ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1811/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. l56/ F-CONT din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții B.E., B.M.V. și D.M.V., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., și a obligat-o pe aceasta din urmă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri. Prin aceeași sentință a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P.S.R., prin M.F.P. și a fost respinsă acțiunea fată de aceste autorități. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: 1.1 În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P.S.R., prin M.F.P.

Reclamanții au chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P. și au solicitat să fie obligată să întocmească raportul de evaluare a despăgubirilor, pe care să îl înainteze apoi C.C.S.D. în vederea emiterii deciziei, titlu de despăgubire. În motivarea acțiunii au susținut contradictoriu, ca emiterea deciziei să se facă în baza raportului de evaluare întocmit pe cheltuiala lor, care nu a fost contestat, ceea ce nu mai justifică aducerea acestei pârâte în fața instanței. Potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 247/2005, C.C.S.D. are la dispoziție o listă de evaluatori specializați, iar potrivit alin. (7), C.C.S.D. va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare. Prin urmare, A.N.R.P.

nu are atribuții în legătură cu întocmirea raportului de evaluare a despăgubirilor, motiv pentru care prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. Tot astfel, pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P., nu are calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanții nu au solicitat valorificarea titlului de despăgubire, în sensul plății efective a sumei ce li se cuvine, pentru că, de altfel, nici nu dețin acest titlu. În consecință, reține prima instanță, obligarea S.R. la finanțarea bugetului de stat în vederea acordării despăgubirilor, așa cum s-a solicitat, este o cerere formulată prematur, deci este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

1. 2. Pe fondul cauzei. Retine instanța de fond că reclamanții, în calitate de moștenitori ai autorilor lor, sunt persoane îndreptățite la despăgubiri, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Drăgășani, compus din clădire construită din zid, acoperită cu tablă, cu 19 camere, 2 săli, 2 closete, o magazie (cu parter și etaj), în suprafață de 392 m.p., construibili și 300 m.p. teren curte, ce a fost preluat de stat în mod abuziv, prin Decretul nr. 92/1990, așa cum s-a stabilit prin dispoziția nr. 5651 din 14 noiembrie 2007 a P.M. Drăgășani, județul Vâlcea. Dosarul aferent acestei dispoziții a fost transmis Secretariatului C.C.S.D. și înregistrat sub nr. 07680 din 12 martie 2008, fiind declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, care debutează cu această etapă.

În continuare art. 16 alin. (l) și (2), Capitolul V, Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prevede etapa analizării dosarelor, etapa evaluării, etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire și etapa valorificării titlului. În cauză, din anul 2008 procedura administrativă nu a avansat după înregistrarea dosarului, stagnând, iar cererea reclamanților din data de 18 martie 2010, prin care solicitau relații în legătură cu stadiul de soluționare a acestuia, nu a primit răspuns. În raport de cele expuse, se arată în considerentele sentinței atacate, apărarea pârâtei C.C.S.D.

potrivit căreia, acțiunea este neîntemeiată pentru că desfășurarea procedurii se face în ordinea înregistrării dosarelor nu poate fi primită. Reține prima instanță că prin O.U.G. nr. 89/2007, așa cum arată și denumirea sa „pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor (..)” au fost introduse măsuri în vederea soluționării cu celeritate a unor asemenea cauze, tocmai pentru a se înlătura tergiversările și a nu mai trena în evidențele autorităților obligate sub acest aspect, fiind inacceptabil a se susține că respectarea ordinii înregistrării dosarelor, pe care reclamanții nu o pot controla, împiedică analiza dosarului acestora privitor la posibilitatea restituirii în natură, apoi evaluarea, mai ales că aceste etape presupun de asemenea scurgerea unor perioade de timp.

Instanța de fond a invocat, în sprijinul argumentelor sale, jurisprudența C.E.D.O., prin care s-a statuat că dreptul reclamantului la despăgubiri intră în sfera de aplicare a noțiunii de bun, în sensul art. l din Protocolul nr. l la Convenție și că nerestituirea terenului până în prezent, în lipsa acordării oricărei despăgubiri, constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor (Hotărârea din 9 decembrie 2008 dată în Cauza V. împotriva României); de asemenea, s-a statuat că atunci când principiul restituirii proprietăților confiscate în mod abuziv a fost deja aprobat de către stat, incertitudinea cu privire la punerea în practică a acestui principiu, fie ea de ordin legislativ, administrativ sau legat de practicile aplicate de autorități, poate genera, atunci când persistă în timp și în lipsa unei reacții coerente și rapide din partea starului, o omisiune a acestuia de a-și îndeplini obligația de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate garantat de art. l din Protocolul nr. l (hotărârea B. contra Poloniei [MC] ne.31443/96, paragraful 125, C.E.D.O.

2004-V, P. împotriva României nr. 63.252/00, paragrafele 92 și 111,1 decembrie 2005). Prin urmare, concluzionează instanța de fond, nesoluționând cererea reclamanților, pârâta a săvârșit o încălcare a dreptului lor de proprietate, instituit de art. l din Protocolul nr. l la Convenție, având în vedere imposibilitatea de a beneficia de despăgubiri pentru un imobil în conformitate cu legislația internă privind retrocedările, și astfel au fost vătămați într-un interes legitim, în sensul prevăzut de art. l din Legea nr. 554/2004. l. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul S.R., prin C.C.S.D., invocând dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc.

civ. Recurenta-pârâtă prezintă pe larg etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, insistând asupra, complexității atribuțiilor sale, arătând că etapa evaluării în cadrul căreia se stabilește cuantumul final al despăgubirilor, este o procedură complexă care presupune timp mai îndelungat pentru finalizarea ei. Susține că a fost obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de această Militate, ci de evaluatori.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a reținut greșit o încălcare a termenului rezonabil în soluționarea cererii intimaților - reclamanți deși legiuitorul prevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrativ a stabilit ca ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către C.C.S.D., în cauză fiind ignorate prevederile Deciziei nr. 2815/2008, care stabilește ca și criteriu principal, trimiterea dosarelor la evaluare în ordinea înregistrării lor și că dosarul nr. 39367/ CC a fost trimis spre evaluare în vederea efectuării lucrării de specialitate.

3. Apărările formulate de intimați Intimații - reclamanți prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prin neîndeplinirea obligației de a emite Titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o atingere noțiunii de bun și obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul adițional nr. l la C.E.D.O. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Intimații - reclamanți au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul C.C.S.D. de a păși la etapa evaluării imobilului - teren situat în municipiul Drăgășani, pentru care a formulat notificare din anul 2001 și după finalizarea acestei operațiuni administrative să emită titlu de despăgubire, în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Calitatea intimaților - reclamanți de persoane îndreptățite la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 5651din 14 noiembrie 2007 a P.M. Drăgășani, județul Vâlcea. Cu toate că au trecut peste 9 ani de la înregistrarea notificării prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001 și 3 ani de la înregistrarea dosarului la recurentă, nici în prezent, la data soluționării recursului nu a fost emisă decizia privind acordarea de titluri de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Recurenta-pârâtă susține că în exercitarea atribuțiilor ce i s-au conferit prin Legea nr. 247/2005 trebuie să țină seama și de decizia nr. 2815/2008, care stabilește ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubiri, respectând principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite.

Este incontestabil că această decizie există și că ea stabilește o procedură internă de soluționare a dosarelor de despăgubire dar prin această procedură nu trebuie să se ajungă la soluționarea cu întârziere a cererilor și implicit la încălcarea prevederilor legale și a drepturilor fundamentale ale părților. Astfel, cum corect motivează și instanța de fond, legea nu impune un termen pentru emiterea deciziei, ea prevede anumite etape în soluționarea cererilor de retrocedare, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie soluționate într-un termen rezonabil. Recurenții-reclamanți au și ei dreptul la un proces echitabil și la soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei, potrivit art. 6 paragraful 1 al C.E.D.O.

Termenul rezonabil de soluționare a cauzei, cuprinde, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, și durata procedurilor administrative impuse de lege anterior sesizării instanței, în speță fiind inclusă și procedura administrativă conform Titlului VII din Legea nr. 247/2007. Calculul termenului rezonabil începe de la momentul formulării notificării, anul 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, dată de la care au trecut mai bine de 9, motiv pentru care se constată că instanța de fond a procedat în mod corect la obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, caz în care trebuie urgentată procedura de evaluare a imobilului care odată finalizată poate determina emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

A proceda altfel, ar însemna a accepta conduita culpabilă a pârâtului care datorită lipsei de eficiență în derularea etapelor procedurii instituite precum și a lipsei de diligentă în rezolvarea cererii reclamanților într-un termen rezonabil, ar lipsi pe reclamanți de protecția ce le este asigurată de prevederile art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un elemente al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului U.E., consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Dreptul la o bună administrație nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii atacate cu recurs.

Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că până la pronunțarea prezentei decizii s-a emis decizia solicitată . De aceea, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008. 2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ.

și art. 20 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de fată, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul S.R. prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. l56/ F-CONT din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.