ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82334)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82334) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Teren preluat de stat în baza art. 30 din

Legea nr. 58/1974. Cerere de restituire, fondată pe Legea nr. 10/2001.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Drept de proprietate. Teren preluat de stat

în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 Cerere de restituire, fondată pe Legea

nr. 10/2001.

Index

alfabetic. Drept civil.

-

Teren preluat de stat (în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974).

-

Restituire (cererea moștenitorului fostului proprietar al construcției

ulterior expropriată și demolată)

Legea nr. 58/1974;

Legea nr. 18/1991: art. 36;

Legea nr. 10/2001: art. 3 alin. (1) lit. a

Proprietarul construcției – expropriată și demolată – și moștenitorul său

-în caz de deces - care a avut numai dreptul de folosință, iar nu proprietatea

terenului, preluat de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, și care nu a

cerut, ulterior, conform art. 36 din Legea nr. 18/1991 să i se constituie, de

către stat, dreptul de proprietate asupra acelui teren, nu este persoana

îndreptățită, în sensul reglementat prin art. 3 alin. (1) lit. a, a cere măsuri

reparatorii pentru teren.

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5475 din 21 iunie

2005.

Prin notificarea formulată la 27 martie 2001, V.L. a cerut Prefecturii

județului Vrancea, în calitate de moștenitoare a autoarei L.M., restituirea în

natură a terenului în suprafață de 625 mp. situat în Focșani, precum și măsuri

reparatorii în echivalent pentru construcția ce s-a aflat pe acest teren,

demolată în urma exproprierii imobilului, prin Decretul nr.242 din 30 august

1982.

Prin dispoziția nr.193 din 11 aprilie 2003, solicitarea a fost respinsă cu

motivarea lipsei calității de persoană îndreptățită a semnatarei notificării.

Contestația formulată împotriva acestei dispoziții a fost respinsă de

Tribunalul Vrancea, secția civilă care, prin sentința nr.294 din 28 noiembrie

2003, a reținut, în esență, că reclamantei nu i se poate recunoaște calitatea

de  persoană îndreptățită, în accepțiunea art.3 din Legea nr.10/2001, în

condițiile în care imobilul în litigiu nu se afla în patrimoniul autoarei sale,

la data întocmirii testamentului  autentificat sub nr.8100 din 23 august

1990.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Galați, secția civilă care, prin

decizia nr.284 din 5 martie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Reclamanta a declarat recurs, susținând, în esență, că în mod greșit s-a

reținut lipsa calității sale procesuale active întrucât la data întocmirii

testamentului în discuție terenul se afla în proprietatea autoarei sale.

Astfel, se arată, cum preluarea imobilului a fost abuzivă acesta nu a ieșit

niciodată din patrimoniul celei care a instituit-o legatară universală asupra

întregii sale averi.

Recursul este nefondat.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.4041 din 12 august 1980, testatoarea

L.M. și soțul său, L.T., au devenit proprietarii imobilului – casă de locuit –

terenul aferent construcției fiind trecut în proprietatea statului, conform

dispozițiilor art.30 din Legea nr.58/1974, cumpărătorii primind doar folosința

acestuia, pe durata existenței construcției.

Ulterior, în anul 1987, imobilul a fost expropriat în baza

Decretului nr.242/1982, foștii proprietari fiind despăgubiți cu suma de 80.000

lei pentru construcție.

La data de 23 august 1990, L.M., prin act autentic a instituit-o pe reclamantă

legatară universală asupra întregii sale averi – mobile și imobile -  ce

se va găsi în patrimoniul său, la data decesului.

Urmare decesului testatoarei, la 10 februarie 2001, reclamantei i s-a eliberat

certificatul de moștenitor nr.19 din 20 februarie 2001, din masa succesorală

făcând parte mai multe categorii de imobile, fie moștenite de testatoare de la

autorii săi, fie dobândite în urma reconstituirii dreptului de proprietate, în

baza Legii nr.18/1991.

În condițiile în care, terenul în litigiu nu a intrat niciodată în proprietatea

autoarei reclamantei care, nu a înțeles să se  prevaleze de dispozițiile

art.36 din Legea nr.18/1991 – text ce condiționa însă existența construcției,

pentru ca titularul dreptului de folosință asupra terenului să poată solicita

dobândirea în proprietate a acestuia - în mod corect au reținut instanțele că

reclamanta nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite la măsuri

reparatorii, în condițiile impuse de art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001.

Mai mult, din actele cauzei rezultă că pentru o parte din terenul în litigiu –

455 mp. - dreptul de proprietate a fost reconstituit în baza dispozițiilor

Legii nr.18/1991, fiind emis titlu de proprietate în favoarea unei alte

persoane.

În considerarea celor ce preced, recursul a fost respins, ca nefondat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5475/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 27 martie 2001, V.L. a cerut Prefecturii județului Vrancea, în calitate de moștenitoare a autoarei L.M., restituirea în natu
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81986)
9. Teren preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974. Cerere formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 18/1991 Cuprins pe materii : Drept civil; Drepturi
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82035)
Cerere de restituire a unui teren preluat de stat în temeiul Legii nr. 58/1974. Calitatea de persoană îndreptățită potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Tere
ÎCCJ 2004-11-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6133/2004
alin. (4) din lege, conform cărora notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricărei autorități, reținând că reclamanții nu au notificat deținătoarea actuală a terenului SC D.I. SRL Focșani. Pe de altă parte, instanța a arătat c
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86826)
2. Teren trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974. Persoana îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit legii speciale. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Index alfabetic : teren
Sursă