de altă parte, că din probele depuse la dosar rezultă starea generală foarte rea de conservare a imobilului, necontestată de altfel. Însă, așa cum apreciază și arhitectul specialist atestat al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național Emodi Tamas care a întocmit studiul istorico-arhitectural, starea rea de conservare nu justifică demolarea imobilului, o atare demolare echivalând cu dispariția ultimelor vestigii de arhitectură hotelieră din Băile Felix și chiar din județul Bihor.

Împotriva sentinței nr. 260/CA din 5 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal reclamanta SC T.F. SA prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ și a anulării Ordinului ministrului culturii și patrimoniului național nr. 2361/2011. A învederat reclamanta, prin motivele cererii de recurs, că sentința astfel cum este motivată și pronunțată este netemeinică deoarece instanța nu a cercetat cu temeinicie respectarea condițiilor de formă și de fond în emiterea ordinului, act administrativ dat în executarea legii și care, indubitabil, pentru a fi legal, trebuia să îndeplinească aceste condiții precis determinate reglementate prin dispozițiile legale puse în executare prin emiterea acestui ordin.

Fără o cercetare atentă, fără a obliga pârâta să depună toate actele invocate, judecătorul fondului a reținut cu ușurință în soluționare acte invocate sau inexistente, lipsă de la dosar și mai mult, precis determinate prin lege. Mai mult, s-a arătat că instanța face confuzii de neacceptat între două entități atribuind în favoarea uneia îndeplinirea unor atribuții legale ce cad în competența celeilalte și realizate de aceasta. Deși instanța face trimitere în motivare la avizul secțiunii de evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, în realitate acest aviz pe care îl reține nu este al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice ci este un referat de clasare a Direcției Patrimoniului Cultural din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Recurenta a precizat că „Avizul comisiei regionale a monumentelor istorice, cu precizarea propunerii de clasare în grupa A sau, după caz, în grupa B a monumentelor istorice”, document precis determinat prin dispozițiile art. 11 pct. 4 lit. c) din Ordinul nr. 2260/2008 ca piesă componentă a dosarului de clasare, lipsește cu desăvârșire de la dosar, atâta timp cât prin adresa de depunere la dosarul cauzei a documentelor ce au stat la baza ordinului contestat acesta nu a fost depus de către pârâtă. În mod identic, a susținut reclamanta, lipsește de la dosarul cauzei, „avizul secțiunii de evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice”, prevăzut de art. 14 pct. 4 lit. d) din Ordinul nr. 2260/2008, acesta neputând fi confundat cu referatul Direcției Patrimoniului Cultural.

În mod similar, în baza a ce este consemnat în referatul Direcției Patrimoniu Cultural din 2011 instanța reține și motivează că clasarea acestui imobil conform buletinului de vot a fost validată în plenul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice în ședința din 30 martie 2011, fără a se depune însă la dosar avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din 30 martie 2011. Recurenta a mai subliniat că deși a învederat primei instanțe că fișa analitică de inventariere a imobilului nu a fost întocmită conform dispozițiilor art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008, în sensul că nici un reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură ori specialist desemnat potrivit legii nu s-au prezentat la proprietarul imobilului pentru identificarea acestuia și determinarea stării de conservare a acestuia așa cum e reglementat imperativ prin lege, instanța reține nejustificat că acest lucru este nerelevant atâta timp cât acest document se află la dosar.

Instanța de fond, s-a mai relevat, a reținut eronat că „avizul comisiei regionale a monumentelor istorice cu precizarea propunerii de clasare în grupa A sau după caz în grupa B a monumentelor istorice” există la dosar, în realitate acest aviz din data de 24 februarie 2011 nu cuprinde mențiunea de clasare în grupa A sau B așa cum prevede art. 14 pct. 4 lit. c) din Ordinul nr. 2260/2008, ci prin acesta doar „se propune continuarea clasării”. Reclamanta a mai arătat că pârâta prin actele depuse nu face dovada îndeplinirea procedurii de clasare pornind de la obligativitatea cercetării imobilului și apoi a constituirii dosarului de clasare și a cuprinderii în acesta a documentelor expres și imperativ reglementate prin lege.

Dealtfel, s-a evocat că instanța însăși deși constată că procedura de clasare este deficitară a trecut cu ușurință peste conținutul incomplet al dosarului și a procedat în mod neîntemeiat la respingerea acțiunii în contencios administrativ. Ori, judecătorul fondului trebuia să aibă în vedere natura juridică a ordinului contestat, acela de act administrativ unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică, în vederea executării legii, situație în care, în cazul de față, putea, prin exercitarea rolului activ, să constate neîndeplinirea procedurii legale premergătoare emiterii ordinului cu consecința firească a încălcării prevederilor legale și anularea ordinului emis în aceste condiții.

Prin întâmpinarea formulată în litigiu intimatul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 260/CA din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Ordinul nr. 2361/2011 al ministrului culturii și patrimoniului național, emis în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. e) și alin. (3) și art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008 al ministrului culturii și cultelor, cu modificările și completările ulterioare, imobilul Fostul Hotel V. din Băile Felix, comuna S. județul Bihor (având coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecție fixate prin anexa la ordin) a fost clasat ca monument istoric, grupa valorică „B”, cod în Lista Monumentelor Istorice.

Reclamanta SC T.F. SA Băile Felix, în calitate de proprietară a imobilului Fostul Hotel V. ce a format obiectul clasării ca monument istoric, a solicitat prin acțiunea în contencios administrativ cu care a sesizat Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, anularea ordinului de clasare, susținând că acesta a fost emis cu nerespectarea prevederilor Ordinului nr. 2260/2008 al ministrului culturii și cultelor, și fără cunoașterea reală a stării imobilului clasificat ca monument istoric, imobil care din punct de vedere tehnic nu mai poate fi reabilitat.

În concret, reclamanta a învederat că nu au fost respectate dispozițiile art. 4 din Ordinul nr. 2260/2008 al ministrului culturii și cultelor referitoare la etapele pe care specialistul atestat urmează a le parcurge în vederea realizării fișei analitice de inventariere, prevăzută de art. 14 pct. 1 lit. a) din ordinul sus menționat, și de asemenea că nu sunt întrunite pe deplin condițiile indicate de art. 14 pct. 4 lit. b), lit. c) și lit. d) din Ordinul nr. 2260 (în sensul că memoriul justificativ nu poate fi asimilat referatului de specialitate al serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii și Cultelor, și că lipsește de la dosarul cauzei atât avizul comisiei regionale a monumentelor istorice, cu precizarea propunerii de clasare în grupa A sau, după caz, în grupa B a monumentelor istorice, cât și avizul secțiunii de evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice).

Prin urmare, a considerat reclamanta că neîndeplinirea procedurii și neobținerea avizelor imperativ stabilite de lege conduc implicit la nelegalitatea ordinului atacat, adoptat fără respectarea și cu încălcarea condițiilor de fond imperativ reglementate de legea specială. Examinând sentința atacată, motivele de recurs invocate în cauză și cele arătate prin întâmpinarea depusă de intimatul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond, prin interpretarea și aplicarea corectă a legii la împrejurările de fapt ale litigiului, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC T.F. SA, având ca obiect anularea Ordinului nr. 2361/2011 emis de ministrul culturii și patrimoniului național prin care a fost clasat ca monument istoric imobilul Fostul Hotel V. din Băile Felix.

Inventarierea și clasarea monumentelor istorice se realizează, astfel cum dispune expres art. 12 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit dispozițiilor din legea menționată și în conformitate cu normele metodologice de inventariere și clasare a monumentelor istorice aprobate prin ordin al ministrului culturii și cultelor.

Rezultă, din conținutul art. 13 și art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001, că procedura de clasare se declanșează de către serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, care întocmesc și dosarul de clasare sau de declasare (de regulă, prin experți autorizați sau specialiști atestați înscriși în registrele Ministerului Culturii și Patrimoniului Național), că dosarul în discuție se înaintează compartimentului de specialitate din minister care îl analizează și în prezintă, după caz, Comisiei Naționale de Arheologie și/sau Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice spre analiză și propuneri, că secretarul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice elaborează (în temeiul actului prin care comisia menționată propune clasarea sau declasarea) proiectul de ordin de clasare sau de declasare pe care îl înaintează ministrului culturii și patrimoniului național spre aprobare și că bunul imobil se clasează prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dosarul de clasare cuprinde, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008 al ministrului culturii și cultelor, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat de reclamantă, „1.

