ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1930/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Vrancea, la data de 19 octombrie 2009, reclamantul I.P. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de Primăria municipiului Focșani, potrivit Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Vrancea, prin Sentința civilă nr. 469 din 21 iunie 2010, a admis în parte acțiunea reclamantului, prin mandatar V.I., și a modificat în parte Dispoziția nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de Primăria municipiului Focșani jud. Vrancea, în sensul că a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru cota de 1/1 din imobile în loc de 13/16, iar imobilul se compune din suprafața de 633,82 mp în loc de 495 mp și din construcții în suprafață de 175,21 mp în loc de 92,69 mp din care locuință cărămidă 92,69 mp, magazie cărămidă 41,34 mp, magazie scândură 12,58 mp, coteț păsări scândură 8,10 mp, WC cărămidă 2, 25 mp și beci tencuit 16,25 mp. A menținut restul dispozițiilor deciziei de restituire în măsura în care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Prin Decizia civilă nr. 27 din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Galați, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sus-menționatei sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus acordarea în compensare a terenului în suprafață de 630 mp situat în Focșani, str. B., nr. 104, T.199, P.11008, în poligonul 1-2-3-4-5-6-7-8-9 (mai puțin cei 228 mp restituiți numiților B.V. și G.A.) de pe schița expertului C.D.; a menținut dispoziția vizând alte măsuri reparatorii pentru construcții.

Recursurile declarate de reclamant și pârât împotriva acestei din urmă decizii au fost admise prin Decizia civilă nr. 2181 din 23 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că decizia atacată nu este motivată, în considerentele acesteia nefăcându-se o analiză completă a condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în compensarea cu alte bunuri și nici a situației concrete a terenului solicitat cu acest titlu de către reclamant, prin raportare la ansamblul probelor administrate. Ca atare, în aceste condiții, instanța de apel nu a făcut o judecată propriu-zisă, care să răspundă, în fapt și în drept, tuturor apărărilor părților, ceea ce face imposibilă analiza în cadrul recursului a legalității hotărârii instanței de fond, nemotivarea hotărârii echivalând, în fapt, cu necercetarea fondului pricinii.

În consecință, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se stabili dacă terenul solicitat de reclamant în compensare poate face obiectul Legii nr. 10/2001, sens în care i s-a indicat instanței de rejudecare să reanalizeze materialul probator administrat în cauză și să administreze în plus orice altă probă pe care o va aprecia ca fiind utilă pentru lămurirea chestiunii în discuție, urmând a se verifica și susținerile reclamantului privind lipsa echivalenței valorice între terenul preluat abuziv de stat de la autorii săi și terenul solicitat în compensare. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. 3428/91/2009*.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu SCM P. Focșani care a invocat un drept propriu de folosință asupra unei părți din terenul solicitat de reclamant în compensare, teren pe care sunt amplasate clădiri ale acestei societăți cât și căi de acces betonate la clădirile principale. Cererea de intervenție a fost respinsă în principiu prin încheierea din data de 12 decembrie 2012. Rejudecându-se cauza în apel, a fost pronunțată Decizia nr. 84A din data de 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul I.P. împotriva Sentinței civile nr. 469 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenție în interesul intimatei Primăria municipiului Focșani jud.Vrancea, formulată de SCM P. Focșani, jud. Vrancea.

Prin prisma criticilor formulate de reclamant vizând modalitatea în care instanța de fond a dispus despăgubirea sa pentru terenul ce a aparținut autorilor săi, reclamantul considerând că este posibilă acordarea de teren în compensare, instanța de rejudecare, având în vedere materialul probator administrat în cauză, îndrumările cuprinse în decizia de casare dar și prevederile Legii nr. 165/2013, intrată în vigoare pe parcursul soluționării prezentei cauze, a constatat că apelul declarat de reclamant este nefondat pentru următoarele considerente: S-a reținut că prin Legea nr. 165 din 16 mai 2013, au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 4 din acest act normativ, dispozițiile legii se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Fiind o lege care cuprinde dispoziții exprese cu privire la imediata sa aplicare, Legea nr. 165/2013, s-a apreciat că trebuie aplicată și în speța de față, existentă pe rolul instanței și nesoluționată până la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

S-au avut în vedere dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsura reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în Cap. III al legii. Așadar, s-a reținut că raportat la dispozițiile imperative ale noului act normativ care stabilesc o modalitate unică de despăgubire în caz de imposibilitate de restituire în natură a terenurilor preluate abuziv, instanța de rejudecare nu mai poate analiza solicitarea apelantului de a i se acorda teren în compensare, singura modalitate de despăgubire care mai poate fi luată în discuție, în speță, fiind aceea a compensării prin puncte.

Instanța a avut însă în vedere împrejurarea că apelul a fost promovat doar de către reclamant, iar acesta, în ciuda modificărilor legislative intervenite, și-a menținut poziția, solicitând a-i fi atribuit teren în compensare, și în virtutea principiului neagravării situației în propria cale de atac, a constatat că soluția instanței de fond prin care a fost recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu poate fi schimbată în sensul dispozițiilor Legii nr. 165/2013. Față de soluția de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de SCM P. Focșani s-a respins, ca nefondată, drepturile proprii pe care aceasta le pretinde cu privire la terenul solicitat în compensare de către reclamant nefiind afectate în nici un fel prin soluția adoptată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal reclamantul I.P. care a formulat critici sub următoarele aspecte: - În mod greșit instanța de apel, în rejudecarea apelului a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013 și a considerat că nu mai poate fi analizată cererea reclamantului de compensare în natură prin restituirea unor terenuri găsite libere la expertiză. - Hotărârea recurată este nelegală deoarece nu a respectat dispozițiile obligatorii cuprinse în Decizia de îndrumare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2181 din 23 martie 2012, care a dispus ca instanța de apel să stabilească dacă terenul solicitat de reclamant în compensare poate face obiectul Legii nr. 10/2201.

- Hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât expertiza efectuată în faza de rejudecare nu a fost valorificată în nici un fel, nu a fost omologată, ci dimpotrivă ignorată. - În mod greșit instanța de apel nu a analizat solicitarea reclamantului de a i se acorda teren în compensare în natură chiar dacă pe parcursul litigiului a intervenit Legea 165 din 16 mai 2013. - În speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile privind compensarea prin puncte, prevăzute de Legea 165 din 16 mai 2013 deoarece există expertize judiciare întocmite în cauză care au identificat teren liber ce poate fi acordat în compensare și au identificat teren liber care poate fi dat pentru a compensa lipsa de echivalență.

În drept, criticile au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în speță, Înalta Curte reține că recursul este fondat și urmează să-l admită în limitele și în sensul următoarelor considerente: La data de 19 octombrie 2009, prin cererea introductivă de instanță reclamantul a contestat dispoziția nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de Primăria municipiului Focșani, potrivit Legii nr. 10/2001 prin care a fost soluționată notificarea nr. 1121 din 09 noiembrie 2001. Prin notificare, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat atribuirea în compensare a suprafeței de teren de 495 mp, expropriată de la autorii săi, I.I.

și I.A., și despăgubiri pentru casa de locuit demolată. Referitor la evoluția cadrului legal prin care au fost reglementate modalitățile de acordare a măsurilor reparatorii, Înalta Curte reține că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 798/2.09.2005, la art. 1 alin. (2) prevede că "În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeași lege, "Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită." Pe parcursul soluționării apelului a intrat în vigoare Legea nr. 165 din 16 mai 2013 prin care au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 4 din acest act normativ "Dispozițiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi." Art. 1 alin. (2) din lege dispune că "în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III." Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 819/21.12.2013, care prevede la art. I modificarea alin. (2) al art. 1 în sensul că, "În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III." Așadar, legiuitorul a revenit asupra soluției legislative consacrate inițial prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent.

Prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014 publicată în M. Of. nr. 417/5.06.2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013. Deciziile Curții Constituționale au - așa cum o arată și Constituția - efecte imediate astfel că în speța de față, Înalta Curte constată că se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pentru aplicarea dispozițiilor legale incidente în acord cu îndrumările date prin decizia de casare nr. 2181 din 23 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul I.P. împotriva Deciziei nr. 84A din data de 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2014. Procesat de GGC - GV