ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2019

Asupra cauzei de față, văzând și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunului Vrancea, la data de 19 octombrie 2009, reclamantul A., prin mandatar B., a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 1878 din 10 septembrie 2009, emisă de pârâta Primăria Municipiului Focșani, solicitând anularea dispoziției, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă nr. 469 din 21 iunie 2010, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis, în parte, contestația formulată de reclamantul A., prin mandatar B., împotriva Dispoziției nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de pârâta Primăria Municipiului Focșani; a modificat, în parte, dispoziția atacată, sens în care a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru cota de 1/1 din imobil în loc de 13/16, iar imobilul se compune din suprafața de 633,82 mp în loc de 495 mp și din construcții în suprafață de 175,21 mp în loc de 92,69 mp, din care locuință cărămidă 92,69 mp, magazie cărămidă 41,34 mp, magazie scândură 12,58 mp, coteț păsări scândură 8,10 mp, WC cărămidă 2, 25 mp și beci tencuit 16,25 mp; a menținut restul dispozițiilor deciziei de restituire, în măsura în care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Prin Decizia civilă nr. 27/A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței susmenționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus acordarea în compensare a terenului în suprafață de 630 mp, situat în Focșani (mai puțin cei 228 mp restituiți lui C. și D.) de pe schița expertului E.; a menținut dispoziția vizând alte măsuri reparatorii pentru construcții.

Prin Decizia nr. 2181 din 23 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost admise recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Primăria Municipiului Focșani împotriva Deciziei nr. 27/A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerente, s-a reținut că decizia atacată nu este motivată, întrucât nu s-a făcut o analiză completă a condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în compensarea cu alte bunuri și nici a situației concrete a terenului solicitat cu acest titlu de către reclamant, prin raportare la ansamblul probelor administrate. Ca atare, în aceste condiții, instanța de apel nu a făcut o judecată propriu-zisă, care să răspundă, în fapt și în drept, tuturor apărărilor părților, ceea ce face imposibilă analiza în cadrul recursului a legalității hotărârii instanței de fond, nemotivarea hotărârii echivalând, în fapt, cu necercetarea fondului pricinii.

În consecință, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se stabili dacă terenul solicitat de reclamant în compensare poate face obiectul Legii nr. 10/2001, sens în care s-a indicat instanței de rejudecare să reanalizeze materialul probator administrat în cauză și să administreze în plus orice altă probă pe care o va aprecia ca fiind utilă pentru lămurirea chestiunii în discuție, urmând a se verifica și susținerile reclamantului privind lipsa echivalenței valorice între terenul preluat abuziv de stat de la autorii săi și terenul solicitat în compensare.

În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu F. Focșani care a invocat un drept propriu de folosință asupra unei părți din terenul solicitat de reclamant în compensare, teren pe care sunt amplasate clădiri ale acestei societăți cât și căi de acces betonate la clădirile principale.

Cererea de intervenție a fost respinsă în principiu prin încheierea din data de 12 decembrie 2012.

În rejudecare, prin Decizia nr. 84A din data de 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 469 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenție în interesul intimatei Primăria municipiului Focșani jud. Vrancea, formulată de F. Focșani.

Prin Decizia nr. 1930 din 17 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 84A din data de 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

În motivare, s-a reținut că, pe parcursul soluționării apelului, a intrat în vigoare Legea nr. 165 din 16 mai 2013 prin care au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013.

Așadar, legiuitorul a revenit asupra soluției legislative consacrate inițial prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent.

Prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 417 din 5 iunie 2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013.

Așadar, recursul a fost admis și trimisă cauza spre rejudecarea apelului pentru aplicarea dispozițiilor legale incidente în acord cu îndrumările date prin Decizia de casare nr. 2181 din 23 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În rejudecare, în al treilea ciclu procesual, prin Decizia nr. 235/A din 7 decembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat, în parte, Sentința civilă nr. 469/2010 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare, a modificat Dispoziția nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de Primarul municipiului Focșani, s-a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului în suprafață de 630 mp din Focșani, cu vecinii indicați în dispozitivul deciziei, precum și a terenului în suprafață de 3.642 mp, din tabel nr. 5, anexa 2, conform raportului de expertiză topografică și completării acestuia, întocmite de expert G., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de F. Focșani.

Prin Decizia nr. 740 din 11 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de recurentul Municipiul Focșani împotriva Deciziei nr. 235/A din 7 decembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

În motivare, s-a reținut că în mod nelegal, curtea de apel a avut în vedere, în stabilirea echivalenței valorice a terenului solicitat de reclamant prin notificare, situat în municipiul Focșani, str. x cel Mare, expropriat de la autorii săi, și terenurile acordate în compensare, situate în aceeași localitate, str. x și, respectiv, terenul în suprafață de 3.642 mp din T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa 2, valoarea de piață a imobilelor din anul 2015.

Conform art. 22

1

alin. (3) din H.G. nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, introdus prin H.G. nr. 89/2014 pentru completarea acestor norme, echivalența valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și bunurile care se acordă în compensare se stabilește prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Or, cum s-a arătat deja, instanța de apel nu a avut în vedere cele două criterii în raport de care urma să stabilească echivalența valorică între terenuri, potrivit textului de lege indicat mai sus, respectiv grilele notariale și data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20.05.2013), ci valoarea de piață a bunurilor (terenul expropriat, situat în str. x cel Mare, și terenul acordat în compensare, situat în str. x) prin utilizarea metodelor comparației prin bonitare și comparației directe pe piață la nivelul anului 2015 (24 martie 2015), respectiv valoarea reținută în raportul de expertiză întocmit de expert G. pentru celălalt teren acordat în compensare, situat în T3, P68, tabel 5, anexa 2, de 20 euro/mp, stabilită prin utilizarea acelorași metode ca și în cazul celor două terenuri deja menționate, la nivelul datei de 16 februarie 2016.

Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat asupra casării deciziei atacate și trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, care va proceda la stabilirea valorii tuturor terenurilor în discuție potrivit criteriilor menționate în art. 22

1

alin. (3) din H.G. nr. 401/2013, completată prin H.G. nr. 89/2014. Evaluarea terenurilor, inclusiv printr-un nou raport de expertiză sau o completare la cele deja efectuate, reprezintă o chestiune de fapt, în baza unor probe imposibil de administrat în recurs, fiind incompatibile cu structura acestei căi de atac. De asemenea, lipsa evaluării terenurilor în condițiile arătate echivalează și cu o necercetare în fond, a cauzei.

A mai învederat instanța de recurs că este fără dubiu că, în condițiile Legii nr. 165/2013, cele două măsuri de reparație în echivalent pot coexista în cazul aceluiași bun obiect al notificării, imposibil de restituit în natură, ceea ce se deduce din chiar conținutul art. 1 alin. (2) din actul normativ în forma actuală.

Aceeași lege nu interzice, însă, ca reparația în echivalent să vizeze o suprafață excedentară a bunului acordat în compensare sau, ca în cazul de față, acordarea mai multor bunuri în compensare, sub rezerva păstrării echivalenței valorice între bunul preluat de stat în perioada regimului trecut și bunurile oferite în compensare (art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013) și, evident, a disponibilității acestor din urmă bunuri. Din această perspectivă, în esență, bunurile oferite în compensare nu trebuie să formeze obiect al altor solicitări din partea unor persoane îndreptățite la reparație în baza legilor speciale și nici să fie afectate uzului sau interesului public.

Or, în speța de față, recurentul nu invocă vreo situație de indisponibilitate a terenului situat în T3, P 68, acordat în compensare prin decizia instanței de apel, ci doar împrejurarea că reprezintă o suprafață excedentară față de cea a terenului preluat de stat de la autorii reclamantului, ipoteză care, în sine, nu poate constitui un fine de neprimire a solicitării reclamantului în legătură cu acest bun. Bineînțeles, acest teren poate fi acordat în compensare doar dacă se respectă echivalența valorică între terenul preluat de stat și terenurile pretinse în compensare, ce urmează a se stabili în rejudecare conform dispozițiilor art. 22

1

alin. (3) din Normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 165/2013.

În rejudecare, Curtea de Apel Galați, secția civilă a pronunțat Decizia nr. 185A din 24 octombrie 2018, prin care a fost admis apelul declarat de reclamantul A. (în prezent decedat) și continuat de H. și I., în calitate de succesoare în drepturile apelantului A., împotriva Sentinței civile nr. 469 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2009.

A fost schimbată în parte sentința apelată și, în rejudecare a atribuit apelanților, în compensarea dreptului de proprietate privind imobilul revendicat, imobil cu o valoare de 293.592 RON (de 63.382 euro la data de 6 decembrie 2017): dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Focșani, str. x, compus din suprafața de teren de teren de 630 mp identificată în punctele A-B-C-D-E-F-A în raportul de expertiză tehnică imobiliară și schițele anexă întocmit la data de 21 august 2015 de către ing. expert G., având ca vecinătăți la Nord-cale acces, la Sud-D., la Est-F. și la Vest-C. și J., cu o valoare de 122.567 RON (de 26.460 euro la data de 6.12.2017);- dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Focșani, compus din suprafața de teren de 2.637 mp identificată în extravilanul Mun. Focșani, jud. Vrancea, în raportul de expertiză tehnică imobiliară și schițele anexă întocmite la data de 19 mai 2018 de către ing. expert G., având ca vecinătăți la Nord-Drum, la Sud teren Mun. Focșani, la Est Drum și la Vest-Drum, cu o valoare de 171.025 RON (de 36.922 euro la data de 6.12.2017).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri. A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta F. Focșani.

În motivare, instanța de apel a reținut că singura critică a apelantului vizează faptul că deși i-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri în cota solicitată și pentru imobilele în suprafețele indicate de prima instanță, pe care nu le contestă, este nemulțumit de modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea măsurii reparatorii a compensării.

În ciclurile procesuale anterioare, instanțele de recurs au stabilit, cu caracter obligatoriu pentru instanța de apel, că potrivit evoluției cadrului legislativ, dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prevăd că în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii, precum și măsura compensării prin puncte.

În același timp, s-a reținut că potrivit Deciziei nr. 25/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013, rezultă că bunurile care pot fi oferite în compensare sunt terenurile, cu sau fără construcții, și construcțiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, nefiind aplicabile.

Cu referire la cauza de față, instanța de recurs a mai stabilit că, un imobil teren poate fi acordat în compensare doar dacă se respectă echivalența valorică între terenul preluat de stat și terenurile pretinse în compensare. În pus, conform art. 22

1

alin. (3) din H.G. nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, introdus prin H.G. nr. 89/2014 pentru completarea acestor norme, echivalența valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și bunurile care se acordă în compensare se stabilește prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Sintetizând situația de fapt din cauză, care corect a fost reținută și de prima instanță, s-a arătat că prin notificarea nr. x/9.11.2001, reclamantul A. a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 să i se atribuie în compensare suprafața de teren de 495 mp expropriată de la autorii săi K. și L. și despăgubiri pentru casa de locuit demolată.

Prin Dispoziția nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de Primăria Municipiului Focșani s-a reținut că apelantul-reclamant are calitatea de persoană îndreptățită, conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind moștenitorul defuncților K. și L., pentru o cotă de 13/16.

Imobilul și terenul în suprafață de 633,82 mp din Focșani, str. x ce a aparținut autorilor apelantului, a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 182 din 30 iunie 1977, fiind demolat, în prezent terenul fiind ocupat de obiectivele pentru care s-a dispus exproprierea, respectiv blocul 14 din str. x cel Mare, alee x, spațiu verde amenajat și rețele tehnico-edilitare.

Prin Dispoziția nr. 1878 din 10 septembrie 2009, s-a dispus acordarea de despăgubiri, pentru cota de 13/16 din imobilul compus din locuință de cărămidă în suprafață de 92,69 mp și teren în suprafață de 495 mp din Focșani, str. x, jud. Vrancea, imobil ce nu poate fi restituit în natură.

Această dispoziție a fost contestată în prezenta cauză, și, prin Sentința civilă nr. 469/2010 a Tribunalului Vrancea s-a reținut că potrivit art. 4 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptățit a primi despăgubiri sau măsuri compensatorii pentru întreg imobilul și nu doar pentru cota de 13/16, imobil compus din suprafața de 633,82 mp în loc de 495 mp și din construcții în suprafață de 175,21 mp în loc de 92,69 mp din care locuință cărămidă 92,69 mp, magazie cărămidă 41,34 mp, magazie scândură 12,58 mp, coteț păsări scândură 8,10 mp, WC cărămidă 2, 25 mp și beci tencuit 16,25 mp.

Aceste aspecte legate de cota de 1/1 pentru care reclamantul este îndreptățit la despăgubiri sau măsuri compensatorii, și de suprafața totală de 633,82 mp teren și 175,21 mp construcții pentru care trebuiesc acordate despăgubiri sau măsuri compensatorii nu au fost contestat de către niciuna dintre părți în calea de atac, astfel că ele au intrat în puterea lucrului judecat.

Tot legat de situația de fapt din cauză, s-a mai reținut că restituirea în natură nu mai este posibilă, avându-se în vedere că pe terenul din str. x cel Mare este edificat un bloc de locuințe și rețele tehnice edilitare, dar poate fi dispusă restituirea prin compensare, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și celor stabilite de instanțele de recurs.

Astfel, cum reiese din suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară evaluatorie întocmit de expert M., valoarea imobilului teren în suprafață de 633,82 mp situat în str. x cel Mare este, conform grilei notariale din anul 2013, de 293.592 RON respectiv de 63.382 euro (curs BNR la data de 6 decembrie 2017 când s-a dispus evaluarea prin supliment de expertiză).

Din raportul de expertiză topometric întocmit de expert G. rezultă că a fost identificat un teren liber în suprafață de 630 mp din Focșani, str. x, neafectat de construcții, având cale de acces la str. x, nefiind cale de acces către alte terenuri atribuite altor beneficiari ai Legii nr. 10/2001, aspect asupra căruia ambele părți și-au exprimat acordul pentru compensarea acestui teren.

În ceea ce privește valoarea acestui teren, instanța de apel a reținut din concluziile suplimentului la raportul de expertiză evaluatorie întocmit de expert M., că acest teren în suprafață de 630 mp, situat în str. x are o valoare, conform grilei notariale din 2013, de 122.567 RON respectiv 26.460 euro (curs BNR la data de 6 decembrie 2017 când s-a dispus evaluarea prin supliment de expertiză).

Din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară topometrică întocmită de expert G. rezultă că pârâta Primăria Municipiului Focșani (prin Municipiul Focșani) deține în zona T, P 68 a localității, suprafețe de teren libere, din care unul situat în Punctul Pasarela, ce pot fi propuse la atribuirea în natură.

Valoarea acestui teren, din Punctul Pasarela rezultă din concluziile suplimentului la raportul de expertiză evaluatorie întocmit de expert M., ca fiind de 64,85 RON pentru 1 mp, respectiv 14 euro/mp (curs BNR la data de 6 decembrie 2017 când s-a dispus evaluarea prin supliment de expertiză).

Din același raport de expertiză evaluatorie, rezultă că pentru diferența de valoare dintre terenul ce a aparținut autorilor reclamantelor (situat în str. x cel Mare) și terenul ce ar putea fi acordat în compensare situat în str. x, ar trebui propusă în compensare, o diferență de 2.637 mp teren situat în Punctul Pasarelă.

Din apărările pârâtei și concluziile raportului de expertiză topografică cu completarea și suplimentul la raport nu rezultă impedimente la atribuirea acestor terenuri, în compensare, pentru imobilul teren la care reclamantul A. ar fi fost îndreptățit, terenurile fiind libere de sarcini, aflate în proprietatea pârâtei conform înregistrărilor din cartea funciară și nefiind destinate uzului sau interesului public.

Totodată, s-a constatat că pârâta nu a făcut dovada că respectivele terenuri, propuse spre atribuire în compensare ar forma obiectul unor solicitări din partea unor persoane îndreptățite la reparații în baza legilor speciale.

Terenul în suprafață de 2637 mp situat în Punctul Pasarela Odobești a fost identificat de expert G. conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit la 19 mai 2018 ca fiind situat în T3, P68 din Municipiul Focșani, având ca vecinătăți N - drum, E - drum, S - teren primărie, V - drum și fiind inclus în tabelul prezentat de pârâta Primăria Municipiului Focșani ca libere pentru atribuire, la nr. 5.

Cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de F. Focșani în interesul Primăriei Mun. Focșani, instanța reține că potrivit Sentinței civile nr. 152 din 17 ianuarie 2012 pronunțate de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/2010, SCM Prestare Focșani este titulara unui drept de folosință cu privire la imobilul teren în suprafață de 1189 mp situat în Focșani, str. x, având ca vecini pe A., N., O., D., P. și drumuri de acces.

S-a mai reținut că din niciuna din probele administrate în fața instanței nu rezultă că dreptul de folosință al intervenientei este afectat în vreun fel prin acordarea măsurii compensatorii cu terenul din str. x, terenul fiind liber, aspect confirmat de concluziile expertului G. și înscrierilor de carte funciară.

De altfel, dat fiind caracterul accesoriu al intervenției și faptul că apărările pârâtei au fost deja înlăturată prin considerentele de mai sus, instanța de apel constată că cererea de intervenție este nefondată și în temeiul art. C. proc. civ., urmează a fi astfel respinsă.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Municipiul Focșani a formulat recurs, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâtul a criticat decizia, susținând că terenul acordat în compensare din str. x este afectat de sarcini, respectiv traversat de canalizare și cabluri electrice, cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de G..

În plus, a arătat că pe acest teren există și un drept de folosință al F. Focșani, că în raport de aceste aspecte, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât acest teren nu este liber de sarcini.

Cu privire la cel de al doilea teren acordat în compensare, în suprafață de 2637 mp, pârâtul a arătat că au fost greșit aplicate prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, modificat prin art. I din Legea nr. 368/2013, întrucât terenul acordat este mai mare decât cel avut de reclamant.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Art. 1 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prevede că:

"În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III. (...)." Hotărârea Guvernului nr. 89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, prevede că " După articolul 22 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013, se introduce un nou capitol, Capitolul III

1

«Mecanismul și condițiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist», alcătuit din articolele 22

1

- 22

3

, cu următorul cuprins "Art. 22

1

- (1) Măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de către entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și constă în acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric. (2) Bunurile care pot face obiectul compensării, în condițiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcții, și construcțiile finalizate sau nefinalizate. (3) Echivalența valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și bunurile care se acordă în compensare se stabilește prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare. (4) În cazul construcțiilor nefinalizate, valoarea se stabilește proporțional cu stadiul de execuție, stabilit prin raport de expertiză tehnică, întocmit de un expert autorizat, în condițiile legii". Din perspectiva acestor dispoziții legale, incidente în litigiul pendinte, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 12 din 14 iunie 2018 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 570 din 6 iulie 2018, s-a statuat în mod obligatoriu, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 22

1

- 22

3

din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, astfel cum au fost completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă persoana îndreptățită face dovada caracterului disponibil al acestora". Or, față de dispozițiile obligatorii ale deciziei sus enunțate, pronunțate în recurs în interesul legii, Înalta Curte constată că instanța de apel în rejudecare a făcut o legală și corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, modificat prin art. I din Legea nr. 368/2013.

Susținerile recurentului legate de incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât terenul acordat este mai mare decât cel avut de reclamant, este nefondată cu atât mai mult cu cât acest aspect a fost analizat de instanța de casare prin Decizia nr. 740 din 11 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, cu privire la care s-a statuat în mod obligatoriu, în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., că: "împrejurarea că bunul dat în compensare reprezintă o suprafață excedentară față de cea a terenului preluat de stat de la autorii reclamantului nu poate constitui un fine de neprimire a solicitării reclamantului în legătură cu acest bun, bineînțeles, acest teren poate fi acordat în compensare doar dacă se respectă echivalența valorică între terenul preluat de stat și terenurile pretinse în compensare, ce urmează a se stabili în rejudecare conform dispozițiilor art. 22

1

alin. (3) din Normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 165/2013".

Prin Decizia nr. 740 din 11 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a mai statuat cu putere obligatorie, în condițiile prevăzute de art. 315 C. proc. civ., că "este fără dubiu că, în condițiile Legii nr. 165/2013, cele două măsuri de reparație în echivalent pot coexista în cazul aceluiași bun obiect al notificării, imposibil de restituit în natură, ceea ce se deduce din chiar conținutul art. 1 alin. (2) din actul normativ în forma actuală.

Aceeași lege nu interzice, însă, ca reparația în echivalent să vizeze o suprafață excedentară a bunului acordat în compensare sau, ca în cazul de față, acordarea mai multor bunuri în compensare, sub rezerva păstrării echivalenței valorice între bunul preluat de stat în perioada regimului trecut și bunurile oferite în compensare (art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013) și, evident, a disponibilității acestor din urmă bunuri. Din această perspectivă, în esență, bunurile oferite în compensare nu trebuie să formeze obiect al altor solicitări din partea unor persoane îndreptățite la reparație în baza legilor speciale și nici să fie afectate uzului sau interesului public."

De asemenea, prin decizia de casare s-a stabilit că, un imobil teren poate fi acordat în compensare doar dacă se respectă echivalența valorică între terenul preluat de stat și terenurile pretinse în compensare. În plus, conform art. 22

1

alin. (3) din H.G. nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, introdus prin H.G. nr. 89/2014 pentru completarea acestor norme, echivalența valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și bunurile care se acordă în compensare se stabilește prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, din perspectiva celor expuse și în raport de statuările obligatorii rezultate din decizia de casare, sunt nefondate susținerile pârâtului legate de greșita aplicare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, modificat prin art. I din Legea nr. 368/2013. Nefondată este și susținerea pârâtului în ce privește greșita interpretare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, în sensul că terenul acordat în compensare din str. x este afectat de sarcini.

Este real că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, prevăd că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini", însă din raportul de expertiză topometric întocmit de expert G. rezultă că a fost identificat un teren liber în suprafață de 630 mp din Focșani, str. x, neafectat de construcții, având cale de acces la str. x, nefiind cale de acces către alte terenuri atribuite altor beneficiari ai Legii nr. 10/2001, situație pe care instanța de apel a raportat-o și la poziția procesuală a părților, reținându-se din această perspectivă că "ambele părți și-au exprimat, acordul pentru compensarea acestui teren".

Or, în condițiile în care prin raportul de expertiză s-a concluzionat în sensul arătat, precum și în condițiile în care instanța de apel a reținut că "ambele părți și-au exprimat acordul pentru compensarea acestui teren", sunt nefondate susținerile pârâtului în sensul că terenul ar fi afectat de sarcini.

Din perspectiva celor expuse cum nici una din susținerile pârâtului nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Municipiul Focșani împotriva Deciziei nr. 185/A din 24 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Municipiul Focșani împotriva Deciziei nr. 185/A din 24 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL