ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2443/2010

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 71 din 25 februarie 2010, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe

inculpații:

- D.G. la

pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de

omor, prevăzută de art. 20 - art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și săvârșirea a

trei infracțiuni de lovire, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.

Conform

art. 33-34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a

făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b) C. pen. și s-a dedus arestarea

preventivă de la 16 august 2009 la zi.

-

B.S. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă de omor prevăzută de art. 20 - art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și

câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de

art. 180 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 33-34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 7 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen.

S-a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen. și s-a dedus

arestarea preventivă de la 16 august 2009.

Inculpații

au fost obligați în solidar la 3000 lei daune materiale și 5000 lei daune

morale către M.S., 1500 lei daune materiale și 1000 lei daune morale către M.I.,

1000 lei daune materiale și 500 lei daune morale către M.F. și câte 1000 lei

daune materiale și morale către M.M.

S-au

reținut următoarele:

La

data de 16 august 2009, părțile vătămate M.S., M.M.M.N., M.F. și M.I. se aflau

în curtea locuinței din comuna Malu, județul Giurgiu unde, împreună cu

martorele M.S., I.A., C.M.N. sărbătoreau ziua onomastică a lui M.M.

Pe

stradă, pe banca din fața locuinței martorei C.L., se aflau mai mulți tineri,

pe lângă ei trecând inculpatul B.S. și inculpatul C.M. - ambii în stare de

ebrietate, care au adresat cuvinte vulgare grupului de tineri, motiv pentru

care aceștia s-au mutat în fața locuinței familiei M.

Întrucât

cei doi au continuat să profereze cuvinte vulgare, partea vătămată M.I. a ieșit

în stradă, cerându-le să înceteze, însă C.M. l-a lovit cu pumnul în față.

Părțile

vătămate M.F. și M.I. au ieșit din curtea locuinței și i-au alergat pe cei doi

pe stradă.

Inculpatul

B.S. împreună cu C.M. s-au întâlnit cu martora M.L.E. care, văzând că acesta

din urmă avea asupra sa un cuțit și aflând de incidentul anterior, i l-a luat.

Inculpatul

B.S. l-a sunat apoi pe telefonul mobil de tatăl său, inculpatul D.G., care s-a

deplasat spre el, însoțit de martorul B.O.L.

După

aceștia toți s-au deplasat la locuința familiei M. M.S. care se afla la poartă

i-a cerut lui D.G. să stea de vorbă; acesta fără nici o explicație i-a aplicat

o lovitură cu sapa în cap, în zona urechii stângi, proiectându-l pe sol.

În

timp ce se afla la pământ, inculpatul B.S. l-a lovit cu cuțitul de mai multe

ori în zona toracelui - spate, apoi partea vătămată a fost lovită cu o scândură

de către C.M.

Părțile

vătămate M.I., M.F. și M.M. au intervenit în apărarea lui M.S., dar au fost și

ei loviți de cei doi, fiindu-le provocate leziuni corporale multiple.

Din

raportul medico-legal nr. 314/E/II din 16 august 2009, rezultă că partea

vătămată M.S. a suferit leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire

cu și de corpuri dure și loviri cu un corp tăietor-înțepător, care au necesitat

30-40 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în pericol, iar spenectomia

constituie o infirmitate permanentă.

M.I.,

M.F. și M.M. au suferit leziuni ce au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale,

produse ultimilor doi prin lovituri cu un corp tăietor-înțepător, dar viața nu

le-a fost pusă în primejdie.

Faptele

au fost stabilite pe baza declarațiilor martorilor, declarațiile părților

vătămate și inculpaților, foaia de observație clinică, rapoarte medico-legale

și probele materiale ridicate cu ocazia cercetării la fața locului.

Tribunalul

a constatat, pe baza acestor probe, că inculpații D.G. și B.S. au săvârșit

infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20- art. 174, art. 175 lit.

i) C. pen., loviturile cu sapa și cuțitul aplicate părții vătămate M.S. în zone

vitale, conturând intenția acestora de a o ucide.

Inculpații

au recunoscut în parte faptele săvârșite, D.G. susținând că a intervenit pentru

că fiul său a fost lovit, dar el nu a folosit nici o violență împotriva părții

vătămate.

La

stabilirea pedepselor aplicate celor doi inculpați, tribunalul a avut în vedere

gravitatea faptelor, cât și conduita procesuală a inculpaților, respectiv

nerecunoașterea faptei de către D.G.

Împotriva

sentinței au declarat apel inculpații D.G. și B.S., precum și părțile civile M.S.,

M.I., M.F. și M.M.

Inculpații

au criticat hotărârea primei instanțe, în principal, sub aspectul greșitei

încadrări juridice, fapta săvârșită constituind infracțiunea de încăierare,

prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., întrucât depozițiile martorilor sunt

contradictorii, perceperea acestora fiind confuză; în subsidiar, au cerut

reducerea pedepselor aplicate.

Părțile

civile nu și-au motivat apelul.

Curtea

de apel a considerat că instanța de fond a făcut o corectă evaluare a

probatoriului administrat, situația de fapt fiind stabilită în concordanță cu

acestea.

Ambii

inculpați au acționat cu intenția de a ucide victima folosind obiecte apte a o

produce, iar lovirea cu acestea s-a făcut în zone vitale ale corpului, astfel

că încadrarea juridică este în infracțiunea de tentativă de omor în formă

calificată în loc public.

De

asemenea, este dovedită și vinovăția acestora pentru săvârșirea celor trei

infracțiuni de lovire.

Susținerea

potrivit căreia, fapta ar constitui încăierare, nu este fondată, întrucât în

cauză nu au existat două grupuri, cu atitudine violentă și nu s-a putut stabili

cum anume a produs lovirea părților vătămate.

Singurii

înarmați erau inculpații, iar martorii au văzut momentul agresiunii, D.G. lovind

cu lopata, iar B.S. cu cuțitul, atât pe M.S., cât și pe M.F. și M.M.

Pedepsele

aplicate au fost just individualizate, fiind de natură a răspunde scopului

preventiv general și operând conform art. 52 C. pen.

S-a

apreciat că, latura civilă a fost corect soluționată, despăgubirile acordate

fiind în conformitate cu prejudiciul cauzat părților vătămate.

În

consecință, apelurile inculpaților și părților civile au fost respinse de

Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 77 din 8 aprilie 2010.

Recursurile

declarate de inculpați împotriva deciziei sunt nefondate.

Inculpații

și-au întemeiat recursurile pe motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 17, 18 și 14 C. proc. pen., punctul 9 nefiind motivat.

S-a

cerut de către inculpatul D.G., în principal, achitarea, întrucât infracțiunea

de tentativă de omor a fost săvârșită de fiul său B.S., dar dacă se dovedește a

fi vinovat, încadrarea juridică a faptei este în încăierare, prevăzută de art. 322

alin. (2) C. proc. pen.

Din

analiza probelor cauzei, rezultă că inculpatul D.G. a venit la locul

accidentului având asupra sa o sapă, cu care a lovit partea vătămată M.S., în

cap, în zona urechii, exercitând violențe și asupra celorlalte trei părți

vătămate.

Susținerea

inculpatului potrivit căreia părțile civile erau înarmate, iar M.S. a fost

lovit cu cuțitul și sapa de C.M. nu se coroborează cu nicio probă, nici una din

părțile vătămate și martori neindicându-l pe acesta ca autor al faptei, ci pe

inculpat și fiul său (declarația lui M.F.).

Inculpatul

B.S., care inițial nu a recunoscut fapta, a declarat că, cel care a comis

infracțiunea este el și nu inculpatul D.G., tatăl său, neconfirmând astfel

susținere potrivit căreia C.M. ar fi autorul infracțiunii.

Nefondat

este și motivul invocat prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen., privind

greșita încadrare juridică dată faptei.

Se

critică hotărârea sub acest aspect, considerând că în cauză subzistă

infracțiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (3) C. pen., fără a se

motiva.

Curtea,

analizând acest motiv prin prisma probelor existente în cauză, constată că

acesta este nefondat.

Potrivit

art. 322 alin. (3) C. pen., încăierarea presupune o pluralitate de subiecți

activi, constituite în cel puțin două grupări, care să se lupte între ele,

să-și aplice lovituri reciproc, fără a se putea stabili concret activitatea

infracțională a fiecăruia.

În

speță însă, nu au existat două grupuri distincte care să se lovească reciproc,

ci inculpații sunt cei care au lovit părțile vătămate neînarmate, care s-au

apărat, iar martorii au văzut în concret persoanele care au atacat, folosind

sapa și cuțitul, astfel că încadrarea juridică dată faptelor săvârșite este

corectă.

Mai

mult, nici unul din cei doi inculpați nu a prezentat leziuni, care să explice o

eventuală luptă între două grupări.

Nefondat

este și motivul prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., privind

individualizarea pedepselor aplicate.

Ambele

instanțe au apreciat corect gravitatea faptelor săvârșite, infracțiuni de

violență deosebită, urmările acestora, cât și pericolul pe care inculpații îl

prezintă, acestea nerealizând pe deplin consecințele unor astfel de fapte, cât

și atitudinea lor procesuală negativă.

Pedepsele

aplicate sunt spre minimul prevăzut de lege și răspunde pe deplin cerințele

art. 52 C. pen., fiind în măsură să realizeze scopul preventiv-educativ general

și special.

Întrucât

nu se constată motive care, examinate din oficiu să determine casarea hotărârilor,

recursurile inculpaților D.G. și B.S. vor fi respinse ca nefondate, conform

art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se

va deduce reținerea și arestarea preventivă de la 16 august 2009 la 21 iunie

2010.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de inculpații D.G. și B.S. împotriva deciziei penale nr. 77

din 8 aprilie, 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele

aplicate recurenților inculpați, perioada reținerii și arestării preventivă de

la 16 august 2009 la 21 iunie 2010.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 300 lei reprezentând onorariul apărătorilor

desemnați din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi

21 iunie 2010.