documentația tehnică: a) fișa analitică de inventariere întocmită de serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii, cultelor și Patrimoniului și Patrimoniului Național, în a cărui rază teritorială se află imobilul; b) planuri de situație; c) releveul actual al imobilului; d) fotografii ale imobilului, ale împrejurimilor și ale sitului, după caz; e) date referitoare la folosința imobilului; expertiza tehnică (depunerea la dosarul de clasare a expertizei tehnice este facultativă); 2. documentația istorică: studiul istorico-arhitectural întocmit de un specialist atestat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național în domeniul monumentelor istorice; 3. documentația privind situația juridică: a) copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate sau alte drepturi reale asupra imobilului ori acte emise de autoritățile administrației publice locale competente teritorial certificând situația proprietății asupra imobilului, conform evidențelor compartimentului de impozite și taxe locale proprii sau aflate în subordinea acestora; b) copii ale planului cadastral și ale cărții funciare; 4. actele administrative: a) cerere, în cazurile prevăzute de art. 13 pct. 2; b) referatul de specialitate al serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național; c) avizul comisiei regionale a monumentelor istorice,

cu precizarea propunerii de clasare în grupa A sau, după caz, în grupa B a monumentelor istorice; d) avizul Secțiunii de evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.”. La baza emiterii Ordinului nr. 2260/2008 al ministrului culturii și cultelor a stat, printre altele, ca act component al documentației tehnice, și fișa analitică de inventariere a bunului imobil întocmită în luna februarie 2011 de către P.M., consilier superior în cadrul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Bihor, care cuprinde toate informațiile relevante prevăzute de art. 5 din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008 al ministrului culturii și cultelor, cu modificările și completările ulterioare.

Cercetarea pe teren a monumentului istoric s-a realizat în mod indiscutabil, de către specialistul D.J.C.P.N. Bihor, anterior întocmirii fișei analitice de inventariere, în fișa menționată fiind prezentate elemente detaliate privitoare la zonă, la categoria de arhitectură, la descrierea obiectivului și la prezentarea stării generale de conservare a acestuia imobilului supus clasării (catalogată ca fiind foarte rea), care nu puteau fi obținute, în mod normal, decât în urma unei evaluări concrete a imobilului supus procedurii de clasare. Fișa analitică de inventariere cuprinde și informațiile privitoare la regimul juridic al proprietății, la planul cadastral și la reglementările urbanistice în care se înscrie imobilul, iar în condițiile în care constatările specialistului sub acest aspect sunt conforme cu realitatea îndeplinirea formală a cerinței obținerii acestor informații, în scris, de la autoritatea administrației publice locale, nu era necesară.

De asemenea, este îndeplinită în litigiu și condiția prevăzută de art. 14 alin. (1) pct. 4 lit. c) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008 al ministrului culturii și cultelor, cu modificările și completările ulterioare, existând la dosarul de fond avizul pentru clasarea imobilului Fostul Hotel V. din Băile Felix ca monument istoric, dat în ședința Comisiei zonale (Cluj, Bihor, Sălaj) a monumentelor istorice din data de 8 octombrie 2009, dar și avizul pentru continuarea procedurii de clasare ca monument istoric a imobilului mai sus menționat, dat în ședința Comisiei zonale (Cluj, Bihor, Sălaj) a monumentelor istorice din data de 24 februarie 2011. În plus, documentația care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 2361/2011 emis de ministrul culturii și patrimoniului național cuprinde și înscrisul indicat de art. 14 alin. (1) pct. 4 lit. d) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice aprobate Ordinul nr. 2260/2008 al ministrului culturii și cultelor, anume avizul din data de 14 martie 2011 a secțiunii de evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, prin care s-a propus clasarea în grupa B a monumentelor istorice a obiectivului Fostul Hotel V. din Băile Felix.

Neregularitatea invocată de recurenta reclamantă, în sensul că avizul dat în ședința Comisiei zonale (Cluj, Bihor, Sălaj) a monumentelor istorice din data de 24 februarie 2011 nu face referire la includerea imobilului supus clasării în grupa A sau, după caz, B a monumentelor istorice, nu este de natură să conducă la nelegalitatea procedurii de clasare inițiată în litigiu, întrucât evidenta încadrare a Fostului Hotel V. din Băile Felix în grupa B a monumentelor istorice rezultă atât din mențiunile din fișa analitică de inventariere întocmită anterior emiterii avizului de către specialistul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Bihor, cât și din mențiunile exprese în acest sens conținute de avizul din data de 14 martie 2011 a Secțiunii de evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC T.F. SA împotriva sentinței nr. 260/CA/2011 din data de 5 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.F. SA. Bihor împotriva sentinței nr. 260/CA/2011 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2012.