ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8107/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Notificarea nr. 301 din 29 iunie 2001,

A.C. a cerut acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată și pentru

suprafața de 945 mp teren, imobile ce au fost situate în orașul Focșani strada

F. și care au fost expropriate de stat prin Decretul nr. 492 din 31 decembrie

1983, invocând incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Prin Dispoziția nr.

11544 din 11 martie 2008, Primarul municipiului Focșani a dispus restituirea în

natură către notificatoare a terenului în suprafață de 138,00 mp situat în

municipiul Focșani str. S.T., jud. Vrancea (art. 1) și a propus acordarea de

despăgubiri pentru casa și anexele demolate, precum și pentru suprafața de 807

mp teren, imobile care nu mai pot fi restituite în natură (art. 2).

Prin cererea

înregistrată la data de 12 iunie 2008, reclamanta A.C. a cerut anularea, în parte,

a deciziei și obligarea pârâtei Primăria Municipiului Focșani să-i atribuie în

compensare pentru terenul în suprafață de 807 mp, imposibil de restituit în

natură, un teren pe un alt amplasament, susținând că pârâta deține terenuri

libere ce pot fi atribuite în compensare în procedura Legii nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă

nr. 49 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis cererea

și a modificat, în parte, Dispoziția nr. 11547/2009, în sensul că a dispus

restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 807 mp teren, pe un

amplasament liber, situat în punctul „Pasarela Odobești”, pe raza municipiului

Focșani, județul Vrancea, menținând restul dispozițiilor.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că din patrimoniul reclamantei și al soțului său

a fost expropriat imobilul compus din teren în suprafața 945 mp și o clădire cu

2 apartamente, precum și o magazie din scândură și că, ulterior exproprierii,

construcțiile au fost demolate, iar terenul a fost ocupat cu blocuri de locuințe,

trotuare și spații verzi, caz în care, restituirea pe vechiul amplasament nu

mai este posibilă.

Instanța a mai

reținut că, potrivit relațiilor comunicate de pârâtă, rezultă că în zona

„Pasarela Odobești” există o suprafață de teren de 1000 mp liberă, caz în care

solicitarea pârâtei de a-i fi atribuită în compensare, în raport de prevederile

art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, este întemeiată.

Prin Decizia civilă

nr. 304/A din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a

admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat, în parte, sentința în sensul

că, admițând contestația, a modificat în parte Dispoziția nr. 11547/2008 și a

dispus acordarea în compensare către reclamantă a unei suprafețe totale de 807

mp teren, compusă din următoarele parcele: 163 mp teren în strada S.T.,

identificat pe aliniamentul X-W-P-Y în schița anexă la raportul de expertiză

întocmit de expertul C.D., 200 mp teren situat în strada L. (strada M.U.)

identificat în poligonul A-A

'

-A”-I în schița anexă la raportul de expertiză

întocmit de C.D. și 444 mp teren situat în municipiul Focșani, strada B., ce se

identifică în T 99, P11008 - 11010, colorat în verde în schița anexă la

raportul de expertiză întocmit de expert C.D.

Prin aceeași hotărâre

au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei emisă de pârâtă și au fost

înlăturate cele contrare.

În motivarea

deciziei, instanța a reținut, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, că după verificarea situației juridice a mai multor terenuri

disponibile deținute de pârâtă, reclamanta a fost de acord să i se atribuie în

compensare, în locul celor 807 mp teren situat la locul „Pasarela Odobești”, cu

o valoare inferioară terenului expropriat, suprafețele de 168 mp teren din

strada S.T., care se învecinează cu terenul deja restituit prin dispoziția

emisă de pârâtă, precum și suprafețele de 200 mp teren situat în strada L. și

de 444 mp teren situat în strada B., având o valoare echivalentă cu terenul

expropriat și care nu mai poate fi restituit în natură, pe vechiul amplasament.

