ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2181/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2181/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 469 din 21 iunie 2010, Tribunalul Vrancea, secția civilă a admis, în parte,

contestația formulată de reclamantul I.P., prin mandatar V.I., împotriva

dispoziției nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de pârâta Primăria

Municipiului Focșani; a modificat, în parte, dispoziția atacată, sens în care a

constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri

pentru cota de 1/1 din imobil în loc de 13/16, iar imobilul se compune din

suprafața de 633,82 mp în loc de 495 mp și din construcții în suprafață de

175,21 mp în loc de 92,69 mp, din care locuință cărămidă 92,69 mp, magazie

cărămidă 41,34 mp, magazie scândură 12,58 mp, coteț păsări scândură 8,10 mp, WC

cărămidă 2, 25 mp și beci tencuit 16,25 mp; a menținut restul dispozițiilor

deciziei de restituire, în măsura în care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

În motivarea

soluției, tribunalul a reținut următoarele:

Prin notificarea din

9 noiembrie 2001, reclamantul a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr.

10/2001, atribuirea în compensare a suprafeței de teren de 495 mp, expropriată

de la autorii săi, I.I. și I.A., și despăgubiri pentru casa de locuit demolată.

Din actele depuse

rezultă că defuncții I.A. și I.I. au deținut pe raza municipiului Focșani un

imobil situat pe str. Fundătura Rahovei, compus din suprafața de 633,82 mp și o

casă de locuit cu anexe gospodărești, care a fost expropriat prin Decretul nr.

182/1977. Casa de locuit și anexele gospodărești au fost demolate, iar terenul

este în prezent ocupat de obiectivele pentru care s-a dispus exproprierea, împrejurare

ce rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză.

În ce privește

întinderea suprafeței de teren, aceasta rezultă din adeverința din 21

septembrie 2001 emisă de C.U.P. RA și din evaluarea întocmită cu ocazia

exproprierii și este de 633,82 mp.

Reclamantul a făcut

dovada calității de moștenitor al defunctului I.P., decedat la 11 noiembrie

1975 (certificat moștenitor din 7 noiembrie 1977) și al defunctei I.A.,

decedată la 05 ianuarie 2001 (certificat moștenitor din 16 ianuarie 2009),

astfel că în mod greșit a reținut pârâta că pentru cota de 3/16 din imobil

reclamantul nu a făcut o asemenea dovadă.

Mai mult, această

mențiune contravine și dispozițiilor art. 4 pct. 4 din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au

urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei

îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire.

În acest context,

reclamantul este îndreptățit a primi despăgubiri sau măsuri compensatorii

pentru întregul imobil și nu doar pentru cota de 13/16, cum a dispus pârâta.

În ce privește

întinderea suprafeței de teren, reclamantul a susținut că aceasta este de

807,03 mp, însumând suprafața construită cu cea de curți construcții. Această

susținere nu poate fi, însă, primită, întrucât din actele dosarului rezultă că

suprafața de curți construcții (în care se include deci și cea a

construcțiilor) este de 633,82 mp, așa încât sub acest aspect contestația nu

este fondată.

Cât privește

modalitatea de restituire, din expertiza efectuată în cauză coroborată cu

actele depuse de intimată rezultă că nu a fost identificată nicio suprafață de

teren care să poată fi acordată reclamantului în compensare.

Suprafața de 858 mp,

situată în Focșani, vizată de reclamant, nu este liberă. Din aceasta, suprafața

de 293 mp este atribuită prin dispoziția din 07 decembrie 2009 numitului

O.I.G., iar construcțiile identificate pe diferența de teren aparțin SC A. SA,

una dintre acestea fiind din zidărie de cărămidă.

Prin decizia civilă

nr. 27/ A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă a admis

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței susmenționate, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a dispus acordarea în compensare a terenului

în suprafață de 630 mp, situat în Focșani (mai puțin cei 228 mp restituiți lui

B.V. și G.A.) de pe schița expertului C.D.; a menținut dispoziția vizând alte

măsuri reparatorii pentru construcții.

Pentru a decide

astfel, curtea a reținut că există posibilitatea acordării în compensare doar a

suprafeței de 630 mp, din cea vizată de reclamant.

