ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2933/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din 2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Sibiu, Ministerul Culturii și Ministrul Culturii B., a solicitat instanței să dispună următoarele:

- anularea adresei din 22 aprilie 2014, emisă de Ministerul Culturii;

- anularea Ordinului de clasare din 27 ianuarie 2014, emis de Ministrul Culturii;

- anularea Comunicării de clasare din 20 februarie 2014, emisă de Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, din subordinea Ministrului Culturii.

La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2014, reclamanta a formulat o cerere de completare a cererii de chemare în judecată iar în raport de criticile formulate la pct. 1 - 15 a solicitat instanței să constate și nelegalitatea înscrisurilor aferente dosarului de clasare.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 996 din 6 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Sibiu, Ministerul Culturii și Ministrul Culturii B..

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinței civile nr. 996 din 6 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a încheierilor de ședință din data de 23 februarie 2015 și 23 martie 2015 a formulat recurs reclamanta A. S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurenta arată că prin încheierea de ședință din data de 23 februarie 2015, instanța a încălcat normele de procedură în condițiile în care a respins proba cu expertiza și proba cu martori, având în vedere tehnicitatea cauzei. Paradoxal, instanța argumentează respingerea probelor solicitate cu motivarea că nu a fost atacată documentația de clasare ce a stat la baza Ordinului atacat, în condițiile în care s-a formulat o cerere completatoare a acțiunii, admisă de instanță.

Din perspectiva motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește analiza cererii de anulare a documentației de clasare ce a stat la baza Ordinului de clasare atacat.

Instanța reține că reclamanta nu a înțeles să atace documentația de clasare și pornind de la această premisă greșită a respins ca nefiind utilă soluționarea cauzei proba cu expertiza tehnică fără să țină cont de complexitatea tehnică a cauzei.

Mai întâi, instanța reține că documentația de clasare nu a fost contestată iar ulterior a respins excepția inadmisibilității privind anularea documentației.

Hotărârea recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care prin Sentința civilă nr. 395/2015, definitivă prin nerecurare, a fost anulat parțial Ordinul de clasare contestat în prezenta cauză, hotărâre care atestă modul greșit prin care autoritățile statale au hotărât situația juridică a imobilului supus clasării.

Hotărârea recurată este criticată și din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea normelor de drept material.

În mod greșit a reținut instanța de fond că reluarea procedurii de clasare s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale față de împrejurarea că în anul 2008 a fost declanșată o procedură de clasare identică, având același obiect, procedura anulată prin Sentința civilă nr. 96/2010 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia nr. 3088 din 26 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond aplicând eronat dispozițiile art. 15 alin. (6) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. În plus instanța a calculat greșit și termenul de 3 ani în care nu poate interveni reluarea procedurii de clasare, reținând eronat că termenul a început să curgă de la data de 23 aprilie 2008 - data emiterii primei înștiințări, această înștiințare fiind anulată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 26 mai 2011.

Ca urmare, nu se poate susține că procedura de clasare a fost finalizată înaintea pronunțării unei decizii definitive în cauză.

În mod greșit, a reținut instanța, că Ordinul de clasare a fost motivat în condițiile în care în preambulul actului au fost indicate textele de lege aplicabile, în condițiile în care cerința motivării este prevăzută în mod expres de art. 41 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, aplicabilă cu prioritate în dreptul național, potrivit art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Ordinul de clasare este afectat de un viciu esențial de formă, constând în lipsa motivării în privința dispozițiilor de trecere a bunului imobil din Municipiul Sibiu, pe lista monumentelor istorice, cerința motivării fiind necesară pentru a se stabili oportunitatea actului administrativ.

În mod greșit s-a reținut că reclamanta nu a atacat documentația de clasare ce a stat la baza emiterii Ordinului de clasare în condițiile în care prin cererea completatoare a acțiunii, formulate după comunicarea documentației de clasare, s-a solicitat anularea documentației.

Ordinul de clasare a fost emis pe baza unei documentații de clasare întocmită cu nerespectarea dispozițiilor legale, eroare validată de prima instanță fără a administra în cauză expertiza tehnică solicitată, care ar fi stabilit faptul că s-a dispus clasarea unui imobil care nu îndeplinește condițiile impuse de lege.