Relativ la situația

de fapt a terenurilor atribuite reclamantei în compensare, instanța de apel a

reținut că terenul din str. S.T., este traversat de o conductă de gaze

naturale, îngropată la 0,90 m, lucrare executată ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, dar că această conductă poate fi deviată pe cheltuiala

reclamantei, astfel cum rezultă din relațiile comunicate de Direcția Regională

Est de Distribuție a Gazelor - Focșani, astfel încât să se asigure

continuitatea livrării gazelor naturale către clienții existenți, obligații pe

care reclamanta și le-a asumat.

Referitor la terenul

situat în strada L. (str. M.U.), instanța de apel a constatat că parte din

acest teren a fost retrocedat de pârâtă lui C.G. (149,00 mp, prin Dispoziția

nr. 1262/2006) și lui T.T. (143,75 mp, prin Dispoziția nr. 881/2005), fiind

disponibilă doar o suprafață de 209 mp liberă de sarcini, identificată ca atare

de expert, motiv pentru care opoziția pârâtei la atribuirea către reclamantă a

acestui teren nu este justificată. Relativ la acest teren instanța a mai

reținut că pârâta nu a probat faptul că acest teren ar fi situat în zona A și

că ar avea o valoare mai mare decât cel expropriat, din lucrările dosarului

rezultând că se învecinează cu terenul din strada I.B., situat în zona B a

localității, conform Hotărârii nr. 268/325/2008 a Consiliului Local Focșani.

Cât privește terenul

situat în strada B., instanța a statuat că potrivit lucrărilor dosarului, se

identifică ca fiind liberă o suprafață de 144 mp teren, care este distinctă de

terenurile ce au făcut obiectul Dispozițiilor nr. 410854 din 7 decembrie 2009,

nr. 10855 din 7 decembrie 2009 și nr. 108 din 56 din 7 decembrie 2009 emise de

pârâtă către B.S., A.I. și O.I., motiv pentru care refuzul pârâtei de a o

atribui în compensare reclamantei se dovedește a fi, de asemenea, nejustificat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Focșani, invocând

incidența dispozițiilor 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului,

pârâta a susținut că hotărârea recurată încalcă prevederile art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței în fundamentarea soluției pronunțate, cu mențiunea

că instanța a statuat eronat cu privire la conduita sa procesuală pe parcursul

judecății.

Pârâta mai susține că

instanța de apel a primit cererea de atribuire în compensare a altor terenuri

în locul celui situat în punctul „Pasarela Odobești”, cu încălcarea prevederilor

art. 132 C. proc. civ., fapt ce a condus la amânarea judecății la mai multe

termene de judecată și la suplimentarea probatoriului.

Totodată, pârâta

susține că în speță nu erau incidente prevederile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, cât timp, prin dispoziția contestată a restituit reclamantei

terenul care era liber pe vechiul amplasament, fapt ce echivalează cu

îndeplinirea obligațiilor stabilite de lege în sarcina sa.

Pârâta reiterează în

cuprinsul cererii argumentele de fapt pentru care apreciază că terenurile

atribuite în compensare reclamantei nu pot face obiectul unei astfel de măsuri,

anume: terenul în suprafață de 163 mp din str. S.T., întrucât este traversat de

o conductă de gaze naturale, terenul în suprafață de 200 mp din str. L., întrucât

se suprapune parțial peste terenul restituit în procedura Legii nr. 10/2001

altor persoane îndreptățite (rămânând liberă doar o suprafață de 179,25 mp și

nu de 200 mp, cum eronat a reținut instanța de apel), iar terenul în suprafață

de 444 mp din strada B., întrucât se suprapune cu terenul restituit în

compensare, prin dispoziție emisă prin procedura aceleiași legi de reparație,

către B.V. și G.A.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, motivul de

recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se

grefează pe ceea ce trebuie să cuprindă partea a doua a unei hotărâri

judecătorești și anume pe considerentele de fapt și de drept reținute în

justificarea soluției pronunțate.