În condițiile în care

expertiza efectuată în cauză concluzionează că din suprafața de 858 mp, situată

în Focșani doar suprafața de 293 mp nu este liberă, fiind atribuită prin

dispoziția din 7 decembrie 2009 numitului O.I.G., greșit instanța de fond a

reținut că nu s-a identificat nicio suprafață de teren disponibilă spre a fi

dată în compensare.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de ambele părți.

Prin motivele de

recurs formulate în termen, reclamantul a arătat că nu există echivalență

valorică între terenul preluat abuziv și cel care i s-a acordat în compensare,

astfel că pentru diferența valorică trebuia acordate măsuri reparatorii în

echivalent.

În mod greșit,

instanța de apel a reținut că se cuvin măsuri reparatorii doar pentru

construcții, nu și pentru teren, respectiv pentru diferența valorică dintre

terenul preluat și cel acordat în compensare. Aceasta deoarece, autorii

deposedați au deținut teren în zona A din municipiul Focșani, adică

ultracentral, iar în compensare s-a acordat aproximativ aceeași suprafață, dar

în zona B, mai precis limitrof șoselei de centură Buzău - Focșani – Bacău, fapt

ce rezultă din rapoartele de expertiză administrate în cauză.

Prin motivele de

recurs depuse peste termen, pârâta a invocat nemotivarea hotărârii recurate.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta-pârâtă a arătat că motivarea instanței de apel nu

întrunește exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu

cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Întrucât principalul

motiv de apel a vizat posibilitatea acordării în compensare a unui teren pe un

alt amplasament, așa cum a fost identificat de expertul C.D., instanța de apel

avea obligația de a stabili dacă acesta este disponibil, prin raportare la

caracteristicile menționate în expertiză.

Or, în decizia

recurată, instanța se limitează să redea considerentele reținute de tribunal

și, în numai câteva rânduri, reține că reclamantul este îndreptățit la

acordarea în compensare a suprafeței de 630 mp teren situat în Focșani, care ar

fi liberă potrivit expertizei.

Analiza sumară a

instanței de apel echivalează cu nemotivarea hotărârii, întrucât nu s-au

verificat apărările pârâtei referitoare la existența unor construcții și

amenajări de utilitate publică pe suprafața de 630 mp; din terenul de 858 mp

identificat de expert, suprafața de 228 mp este atribuită în proprietate, în

baza Legii nr. 10/2001, iar diferența de 630 mp cuprinde atât clădiri anexe ale

cooperativei meșteșugărești SC P.F., cât și căile de acces betonate la

clădirile principale ale aceleiași cooperative, căi ce au fost incluse în mod

nelegal în suprafața propusă a fi restituită prin compensare și care prin

încorporare în lotul de restituit fac imposibilă desfășurarea activității

cooperativei din acel amplasament.

Prin atribuirea către

reclamant a suprafeței de 630 mp din cei 858 mp identificați inițial, se

obturează calea de acces către terenurile atribuite altor beneficiari ai Legii

nr. 10/2001, aceștia nemaiavând posibilitatea accesului liber și direct pe

proprietățile lor.

Or, instanța de apel

nu a avut în vedere aceste apărări care vizau imposibilitatea acordării de

teren în compensare și nu a indicat niciun motiv în justificarea înlăturării

lor, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii pronunțate.

Cu privire la

recursul pârâtei, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 303

alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs

sau înăuntrul termenului de recurs, care este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii atacate, conform art. 301 C. proc. civ.

În speță, decizia

recurată a fost comunicată pârâtei la data de 25 martie 2011, conform dovezii

de comunicare de la dosar apel, care îndeplinește toate condițiile de

validitate prevăzute sub pedeapsa nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la

data comunicării, aplicând modul de calcul pe zile libere, prevăzut de art. 101

alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele procedurale pe zile (conform căruia nu

intră în calculul termenului nici ziua când acesta a început să curgă, nici

ziua când s-a sfârșit), urmează a se reține că termenul de motivare a

recursului s-a împlinit pentru pârâtă la data de 10 aprilie 2011; aceasta fiind

o zi de duminică, conform art. 101 alin. (5) C. proc. civ., termenul de

motivare a recursului s-a prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru

următoare, respectiv până luni, 11 aprilie 2011.

Deși pârâta a depus

motivele de recurs la data de 12 aprilie 2011, deci peste termenul legal, ea a

invocat un motiv de ordine publică, respectiv nemotivarea hotărârii recurate

(art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), a cărui analiză este posibilă, potrivit art.

306 alin. (2) C. proc. civ.

Motivul de ordine

publică invocat de recurenta-pârâtă este fondat, potrivit celor ce se vor arăta

în continuare.

Astfel, fundamentul

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în

nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit

cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților”.

În accepțiunea art.

261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară,

precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la

probele administrate în cauză și să fie în concordantă cu acestea, să răspundă

în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod

logic și convingător la soluția din dispozitiv. Numai o astfel de motivare

constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar

pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului

declanșat prin căile de atac.

De aceea, nu numai

lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv

echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă

incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În speță, este de

observat că, în considerentele hotărârii recurate nu se face o analiză completă

a condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurii de reparație

în echivalent constând în compensare cu alte bunuri, respectiv a situației

concrete a terenului solicitat cu acest titlu de către reclamant, prin raportare

la ansamblul probelor administrate.

Astfel, nu se reține

decât că din suprafața de teren de 858 mp, vizată de reclamant pentru a fi

acordată în compensare, doar suprafața de 293 mp nu este liberă, fiind

atribuită în baza Legii nr. 10/2001 unei alte persoane, împrejurare în raport

de care s-a tras concluzia că diferența de 630 mp reprezintă suprafață

disponibilă, fără însă a se verifica, în concret, situația acesteia, respectiv

dacă este sau nu ocupată de construcții, servituți legale sau alte amenajări de

utilitate publică.

În acest sens erau

apărările formulate de pârâtă prin întâmpinarea de la dosar apel, pe care

instanța de apel nu le-a verificat pe baza probelor administrate în cauză,

nefăcând nicio referire cu privire la destinația actuală a diferenței de teren

de 630 mp, în combaterea apărărilor pârâtei și a situației de fapt reținută

prin sentința de fond, conform căreia, pe această diferență de teren au fost

identificate de expert construcții aparținând SC A. SA, dintre care una din

zidărie de cărămidă.

Rezultă că, instanța

de apel nu a făcut o judecată propriu-zisă, care să răspundă, în fapt și în

drept, tuturor apărărilor părților. Simpla invocare a caracterului disponibil

al suprafeței de 630 mp, fără o analiză completă a probatoriului administrat în

cauză, care să justifice o asemenea concluzie, nu corespunde scopului motivării

hotărârii judecătorești desprins din dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea.

Neprocedând în acest

mod, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor susmenționate,

ceea ce face operant în speță cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

Cum o astfel de

hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității

soluției pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a

fondului pricinii, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art.

312 alin. (1) și (5) și art. 314 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 7

C. proc. civ., pe temeiul cărora va admite recursul pârâtei și va casa decizia

recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia

rejudecării, se vor lua în considerare și apărările formulate de pârâtă prin

întâmpinare, urmând a se stabili dacă terenul solicitat de reclamant a-i fi

atribuit în compensare poate face obiectul acestei măsuri, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001. În acest scop, se va determina, cu exactitate,

destinația actuală a respectivului teren, și anume dacă este ocupat de

construcții, servituți legale sau alte amenajări de utilitate publică, iar

pentru aceasta se va face o analiză completă a întregului probatoriu

administrat în cauză, putându-se administra în plus orice altă probă pe care

instanța o va aprecia ca necesară pentru lămurirea chestiunii în discuție.

Cu privire la

recursul reclamantului, Înalta Curte reține următoarele:

Ca o consecință a

admiterii recursului pârâtei pentru nemotivarea hotărârii atacate, se va admite

și recursul reclamantului, urmând ca în rejudecarea cauzei să se verifice, pe

bază de probe, și criticile formulate de recurentul-reclamant privind lipsa

unei echivalențe valorice între terenul preluat abuziv de stat de la autorii

săi și cel solicitat în compensare, în măsura în care se va ajunge la concluzia

că terenul solicitat este disponibil în sensul Legii nr. 10/2001 și poate face

astfel obiectul măsurii compensării, ca formă de reparație în echivalent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul I.P. și de pârâta Primăria Municipiului Focșani

împotriva deciziei nr. 27/ A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2012.