Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2160/2011

HOTĂRÂRE
09.03.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2160/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 11 septembrie 2008, contestatoarea M.T. a solicitat instanței să i se încuviințeze executarea prin poprire a sumei de 2.265 lei cuveniți ca drepturi salariale - prime de Paști și de Crăciun. În fapt, contestatorul consideră că expertiza contabilă realizată în cadrul dosarului de executare deschis la BEJ P.C.G. a ținut cont de adresa nr. 812/2008 a intimatei SC P. SA, deși trebuia să aibă în vedere adresele nr. 167/2004, 313/2005, 713/2006 și 504/2007, astfel, suma rezultată din expertiză, respectiv 4.849 lei, este mai mică decât cea cuvenită, respectiv 7.115 lei. În drept au fost invocate art. 399 și urm. C. proc.

civ. Prin precizarea depusă la 09 octombrie 2008, contestatoarea a arătat că taxa de timbru nu este datorată, fiind vorba despre un litigiu derivat din raporturile de muncă și a arătat că înțelege să conteste raportul de expertiză contabilă întocmit în faza executării silite. A fost anexată suplimentar și adresa nr. 831/2008. Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, excepția de inadmisibilitate și excepția lipsei de interes a cererii. Asupra excepțiilor instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din 06 martie 2009, respingând excepția netimbrării și excepția lipsei de interes și unind cu fondul excepția inadmisibilității. Prin sentința civilă nr. 7203 din 29 mai 2009, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cazul de față titlul executoriu este sentința civilă nr. 740 din 23 mai 2008 a Tribunalului Iași. Potrivi acestei sentințe, contestatoarei i s-au acordat drepturi salariale constând în prime de Paști și Crăciun pentru perioada decembrie 2004-iulie 2006. În, considerente instanța a reținut că drepturile cuvenite începând cu decembrie 2004 nu au fost cuprinse în expertiza judiciară administrată. Dat fiind faptul că în prezenta cauza contestatoarea se declară nemulțumită de modul de calcul al drepturilor sale, instanța consideră că a fost învestită de fapt cu o contestație la titlu, menită să lămurească aplicarea titlului. Potrivit art. 400 alin. (2) C. proc.

civ. „contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută” Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata SC P. SA, MEMBRU OMV GRUP, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recursul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 16220/299/2008, la data de 28 august 2009. Prin decizia nr. 72 din 15 ianuarie 2010 Tribunalul București a admis excepția tardivității și a respins recursul ca tardiv. Prin sentința nr. 1976 din 13 octombrie 2010, Tribunalul Iași și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

În motivarea sentinței s-a reținut că acțiunea reprezintă o contestație la executare propriu-zisă și nu o contestație la titlu întrucât se contestă cuantumul sumelor astfel cum au fost calculate prin expertiza efectuată în cadrul executării silite, nefiind invocate aspecte legate de înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori faptul că acesta ar cuprinde dispoziții potrivnice. Înalta Curte sesizată cu conflictul de competență și pronunțarea regulatorului de competență urmează a stabili competența în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București pentru următoarele considerente: Se constată că în cauză conflictul negativ de competență a fost determinat ca urmare a calificărilor diferite date de către instanțe naturii pretențiilor deduse în justiție.

Calificarea unor litigii, a obiectului judecății întâmpină uneori serioase dificultăți însă instanțele trebuie să se orienteze după natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție - art. 84 4 art. 129 C. proc. civ. În mod fondat a reținut Tribunalul Iași că nu se invocă pe calea contestației aspecte legate de înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, care să impună necesitatea unor lămuriri sau interpretări, în funcție de care să se realizeze executarea. În fapt, nemulțumirea contestatoarei nu vizează conținutul titlului, ci modalitatea în care s-a procedat în executarea acestuia, ceea ce reprezintă o contestație la executare propriu-zisă, în condițiile art. 399 alin. (1) Teza 1 C. proc.

civ. cu instanța competentă determinată de art. 400 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. a se stabili competența în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4729/99/2010 în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4740/2012
. proc. civ. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, prin încheierile din 28 septembrie 2010 și 22 februarie 2011 a dispus conexarea pricinilor ce formează obiectul Dosarelor nr. 1626/2/2010, nr. 26651/3/2009 și nr. 4879
ÎCCJ 2011-12-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4045/2011
Prin sentința civilă nr. 3831 din 8 aprilie 2010, a fost admisă excepția de necompetență materială, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului București, secția comercială. Prin sentința comercială nr. 11563
ÎCCJ 2011-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2668/2013
obligațiilor în legătură cu taxa judiciară de timbru, cererea reclamantei de acordare a unui al doilea termen, pe lângă cel stabilit la data de 18 noiembrie 2011 pentru când i s-au adus la cunoștință în mod complet toate obligațiile în legă
ÎCCJ 2011-04-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1508/2011
F.P.), Ordinul 260 din 24 decembrie 2003 A.P.A.P.S. și nr. 782 din 24 decembrie 2003 (M.M.S.S.F.) privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor la bugetul de stat datorate și neachitate de contestatoare, precum și bugetul de asigurăr
ÎCCJ 2013-09-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2015
pendența. Prin încheierea de ședință de la 6 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2176/3/2012 s-a admis excepția de necompetență funcțională. S-a trimis cauza p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă