ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2124/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC V. SRL a solicitat anularea

Scrisorii de respingere a cererii de acord de principiu pentru finanțare nr.

914 din 21 ianuarie 2010 și anularea Scrisorii de respingere a contestației nr.

482008 din 11 martie 2010 emise de pârâta - Ministerul Finanțelor Publice -

Direcția de Ajutor de stat, practici neloiale și prețuri reglementate.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a depus Cererea de acord de principiu pentru

finanțare, în vederea modernizării și dezvoltării cabinetului stomatologic, în

conformitate cu Ghidul solicitantului elaborat de către Ministerul Finanțelor

Publice în cadrul programelor de acordare fonduri de finanțare ca ajutoare de

stat în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, însă cererea i-a fost

respinsă cu motivarea că nu îndeplinește cerințele prevăzute la lit. g) alin.

(2) art. 2 Cap. II „Criterii de eligibilitate”.

Prin întâmpinarea

depusă pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond

respingerea acesteia.

Curtea de Apel Bacău,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 81 din 29 iunie 2010 a respins excepția inadmisibilității invocată de

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată de

reclamantă ca nefondată.

Pentru a pronunța

această sentință, a reținut că raportul dintre părți este unul administrativ,

iar reclamanta are dreptul să atace în instanță cele două acte emise de

autoritatea publică centrală, fiind astfel aplicabile prevederile Legii nr.

554/2004.

S-a mai reținut că,

liniile directoare privind ajutorul de stat impun ca societatea care urmează,

să primească fondurile, să facă dovada că nu se află într-o situație financiară

critică or, reclamanta nu a făcut dovada contrară celor reținute prin cele două

acte privind starea financiară.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs SC V. SRL.

Înalta Curte,

verificând în prealabil regularitatea recursului declarat, constată că acesta

nu a fost legal timbrat.

Astfel, din analiza

actelor dosarului rezultă că recurenta-reclamantă SC V. SRL nu și-a îndeplinit

obligația legală de plată a taxelor de timbru până la termenul de judecat

stabilit, deși a fost citată cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru

în sumă de 2 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON.

Or, în conformitate

cu prevederile art. 11 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr.

146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru

exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și

prin depunerea timbrului judiciar.

Aceste taxe se depun

la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen

de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.

146/1997.

În aceste sens sunt

și dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:

„La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform

legii”.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară

de timbru și timbrul judiciar: „neîndeplinirea obligației de plată până la

termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ. și

ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului ca

netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de SC V. SRL Lilieci județul Bacău împotriva Sentinței civile nr. 81

din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.