ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 18/2018

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția civilă, sub nr. 3428/91/2009, reclamantul A. a formulat contestație împotriva dispoziției din 10 septembrie 2009, emisă de Primăria Municipiului Focșani, în contradictoriu cu această pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 469 din 21 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția civilă, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant, s-a modificat, în parte, dispoziția din 10 septembrie 2009, emisă de Primăria Municipiului Focșani, în sensul că s-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru cota de 1/1 din imobil, în loc. de 13/16, iar imobilul se compune din suprafața de 633,82 m.p., în loc. de 495 m.p. și din construcții în suprafață de 175,21 m.p., în loc. de 92,69 m.p., din care locuință cărămidă 92,69 m.p., magazie cărămidă 41,34 m.p., magazie scândură 12,58 m.p., coteț păsări scândură 8,10 m.p., WC cărămidă 2, 25 m.p. și beci tencuit 16,25 m.p. S-a menținut restul dispozițiilor deciziei de restituire, în măsura în care nu sunt contrare hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 27/A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A., a fost schimbată, în parte, sentința civilă sus-menționată, în sensul că s-a dispus acordarea, în compensare, a terenului în suprafață de 630 m.p, situat în Focșani, str. B. (mai puțin cei 228 m.p. restituiți lui B. și C.) de pe schița expertului D., întocmită în dosar. A fost menținută dispoziția vizând alte măsuri reparatorii pentru construcții.

În pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că, în condițiile în care expertiza efectuată în cauză concluzionează că, din suprafața de 858 m.p. situată în Focșani, str. B. vizată de reclamant pentru a fi acordată în compensare, doar suprafața de 293 m.p. nu este liberă, fiind atribuită lui E. prin dispoziția din 7 decembrie 2009, în mod greșit a reținut instanța de fond că nu s-a identificat nicio suprafață de teren disponibilă a fi dată în compensare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți, iar, prin decizia nr. 2181 din 23 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost admise recursurile, a fost casată decizia civilă atacată și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, fiind reținute dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. referitoare la nemotivarea hotărârii. Instanța de apel nu a făcut o analiză completă a condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurii de reparație în echivalent constând în compensarea cu alte bunuri, a situației concrete a terenului solicitat, în condițiile în care, conform expertizei, pe acest teren au fost identificate construcții aparținând SC F. SA.

În rejudecare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească situația juridică a terenului ce a aparținut autorilor reclamantului și a terenului solicitat de acesta în compensare, precum și echivalența valorică a celor două suprafețe de teren.

Prin decizia nr. 84/A din 11 noiembrie 2013, a Curții de Apel Galați, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. și a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de G. Focșani.

Curtea de Apel a reținut că Legea nr. 165/2013, fiind o lege care cuprinde dispoziții exprese cu privire la imediata sa aplicare, este incidentă și în speța de față, existentă pe rolul instanței și nesoluționată până la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Raportat la dispozițiile imperative ale noului act normativ, care stabilesc o modalitate unică de despăgubire în caz de imposibilitate de restituire, în natură, a terenurilor preluate abuziv, dat fiind faptul că, în speță, terenul ce a aparținut autorilor reclamantului nu poate fi restituit, Curtea a constatat că nu mai poate analiza solicitarea apelantului de a i se acorda teren în compensare, singura modalitate de despăgubire care poate fi luată în discuție fiind aceea a compensării prin puncte.

Cum, însă, apelul a fost promovat doar de către reclamant, iar acesta, contrar modificărilor legislative intervenite, și-a menținut poziția, solicitând a-i fi atribuit teren în compensare, Curtea, în virtutea principiului neagravării situației în propria cale de atac, a constatat că soluția instanței de fond, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu poate fi schimbată în sensul dispozițiilor Legii nr. 165/2013, motiv pentru care a menținut sentința atacată.

Prin decizia civilă nr. 1930 din 17 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis recursul declarat de reclamantul A., s-a casat decizia nr. 84/A din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

În pronunțarea acestei decizii, Înalta Curte a reținut că, ulterior Legii nr. 165/2013, a fost adoptată Legea nr. 368/2013, legiuitorul revenind asupra soluției legislative consacrate inițial, prin art. l alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent.

Prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în M. Of. nr. 417/5.06.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a II-a raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. RJ 3428/91/2009**, pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Prin decizia nr. 235/A din 7 decembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat, în parte, sentința civilă nr. 469/2010 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare, a modificat dispoziția din 10 septembrie 2009 emisă de Primarul municipiului Focșani, a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului în suprafață de 630 m.p. din Focșani, str. B., cu vecinii indicați în dispozitivul deciziei, precum și a terenului în suprafață de 3.642 m.p., din tabel nr. 5, anexa 2, conform raportului de expertiză topografică și completării acestuia, întocmite de expert H.. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A respins, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de G. Focșani.

În pronunțarea acestei decizii, Curtea de Apel a reținut, în esență, situația de fapt stabilită de instanțele anterioare. Principala critică a apelantului privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea măsurii reparatorii a compensării.

De asemenea, în analizarea apelului, Curtea a avut în vedere și dezlegarea problemelor de drept care sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., realizată prin decizia nr. 1930 din 17 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Astfel, potrivit evoluției cadrului legislativ, dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prevăd că, în situația în care restituirea, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, nu mai este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii, precum și măsura compensării prin puncte. Totodată, Curtea a avut în vedere și decizia nr. 25/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a decis, în interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 și la art. 22'-223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013 și completate prin H.G. nr. 89/2014.

În cauză, instanța a reținut că restituirea în natură nu mai este posibilă, având în vedere că, pe terenul din str. Ș., sunt edificate un bloc de locuințe și rețele tehnice edilitare, dar poate fi dispusă restituirea prin compensare, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Curtea a stabilit că apelantul reclamant este îndreptățit la măsuri compensatorii pentru imobilul din str. Ș., în suprafață de 633,82 m.p. (fostul amplasament), evaluat la 120.914 euro sau 532.928 RON la cursul B.N.R. din 24 martie 2015, conform concluziilor raportului de expertiză imobiliară întocmit de expert I.

Având în vedere diferența valorică dintre terenul din str. Ș. și terenul din str. B., de 72.845 euro, precum și principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, instanța a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului din zona D, liber de construcții, de 3.642 m.p., cu vecinii N- Drum, E-Drum, S- teren primărie, V- Drum, care face parte din terenul din tabelul de la nr. 5 - 4.298 m.p., anexa 2, conform raportului de expertiză topometrie (Dosar nr. x/91/2009**) întocmit de expert H., unde valoarea terenului din T3, P68 este de 20 euro/m.p.

Cu privire la cererea de intervenție formulată de G. Focșani în interesul Primăriei Municipiului Focșani, a constatat că dreptul de folosință al acesteia nu este afectat, în niciun fel, prin acordarea măsurii compensatorii vizând terenul din str. B., terenul fiind liber, motiv pentru care, în baza art. 51 C. proc. civ., a respins, ca nefondată, cererea de intervenție accesorie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Focșani, prin Primar, susținând că hotărârea este nelegală în ceea ce privește dispoziția instanței de atribuire, prin compensare, a terenului în suprafață de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa 2, conform raportului de expertiză întocmit de H.

Prin decizia civilă nr. 740 din data de 11 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2009** de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul formulat de recurentul Municipiul Focșani împotriva deciziei nr. 235 A din data de 7 decembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, fiind casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, în mod nelegal, Curtea de Apel a avut în vedere, în stabilirea echivalenței valorice a terenului solicitat de reclamant prin notificare, situat în municipiul Focșani, str. Ș., expropriat de la autorii săi, și terenurile acordate în compensare, situate în aceeași localitate, str. B., și, respectiv, terenul în suprafață de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa 2, valoarea de piață a imobilelor din anul 2015.

Conform art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, introdus prin H.G. nr. 89/2014 pentru completarea acestor norme, echivalența valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și bunurile care se acordă în compensare se stabilește prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Or, cum s-a arătat deja, instanța de apel nu a avut în vedere cele două criterii.

În raport de care urma să stabilească echivalența valorică între terenuri, potrivit textului de lege indicat mai sus, respectiv grilele notariale și data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013), ci valoarea de piață a bunurilor (terenul expropriat, situat în str. Ș., și terenul acordat în compensare, situat în str. B.) prin utilizarea metodelor comparației prin bonitare și comparației directe pe piață la nivelul anului 2015 (24 martie 2015), respectiv valoarea reținută în raportul de expertiză întocmit de expert H. pentru celălalt teren acordat în compensare, situat în T3, P68, tabel 5, anexa 2, de 20 euro/m.p., stabilită prin utilizarea acelorași metode ca și în cazul celor două terenuri deja menționate, la nivelul datei de 16 februarie 2016.

A mai reținut instanța de recurs că nu poate fi primită critica recurentului conform căreia diferența valorică dintre terenul preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 și terenul acordat în compensare, situat în str. B., poate fi acoperită doar prin măsura compensării prin puncte, determinat, în opinia părții, de împrejurarea că suprafața terenului oferit în echivalent nu poate depăși suprafața terenului intrat în mod abuziv în proprietatea statului în condițiile Legii nr. 165/2013, cele două măsuri de reparație în echivalent pot coexista în cazul aceluiași bun obiect al notificării, imposibil de restituit în natură, ceea ce se deduce din chiar conținutul art. 1 alin. (2) din actul normativ în forma actuală. Aceeași lege nu interzice, însă, ca reparația în echivalent să vizeze o suprafață excedentară a bunului acordat în compensare sau, ca în cazul de față, acordarea mai multor bunuri în compensare, sub rezerva păstrării echivalenței valorice între bunul preluat de stat în perioada regimului trecut și bunurile oferite în compensare (art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013) și, evident, a disponibilității acestor din urmă bunuri. Din această perspectivă, în esență, bunurile oferite în compensare nu trebuie să formeze obiect al altor solicitări din partea unor persoane îndreptățite la reparație în baza legilor speciale și nici să fie afectate uzului sau interesului public.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire intimatul-reclamant A., la data de 10 iunie 2017.

Revizuentul a invocat faptul că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., referitoare la motivul plus petita, instanța de recurs acordând mai mult decât s-a cerut și încălcând principiul de drept tantum devolutum, quantum anellatum.

Astfel, deși recursul declarat de către Primăria Focșani a fost unul parțial, prin care a vizat doar dispoziția de atribuire a suprafeței de teren de 3642 m.p. din T3 P 68 tabel nr. 5, anexa 2, conform raportului de expertiză întocmit de expert H., instanța de recurs a casat în întregime decizia recurată în parte și a trimis cauza în rejudecare, anulând și dispozițiile de atribuire a suprafeței de teren de 630 m.p. de pe str. B., Focșani.

Astfel, în recurs s-a arătat că se solicita desființarea doar în parte a deciziei civile nr. 235/A din 2016 a Curții de Apel Galați și se cere alternativ, fie trimiterea cauzei în rejudecare cu indicarea ca instanța de apel să dispună refacerea raportului de expertiză evaluatorie raportat la art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 89/2014, fie să se rețină cauza spre rejudecare și pe baza rapoartelor de expertiză efectuate în cauză să se dispună acordarea de măsuri compensatorii prin puncte.

A mai arătat recurentul că întregul procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, părțile stabilind limitele investirii instanței, atât în acțiunea de fond, cât și în căile de atac, instanța de control judiciar urmând a se pronunța și analiza în calea de atac doar cu privire la ce anume s-a atacat din hotărâre. Prin pronunțare peste limitele investirii reprezintă plus petita și dă dreptul la a obține revizuirea întrucât hotărârea instanței de recurs nu este legală.

A apreciat revizuentul că instanța de recurs a încălcat și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 24 și 44 din Constituția României și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (care garantează dreptul de proprietate), deoarece a anulat dispoziția de atribuire în natură a suprafeței de teren de 630 m.p. de pe strada B., din Focșani, dispoziție care nu fusese atacată cu recurs.

A susținut revizuentul că recursul era nefondat și se impunea a fi respins. Astfel, instanța de recurs a ignorat toate susținerile referitoare la modalitățile de evaluare ale terenului făcute de Primăria Focsani/Mun. Focșani, în apel și faptul că instanța de apel, Curtea de Apel Galați, a respectat întru totul aceste susțineri și cereri și a admis, inclusiv a se reveni la expert cu solicitarea de a întocmi o altă modalitate de evaluare față de evaluările făcute până atunci în rapoartele de expertiză. Instanța de recurs nu a observat că recurenta a cerut în mod expres să se țină cont în evaluare de valorile stabilite prin expertiza J., care sunt valorile conform grilei notariale, astfel ca cerințele legii au fost întru totul respectate.

Nu s-a observat faptul că recurenta nu a avut obiecțiuni față de ultima evaluare și că singura obiecțiune a fost aceea că nu sunt de acord de principiu cu atribuirea de teren în compensare pentru diferența de valoare, pentru că nu au acordat astfel de terenuri în alte cazuri.

De asemenea, nu s-a ținut cont de faptul că Municipiul Focșani a indicat valoarea de 17 euro pe metru pătrat, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit la 22 august 2016, la sediul Primăriei Focșani cu ocazia efectuării expertizei, iar expertul a luat în calcul valoarea de 20 de euro la completarea la raportul de expertiza făcută de expert H., ceea ce a condus la diminuarea suprafeței de teren care putea fi atribuită în compensare pentru diferența de valoare. Or, dacă se lua în calcul valoarea de 17 euro indicată de Primărie, conform grilelor notariale, rezulta o suprafață de teren de atribuit, mai mare.

De asemenea, nu s-a ținut cont că nu era incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece textele de lege la care face referire recurenta nu sunt aplicabile în cauză, acelea vizând procedura administrativă de stabilire a punctelor de despăgubire în situația în care se stabilește aplicarea acestei măsuri. Or părților li se aplică prevederile Legii nr. 10/2001 cu atribuirea în natură a terenului și cu aplicarea principiului restitutio in integrum principiu menținut inclusiv de Legea nr. 165/2013.

În plus, s-a ignorat de instanța de recurs prevederea constituțională de la art. 16, potrivit căreia legea prevede numai pentru viitor cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile. Cu alte cuvinte, Legea nr. 165/2013 nu se aplică retroactiv, iar litigiul este pornit în anul 2009, cu 7 ani înainte de apariția acestei legi.

Prin urmare, față de faptul că la ultimul termen de judecată de la Curtea de Apel Galați recurenta nu a avut obiectiuni față de ultima variantă de evaluare, care a fost făcută raportat la cererea expresă a Municipiului Focșani, se constată că nu se poate vorbi despre o aplicare greșită a legii, ci de incidența principiului turpitudinii, conform căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în a obține un drept. Mai mult, nu s-a observat incidența principiului matematic al simetriei sau păstrării proporțiilor în evaluarea terenurilor atunci când se utilizează mai multe grile de evaluare. Astfel, diferența de valoare rămâne aceeași, indiferent de grila de valoare utilizată. Prin urmare, de aici rezultă și lipsa de interes a recursului în condițiile în care va rezulta aceeași suprafață de teren, în urma rejudecării.

Examinând cererea de revizuire prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a legislației incidente în cauză, Curtea a constat următoarele:

C. proc. civ. reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. constituie practic o aplicare a principiului disponibilității, dar, reprezintă și o aplicare a principiului consacrat de art. 129 alin. final C. proc. civ., conform căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În aplicarea riguroasă a art. 129 alin. final C. proc. civ., instanța are obligația de a judeca toate pretențiile deduse judecății cu respectarea cadrului procesual fixat de părți.

Se reține că, în speță, deși revizuentul a invocat ipoteza prevăzută de pct. 2 din art. 322 C. proc. civ. respectiv:

" instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", în esență, susținerile din cererea de revizuire reprezintă critici referitoare la soluția dată de instanța de recurs prin admiterea recursului și casarea în tot a deciziei recurate, pronunțate de instanța de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, pe de o parte, revizuentul susține că instanța de recurs a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece, deși recurentul-pârât a solicitat desființarea, în parte, a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, numai în ceea ce privește dispoziția instanței de atribuire, prin compensare, a terenului în suprafață de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa 2, instanța de recurs, în mod nelegal, a casat în întregime decizia recurată în parte și a trimis cauza în rejudecare, anulând și dispozițiile de atribuire a suprafeței de teren de 630 m.p. de pe str. B., Focșani, Vrancea.

Apreciază recurentul că, în acest fel, instanța de recurs a încălcat limitele învestirii, acordând mai mult decât s-a cerut.

Înalta Curte, în calitate de instanță de revizuire, reține faptul că prin recursul promovat împotriva deciziei nr. 235/A din 7 decembrie 2016, a Curții de Apel Galați, secția I civilă, recurentul-pârât a solicitat desființarea, în parte, a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu indicarea către instanța de apel de a dispune refacerea raportului de expertiză evaluatorie în raport de art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 365/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin H.G. nr. 401/2013; în subsidiar, a solicitat reținerea cauzei spre rejudecare și, în baza rapoartelor de expertiză efectuate, să se dispună acordarea măsurii compensării prin puncte pentru diferența valorică dintre terenul din str. Ș. și terenul din str. B., în cuantum de 72.845 euro; menținerea dispoziției de respingere a cererii de intervenție formulate de G. Focșani.

Instanța de recurs a constatat că instanța de apel a pronunțat o decizie cu încălcarea dispozițiilor art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 401/2013, astfel cum a fost completată prin H.G. nr. 89/2014.

În mod nelegal, Curtea de Apel a avut în vedere, în stabilirea echivalenței valorice a terenului solicitat de reclamant prin notificare, situat în Municipiul Focșani, str. Ș., expropriat de la autorii săi, și terenurile acordate în compensare, situate în aceeași localitate, str. B. și, respectiv, terenul în suprafață de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa 2, valoarea de piață a imobilelor din anul 2015.

A mai reținut instanța de recurs că instanța de apel nu a avut în vedere cele două criterii în raport de care urma să stabilească echivalența valorică între terenuri, potrivit textului de lege indicat mai sus, respectiv grilele notariale și data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013), ci valoarea de piață a bunurilor (terenul expropriat, situat în str. Ș., și terenul acordat în compensare, situat în str. B.) prin utilizarea metodelor comparației prin bonitare și comparației directe pe piață la nivelul anului 2015 (24 martie 2015), respectiv valoarea reținută în raportul de expertiză întocmit de expert H. pentru celălalt teren acordat în compensare, situat în T3, P68, tabel 5, anexa 2, de 20 euro/m.p., stabilită prin utilizarea acelorași metode ca și în cazul celor două terenuri deja menționate, la nivelul datei de 16 februarie 2016.

Totodată, instanța de recurs a precizat că, deși în preambulul cererii de recurs, recurentul a constestat măsura de atribuire a terenului în suprafață de 3.642 m.p., situat în T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa nr. 2, criticile vizează modul de stabilire a echivalenței valorice raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, sus­menționate și a căror aplicare, în vederea pronunțării unei soluții corecte, trebuie să se refere atât la terenul obiect al notificării, cât și la terenurile acordate în compensare.

Prin urmare, s-a considerat că soluția de admitere a recursului pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care susținerile recurentului analizate în precedent sunt fondate pentru argumentele expuse, impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, care va trebuie să procedeze la stabilirea valorii tuturor terenurilor în discuție potrivit criteriilor menționate în art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 401/2013, completată prin H.G. nr. 89/2014. Evaluarea terenurilor, inclusiv printr-un nou raport de expertiză sau o completare la cele deja efectuate, reprezintă o chestiune de fapt, în baza unor probe imposibil de administrat în recurs. De asemenea, lipsa evaluării terenurilor în condițiile arătate echivalează și cu o necercetare, în fond, a cauzei.

Instanța de revizuire constată că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre cu respectarea limitelor învestirii prin recursul promovat în cauză și cu respectarea principiilor care guvernează materia recursului referitoare la casarea deciziei recurate pentru imposibilitatea de administrare a unor probe în recurs, precum și în cazul necercetării fondului, prin raportare la prevederile art. 312 alin. (1)-(3) și (5) C. proc. civ.

Considerentele pe care instanța de recurs și-a întemeiat hotărârea sunt argumente care au determinat convingerea instanței asupra adevărului și justeții soluției pronunțate, cu respectarea principiilor care guvernează procesul civil.

Prin urmare, din analiza motivelor formulate de pârât, pentru a se putea stabili în concret ce anume s-a solicitat prin recurs, instanța de revizuire reține că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre cu respectarea limitelor cererii de recurs.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că incidența dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. potrivit cărora: Instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", trebuie analizată mai degrabă în raport cu pretențiile concrete ale reclamantului, formulate prin cererea cu care a fost sesizată instanța de judecată.

Numai în raport de cererea introductivă de instanță se poate constata dacă instanța de fond sau instanța de apel, în rejudecare, în baza caracterului devolutiv al apelului, respectiv instanța de recurs, evocând fondul, au dat sau nu mai mult decât a cerut reclamantul prin cererea cu care a fost sesizată instanța.

Or, în cazul de față, instanța de recurs nu a evocat fondul prin reținerea unei alte situații de fapt sau a altor dispoziții legale, cu consecința admiterii recursului. În speță, Înalta Curte a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare în vederea aplicării dispozițiilor legale incidente în cauză, fără să tranșeze fondul litigiului, motiv pentru care instanța de recurs nu era în situația de a se fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, de a nu se fi pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a de a fi dat mai mult decât s-a cerut.

Față de cele precizate, Înalta Curte reține că în, speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., dat fiind faptul că, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, a rezultat o corectă rezolvare a cererilor formulate de părți, în limita cadrului procesual cu care a fost învestită instanța, pentru acest motiv urmând a fi respinsă cererea de revizuire promovată în cauză.

Pe de altă parte, se constată că o mare parte a motivelor cererii de revizuire vizează caracterul nefondat al dezlegărilor date de instanța de recurs.

Înalta Curte reține că revizuirea este o cale de atac de retractare, ce se poate promova numai în condițiile și pentru motivele strict reglementate de prevederile art. 322 C. proc. civ. Nu se pot promova pe această cale critici care să vizeze caracterul nefondat al soluției pronunțate de instanța de recurs, cu consecința transformării căii de atac a revizuirii într-un "recurs la recurs".

Pentru toate aceste motiv, Înalta Curte urmează să respingă calea de atac formulată de revizuenlul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 740 din 11 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2009**.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2018.