ÎCCJ, decizie (scj.ro #82002)

nr. 58/1974. Cerere de restituire formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Persoană îndreptățită în accepțiunea Legii nr. 10/2001

Cuprins pe materii

: Drept civil; Drepturi reale; Drept de proprietate

privată; Teren trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974;

Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001; Calitatea de

persoană îndreptățită

Index alfabetic

: Drept de proprietate privată ;

-

Imobil trecut în proprietatea statului;

-

Notificare formulată în baza Legii nr.

10/2001;

-

Calitatea de persoană

îndreptățită:

Legea nr. 58/1974 : art. 30;

Legea

nr. 18/1991 : art. 36 alin. 3;

Legea

nr. 10/2001 : art. 3 alin. 1 lit.a; art. 20 alin. 4

Potrivit art.3 lit.a din Legea nr.10/2001 pentru a putea

solicita restituirea în natură a terenului, persoana care se

consideră îndreptățită trebuie să fi avut calitatea de

proprietar al acestuia la data preluării de către stat.

În condițiile în care, la momentul încheierii

contractului de vânzare cumpărare, terenul aferent imobilului a trecut în

proprietatea statului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 58/1974 și

ulterior construcția a fost expropriată, fostul proprietar nu poate

solicita despăgubiri decât pentru construcție nu și pentru

teren, deoarece nu a avut niciodată proprietatea acestui teren ce a trecut

la stat

.

ICCJ,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

civilă nr. 5123 din  22 iunie 2007

Prin sentința civilă nr.887 din 19 octombrie

2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, s-a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L.A. în

contradictoriu  cu Primăria Municipiului Focșani, promovată

în temeiul Legii nr.10/2001. S-a constatat că reclamantul are calitate de

persoană îndreptățită pentru a primi despăgubiri în

temeiul Legii nr.10/2001 pentru suprafața de teren de 168 mp. și s-a

respins ca nefondat capătul de cerere privind restituirea în natură.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr.1664 din 9 aprilie 1980 de fostul Notariat de Stat al Județului

Vrancea, reclamantul a dobândit un imobil situat în strada L. Întrucât la acea

dată era în vigoare Legea nr.58/1974, terenul aferent casei de locuit, în

suprafață de 168 mp, a trecut în proprietatea statului, urmând

să fie atribuit cumpărătorului.

Ulterior, prin Decretul nr.155/1985 imobilul a fost

expropriat, casa de locuit fiind demolată, reclamantul primind

despăgubiri prin dispoziția nr.764 din 8 martie 2006.

În ce privește terenul în suprafață de 168

mp, restituirea în natură a acestuia nu este posibilă întrucât,

după cum rezultă din probele administrate în cauză, acesta se

află în domeniul public al  Municipiului Focșani și pe

amplasamentul acestei suprafețe se găsește situată o

parcare.

Potrivit

dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.18/1991, terenurile atribuite în

folosință pe durata existenței construcțiilor

dobânditorilor  acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente

construcțiilor în condițiile dispozițiilor art.30 din Legea

nr.58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului a localităților

urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai

dreptului  de folosință a terenului, proprietari ai

locuințelor. În acest context, dacă imobilul – casă de locuit –

proprietatea reclamantului, nu ar fi fost expropriat și demolat,

terenul aferent acestuia devenea proprietatea reclamantului. Fostul proprietar

al terenului, nu ar avea dreptul să-l revendice, deoarece prețul

primit cu ocazia vânzării îl despăgubea atât pentru casa de locuit

cât și pentru teren, știut fiind că la încheierea oricărei

tranzacții imobiliare se avea în vedere la stabilirea prețului atât

construcția cât și terenul aferent acesteia.

Așa fiind, în mod greșit pârâta a interpretat

că terenul în litigiu a fost preluat din proprietatea vânzătorului,

întrucât acesta și-a vândut proprietatea în integralitatea sa; de fapt,

terenul a fost preluat din proprietatea cumpărătorului, acestuia

fiindu-i încălcat dreptul de proprietate prin preluarea abuzivă a

terenului, pentru care a plătit vânzătorului prețul pieții

de la data încheierii convenției. Tocmai pe acest considerent legiuitorul

a prevăzut restituirea în proprietatea titularilor dreptului de

folosință a terenului atât prin dispozițiile Legii nr.18/1991

cât și cele ale dispozițiilor Legii nr.10/2001 (art.11).

Prin decizia civilă nr.55/A din 22 februarie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă s-a

admis apelul declarat de Primăria Municipiului Focșani și s-a

schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că  s-a

respins contestația ca nefondată și s-a respins ca nefondat

apelul declarat de către reclamant împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea deciziei de apel s-au reținut

următoarele:

În condițiile în care imobilul a fost dobândit prin

act autentic de vânzare-cumpărare în care s-a specificat în privința

terenului că urmează regimul Legii nr.58/1974, înseamnă că

reclamantul nu poate fi considerat ca persoană îndreptățită

în înțelesul art.3 alin.(1) lit.a din Legea nr.10/2001 deoarece nu a avut

niciodată proprietatea acestui teren ce a trecut la stat, urmând Legea

nr.58/1974, pe lângă faptul că acest teren constituie domeniu public.

Împotriva deciziei de apel a declarat recurs reclamantul,

criticând-o, în esență, pentru următoarele motive:

Dispoziția este nelegală pentru că terenul

trecea formal în proprietatea statului dar era în folosința

deținătorului construcțiilor, pentru care s-a și

plătit impozit agricol.

A mai susținut că este proprietar al

acestui teren în baza prescripției achizitive, ca efect al joncțiunii

posesiilor, autorul de la care a dobândit exercitând posesia mai mult de 30 de

ani.

Atât Legea nr.10/2001 art.9, legile din domeniul

fondului funciar, și Legea nr.112/1995 au caracter reparator,

reparația trebuind să fie integrală.

În mod greșit s-a apreciat că nu poate fi

restituit terenul în natură întrucât acesta se află în domeniul

public al Municipiului  Focșani deoarece relevantă este

situația juridică a terenurilor la data notificării și nu cea

de la data efectuării expertizei.

Art.20 alin.(4) din Legea nr.10/2001 prevede că, sub

sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea

procedurilor administrative este interzisă înstrăinarea, concesiunea,

locația de gestiune, precum și schimbarea destinației

terenurilor, iar în aceste condiții HG nr.908/2002 prin care terenul a

fost trecut în domeniul public este lovită de nulitate absolută.

Analizând decizia curții de apel în raport de

criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat,

pentru motivele ce succed.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de

fostul Notariat de Stat al județului Vrancea, reclamantul a dobândit

construcția de pe terenul în litigiu, terenul trecând în proprietatea

statului în baza Legii nr.58/1974.

Ulterior, terenul și construcția au fost expropriate

prin Decretul nr.155/1985, casa a fost demolată iar reclamantul a primit

despăgubiri.

Pentru a putea solicita restituirea în natură a

terenului, persoana care se consideră îndreptățită trebuie

să fi avut calitatea de proprietar al acestuia la data preluării de

către stat, așa cum prevede art.3 lit.a din Legea nr.10/2001.

În condițiile în care prin contractul de

vânzare-cumpărare menționat, reclamantul  nu a dobândit terenul

ci numai construcția, acesta nu a avut calitatea de proprietar asupra

terenului, chiar dacă, așa cum susține în cadrul primului motiv

de recurs ar fi plătit impozit agricol.

Reclamantul nu a dobândit proprietatea asupra terenului

prin joncțiunea posesiilor întrucât nu sunt întrunite condițiile

acestei instituții de drept.

Pentru dobândirea dreptului de proprietate prin

joncțiunea posesiilor este necesar ca autorul cu a cărui posesie se

unește posesia reclamantului să nu fie titularul dreptului real,

pentru că numai într-o asemenea situație are sens joncțiunea

posesiilor.

Aceasta deoarece uzucapiunea operează și ca o

sancțiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de

proprietate și se justifică prin pasivitatea sa timp îndelungat,

deși bunul s-a aflat în posesia altuia.

În condițiile în care reclamantul nu are calitatea de persoană

îndreptățită în sensul Legii nr.10/2001, nu au mai fost

analizate celelalte motive de recurs.

Oricum, cererea vizând dispozițiile art.20 alin.(4) din Legea nr.10/2001

este o cerere formulată pentru prima dată în recurs, cu încălcarea

art.294 C.proc.civ., iar apartenența sau nu a terenurilor la domeniul

public nu mai prezintă relevanță în cauză față de

lipsa calității de persoană îndreptățită

reținută.

Constatând, prin urmare, că instanța de apel a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, din

perspectiva art.304 pct.9 C.proc.civ., Înalta Curte, făcând aplicarea

art.312 alin.(1) C.proc.civ., a dispus respingerea recursului ca nefondat.