ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2705/2011

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

29 iunie 2011 Curtea de Apel Craiova

în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b C.

proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului P.G.A., apreciind că nu

s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, existând în continuare indicii temeinice că inculpatul a săvârșit

infracțiunile pentru care este cercetat, infracțiunea săvârșită de acesta fiind

pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani.

Cu privire la starea

de pericol pe care lăsarea în libertate a inculpatului o reprezintă pentru

ordinea publică, a apreciat că este îndeplinită și că rezultă din împrejurările

concrete în care a fost săvârșită infracțiunea.

A constatat Curtea de Apel Craiova că prin încheierea

nr. 13 din 17 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1706/104/2010,

în baza art. 140

1

alin. (9) C. proc. pen., s-a admis propunerea

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism – Biroul Teritorial Olt nr. 23 D/P/2009, și s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului P.G.A., pe o durată de 29 de zile, începând cu data

de 17 mai 2010, până la data de 14 iunie 2010, inclusiv.

Pentru a lua această măsură, s-a reținut că sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 5 paragraf 1 lit. c) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994,

art. 136 alin. (1), art. 149/1 C. proc. pen. și art. 143 C. proc. pen., iar

măsura arestării preventive fiind de natură să asigure garanția scopului

măsurilor preventive, existând probe suficiente din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, în

sensul că, în cursul lunii mai 2009, a racolat pe numita N.G.A., sub promisiuni

de căsătorie și obținerea unui loc de muncă în străinătate, pe care a

transportat-o în Italia, unde a obligat-o să practice prostituția, sub imperiul

amenințărilor și bătăilor repetate, iar sumele de bani obținute și le însușea.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul P.G.A.

și a solicitat revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de

libertate.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate

precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că

recursul declarat de inculpatul P.G.A. este nefondat, pentru considerentele se

vor arăta în continuare:

Prin sentința penală nr. 5 din 11 ianuarie 2011,

pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, inculpatul P.G.A., în baza art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost

condamnat la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a –II-a și lit. b) C. pen.,

în cond. art. 71 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane prev. de art.12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit.

b) C. pen.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei

măsurii arestări preventive luată față de inculpatul P.G. în conformitate cu

dispozițiile legale, instanța, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care

au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu

s-au modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a

inculpatului.

Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului P.G. se

reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă

sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143

din

același cod și dacă inculpatul a

săvârșit o infracțiune

pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune

măsura arestării preventive a inculpatului.

Astfel, din analiza coroborată

a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața

instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în

cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că

inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină.

În ceea ce privește temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă,

analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerințelor

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în raport

de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat,

referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului

art.

12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

este sancționată cu

pedeapsă ce depășește limita arătată.

Analiza actelor și lucrărilor

dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul

că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar

prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu

poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția

consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie

lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres

și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată

de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata

autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a

bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede

în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite,

în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca

arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în

conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională

care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și

să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată că menținerea arestării

preventive a inculpatului P.G.A. este justificată, acesta fiind trimis în

judecată pentru o infracțiune caracterizată de un grad ridicat de pericol

social, care prin natura sa, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările

produse, impune menținerea detenției provizorii.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și

Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind

traficul de persoane poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit

de ridicat al faptei, cât și din circumstanțele personale ale inculpatului ori

din modul în care acesta a acționat.

În cauza de față, stabilirea pericolului social al

faptei și persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficiență existența unor

probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă că a comis infracțiunea în

formă continuată, pentru care a fost deja condamnat chiar nedefinitiv – are în

vedere gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă, importanța

valorilor puse în pericol, rezonanța faptelor și starea de recidivă reținută,

respectiv dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au

modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci

acestea se mențin în continuare, motiv pentru care,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va

respinge recursul declarat

de inculpatul P.G.A., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat

din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

P.G.A. împotriva încheierii din 29 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1927/104/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iulie 2011.