ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1403/2015

Decizia nr. 1403/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Județul Bacău, prin Președintele Consiliului Județean Bacău a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 373108 din 3 decembrie 2012 și a Deciziei nr. 433378 din 16 ianuarie 2013, prin care s-a respins contestația administrativă împotriva Notei menționate.

Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Administrației și Internelor s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Bacău raportat la Contractul de finanțare nr. 20 din 30 aprilie 2009, solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 186 din 17 octombrie 2013, a respins excepția necompetenței teritoriale, a admis acțiunea formulată de reclamantul Județul Bacău, a anulat Nota de constatare nr. 373108 din 3 decembrie 2013 și Decizia nr. 433378 din 16 ianuarie 2013.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii formulată de reclamantul Județul Bacău.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că, în ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii noi, la momentul derulării procedurilor de achiziție, în speță erau în vigoare dispozițiile O.G. nr. 79/2003, însă la momentul inițierii controlului erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 66/2011, iar față de cele statuate de art. 66 din acest act normativ reiese în mod neîndoielnic că dispozițiile privind procedura de realizare a controlului, respectiv actele administrative ce urmau a se încheia în această etapă și căile de atac sunt cele ale noului act normativ, întrucât era vorba de o normă de procedură, principiul general valabil la acel moment fiind al imediatei aplicări.

1.4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Recursul este fondat în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la actele și lucrările dosarului, dar și la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, reține aplicării greșite a legii, cu consecința admiterii recursului, a casării integrale a hotărârii primei instanțe și a trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru asigurarea unei judecăți unitare.

Reclamanta-intimată Unitatea Administrativ Teritorială a județului Bacău a sesizat instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 373108 din 3 decembrie 2012 și a Deciziei nr. 433378 din 16 ianuarie 2013, prin care s-a respins contestația administrativă împotriva Notei menționate.

În cuprinsul cererii s-a arătat că procedura de atribuire a contractului nr. 12731 a fost organizată în anul 2009 și s-a finalizat prin încheierea contractului de lucrări cu ofertantul câștigător SC A. SRL.

Urmare a sesizării Serviciului Verificare Conformitate Programe și Gestionare Nereguli, Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare (D.G.V.U.F.C.) a fost întocmită la data de 3 decembrie 2012, Nota de constatare atacate în cuprinsul căreia se fac trimiteri la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, stabilindu-se că reclamanta-intimată datorează un debit în sumă de 9.652,50 lei.

Instanța de fond, primind cererea reclamantei și dispunând anularea actelor administrative contestate, respectiv a notei de constatare a neregulilor dar și a Deciziei nr. 433378 din 16 ianuarie 2013, emise de același pârât, a reținut ca argument principal, hotărâtor pentru soluția adoptată, că în mod nelegal activitatea de control și de constatare a eventualelor nereguli ce privesc fondurile comunitare utilizate de autoritatea reclamantă-intimată s-a desfășurat în baza prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, câtă vreme acest act normativ a intrat în vigoare ulterior atribuirii prin licitație a lucrărilor publice de către reclamantă.

Înalta Curte apreciază, în acord cu susținerile recurentului-pârât și contrar interpretărilor date de prima instanță prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, că în cauză sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 66/2011 întrucât, astfel cum a stabilit și autoritatea de control, aplicabilitatea normei în discuție este atrasă de data la care se desfășoară activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, nefiind vorba despre o aplicare retroactivă a legii, cum s-a susținut.

Potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, "activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare".

Interpretarea normei tranzitorii cuprinsă în textul de lege sus arătat, conform argumentației per a contrario, conduce la concluzia potrivit cu care, în situația în care activitățile de constatare și de stabilire a neregulilor se desfășoară la o dată ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, concluziile acesteia se vor finaliza și valorifica cu aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Cum O.U.G. nr. 66/2011 a fost publicat în M. Of. nr. 461/30.06.2011, iar potrivit mențiunilor cuprinse în nota de constatare, reiese că verificarea soldată cu reținerea neregulilor s-a desfășurat în perioada 6 septembrie 2012 - 3 decembrie 2012, este evident că la momentul intrării în vigoare a noului act normativ nu se afla în desfășurare nicio operațiune de stabilire a creanțelor bugetare, în sarcina autorității recurente.

Rezultă așadar că, aplicarea prevederilor noului act normativ a fost realizată în virtutea normei tranzitorii sus arătate, astfel că nu se poate aprecia că în cauză a fost încălcat principiului neretroactivității legii civile, de natură a atrage nulitatea actului de constatare, ci, dimpotrivă, stabilirea unor posibile nereguli s-a realizat în mod just prin raportare la legislația în vigoare la momentul verificării, conform art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

În fine, pe acest aspect este de arătat că motivele de recurs ale recurentei sunt neîntemeiate în condițiile în care și în opinia Înaltei Curți, contrar celor reținute de judecătorul fondului, incidența O.U.G. nr. 66/2011 este atrasă și are legătură cu momentul demarării activității de control efectuată de către D.C.V.U.F.C. și nu cu data inițială de elaborare a documentației de atribuire aferentă licitației publice în cauză.

Întrucât Înalta Curte reține că și celelalte argumente cuprinse în considerentele hotărârii atacate, în susținerea soluției de anulare a actelor atacate, chiar vizând aspecte de fond, se subsumează practic prevederilor cuprinse în actul normativ determinat ca fiind aplicabil, cu referire directă la cele ce definesc "neregulile", urmează a dispune casarea cu trimiterea cauzei, pe temeiul arătat, spre rejudecare, în vederea asigurării unei soluționări unitare, pornind de la justa stabilire a actului normativ aplicabil în cauză și pentru respectarea efectivă a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond urmează ca, reținând aplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011, să examineze și celelalte susțineri și apărări ale părților, formulate cu ocazia recursului de față, ca apărări de fond, dispunând și admiterea suplimentară a oricăror probe, în măsura în care se va aprecia necesar și util cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței nr. 186 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.

Procesat de GGC - GV