ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2705/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 29 iunie 2011 Curtea de Apel Craiova în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului P.G.A., apreciind că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, existând în continuare indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, infracțiunea săvârșită de acesta fiind pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani. Cu privire la starea de pericol pe care lăsarea în libertate a inculpatului o reprezintă pentru ordinea publică, a apreciat că este îndeplinită și că rezultă din împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea.

A constatat Curtea de Apel Craiova că prin încheierea nr. 13 din 17 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1706/104/2010, în baza art. 140 1 alin. (9) C. proc. pen., s-a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt nr. 23 D/P/2009, și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.G.A., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 17 mai 2010, până la data de 14 iunie 2010, inclusiv. Pentru a lua această măsură, s-a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 5 paragraf 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, art. 136 alin. (1), art. 149/1 C. proc.

pen. și art. 143 C. proc. pen., iar măsura arestării preventive fiind de natură să asigure garanția scopului măsurilor preventive, existând probe suficiente din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, în sensul că, în cursul lunii mai 2009, a racolat pe numita N.G.A., sub promisiuni de căsătorie și obținerea unui loc de muncă în străinătate, pe care a transportat-o în Italia, unde a obligat-o să practice prostituția, sub imperiul amenințărilor și bătăilor repetate, iar sumele de bani obținute și le însușea. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul P.G.A. și a solicitat revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.G.A. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin sentința penală nr. 5 din 11 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, inculpatul P.G.A., în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a –II-a și lit. b) C. pen., în cond.

art. 71 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art.12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpatul P.G. în conformitate cu dispozițiile legale, instanța, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu s-au modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpatului. Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului P.G. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului. Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină. În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 este sancționată cu pedeapsă ce depășește limita arătată. Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatului P.G.A. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune caracterizată de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impune menținerea detenției provizorii.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de persoane poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, cât și din circumstanțele personale ale inculpatului ori din modul în care acesta a acționat. În cauza de față, stabilirea pericolului social al faptei și persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficiență existența unor probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă că a comis infracțiunea în formă continuată, pentru care a fost deja condamnat chiar nedefinitiv – are în vedere gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă, importanța valorilor puse în pericol, rezonanța faptelor și starea de recidivă reținută, respectiv dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul P.G.A., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.A. împotriva încheierii din 29 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1927/104/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iulie 2011.