ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 155/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 155/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 128 din data de 21 iunie 2011, Tribunalul Botoșani a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prin apărător. A condamnat inculpatul A.V. pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat", prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A făcut aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A menținut arestarea preventivă a inculpatului.
A dedus din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive de la 3 decembrie 2010 la zi. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile A.D. suma de 9.000 lei daune materiale și suma de 50.000 lei daune morale. De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 1144/P/2010 din 15 februarie 2011, inculpatul A.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat" prevăzută și pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că în seara de 25 noiembrie 2010, puțin după orele 18:00, pe fondul unor conflicte repetate cu soția sa, A.S., în vârstă de 54 de ani și fiind sub influența băuturilor alcoolice, în locuința comună, inculpatul A.V.
a exercitat violențe asupra acesteia și a asfixiat-o prin compresiune cervicală cu mâinile, cauzându-i leziuni ale organelor interne, cu ruptura osului tiroid, fapt ce a condus la deces, la scurt timp. Examinând actele și lucrările dosarului s-a reținut ca temeinic dovedită următoarea situație de fapt: În anul 2002, inculpatul A.V. a rămas văduv în urma decesului soției sale, iar în anul următor s-a recăsătorit cu victima A.S. Cei doi au locuit la început în satul Călinești, în casa victimei, iar ulterior s-au mutat în locuința inculpatului din marginea satului Cucorăni. La început relațiile au fost bune însă, pe parcurs din cauza consumului în exces de băuturi alcoolice, acestea s-au degradat, din probatoriul administrat reieșind că mai ales seara, după ce consumau băuturi alcoolice cumpărate de la barul numitului G.M.
sau O.M., vecinii auzeau scandal în locuința lor. În ziua de 25 noiembrie 2010, în jurul orelor 15:00, inculpatul a plecat de acasă să-și rezolve o problemă personală în legătură cu un teren agricol pe care urma să-l vândă, lăsând-o pe victimă acasă într-o stare incipientă de ebrietate. În sat inculpatul a consumat 100 ml rom la localul lui G.M., iar după circa două ore a revenit acasă, întâlnindu-se pe drum cu vecinul său M.M., care i-a spus că victima a fost văzută cu două sacoșe pline, plecând în sat. Inculpatul cunoștea faptul că victima avea obiceiul, atunci când nu avea bani, să vândă diverse lucruri din gospodărie pentru a procura bani cu care cumpăra băuturi alcoolice, atât pentru ea cât și pentru inculpat.
Ajuns acasă, inculpatul a găsit victima dormind pe recamierul de lângă sobă, pe o parte, cu fața la perete, împrejurare în care s-a uitat în lada recamierului și observând că lipsea suma de 400 lei iar din frigider lipseau trei pui congelați și două pungi tacâmuri de pui. Enervat, inculpatul a început să o certe pe victimă, a prins-o cu ambele mâini de gât, din poziția culcat, a răsucit-o și a ridicat-o în șezut, zgâlțâind-o de câteva ori cu ambele mâini, comprimându-i zona cervicală și lăsând-o să cadă cu capul spre perete și picioarele către ușă, puțin pe o parte. Cu ocazia audierii din data de 02 decembrie 2010 inculpatul a arătat în fața organelor de anchetă că a strâns-o pe victimă de gât și i-a comprimat căile respiratorii circa 2 minute.
Victima a rămas în poziția mai sus arătată, horcăind, iar inculpatul s-a dus în camera alăturată și s-a culcat, trezindu-se abia a doua zi, în jurul orelor 6:30 – 7:00. Când a revenit în camera victimei, a găsit-o pe aceasta căzută între recamier și sobă, într-un spațiu de aproximativ 70 cm lățime, cu picioarele ușor flexate spre un scaun de lângă ușa de acces în locuință, decedată. După circa o oră, inculpatul a plecat în sat să ia legătura cu medicul de familie sau asistenta acestuia, apoi a mai consumat băuturi alcoolice la localul numitului B.A. Spre seară a revenit acasă, unde a găsit victima în aceeași poziție, iar când a controlat-o deja se instalase rigiditatea asupra cadavrului acesteia.
În aceste împrejurări inculpatul s-a culcat din nou în aceeași cameră iar în dimineața zilei de 27 noiembrie 2010 a plecat din nou în sat, unde s-a întâlnit cu martorul D.C. căruia i-a spus că soția sa este moartă în casă, fără să îi spună ceva despre cauza morții. Și în ziua anterioară inculpatul i-a spus gestionarei V.L. de la barul SC L.P.C. SRL că soția sa este decedată în casă și că are nevoie de mai multe prosoape probabil pentru a le folosi la înmormântare. La întoarcere spre locuință, inculpatul s-a întâlnit cu martorul M.M. căruia i-a spus același lucru, martor care s-a deplasat la locuința inculpatului și a văzut victima decedată, aspect constatat și de martorul D.C. Au fost anunțate organele de poliție care au demarat cercetările pentru a se stabili împrejurările decesului victimei A.S.
Inculpatul a fost audiat inițial pe data de 28 noiembrie 2010 când a declarat că nu cunoaște din ce cauză a decedat soția sa, după care a fost internat în Spitalul de psihiatrie Botoșani pentru tratament și efectuarea unei expertize psihiatrice. Fiind reaudiat în ziua de 2 decembrie 2010 inculpatul a recunoscut în amănunt modul în care a exercitat violențe asupra victimei, în seara de 25 noiembrie 2010, declarație înregistrată audio-video. În urma examinării medico-legale a victimei s-a concluzionat că moartea acesteia a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, ca urmare a asfixiei mecanice prin compresie cervicală. Leziunile traumatice constatare la nivelul feței au putut fi produse prin compresiune cu mâna (directă sau mediată).
S-a mai concluzionat că între leziunile cervicale constatate la necropsie și moartea victimei există legătură de cauzalitate directă, necondiționată. Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din 3 decembrie 2010 a Tribunalului Botoșani, măsură prelungită ulterior. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a fost internat, fiind supus expertizării medico-legale de către Institutul de Medicină Legală, din concluziile comisiei de specialitate rezultând că inculpatul a prezentat diagnosticul de „ciroză hepatică de etiologic etanolică, decompensată parenchimatos și vascular, splenomegalie cu hipersplenism hematologic, anemie secundară, gastrită hemoragică, etilism cronic și neuropatie etanolică.
S-a mai concluzionat că afecțiunile inculpatului necesită tratament și supraveghere medicală de strictă specialitate care se pot realiza în unități spitalicești aparținând A.N.P. sau după caz aparținând Ministerului Sănătății, cu pază. De asemenea, inculpatul a fost supus unei expertize psihiatrice, prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 10 decembrie 2010 al S.M.L. Botoșani constatându-se că acesta prezintă diagnosticul de „tulburare organică de personalitate post TCC și toxietilică, sindrom de dependență etanolică, ciroză hepatică, concluzionându-se că are discernământul critic păstrat în raport cu implicația judiciară pentru care este cercetat. Situația de fapt a fost reținută de prima instanță cu procesul-verbal de cercetare la fața locului din 28 noiembrie 2010 și fotografiile judiciar-operative, raportul de constatare medico-legală de necropsie din 07 februarie 2011 întocmit de S.M.L.
Botoșani și planșe foto anexă, raportul de expertiză medico-legală din 04 februarie 2011 întocmit de I.N.M.L.; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din decembrie 2010 întocmit de S.M.L. Botoșani pentru inculpat, declarațiile martorilor S.I., M.M., C.D., D.C. și V.L. date la urmărirea penală cât și a martorilor C.D., A.D., N.E. și H.M., date în cursul judecății, precum și declarațiile de recunoaștere parțială date de inculpat în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată. Prima instanță a considerat netemeinică cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., în condițiile în care a acționat cu intenție indirectă (a prevăzut rezultatul acțiunii de strângere de gât a victimei, nu l-a dorit însă a acceptat eventualitatea producerii sale).
Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță l-a condamnat la o pedeapsă principală de 15 ani închisoare. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., urmarea ireversibilă produsă, precum și faptul că inculpatul nu a fost sincer în declarații (aceste ultime aspecte fiind determinante în decizia nereținerii de circumstanțe atenuante judiciare). Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal a declarat apel, inculpatul A.V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului declarat inculpatul a arătat în esență că el nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat de către prima instanță și că victima a decedat în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice.
Prin decizia penală nr. 65 din 19 septembrie 2011 Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.V. împotriva sentinței penale nr. 128 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Botoșani. A dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului A.V. durata arestării preventive de la 21 iunie 2011 la zi și menține starea de arest a acestuia. A obligatul inculpatul apelant să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant se va avansa din fondurile M.J. în contul Baroului Suceava. Împotriva deciziei sus menționate a declarat recurs inculpatul A.V.
a susținut că nu se face vinovat pentru fapta pentru care este cercetat și a solicitat reanchetarea dosarului său. Recursul declarat de inculpat este tardiv. Potrivit art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar, conform art. 363 alin. (3) din același cod, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Înalta Curte din examinarea lucrărilor dosarului, constată că inculpatul a fost prezent la desfășurarea dezbaterilor de la data de 19 septembrie 2011, acesta declarând recurs la data de 12 octombrie 2011, peste termenul procedural de 10 zile prevăzut de lege. În raport de aceste considerente, urmează a fi respins, ca tardiv declarat, recursul declarat de inculpatul A.V.
împotriva deciziei penale nr. 65 din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva deciziei penale nr. 65 din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2012
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.