ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1811/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1811/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea Curții de apel

Prin

sentința nr. l56/ F-CONT din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată

de reclamanții B.E., B.M.V. și D.M.V., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., și

a obligat-o pe aceasta din urmă să emită decizia reprezentând titlul de

despăgubiri. Prin aceeași sentință a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.N.R.P.S.R., prin M.F.P. și a fost respinsă acțiunea fată

de aceste autorități.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

1.1

În ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.R.P.S.R., prin M.F.P.

Reclamanții

au chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P. și au solicitat să fie obligată să

întocmească raportul de evaluare a despăgubirilor, pe care să îl înainteze apoi

C.C.S.D. în vederea emiterii deciziei, titlu de despăgubire.

În

motivarea acțiunii au susținut contradictoriu, ca emiterea deciziei să se facă

în baza raportului de evaluare întocmit pe cheltuiala lor, care nu a fost

contestat, ceea ce nu mai justifică aducerea acestei pârâte în fața instanței.

Potrivit

art. 13 alin. (6) din Legea nr. 247/2005, C.C.S.D. are la dispoziție o listă de

evaluatori specializați, iar potrivit alin. (7), C.C.S.D. va desemna în mod

aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare.

Prin

urmare, A.N.R.P. nu are atribuții în legătură cu întocmirea raportului de

evaluare a despăgubirilor, motiv pentru care prima instanță a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Tot

astfel, pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P., nu are calitate procesuală pasivă,

deoarece reclamanții nu au solicitat valorificarea titlului de despăgubire, în

sensul plății efective a sumei ce li se cuvine, pentru că, de altfel, nici nu

dețin acest titlu.

În

consecință, reține prima instanță, obligarea S.R. la finanțarea bugetului de

stat în vederea acordării despăgubirilor, așa cum s-a solicitat, este o cerere

formulată prematur, deci este întemeiată excepția lipsei calității procesuale

pasive a acestuia.

Retine

instanța de fond că reclamanții, în calitate de moștenitori ai autorilor lor,

sunt persoane îndreptățite la despăgubiri, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru

imobilul situat în Drăgășani, compus din clădire construită din zid, acoperită

cu tablă, cu 19 camere, 2 săli, 2 closete, o magazie (cu parter și etaj), în

suprafață de 392 m.p., construibili și 300 m.p. teren curte, ce a fost preluat

de stat în mod abuziv, prin Decretul nr. 92/1990, așa cum s-a stabilit prin

dispoziția nr. 5651 din 14 noiembrie 2007 a P.M. Drăgășani, județul Vâlcea.

Dosarul

aferent acestei dispoziții a fost transmis Secretariatului C.C.S.D. și

înregistrat sub nr. 07680 din 12 martie 2008, fiind declanșată procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, care debutează cu această etapă.

În continuare art. 16 alin. (l) și (2),

Capitolul V, Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, pentru

accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv, prevede etapa analizării dosarelor, etapa evaluării, etapa

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire și etapa valorificării

titlului.

În cauză, din

anul 2008 procedura administrativă nu a avansat după înregistrarea dosarului,

stagnând, iar cererea reclamanților din data de 18 martie 2010, prin care

solicitau relații în legătură cu stadiul de soluționare a acestuia, nu a primit

răspuns.

În

raport de cele expuse, se arată în considerentele sentinței atacate, apărarea

pârâtei C.C.S.D. potrivit căreia, acțiunea este neîntemeiată pentru că

desfășurarea procedurii se face în ordinea înregistrării dosarelor nu poate fi

primită.

Reține prima

instanță că prin O.U.G. nr. 89/2007, așa cum arată și denumirea sa „pentru

accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor (..)” au fost introduse

măsuri în vederea soluționării cu celeritate a unor asemenea cauze, tocmai

pentru a se înlătura tergiversările și a nu mai trena în evidențele

autorităților obligate sub acest aspect, fiind inacceptabil a se susține că

respectarea ordinii înregistrării dosarelor, pe care reclamanții nu o pot

controla, împiedică analiza dosarului acestora privitor la posibilitatea

restituirii în natură, apoi evaluarea, mai ales că aceste etape presupun de

asemenea scurgerea unor perioade de timp. Instanța de fond a invocat, în

sprijinul argumentelor sale, jurisprudența C.E.D.O., prin care s-a statuat că

dreptul reclamantului la despăgubiri intră în sfera de aplicare a noțiunii de

bun, în sensul art. l din Protocolul nr. l la Convenție și că nerestituirea

terenului până în prezent, în lipsa acordării oricărei despăgubiri, constituie

o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor (Hotărârea din 9 decembrie

2008 dată în Cauza V. împotriva României); de asemenea, s-a statuat că atunci

când principiul restituirii proprietăților confiscate în mod abuziv a fost deja

aprobat de către stat, incertitudinea cu privire la punerea în practică a

acestui principiu, fie ea de ordin legislativ, administrativ sau legat de practicile

aplicate de autorități, poate genera, atunci când persistă în timp și în lipsa

unei reacții coerente și rapide din partea starului, o omisiune a acestuia de

a-și îndeplini obligația de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de

proprietate garantat de art. l din Protocolul nr. l (hotărârea B. contra

Poloniei [MC] ne.31443/96, paragraful 125, C.E.D.O. 2004-V, P. împotriva

României nr. 63.252/00, paragrafele 92 și 111,1 decembrie 2005).

Prin

urmare, concluzionează instanța de fond, nesoluționând cererea reclamanților,

pârâta a săvârșit o încălcare a dreptului lor de proprietate, instituit de art.

l din Protocolul nr. l la Convenție, având în vedere imposibilitatea de a

beneficia de despăgubiri pentru un imobil în conformitate cu legislația internă

privind retrocedările, și astfel au fost vătămați într-un interes legitim, în

sensul prevăzut de art. l din Legea nr. 554/2004.

l. Recursul declarat în cauză

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâtul S.R., prin C.C.S.D., invocând dispozițiile cu caracter general cuprinse

în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

prezintă pe larg etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, insistând asupra, complexității atribuțiilor sale, arătând

că etapa evaluării în cadrul căreia se stabilește cuantumul final al

despăgubirilor, este o procedură complexă care presupune timp mai îndelungat

pentru finalizarea ei.

Susține

că a fost obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la

rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu

mai depinde în totalitate de această Militate, ci de evaluatori.

În

motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a reținut

greșit o încălcare a termenului rezonabil în soluționarea cererii intimaților -

reclamanți deși legiuitorul prevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce

fac obiectul procedurii administrativ a stabilit ca ordinea de soluționare a

dosarelor va fi decisă de către C.C.S.D., în cauză fiind ignorate prevederile

Deciziei nr. 2815/2008, care stabilește ca și criteriu principal, trimiterea

dosarelor la evaluare în ordinea înregistrării lor și că dosarul nr. 39367/ CC

a fost trimis spre evaluare în vederea efectuării lucrării de specialitate.

Intimații -

reclamanți prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

apreciind că prin neîndeplinirea obligației de a emite Titlul de despăgubire,

autoritatea pârâtă aduce o atingere noțiunii de bun și obligației statului de a

proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de

România prin Protocolul adițional nr. l la C.E.D.O.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Intimații

- reclamanți au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de

contencios administrativ refuzul C.C.S.D. de a păși la etapa evaluării

imobilului - teren situat în municipiul Drăgășani, pentru care a formulat

notificare din anul 2001 și după finalizarea acestei operațiuni administrative

să emită titlu de despăgubire, în cadrul procedurii administrative reglementate

de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Calitatea

intimaților - reclamanți de persoane îndreptățite la despăgubiri a fost

stabilită prin Dispoziția nr. 5651din 14 noiembrie 2007 a P.M. Drăgășani,

județul Vâlcea.

Cu toate că au

trecut peste 9 ani de la înregistrarea notificării prevăzute de art. 26 din

Legea nr. 10/2001 și 3 ani de la înregistrarea dosarului la recurentă, nici în

prezent, la data soluționării recursului nu a fost emisă decizia privind

acordarea de titluri de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Recurenta-pârâtă

susține că în exercitarea atribuțiilor ce i s-au conferit prin Legea nr. 247/2005

trebuie să țină seama și de decizia nr. 2815/2008, care stabilește ordinea de

soluționare a dosarelor de despăgubiri, respectând principiul egalității în

drepturi a persoanelor îndreptățite.

Este

incontestabil că această decizie există și că ea stabilește o procedură internă

de soluționare a dosarelor de despăgubire dar prin această procedură nu trebuie

să se ajungă la soluționarea cu întârziere a cererilor și implicit la

încălcarea prevederilor legale și a drepturilor fundamentale ale părților.

Astfel,

cum corect motivează și instanța de fond, legea nu impune un termen pentru

emiterea deciziei, ea prevede anumite etape în soluționarea cererilor de

retrocedare, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie soluționate într-un termen

rezonabil.

Recurenții-reclamanți

au și ei dreptul la un proces echitabil și la soluționarea într-un termen

rezonabil a cauzei, potrivit art. 6 paragraful 1 al C.E.D.O.

Termenul

rezonabil de soluționare a cauzei, cuprinde, astfel cum în mod corect a reținut

și instanța de fond, și durata procedurilor administrative impuse de lege

anterior sesizării instanței, în speță fiind inclusă și procedura

administrativă conform Titlului VII din Legea nr. 247/2007.

Calculul

termenului rezonabil începe de la momentul formulării notificării, anul 2001,

în temeiul Legii nr. 10/2001, dată de la care au trecut mai bine de 9, motiv

pentru care se constată că instanța de fond a procedat în mod corect la

obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire

într-un termen rezonabil, caz în care trebuie urgentată procedura de evaluare a

imobilului care odată finalizată poate determina emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubire.

A proceda altfel, ar însemna a accepta

conduita culpabilă a pârâtului care datorită lipsei de eficiență în derularea

etapelor procedurii instituite precum și a lipsei de diligentă în rezolvarea

cererii reclamanților într-un termen rezonabil, ar lipsi pe reclamanți de

protecția ce le este asigurată de prevederile art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție.

Soluționarea

cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și

un elemente al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al

cetățeanului U.E., consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de

7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Dreptul la o

bună administrație nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei

administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un

argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii atacate cu

recurs.

Complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei

conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în

condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că până la

pronunțarea prezentei decizii s-a emis decizia solicitată .

De aceea,

Înalta Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub

aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a

dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.

2.Temeiul

legal al soluției instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ. și art. 20 alin.

(l) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de fată, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul S.R. prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. l56/

F-CONT din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.