Ordinul de clasare a fost emis în baza unei documentații de clasare întocmită cu nerespectarea dispozițiilor legale, eroare validată de prima instanță în condițiile în care din documentația depusă la dosar rezultă că imobilul clasat nu îndeplinește criteriile legale de clasare prevăzute de Legea nr. 422/2001 privind vechimea, unicitatea, valoarea memorial simbolică și arhitecturală - majoritatea corpurilor de clădiri fiind construite în perioada comunistă, fără o arhitectură deosebită, fiind și în stare de ruină.

Instanța de fond nu a verificat dacă actul administrativ atacat respectă principiul proporționalității, clasarea imobilului având drept efect impunerea unor sarcini disproporționate proprietarului.

Curtea de Apel a refuzat să verifice dacă actul administrativ atacat respectă principiul proporționalității, reținând că puterea discreționară a autorităților în cadrul procedurii de clasare este nelimitată și prin urmare nu poate fi cenzurată.

În concluzie, se apreciază că procedura de clasare a fost instrumentată în mod netransparent iar prima instanță a validat în tot abuzul comis de autoritățile pârâte.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Culturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.

Documentația a cărei anulare se solicită, a fost întocmită conform Normelor metodologice înscrise în O.M.C. nr. 2260/2008 "documentația care nu poate fi analizată decât tot de către un specialist și în nici un caz de un jurist" context în care s-a invocat excepția inadmisibilității.

Ordinul de clasare și documentația aferentă nu poartă semnătura ministrului B., acțiunea fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, se apreciază că documentația de clasarea fost întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Normele metodologice de clasare și evidență a monumentelor istorice, aprobată prin O.M.C.C. nr. 2672/2003 iar procedura a respectat prevederile Legii nr. 422/2001.

Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 15 din Legea nr. 422/2001 și cu privire la respectarea principiului proporționalității, reiterând argumentele expuse prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond.

Și intimata Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Sibiu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, reiterând situația de fapt necontestată în cauză, începând cu emiterea adresei din 12 iunie 2008 și emiterea Ordinului de clasare nr. 2031/2014, concluzionând că actele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. e) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, documentația de clasare fiind elaborată în conformitate cu legislația în materie și cu exigențele acestui domeniu.

Reclamanta-recurentă a formulat răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru a recursului

În procedura de filtru a recursului, pe baza motivelor de recurs formulate, a întâmpinărilor și a răspunsului la întâmpinările formulate, s-a întocmit, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părților.

Prin încheierea de ședință din data de 25 aprilie 2017, instanța a admis în principiu recursul declarat, iar în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. s-a dispus citarea părților în ședință publică.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limitele criticilor formulate, a apărărilor invocate și ținând cont de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanței să dispună anularea Ordinului de clasare din 27 ianuarie 2014 privind clasarea în Lista Monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupa valorică B, a "Primei fabrici ardelene de mașini agricole și turnătorie de fier Andreas Rieger", din Municipiul Sibiu, județul Sibiu.

Prin aceeași acțiune, s-a solicitat anularea Adresei din 20 februarie 2014 emisă de Ministerul Culturii, prin care s-a comunicat că a fost emis Ordinul de clasare din 27 ianuarie 2014, adresa fiind însoțită de o copie a ordinului de clasare, o planșă cu marcarea corpurilor clasate și o planșă cu zona de protecție aferentă.

De asemenea, s-a solicitat anularea Adresei din 22 aprilie 2014, emisă de Ministerul Culturii, adresă prin care s-a comunicat că a fost respinsă contestația formulată împotriva Ordinului de clasare din 27 ianuarie 2014 "ca fiind formulate de persoane lipsite de calitatea cerută de lege", fără a cerceta fondul contestației.

Ulterior, respectiv la data de 17 noiembrie 2014, recurenta-reclamantă a formulat o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat "să se constate nelegalitatea înscrisurilor aferente dosarului de clasare" criticile vizând documentația de clasare fiind expuse la pct. 1 - 16.

Recurenta-reclamantă a solicitat în ședința publică din data de 23 februarie 2017, proba cu expertiza în construcții și expertiza tehnică evaluatoare cât și proba cu martori, cerere ce a fost respinsă de instanță apreciind probele solicitate ca nefiind utile cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 996/2015 instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Culturii - B.; a excepției de inadmisibilitate a capătului de cerere având ca obiect anularea adresei din 22 aprilie 2011 emisă de Ministerul Culturii; apreciind că adresa menționată reprezintă un veritabil răspuns la plângerea administrativă formulată de reclamant împotriva Ordinului de clasare și, a excepției vizând inadmisibilitatea cererii completatoare formulată de reclamant, apreciind că instanța de contencios administrativ, în raport de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este competentă să verifice legalitatea operațiunilor care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Pe fondul cauzei, instanța a respins acțiunea ca nefondată.

Este de observat că toate criticile formulate de recurentă din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ. vizează fondul cauzei și nu excepțiile respinse de instanța de fond, instanța de recurs urmând să verifice legalitatea hotărârii recurate în limitele criticilor formulate ce vizează fondul cauzei, intimații-pârâți care au invocat excepțiile ce au fost respinse neformulând recurs în condițiile art. 486 sau 491 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentă și subsumate motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 sunt întemeiate.

Astfel, deși instanța a respins excepția inadmisibilității cererii completatoare formulată de reclamant la data de 17 noiembrie 2014, prin care a solicitat "să se constate nelegalitatea înscrisurilor aferente dosarului de clasare" din sentință, cu referire la nelegalitatea dosarului administrativ care a stat la baza Ordinului de clasare, se reține că analiza criteriului de vechime "se realizează în raport de documentația administrativă" dar reclamanta nu a contestat "însăși conținutul documentației administrative".

Această motivare este contradictorie punând instanța de recurs în imposibilitatea de a verifica justețea soluției pronunțate având în vedere și cererea completatoare.

În condițiile în care recurenta-reclamantă a contestat documentația de clasare ce a stat la baza Ordinului de clasare atacat, instanța de fond cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a respins proba cu expertizele solicitate, probă admisibilă în condițiile art. 255 și art. 300 C. proc. civ.

Procedând astfel, instanța de fond nu a stabilit pe deplin situația de fapt și drept, nu a arătat care sunt argumentele de drept avute în vedere în combaterea celor patru capete de cerere, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a verifica justețea soluției adoptate în întregul său.

Legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești se analizează în raport de motivele de fapt și drept avute în vedere de instanța de fond, motive care trebuie să fie în concordanță cu probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente.

Este evident că numai după administrarea probelor necesare, respectiv expertiza, ținând cont și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța de fond se va putea pronunța pe acțiunea astfel cum a fost completată de reclamantă.

Potrivit art. 2 din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui imobil, conform art. 8 din Legea nr. 422/2001 republicată.

La art. 7 alin. (1) din același act normativ sunt enumerate criteriile în raport de care se realizează clasarea, respectiv: criteriul vechimii, criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică; criteriul referitor la varietate și unicitate; criteriul referitor la valoarea memorial-simbolică iar la art. 9 - 11 sunt detaliate criteriile menționate.

Aceste criterii nu pot fi verificate decât prin administrarea expertizelor necesare pentru lămurirea împrejurărilor de fapt contestate de reclamant, necesitatea administrării probatoriului fiind recunoscută chiar de intimatul Ministerul Culturii care prin întâmpinarea formulată arată că documentația a cărei anulare se solicită, "nu poate fi analizată decât tot de un specialist" documentația fiind întocmită conform Normelor metodologice înscrise în O.M.C. nr. 2260/2008.

În consecință, pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt și drept și pentru a se analiza fiecare capăt de cerere al cererii ce a făcut obiectul acțiunii, cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării instanța de fond va suplimenta probatoriul cu expertizele de specialitate solicitate, având în vedere că au fost contestate însăși criteriile de clasare, ținând cont de dispozițiile art. 7 alin. (2) și art. 8 - 11 din Normele metodologice, art. 8 - 9 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 422/2001, republicată raportat la art. 15 din același act normativ.

De asemenea, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, instanța va dispune administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare, cu scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta A. S.A., va casa sentința recurată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere și criticile din recurs care nu vor mai fi analizate de instanța de recurs ca urmare a admiterii criticilor formulate din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 996 din 6 aprilie 2015 și împotriva Încheierii pronunțate la data de 23 februarie 2015 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM