ÎCCJ, decizie (scj.ro #141014)

Imobil preluat abuziv imposibil de restituit în natură.  Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Cerere de acordare a unui bun în compensare. Criterii de stabilire a echivalenței valorice

Cuprins pe materii

: Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

Index alfabetic

: imobil expropriat

-             notificare

-             dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001

-             contestație

Legea nr. 165/2013, art. 1, art. 4

H.G. nr.401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013, art. 22

1

Conform art.22

1

alin. (3) din H.G. nr.401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013, echivalența valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr.10/2001 și bunurile care se acordă în compensare, se stabilește prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.

Ca atare, cum instanța nu a avut în vedere cele două criterii în raport de care urma să stabilească echivalența valorică, potrivit textului de lege sus indicat, între terenul solicitat de reclamant prin notificare, expropriat de la autorii săi și terenul acordat în compensare, și anume grilele notariale și data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ci s-a raportat la valoarea de piață a bunurilor, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză, a pronunțat o decizie cu încălcarea dispozițiilor legale.

Secția I civilă, decizia nr.740  din 11 mai 2017

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr.1878 din 10.09.2009 emisă de Primăria municipiului Focșani, în contradictoriu cu această pârâtă.

Prin sentința civilă nr.469 din 21.06.2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, Secția civilă s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant, s-a modificat, în parte, dispoziția nr.1878 din 10.09.2009 emisă de Primăria municipiului Focșani, în sensul că s-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru cota de 1/1 din imobile, în loc de 13/16, iar imobilul se compune din suprafața de 633,82 m.p., în loc de 495 m.p., și din construcții în suprafață de 175,21 m.p., în loc de 92,69 m.p., din care locuință cărămidă 92,69 m.p., magazie cărămidă 41,34 m.p., magazie scândură 12,58 m.p., coteț păsări scândură 8,10 m.p., grup sanitar cărămidă 2, 25 m.p. și beci tencuit 16,25 m.p.

S-a menținut restul dispozițiilor deciziei de restituire, în măsura în care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

În fapt, s-a reținut că prin notificarea din 09.11.2001 reclamantul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, să i se atribuie, în compensare, suprafața de teren de 495 m.p. expropriată de la autorii săi, B. și C., și despăgubiri pentru casa de locuit demolată.

Din actele depuse a rezultat că defuncții C. și B. au deținut, pe raza municipiului Focșani, un imobil compus din suprafața de 633,82 m.p. și o casă de locuit cu anexe gospodărești, imobil care a fost expropriat prin Decretul nr.182/1977. Casa de locuit și anexele gospodărești au fost demolate, iar terenul este ocupat, în prezent, de obiectivele pentru care s-a dispus exproprierea, împrejurare ce reiese din expertiza tehnică efectuată în cauză.

În ce privește întinderea suprafeței de teren, aceasta rezultă din adeverința din 21.09.2001 emisă de Compania X. R.A. și din evaluarea întocmită cu ocazia exproprierii, fiind de 633,82 m.p.

Reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor al defunctului B., decedat la 11.11.1975 (certificat moștenitor nr. x din 07.11.1977), și al defunctei C., decedată la 05.01.2001 (certificat moștenitor nr. x din 16.01.2009), astfel că, în mod greșit, pârâta a reținut că, pentru cota de 3/16 din imobil, reclamantul nu a făcut această dovadă.

Mai mult, mențiunea respectivă contravine și dispozițiilor art.4 pct.4 din Legea nr.10/2001, introdus prin Titlul I art. I pct.8 din Legea nr.247/2005, potrivit cărora, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au depus, în termen, cerere de restituire.

În acest context, reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri sau măsuri compensatorii pentru întregul imobil, și nu doar pentru cota de 13/16, astfel cum a dispus pârâta.

În ce privește întinderea suprafeței de teren, reclamantul a susținut că aceasta este de 807,03 m.p., însumând suprafața construită cu cea de curți-construcții. Această susținere nu a fost primită. Din actele dosarului a rezultat că suprafața de curți-construcții (în care se include și cea a construcțiilor) este de 633,82 m.p., împrejurare față de care, sub acest aspect, contestația nu este fondată.

Referitor la modalitatea de restituire, din expertiza efectuată în cauză coroborată cu actele depuse de intimată, rezultă că nu a fost identificată nicio suprafață de teren care să poată fi acordată reclamantului, în compensare.

Suprafața de 858 m.p. situată în strada B., vizată de reclamant, nu este liberă, din aceasta suprafață, 293 m.p. sunt atribuiți, prin dispoziția nr.10854 din 07.12.2009, lui D., iar construcțiile identificate pe diferența de teren aparțin S.C. E. S.A., una dintre acestea fiind din zidărie de cărămidă.

Prin decizia civilă nr.27/A din 17.02.2011 a Curții de Apel Galați, Secția civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul A., a fost schimbată, în parte, sentința civilă sus-menționată, în sensul că s-a dispus acordarea, în compensare, a terenului în suprafață de 630 m.p., situat în str. B. T.199,  P.11008, în poligonul 1-2-3-4-5-6-7-8-9 (mai puțin cei 228 m.p. restituiți lui F. și G.) de pe schița expertului H., întocmită în dosar.

A fost menținută dispoziția vizând alte măsuri reparatorii pentru construcții.

În pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că, în condițiile în care expertiza efectuată în cauză concluzionează că, din suprafața de 858 m.p. situată în str. B. vizată de reclamant pentru a fi acordată în compensare, doar suprafața de 293 m.p. nu este liberă, fiind atribuită lui D. prin dispoziția nr.10854 din 7.12.2009, în mod greșit a reținut instanța de fond că nu s-a identificat nicio suprafață de teren disponibilă a fi dată în compensare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți, iar, prin decizia nr.2181 din 23.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă au fost admise recursurile, a fost casată decizia civilă atacată și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, fiind reținute dispozițiile art.304 pct.7 C.proc.civ. referitoare la nemotivarea hotărârii.

Instanța de apel nu a făcut o analiză completă a condițiilor impuse de Legea nr.10/2001 pentru acordarea măsurii de reparație în echivalent constând în compensarea cu alte bunuri, a situației concrete a terenului solicitat, în condițiile în care, conform expertizei, pe acest teren au fost identificate construcții aparținând S.C. E. S.A.

În rejudecare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească situația juridică a terenului ce a aparținut autorilor reclamantului și a terenului solicitat de acesta în compensare, precum și echivalența valorică a celor două suprafețe de teren.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu SCM I., care a invocat un drept propriu de folosință asupra unei părți din terenul solicitat de reclamant în compensare, teren pe care sunt amplasate clădiri ale societății. Cererea de intervenție a fost respinsă cu ocazia discutării admisibilității în principiu, prin încheierea din 12.12.2012.

Prin decizia nr.84/A din 11.11.2013 a Curții de Apel Galați, Secția I civilă s-a respins apelul declarat de reclamantul A. și a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de SCM I.

Curtea de Apel a reținut că, prin Legea nr.165/2013, au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate, în mod abuziv, în perioada regimului comunist din România.

Potrivit art.4 din acest act normativ, dispozițiile legii se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12.10.2010, pronunțată în cauza

Maria Atanasiu și alții c. României

, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Prin urmare, fiind o lege care cuprinde dispoziții exprese cu privire la imediata sa

aplicare, Legea nr. 165/2013 este incidentă și în speța de față, existentă pe rolul instanței și nesoluționată până la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Potrivit art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013, în situația în care restituirea, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, nu mai este posibilă, singura măsura reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în capitolul III al legii.

Raportat la dispozițiile imperative ale noului act normativ, care stabilesc o modalitate unică de despăgubire în caz de imposibilitate de restituire, în natură, a terenurilor preluate abuziv, dat fiind faptul că, în speță, terenul ce a aparținut autorilor reclamantului nu poate fi restituit, Curtea a constatat că nu mai poate analiza solicitarea apelantului de a i se acorda teren în compensare, singura modalitate de despăgubire care poate fi luată în discuție fiind aceea a compensării prin puncte.

Cum, însă, apelul a fost promovat doar de către reclamant, iar acesta, contrar  modificărilor legislative intervenite, și-a menținut poziția, solicitând a-i fi atribuit teren în compensare, Curtea, în virtutea principiului neagravării situației în propria cale de atac, a constatat că soluția instanței de fond, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu poate fi schimbată în sensul dispozițiilor Legii nr.165/2013; în consecință, a menținut sentința atacată.

Prin decizia civilă nr.1930 din 17.06.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă s-a admis recursul declarat de reclamant, s-a casat decizia nr.84/A/2013 a Curții de Apel Galați și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

În pronunțarea acestei decizii, Înalta Curte a reținut că, ulterior Legii nr.165/2013, a fost adoptată Legea nr.368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.819 din 21.12.2013, care prevede, la art. I, modificarea alin.(2) al art.1, în sensul că, „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III .”

Așadar, legiuitorul a revenit asupra soluției legislative consacrate inițial, prin art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent.

Prin decizia nr.210 din 8.04.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.417 din 5.06.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.4 teza a II-a raportate la cele ale art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr.368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2013.

Deciziile Curții Constituționale au, așa cum o arată și Constituția, efecte imediate, astfel că, în speța de față, Înalta Curte a constatat că se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, Secția I civilă.

S-a dispus efectuarea unei expertize imobiliare care să stabilească valoarea de piață la zi, potrivit standardelor internaționale  de evaluare, a celor două terenuri situate în str. B. în suprafață de 630 m.p., și în str. Ș. în suprafață de 633,82 m.p., de pe fostul amplasament, precum și situația construcțiilor existente pe teren. De asemenea, s-a dispus expertiză topometrică având ca obiectiv identificarea unui teren învecinat cu suprafața de 630 m.p., care să poată fi acordat, în compensare, pentru diferența valorică.

Concluziile raportului de expertiză imobiliară întocmite de expert J. au arătat că, în urma utilizării metodelor comparației prin bonitare și a comparației directe la piață, valoarea terenului din str. B., în suprafață de 630 m.p., este de 48.069 euro sau de 211.864 lei la cursul BNR din 24.03.2015, iar valoarea terenului din str. Ș., în suprafață de 633,82 m.p. (fostul amplasament), este de 120.914 euro sau 532.928 lei la cursul BNR din 24.03.2015, rezultând o diferență valorică între cele două terenuri de 72.845 euro sau 321.064 lei. De asemenea, expertul a mai precizat că, pe terenul cu suprafața de 630 m.p., din str. B., există o construcție cu pereții din zidărie de cărămidă, neutilizată și abandonată, precum și o construcție tip baracă.

Totodată, s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, în cadrul căruia expertul imobiliar să evalueze terenul ce a aparținut autoarei, din zona A (str. Ș. în suprafață de 633,82 m.p.), a celui stabilit în compensare, de 630 m.p., din zona B (str. B.), precum și a unui m.p. de teren din zona D/T3, Parcela 68 - Pasarela X.), având în vedere H.C.L. nr.168/325/2008 privind încadrarea pe zone a terenurilor din municipiul Focșani.

Prin concluziile la suplimentul de expertiză, expertul imobiliar J. a estimat valoarea terenului din zona A, str. Ș. în suprafață de 633,82 m.p., la valoarea de 81.636,02 euro sau 364.178 lei; valoarea de 38.304 euro sau 170.874 lei pentru terenul din zona B - str. B. în suprafață de 630 m.p.; a estimat la 10,20 euro/m.p. sau 45,50 lei/m.p. valoarea unui metru pătrat din zona T3, parcela 68A, punctul X., iar diferența de valoare dintre terenurile din zona A și B trebuie asigurată cu suprafața de 4.248 m.p. din zona D, T3, Parcela 68A.

Prin raportul de expertiză topometrică întocmit de expert K., acesta a identificat un teren în suprafață de 630 m.p., situat în str. B., ca fiind liber, având cale de acces la str. B., nefiind cale de acces către alte terenuri atribuite altor beneficiari ai Legii nr.10/2001.

Prin decizia nr.235/A din 7.12.2016, Curtea de Apel Galați, Secția I civilă a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat, în parte, sentința civilă nr.469/2010 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare, a modificat dispoziția nr.1878/2009 emisă de Primarul municipiului Focșani, a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului în suprafață de 630 m.p. din str. B., poligon A-B-C-D-E-F-A, cu vecinii indicați în dispozitivul deciziei, precum și a terenului în suprafață de 3.642 m.p. din T3, P68, din tabel nr.5, anexa 2, conform raportului de expertiză topografică și completării acestuia, întocmite de expert K., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A respins, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de SCM I.

În pronunțarea acestei decizii, Curtea de Apel a reținut, în esență, situația de fapt stabilită de instanțele anterioare.

Prin sentința civilă nr.469/2010 a Tribunalului Vrancea s-a reținut că, potrivit art.4 pct.4 din Legea nr.10/2001, reclamantul este îndreptățit a primi despăgubiri sau măsuri compensatorii pentru întreg imobilul, și nu doar pentru cota de 13/16, așa cum s-a constatat de către pârâtă prin dispoziția nr.1878/2009, aspect care nu a fost contestat de către această parte, în calea de atac.

Principala critică a apelantului privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii conform Legii nr.10/2001, solicitând acordarea măsurii reparatorii a compensării.

De asemenea, în analizarea apelului, Curtea a avut în vedere și dezlegarea problemelor de

drept care sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, conform art.315 alin. (1) C.proc.civ.,

realizată prin decizia nr.1930/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă.

Astfel, potrivit evoluției cadrului legislativ, dispozițiile art.1 alin. (2) din Legea nr.165/2013 prevăd că, în situația în care restituirea, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, nu mai este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii, precum și măsura compensării prin puncte.

Totodată, Curtea a avut în vedere și decizia nr.25/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a decis, în interpretarea dispozițiilor art.1 alin.(2) raportat la art.12 din Legea nr.165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.368/2013 și la art.22

1

- 22

3

din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013 și completate prin H.G. nr.89/2014, că „

Bunurile care pot fi oferite in compensare sunt terenurile, cu sau fără construcții, și construcțiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art.12 din Legea nr.165/2013, cu modificările și completările ulterioare, nefiind aplicabile

”.

În cauză, instanța de apel a reținut că restituirea în natură nu mai este posibilă, având în vedere că, pe terenul din str. Ș., sunt edificate un bloc de locuințe și rețele tehnice edilitare, dar poate fi dispusă restituirea prin compensare, conform art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013.

Astfel, conform raportului de expertiză topometrică întocmit de expertul K., rezultă că a fost identificat un teren liber, în suprafață de 630 m.p., din str. B., neafectat de construcții, având cale de acces la str. B., nefiind cale de acces către alte terenuri atribuite altor beneficiari ai Legii nr.10/2001, aspect asupra căruia ambele părți și-au exprimat acordul pentru compensare.

În ceea ce privește valoarea acestui teren, Curtea a reținut concluziile raportului de expertiză imobiliară întocmit de expert J., privind evaluarea terenurilor din zonele A, B, D la valoarea de piață, prin utilizarea metodelor comparației prin bonitare și comparației directe la piață, înlăturând suplimentul de expertiză, care a evaluat terenurile conform H.C.L. nr.168/2008 privind încadrarea pe zone a terenurilor din  municipiul Focșani, motivat de faptul că H.C.L. nr.168/2008 are în vedere încadrarea pe zone a terenurilor în vederea stabilirii impozitelor aferente, iar caracterul reparatoriu presupune evaluarea terenurilor la valoarea de piață din 2015, și nu din 2008, când a fost emisă hotărârea Consiliului local în discuție.

În consecință, Curtea a stabilit că apelantul reclamant este îndreptățit la măsuri compensatorii pentru imobilul din str. Ș. în suprafață de 633,82 m.p. (fostul amplasament), evaluat la 120.914 euro sau 532.928 lei la cursul B.N.R. din 24.03.2015, conform concluziilor raportului de expertiză imobiliară întocmit de expert J.

Astfel, în baza art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013, a modificat dispoziția nr.1878/2009 emisă de Primarul municipiului Focșani și a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului în suprafață de 630 m.p., din str. B., evaluat la suma de 48.069 euro sau 211.864 lei la cursul B.N.R. din 24.03.2015, conform raportului întocmit de expert J., teren ce are forma de poligon A-B-C-D-E-F-A, cu vecinii indicați în dispozitivul hotărârii, conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert K.

Având în vedere diferența valorică dintre terenul din str. Ș. și terenul din str. B., de 72.845 euro, precum și principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, instanța a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului din zona D, liber de construcții, de 3.642 m.p., cu vecinii N - drum, E - drum, S- teren primărie, V- drum, care face parte din terenul din tabelul de la nr.5 S - 4.298 m.p., anexa 2, conform raportului de expertiză topometric  întocmit de expert K., unde valoarea terenului din T3, P68 este de 20 euro/m.p.

Cu privire la cererea de intervenție formulată de SCM I. în interesul Primăriei municipiului Focșani, a constatat că dreptul de folosință al acesteia nu este afectat, în niciun fel, prin acordarea măsurii compensatorii vizând terenul din str. B., terenul fiind liber, motiv pentru care, în baza art.51 C.proc.civ., a respins, ca nefondată, cererea de intervenție accesorie.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile nr.469/2010 a Tribunalului Vrancea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Focșani, prin Primar, susținând că hotărârea este nelegală în ceea ce privește dispoziția instanței de atribuire, prin compensare, a terenului în suprafață de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr.5, anexa 2, conform raportului de expertiză întocmit de K.

Raportul de expertiză evaluatorie întocmit în cauză nu a avut în vedere că echivalența valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 și bunurile care se acordă în compensare se stabilește prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, conform art.22

1

alin.(3) din H.G. nr.89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin H.G. nr.401/2013.

Or, expertul evaluator J. a efectuat o evaluare a terenurilor din zonele A, B, D, la valoarea de piață din anul 2015, iar nu de la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.

În accepțiunea art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013, măsura compensării prin puncte poate fi acordată concomitent cu măsura atribuirii de teren în compensare, motivat de faptul că, Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei municipiului Focșani, cât și instanțele judecătorești care au judecat cauze în temeiul legii speciale, au avut în vedere criteriul acordării suprafață per suprafață, respectiv a fost acordată suprafața de teren care a fost expropriată. Nicio instanță de judecată ori vreo comisie pentru aplicarea Legii nr.10/2001 nu a acordat o suprafață excedentară.

Din interpretarea prevederii legale mai sus citate, care decurge atât din interpretarea gramaticală a legii, cât și din interpretarea teleologică a acesteia, rezultă că atribuirea de teren în compensare nu exclude și măsura compensării prin puncte pentru diferența de valoare dintre terenul deținut pe vechiul amplasament și valoarea unui teren calculată conform aplicării grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.

Prin urmare, apelantul poate beneficia de atribuirea, prin compensare, a terenului în suprafață de 630 m.p. din str. B., poligon A-B-C-D-E-F-A, cu vecinii N- cale de acces, E- SCM I., S – G., V - F., L., iar, pentru diferența valorică dintre terenul din str. Ș. și terenul din str. B., calculată potrivit art.22

1

alin.3 din H.G. nr. 89/2014, instanța trebuie să dispună acordarea măsurii compensării prin puncte.

Recurentul pârât a solicitat desființarea, în parte, a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu indicarea către instanța de apel de a dispune refacerea raportului de expertiză evaluatorie în raport de art.22

1

alin.(3) din H.G. nr.89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin H.G. nr. 401/2013; în subsidiar, a solicitat reținerea cauzei spre rejudecare și, în baza rapoartelor de expertiză efectuate, să se dispună acordarea măsurii compensării prin puncte pentru diferența valorică dintre terenul din str. Ș. și terenul din str. B., în cuantum de 72.845 euro; menținerea dispoziției de respingere a cererii de intervenție formulate de SCM I.

În drept, a invocat art.304 pct.9 C.proc.civ.

Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod nelegal, Curtea de Apel a avut în vedere, în stabilirea echivalenței valorice a terenului solicitat de reclamant prin notificare, situat în municipiul Focșani, str. Ș., expropriat de la autorii săi, și terenurile acordate în compensare, situate în aceeași localitate, str. B. și, respectiv, terenul în suprafață de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr.5, anexa 2, valoarea de piață a imobilelor din anul 2015.

Conform art.22

1

alin.(3) din H.G. nr.401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, introdus prin H.G. nr.89/2014 pentru completarea acestor norme, echivalența valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr.10/2001 și bunurile care se acordă în compensare se stabilește

prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, cu modificările și completările ulterioare

.

Or, cum s-a arătat deja, instanța de apel nu a avut în vedere cele două criterii în raport de care urma să stabilească echivalența valorică între terenuri, potrivit textului de lege indicat mai sus, respectiv grilele notariale și data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 (20.05.2013), ci valoarea de piață a bunurilor (terenul expropriat, situat în str. Ș. și terenul acordat în compensare, situat în str. B.) prin utilizarea metodelor comparației prin bonitare și comparației directe pe piață la nivelul anului 2015 (24.03.2015), respectiv valoarea reținută în raportul de expertiză întocmit de expert K. pentru celălalt teren acordat în compensare, situat în T3, P68, tabel 5, anexa 2, de 20 euro/m.p., stabilită prin utilizarea acelorași metode ca și în cazul celor două terenuri deja menționate, la nivelul datei de 16.02.2016.

Din această perspectivă, critica recurentului pârât este întemeiată, instanța de apel pronunțând o decizie cu încălcarea dispozițiilor art.22

1

alin.(3) din H.G. nr.401/2013, astfel cum a fost completată prin H.G. nr.89/2014.

Mai trebuie precizat că, deși în preambulul cererii de recurs, recurentul contestă măsura de atribuire a terenului în suprafață de 3.642 m.p., situat în T3, P68 din tabelul nr.5, anexa nr.2, criticile vizează modul stabilire a echivalenței valorice raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, sus-menționate, și a căror aplicare, în vederea pronunțării unei soluții corecte, trebuie să se refere atât la terenul obiect al notificării, cât și la terenurile acordate în compensare.

Prin urmare, soluția de admitere a recursului pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în condițiile în care susținerile recurentului analizate în precedent sunt fondate pentru argumentele expuse, impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, care va trebuie să procedeze la stabilirea valorii tuturor terenurilor în discuție potrivit criteriilor menționate în art.22

1

alin. (3) din H.G. nr.401/2013, completată prin H.G. nr.89/2014. Evaluarea terenurilor, inclusiv printr-un nou raport de expertiză sau o completare la cele deja efectuate, reprezintă o chestiune de fapt, în baza unor probe imposibil de administrat în recurs, fiind incompatibile cu structura acestei căi de atac. De asemenea, lipsa evaluării terenurilor în condițiile arătate echivalează și cu o necercetare, în fond, a cauzei.

Pe de altă parte, nu poate fi primită critica recurentului conform căreia diferența valorică dintre terenul preluat de stat în perioada de referință a Legii nr.10/2001 și terenul acordat în compensare, situat în str. B., poate fi acoperită doar prin măsura compensării prin puncte, determinat, în opinia părții, de împrejurarea că suprafața terenului oferit în echivalent nu poate depăși suprafața terenului intrat în mod abuziv în proprietatea statului.

Este fără dubiu că, în condițiile Legii nr.165/2013, cele două măsuri de reparație în echivalent pot coexista în cazul aceluiași bun obiect al notificării, imposibil de restituit în natură, ceea ce se deduce din chiar conținutul art.1 alin.(2) din actul normativ în forma actuală. Aceeași lege nu interzice, însă, ca reparația în echivalent să vizeze o suprafață excedentară a bunului acordat în compensare sau, ca în cazul de față, acordarea mai multor bunuri în compensare, sub rezerva păstrării echivalenței valorice între bunul preluat de stat în perioada regimului trecut și bunurile oferite în compensare [art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013] și, evident, a disponibilității acestor din urmă bunuri. Din această perspectivă, în esență, bunurile oferite în compensare nu trebuie să formeze obiect al altor solicitări din partea unor persoane îndreptățite la reparație în baza legilor speciale și nici să fie afectate uzului sau interesului public.

Or, în speța de față, recurentul nu invocă vreo situație de indisponibilitate a terenului situat în T3, P68, acordat în compensare prin decizia instanței de apel, ci doar împrejurarea că reprezintă o suprafață excedentară față de cea a terenului preluat de stat de la autorii reclamantului, ipoteză care, în sine, nu poate constitui un fine de neprimire a solicitării reclamantului în legătură cu acest bun. Bineînțeles, acest teren poate fi acordat în compensare doar dacă se respectă echivalența valorică între terenul preluat de stat și terenurile pretinse în compensare, ce urmează a se stabili în rejudecare conform dispozițiilor art.22

1

alin.3 din Normele metodologice date în aplicarea Legii nr.165/2013.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin.(1) - (3) și 5 cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Înalta Curte a admis recursul declarat de Municipiul Focșani, prin Primar, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași Curte de apel, în vederea stabilirii echivalenței valorice a terenurilor în discuție potrivit art.22

1

alin.(3) din H.G. nr.401/2013, completată prin H.G. nr.89/2014.