În analizarea

îndeplinirii cerinței referitoare la motivarea hotărârii este de menționat că

dacă instanțele de fond sunt ținute să se pronunțe asupra tuturor mijloacelor

de apărare care duc la soluționarea procesului, ele nu sunt ținute să răspundă

și la toate argumentele invocate de părți în sprijinirea mijloacelor de

apărare.

Ca atare, cât timp

judecătorul a procedat la analizarea mijloacelor de apărare invocate de părți,

arătând, fie explicit, fie implicit, motivele care l-au determinat să adopte

soluția dată, rezultă că motivul de recurs relativ la nemotivare nu este

incident.

În speța supusă

analizei, se constată că instanța de apel a analizat, într-o manieră explicită,

mijloacele de apărare invocate de părțile litigante și a expus atât

considerentele de fapt, cât și considerentele de drept care au stat la baza

soluției pronunțate cu privire la apelul declarat de reclamantă, nefiind

incident motivul de recurs prevăzut de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut și că simpla nemulțumire a pârâtei

relativă la unele aprecieri făcute de instanța de apel cu privire la conduita

procesuală pe care a adoptat-o în faza de propunere a probatoriilor necesar a

fi administrate pentru identificarea terenurilor libere pe care le deține și la

lipsa argumentelor în justificarea refuzului de atribuire a acestora în

compensare reclamantei, nu se circumscrie motivului de recurs analizat.

Instanța de recurs

constată, totodată, că nu poate fi primite nici criticile fundamentate de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere

modificarea unei hotărâri judecătorești când a fost pronunțată fără temei legal

ori a fost dată cu încălcare sau aplicarea greșită a legii.

În speța supusă

analizei, se constată că, invocând greșita aplicare a legii, pârâta înțelege să

critice, în principal, modul de apreciere a probatoriilor administrate la

judecata în apel, în scopul identificării unor terenuri libere în accepțiunea

Legii nr. 10/2001, deținute de aceasta, terenuri pentru care reclamanta și-a

manifestat acordul de a le primi în compensare, în locul terenului ce i-a fost

preluat de stat și care a fost afectat scopului exproprierii.

Or, stabilirea

împrejurărilor de fapt ale procesului aparține judecătorilor fondului cauzei,

iar eventuale critici formulate la adresa modului de stabilire a acestora nu se

circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci

motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.,

care a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Cât privește critica

privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ., se constată că nu poate fi primită, dat fiind că acest text de lege

reglementează condițiile în care poate fi modificată cererea de chemare în

judecată, fiind aplicabil fazei judecății în primă instanță și nu judecății în

apel.

De altminteri,

verificând lucrările dosarului se observă că reclamanta nu și-a modificat pe

parcursul procesului obiectul cererii de chemare în judecată, constând în

solicitarea de anulare a mențiunii de atribuire de despăgubiri pentru terenul

imposibil de restituit în natură pe vechiul amplasament, stipulată la art. 2

din Dispoziția nr. 11547/2008 și de atribuire, în compensare, a altor terenuri

libere aflate la dispoziția pârâtei, simpla operațiune de identificare a mai

multor terenuri libere nefiind de natură să atragă o atare concluzie, de

modificare nelegală a obiectului procesului.

Totodată, este de

observat că în virtutea prevederilor art. 26 (1) din Legea nr. 10/2001, pârâtei

îi revenea obligația ca prin dispoziția de soluționare a notificării, în

principal, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau

servicii și, în subsidiar, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale, situație în care instanțele de fond erau abilitate să cenzureze

motivele refuzului său de a analiza o atare posibilitate, de acordare de bunuri

în compensare.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

Cât privește cererea

de acordare a cheltuielilor de judecată avansate în recurs formulată de

intimată, în lipsa chitanței doveditoare, Înalta Curte urmează a o respinge, ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Focșani împotriva

Deciziei nr. 304/A din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Respinge cererea

formulată de intimata-reclamantă A.C. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2011.