ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4005/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 5883 din 18 octombrie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Județean Bacău, și a anulat, în parte, Hotărârea

Consiliului Județean Bacău nr. 194 din 13 decembrie 2010 și, în tot, Hotărârea

Consiliului Județean Bacău nr. 69 din 30 mai 2011.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de intimata-reclamantă, prin întâmpinare,

Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în

continuare.

Acțiunea reclamantei

are ca obiect Hotărârile nr. 194 din 13 decembrie 2010 și nr. 69 din 30 mai

2011, emise de către Consiliul Județean Bacău, care este o autoritate

administrativă locală.

Actul administrativ

principal atacat este Hotărârea nr. 194 din 13 decembrie 2010 privind

stabilirea taxelor și tarifelor, altele decât cele prevăzute de Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, aplicabile în anul 2011, Hotărârea nr. 69 din 30

mai 2011 având ca obiect respingerea plângerii prealabile formulate împotriva

primei hotărârii.

Așa cum rezultă din

titlul său, Hotărârea nr. 194 din 13 decembrie 2010 este un act administrativ

normativ, având ca obiect stabilirea unor taxe și tarife pentru diferite

servicii prestate de diverse instituții publice județene, aplicabile în anul

2011.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins

sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată; interesul

legitim poate fi atât privat, cât și public.

De asemenea, conform

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată,

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel".

Așadar, specificul

litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și

administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

În interpretarea și

aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în mod unitar, că

aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței

materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul

actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor

administrativ-fiscale.

În cauza de față,

actul administrativ contestat nu face parte din categoria celor "care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora", întrucât nu individualizează, nu impune în sarcina unui subiect

concret un impozit sau o taxă, ci este un act administrativ normativ, cu

caracter general, prin care, așa cum s-a arătat, sunt aprobate taxe și tarife

pentru diferite servicii prestate de diverse instituții publice județene, taxe

și tarife ce urmează a fi aplicate persoanelor fizice/juridice ce vor solicita

aceste servicii.

În speță este, deci,

aplicabil criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ

contestat, în baza căruia competența de soluționare a cauzei revine secției de

contencios administrativ și fiscal a tribunalului, întrucât obiectul litigiului

îl constituie un act administrativ emis de către o autoritate publică de nivel

local.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiată excepția invocată de

intimată și, implicit, motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art.

304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (6)

din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă

soluționare, la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Consiliul Județean Bacău împotriva Sentinței nr. 5883 din

18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,

secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL