ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2668/2013

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a VI a comercială, reclamanta SC M.L. SRL (ce va fi denumită în continuare M. ) a chemat în judecată pe pârâta SC V.R. SA (în continuare V. ) solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate neopozabilitatea față de ea a contractului pentru prestarea serviciului „V.B. D.", precum și a celor 16 ordine de plată întocmite de fostul administrator al M. în perioada 13 noiembrie 2008 - 29 mai 2009 și să fie obligată pârâta să-i crediteze contul bancar cu suma de 1 729 900 lei, reprezentînd cuantumul plăților neautorizate, precum și cu dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începînd cu data debitării contului până la data achitării efective.

Prin sentința civilă nr. nr. 21463 din 18 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, în Dosarul nr. 54236/3/2011 a fost admisă excepția de netimbrare și pe cale de consecință a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M.L. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC V.R. SA, ca insuficient timbrată. Instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată deși în cuprinsul ei reclamanta nu a indicat valoarea integrală în lei a obiectului cererii, omițând să arate valoarea sumei solicitate cu titlu de dobândă legală solicitată pentru perioada anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, deși aceasta intră în valoarea taxabilă a cererii potrivit art. 35 alin. (4) din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/1999.

Prin citația trimisă reclamantei pentru primul termen de judecată, comunicată acesteia în mod legal prin afișare pe ușa principală a apartamentului în care și-a stabilit sediul social, conform art. 921 C. proc. civ., i s-au adus la cunoștință reclamantei obligațiile ce îi revin în legătură cu taxa judiciară de timbru, respectiv modul în care trebuie completată cererea de chemare în judecată, existența obligației de plată și modul în care trebuie determinat cuantumul taxei judiciare de timbru, indicându-se explicit normele ce trebuie avute în vedere la calcularea acestei taxe, reclamantei fiindu-i comunicată chiar rezoluția de la primirea cererii. Tribunalul a mai reținut că reclamanta nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

De asemenea, s-a constatat că reclamanta a depus în ședința publică din 18 noiembrie 2011 un timbru judiciar mobil în cuantum de 5 lei și un ordin de plată a sumei de 24 669,30 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru în contul Primăriei sectorului 3 al Municipiului București (fila 153). Conform mențiunilor din cuprinsul ordinului de plată, plata a fost făcută de S.C.A. O., C. și Asociații pentru reclamanta M. În raport de completarea cererii de chemare în judecată depusă de reclamantă la data de 18 noiembrie 2011 în ședință publică (fila 106) și de formula de determinare a taxei judiciare de timbru stabilită de instanță, conform pct. II. 5 din rezoluția de la primirea cererii (fila 2), comunicată reclamantei împreună cu citația pentru termenul stabilit la data de 18 noiembrie 2011, pe care reclamanta nu a contestat-o prin formularea cererii de reexaminare, taxa judiciară de timbru apare ca fiind insuficientă.

Astfel, conform formulei pentru calculul taxei judiciare de timbru stabilită de instanță, comunicată reclamantei și necontestată de aceasta, M. ar fi trebuit să achite suma de 21.410 lei pentru cererea principală, la care se adaugă 8 lei, pentru dobânda solicitată pentru perioada ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată și 7362,29 lei pentru dobânda solicitată pentru perioada anterioară introducerii cererii de chemare în judecată. Drept urmare, deși raportat la completarea cererii depusă la solicitarea instanței, reclamanta datora suma de 28780,29 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru aceasta a achitat doar 24 669,30 lei, circumstanță în care cererea de chemare în judecată a fost apreciată ca insuficient timbrată.

Față de prevederile art. 36 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora, în cazul în care cererea nu cuprinoe datele necesare pentru determinarea taxei judiciare de timbru la primirea acesteia de către insta.iță se poate da un singur termen pentru îndeplinirea obligațiilor în legătură cu taxa judiciară de timbru, cererea reclamantei de acordare a unui al doilea termen, pe lângă cel stabilit la data de 18 noiembrie 2011 pentru când i s-au adus la cunoștință în mod complet toate obligațiile în legătură cu determinarea și plata taxei judiciare de timbru, nu a fost primită.

În aceste condiții, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997, instanța a admis excepția netimbrării, dispunând anularea cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC M.L. SRL La termenul de judecată din 30 aprilie 2012, Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei dovezii de reprezentant a avocatului apelantei și prin încheierea de dezbateri ce constituie practicaua prezentei decizii a dispus respingerea acestei excepții ca neîntemeiată, cu motivarea arătată în aceasta.

Se constată însă că intimata a utilizat în susținerea aceleiași excepții a lipsei calități de reprezentant și un argument pretins a fi legat de capacitatea de exercițiu a societății comerciale apelante, argument care, însă nu a fost dezvoltat cu referire la o atare capacitate, ceea ce conduce la concluzia că în realitate intimata, deși a utilizat sintagma „ capacitate de exercițiu", în realitate se referea tot la „calitatea de reprezentant", aspecte clarificate mai sus (în practica). Prin Decizia civilă nr. 216 din 30 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta SC M.L. SRL împotriva sentinței civile nr. 21463 din 18 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

1. în ce privește critica referitoare la nelegala citare „cu copia Rezoluției întocmite de instanță" prin care se punea în vedere reclamantei să achite o taxă de timbru în cuantum de 21.410 lei (fila 2 din dosarul Tribunalului), instanța de apel a constatat că aceasta este fondată, deoarece, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta și-a indicat un „ sediu ales", conform art. 93 din C. proc. civ. la S.C.A. „ O., C. și Asociații" din București, sector 1 (fila 3 din același dosar). În acest sens, curtea de apel a apreciat că indicarea „persoanei" căreia să îi fie înmânată citația s-a făcut în mod corespunzător, cu respectarea art. 93 din C. proc. civ., de vreme ce s-a indicat însăși persoana juridică societatea civilă de avocați care cuprinde în denumirea sa și numele câtorva dintre avocații asociați.

Astfel, așa cum a susținut și apelanta-reclamantă, instanța a dat o interpretare nepermis de restrictivă dispozițiilor art. 93 din C. proc. civ. procedând la citarea societății la sediul său social (de altfel expirat) în ciuda indicării unui sediu ales, deoarece dispoziția procedurală nu face distincția când utilizează sintagma „indicarea persoanei", după cum este vorba de o „ persoană fizică" sau „persoană juridică", ceea ce înseamnă că este legal și suficient ca partea să indice orice categorie de astfel de persoane pentru înmânarea citației.

Procedând astfel, cu consecința necunoașterii de către reclamanta, care și-a indicat un sediu ales la avocatul său ce putea fi identificat cu ușurință a conținutului laborios al Rezoluției judecătorului și mai apoi, cu consecința anulării ca insuficient timbrată a cererii de chemare în judecată, s-a statuat că prima instanță a produs reclamantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței, conform art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. și, respectiv, trimiterea cauzei spre rejudecare (având în vedere și faptul să aceasta a solicitat expres în scris trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 297 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ.).

S-a apreciat că aspectele privind neefectuarea operațiunilor de publicitate a noului sediu social al societății reținute de instanță nu sunt relevante, în condițiile indicării unui sediu ales și, mai ales a neîmpiedicării soluționării cauzei prin neîndeplinirea unei astfel de obligații, a nevătămării părții adverse sau a procedurii de judecată în sine, în raport cu cele reținute de instanța de apel mai sus. 2. Referitor la criticile arătate de apelantă cu privire la modul cum instanța a înțeles să soluționeze excepția netimbrării, instanța de apel a constatat, de asemenea, că acestea sunt fondate.

Astfel, chiar presupunând că reclamanta a primit în condiții de procedură legală de citare, Rezoluția laborioasă în cuprinsul căreia este inserată obligația în sarcina reclamantei de a timbra cererea cu o taxă de timbru în cuantum de 21.410 lei, „la care se va adăuga taxa judiciară de timbru aferentă valorii în lei a sumei solicitate cu titlu de dobândă" ( a se vedea Rezoluția de la fila 2), al cărei cuantum nu a fost stabilit de instanță și nici comunicat în prealabil părții, se constată că la primul termen de judecată acordat în acest sens, reclamanta, de bună-credință, prezentându-se prin reprezentantul său avocat, a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 24.669,30 lei, respectiv o sumă mai mare decât cea indicată de judecător în Rezoluție (fila 153), astfel că referitor la taxa de timbru cuantificată exact de judecător, reclamanta și-a îndeplinit obligația, nefiind imputabilă o eventuală atitudine de rea-credință procedurală.

Mai mult, din încheierea de dezbateri de la termenul de judecată din 18 noiembrie 2011 ( fila 109 din dosarul tribunalului) nu rezultă că instanța a stabilit și comunicat reclamantei, în raport cu cererea completatoare referitoare la cuantumul dobânzii aferente pretenției principale, depusă la același termen (filele 106-108 din dosar) diferența de sumă între ceea ce s-a achitat cu titlu de taxă de timbru de către reclamantă (24.669,30 lei) și ceea ce s-a considerat de către instanță că ar fi datorat, raportat la completarea depusă. Or, în lipsa îndeplinirii de către instanță a unor obligații procedurale ce îi revin deopotrivă alături de cele ale părților, nu se putea aplica sancțiunea anulării cererii, pentru mai multe moiive: În speță, instanța de judecată, deși nu a determinat cuantumul total al taxei de timbru după precizările făcute expres și la cererea instanței, de reclamantă, a apiicat sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.

Este adevărat că reclamanta avea obligația pe de o parte de a timbra anticipat, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, iar pe de altă parte, de a indica valoarea totală a obiectului cererii (inclusiv dobânda). însă, în cauza de față, reclamanta era îndreptățită în raport cu dispozițiile art. 132 alin. (1) raportat la art. 134 din C. proc. civ. să precizeze cuantumul dobânzii și la prima zi de înfățișare, ceea ce s-a și întâmplat.

De aceea, după precizarea valorii totale a obiectului cererii, depusă la data de 18 noiembrie 2011, instanța avea obligația procedurală de a calcula și determina conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cuantumul total al taxei de timbru, obligația de a aduce la cunoștința cuantumul total al taxei de timbru și, pentru respectarea dreptului reclamantei la un proces echitabil și a dreptului de a formula cerere de reexaminare în cazul în care nu era de acord cu acest cuantum, de a acorda un termen rezonabil pentru a da posibilitatea părții de a aduce la îndeplinire obligația procedurală. Mai mult, o dată cu cererea precizatoare, reclamanta a depus și o notă de timbraj, în care susține și explică modul în care aceasta a calculat taxa de timbru plătită în raport cu valoarea totală a obiectului cererii.

Așadar, dezbaterea acestei chestiuni prealabile precum și cuantumul taxei de timbru datorate nu se putea face decât la termenul de judecată din 18 noiembrie 2011, când instanța avea obligația de a și determina cuantumul exact al acestei taxe (dacă acesta era altul decât cel comunicat prin Rezoluție), de a pune în vedere părții acest cuantum precum și de a acorda un termen pentru îndeplinirea obligației procedurale. Altfel spus, deși instanța a pus în vedere prin Rezoluție, reclamantei (și a citat-o pe aceasta cu o atare mențiune, în mod nelegal, la sediul social, iar nu la sediul ales) să indice valoarea dobânzii și să timbreze corespunzător, în conținutul acestei obligații procedurale (prevăzute de dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 din C. proc.

civ.), nu se include de plano și aceea de a timbra cu o taxă de timbru în cuantum de. ( obligație reglementată de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997), deoarece un atare cuantum nu a fost stabilit și adus la cunoștința părții, decât prin considerentele sentinței apelate. Este așa deoarece reclamanta, de bună-credință a depus diligente procedurale și a făcut susțineri cu privire la problema de drept referitoare la timbrarea cererii sale, astfel că instanța, după ce respingea aceste susțineri, motivat, avea obligația de a cuantifica obligația de timbrare și numai după aceea, în caz de refuz nejustificat, să procedeze la aplicarea sancțiunii anulării, iar dacă se formula cerere de reexaminare, să țină seama de soluția dată acesteia.

În cadrul aceleiași critici fondate s-a reținut și lipsirea reclamantei de dreptul de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, este de asemenea fondată, de vreme ce reclamanta putea exercita o astfel de cale de atac, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în termen de 3 ziie de la data la care taxa ar fi fost stabilită și i-ar fi fost comunicată părții. În cauză însă, reclamanta a fost lipsită de o astfel de posibilitate, de vreme ce la termenul de judecată din 18 noiembrie 2011, instanța nu numai că nu a stabilit cuantumul total al taxei de timbru, nu l-a comunicat expres părții, dar nefiind de acord cu susținerile reclamantei privind modul de calcul al taxei de timbru, a aplicat direct și imediat (fără a trece cele 3 zile în care se putea contesta modul de stabilire a taxei de timbru) sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.

Dreptul de a formula cerere de reexaminare este desigur inclus în conținutul dreptului reclamantei la un proces echitabil, reglementat de dispozițiile art. 21 alin. (3) dir, Constituția României, de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 304/2004 și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece privește o cale de atac la îndemâna părții împotriva unei soluții date unei chestiuni prealabile, dar de care depinde însăși judecata cererii de chemare în judecată (timbrarea cererii fiind o chestiune ce privește sesizarea instanței, analizată cu prioritate, pe cale de excepție). Lipsind partea de dreptul de a formula cerere de reexaminare, instanța a săvârșit o încălcare a dreptului reclamantei la un proces echitabil (formă procedurală), vătămare ce nu ar putea fi reparată decât prin anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii reclamantei în condiții echitabile, conform art. 105 alin. (2) din C. proc.

civ. De altfel, reclamanta și-a și exercitat acest drept, formulând cerere de reexaminare (filele 164-166 din dosarul tribunalului) însă, în raport de faptul că cererea de chemare în judecată fusese deja soluționată, respectiv anulată ca insuficient timbrată, completul învestit cu această cerere, a apreciat că după soluționarea cererii de chemare în judecată în sensul anulării acesteia ca insuficient timbrată, reexaminarea modului cum a fost calculată taxa de timbru -a devenit inadmisibilă, aceasta fiind deja o chestiune ce ar putea fi invocată în calea de atac. În acest fel, s-a constatat o nouă vătămare produsă părții prin acest mod de a proceda, vătămare cu privire la lipsirea de dreptul de a formula cerere de reexaminare, ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea întregii hotărâri și reluarea judecății.

Reclamanta nu a cunoscut niciodată (mai înainte de judecarea cererii sale pe excepția neiimbrării) cuantumul total al taxei judiciare de timbru datorate în această cauză, adică 28.880,29 lei (după aprecierea judecătorului cauzei), pe care îl regăsim abia în considerentele sentinței, redactate la data de 20 decembrie 2011, pentru a putea: a) fie să conteste acest cuantum ( conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997), lit. b) fie să își asume în mod conștient aplicarea sancțiunii nulității cererii, în caz de refuz, c) fie să achite taxa de timbru în cuantumul stabilit de instanță, chiar dacă nu era de acord cu acest mod de calcul.

Prin modul cum s-a judecat excepția netimbrării, la același termen de judecată la care instanța pare că a respins susținerile reclamantei privind modul de calcul al taxei de timbru raportat la capătul principal și capătul accesoriu ale cererii ( separat, cum a calculat instanța ulterior, prin considerente sau cumulat, la valoarea totală a obiectului cererii, cum a calculat reclamanta prin Nota de timbraj - deși nu rezultă expres din încheierea de dezbateri ce constituie practicaua sentinței ), fără a acorda în mod obiectiv posibilitatea de a achita diferența sau de a contesta pe calea reexaminării calculul instanței, reclamanta a fost lipsită în mod nelegal de mai multe drepturi procedurale expres reglementate de dispozițiile evocate și citate mai sus ( între care dreptul de a opta între achitarea diferenței de taxă de timbru sau de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru și de a beneficia de judecata unei astfel de căi de atac, dreptul său fiind sustras prin soluționarea în acest fel a excepției netimbrării).

3. Instanța de apel a reținut că nu este lipsită de relevanță nici critica apelantei formulată în subsidiar, privind obligația instanței ca, în cazul în care aprecia că nu este timbrat corespunzător capătul de cerere accesoriu privind dobânda, să soluționeze totuși, în limita timbrajului satisfăcut, cel puțin capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii plăților neautorizate, dar executate de bancă, indicate în primul capăt de cerere, evaluate inițial și timbrate corespunzător, conform art. 35 alin. (6) din Ordinul Ministerului Justiției nr. 760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997.

De altfel, obligația instanței de a soluționa cererea în limita timbrajului derivă și din conținutul art. 20 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 146/19097, iar în cazul de față, cu atât mai mult cu cât capătul principal al cererii fusese suficient timbrat, taxa de timbru achitată fiind chiar mai mare decât cuantumul datorat pentru cererea principală evaluată prin cererea introductivă. Analizând apoi aspectele privind modul de calcul al taxei de timbru, raportat la diferența dintre ceea ce a calculat instanța și ceea ce a calculat reclamanta, instanța de apel a apreciat că taxa se va calcula la valoarea totală a pretențiilor, așa cum au fost acestea cuantificate la termenul de judecată din 18 noiembrie 2011, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 care utilizează sintagma „ valoarea.

declarată în acțiune sau cerere." în acest sens, obiectul cererii se evaluează ca un tot unitar, chiar dacă unele dintre pretenții derivă din raporturi juridice de drept substanțial principale, iar altele au natură accesorie, astfel că taxa de timbru a fost corect calculată de către reclamantă, cererea sa fiind legal și suficient timbrată. De aceea, curtea de apel constatând că prima instanța soluționat greșit excepția netimbării cererii, cu încălcarea principiilor și dispozițiilor legale mai sus menționate, în temeiul art. 297 alin. (1) teza a II a din C. proc. civ., a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Referitor la apărările de fond invocate de către intimată prin întâmpinare, instanța de apel a constatat că acestea privesc însuși fondul cererii de chemare în judecată, aspect ce nu poate fi judecat pentru prima oară în apel, în condițiile în care instanța de apel, în temeiul art. 295 din C. proc.

civ. verifică doar ceea ce s-a judecat de către prima instanță, adică soluția dată excepției netimbrării, aceste susțineri urmând a fi analizate însă la rejudecare de către prima instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.R. SA București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei ca neîntemeiat și menținerii sentinței civile nr. 21463 din 18 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București ca temeinică și legală, pentru motivele expuse mai jos: 1) În ceea ce privește citarea părților, susține recurenta, nu pot fi invocate apărări în ceea ce privește nelegalitatea citării părților, atât timp cât reclamanta a fost citată în mod corect la sediul acesteia, așa cum rezultă din extrasul O.R.C., conform art. 93 C. proc.

civ. Instanța de fond, în rezoluția comunicată reclamantei odată cu citația a specificat faptul că "reclamanta se citează la sediul social, deoarece nu au indicat numele persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură la sediul ales" indicând și temeiul legal (art. 93 C. proc. civ.). Nu poate fi reținut aspectul invocat de către apelantă cu privire la incorecta citare a părților atât timp cât Tribunalul, prin sentința civilă nr. 21463 din 18 noiembrie 2011 a precizat clar faptul că "procedura de citare este legal îndeplinită". De asemenea, susține recurenta, nu poate fi reținută critica apelantei cu privire la eroarea produsă de instanța de fond, deoarece dispozițiile art. 93 C. proc.

civ. sunt imperative și de stricta interpretare arătând sancțiunea legala în condițiile nedesemnării persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură. Prin cererea introductivă, reclamanta și-a ales sediul la "S.C.A. O., C. și Asociatii cu sediul în București, sector 1, prin avocat T.O. ", fără a desemna persoana care va prelua actele de procedură ce se vor efectua. Nu trebuie să se confunde societatea civilă de avocatură cu una din persoanele fizice - avocați - pe care le reprezintă, societatea putând avea și alți angajați (secretara, funcționar, șofer, etc), și în nici un caz, instanța de apel nu poate considera, fără nici un fel de probațiune, ci doar pe prezumții total nefondate, că reclamanta-apelantă a intenționat să considere persoana împuternicită în scop procesual ca fiind unul din reprezentanții societății de avocatură.

Față de faptul ca instanța de fond s. reținut că reclamanta a fost sancționată (n.n. Tribunalul București recunoscând caracterul sancționator al prevederilor art. 93 C. proc. civ. și deci imperativul normei) cu citarea la sediul reclamantei, unde citația a fost afișată și cu anularea cererii pentru netimbrare, citația a fost însoțită de Rezoluția judecătorului prin care reclamantei i-a fost adusa la cunoștința timbrajul pe care trebuia să îl satisfacă până la primul termen de judecată. Mai mult, pe citația comunicată reclamantei este înscrisă mențiunea cu privire la "cu un exemplar al rezoluției de la primirea cererii dosarului și cu mențiunea de a îndeplini toate obligațiile procesuale prevăzute în rezoluție ", rezoluția făcând parte integrantă (corp comun) cu citația transmisă.

Din prevederile art. 93 C. proc. civ. nu rezultă faptul că persoana desemnată în vederea primirii actelor de procedură poate să fie un avocat, o societate civilă de avocați sau o alta entitate, având în vedere intenția practica a legiuitorului care a decis că actele de procedura nu pot fi comunicate decât unei persoane fizice, reprezentant sau angajat al aparitorului/entității. Acest aspect reiese și din prevederile art. 91 C. proc. civ. "înmânarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură, în cazurile prevăzute de art. 87 pct. 1, 2, 3, 5 și 7, precum și în cele prevăzute de art. 90 alin. (3), (4), (5) și (6) sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat ori notar public, se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondentei, care își va arăta în clar numele și prenumele, precum și calitatea, iar apoi va semna dovada". În ceea ce privește indicarea de către reclamanta-apelantă a prevederilor art. 68 alin. (3) C. proc.

civ., acest text legal privește caracterul general al reprezentării părții în instanță, al mandatului general și nicidecum nu vizează comunicarea actelor de procedură, care are un regim special instituit într-un titlul separat în cadrul codului de procedură civilă, și anume, "Titlul II Dispoziții generale de procedura, Cap. II Citațiile și comunicarea actelor de procedură". Referitor la citarea reclamantei la sediul expirat al acesteia, contrar celor afirmate prin motivele de apel, având in vedere extrasul de la O.R.C. atașat din oficiu de către instanța de fond la data de 18 noiembrie 2011, sediul reclamantei este expirat din luna iulie 2009, iar faptul ca reclamanta nu și-a actualizat mențiunile în Registrul Comerțului referitoare la sediul acesteia, culpă ce-l este exclusiv imputabilă, singura adresă la care putea fi citată conform art. 93 C. proc.

civ. este cea de la sediul social indicat în acțiune. Ca mijloc de probă instanța a avut în vedere extrasul de la Registrul Comerțului atașat din oficiu la data de 18 noiembrie 2011. De asemenea, prin citația transmisă reclamantei pentru primul termen de judecată, comunicată acesteia în mod legal prin afișarea pe ușa principală a apartamentului în care și-a stabilit sediul social, conform art. 92 1 C. proc. civ., i s-au adus la cunoștință reclamantei obligațiile ce-i reveneau în legătură cu taxa judiciară de timbru, respectiv modul în care trebuie completată cererea de chemare în judecată, existența obligației de plată și modul în care trebuie determinat cuantumul taxei judiciare de timbru, indicându-se explicit normele ce trebuie avute în vedere la calcularea acestei taxe, reclamantei fiindu-i comunicată chiar rezoluția de la primirea cererii.

De altfel, societatea civilă de avocați a depus la termenul din 18 noiembrie 2011 taxa judiciară de timbru în cuantum de 24.669,30 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, de unde rezultă că societatea civilă de avocați a avut cunoștință de dispozițiile din rezoluție, conformându-se parțial prin achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar mai sus cuantificate, precum și prin depunerea cererii precizatoare vizând atât capătul 2 din cererea introductivă cât și indicarea persoanei desemnată cu primirea actelor de procedură. 2) În ceea ce privește timbrajul cererii, arată recurenta, așa cum se poate observa din Dosarul nr. 54236/3/2011 al Tribunalului București, împreuna cu citația, părțile au primit și o rezoluție a judecătorului prin care acestora li s-a pus în vedere îndeplinirea unor condiții, condiții ce au fost complinite de către pârâta recurentă, dar care nu au fost îndeplinite de către reclamantă.

Astfel, aceasta s-a conformat parțial solicitărilor instanței cu privire la: depunerea unei completări a cererii de chemare în judecată prin care să indice o serie de precizări cu privire la numele avocatului care îi reprezintă în proces, numele persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură; achitarea parțială a taxei de timbru aferentă. Neîndeplinirea tuturor solicitărilor, inclusiv nedepunerea taxei de timbru aferentă fiecărui capăt de cerere (așa cum a fost solicitată prin rezoluție) a determinat instanța să anuleze cererea de chemare în judecată ca netimbrată, având în vedere prevederile legale (C. proc. civ. coroborat cu legea taxelor de timbru).

În condițiile în care reclamanta nu era de acord cu achitarea taxei judiciare de timbru (în totalitate sau parțial), aceasta avea posibilitatea de a formula cerere de reexaminare a taxei conform art. 18 din Legea nr. 146/1997, așa cum de altfel Ie-a fost comunicat reclamanților chiar prin rezoluție, motiv pentru care nu poate fi primită nici această critică. Art. 20 alin. (1) si (3) din Legea nr. 146/1997 prevăd: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii." Art. 36 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede: "(1) Instanțele judecătorești au obligația de a încunoștința părțile, o dată cu citarea, despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate în cazurile în care acțiunile și cererile au fost trimise prin poștă.

(2) în situația prevăzută la alin. (1), dacă acțiunile sau cererile nu cuprind datele sau documentația necesară caracterizării actului sau calculării taxelor sau dacă nu s-au anexat dovezile din care să rezulte plata acestora, instanțele judecătorești stabilesc termenul de judecată și comunică părților, o dată cu citarea, și obligațiile în legătură cu taxa judiciară de timbru ce trebuie îndeplinite până la termenul de judecată, sub sancțiunea anulării cererii sau acțiunii." Cererea introductivă a fost înregistrată fără ca reclamanta să indice valoarea integrală în lei a capetelor de cerere, omițând să arate valoarea sumei solicitate cu titlu de dobândă legală solicitată pentru perioada anterioară introducerii cererii de chemare in judecată, deși aceasta intra în valoarea taxabilă a cererii.

Reamintește aici că, prin citația transmisa reclamantei pentru primul termen de judecată, comunicată acesteia în mod legal prin afișarea pe ușa principală a apartamentului în care și-a stabilit sediul social, conform art. 92 1 C. proc. civ., I s-au adus la cunoștință reclamantei obligațiile ce-i reveneau în legătură cu taxa judiciară de timbru, respectiv modul în care trebuie completată cererea de chemare în judecată, existența obligației de plată și modul în care trebuie determinat cuantumul taxei judiciare de timbru, indicându-se explicit normele ce trebuie avute în vedere la calcularea acestei taxe, reclamantei fiindu-i comunicată chiar rezoluția de la primirea cererii.

Prin aceeași rezoluție, instanța a precizat modalitatea de calcul: "taxa judiciară de timbru a fost calculată separat pentru debitul principal și pentru cel accesoriu, cele două valori obținute fiind însumate, conform art. 14 din Legea nr. 146/1997, întrucât cele două capete de cere au finalitate diferit", precum și calea de atac pe care reclamanta ar avea-o la dispoziție " împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar se poate formula cerere de reexaminare, conform art. 18 din Legea nr. 146/1997 în termen de 3 zile de la data comunicării", cale de atac care nu a fost uzitată de către reclamantă, astfel că invocarea ca motiv de apel "aplicarea greșită a dispozițiilor privind modalitatea calcului taxei de timbru" apare ca fiind inadmisibilă și tardiv formulată.

De altfel, instanța în mod corect a calculat taxa judiciară de timbru prin însumarea taxelor de timbru aferente fiecărui capăt de cerere și pentru fiecare valoare în parte, arătând și temeiul de drept aplicat, art. 14 din Legea nr. 146/1997 care prevede „Când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel." Cu privire la anularea parțială a acțiunii de către instanța de judecată, respectiv „anularea numai a capătului de cerere privind dobânda", prin aceasta sintagma reclamanta recunoscând faptul ca solicitarea dobânzii legale este un capăt de cerere diferit din acțiunea introductiva, indicarea ca temei legal al art. 35 alin. (5) din Ordinul sus menționat nu are aplicabilitate în speța de față.

Textul legal indicat face referire la sancțiunea pe care legiuitorul o solicită a fi aplicată neîndeplinirii obligației de plată a acțiunii sau cererii. Ipoteza reclamantei că „textul de lege distinge între termenul de acțiune în sensul de cerere de chemare în judecată în întregul său și cel de cerere în sensul de capăt de cerere", este unul cel puțin hazardat și fără consistență, având în vedere faptul că legiuitorul a avut în vedere în elaborarea acestui articol a tuturor tipurilor de solicitări, așa cum apar ele și sunt stabilite în cadrul legii taxelor de timbru și a normelor metodologice de aplicarea a acestei legi. ( Ase vedea in acest sens art. 1, 2, 3 din Legea nr. 146/1997, art. 2 din Norma metodologica).

De asemenea, apreciază intimata, nu poate fi reținut ca motiv de apel aplicarea art. 35 alin. (5) din Ordin privind anularea parțială a acțiunii introductive, interpretarea acestui articol fiind strict aplicabil în situația în care cererea de chemare în judecată suferă modificări, or, în cazul de față reclamanta, la primul termen de judecată a depus precizări cu privire la acțiunea introductivă, prin cuantificarea dobânzii legale, nicidecum nu și-a modificat cererea de chemare în judecată. Reclamanta avea obligația conform rezoluției să indice suma rezultată din calculul dobânzii legale și să timbreze și acest capăt de cerere, fapt ce nu s-a petrecut. Mai mult, deși avea posibilitatea de a renunța la acest capăt de cerere la primul termen de judecată, reclamanta a înțeles să nu modifice acțiunea, astfel că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care a vizat întreaga acțiune, cu toate capetele de cerere.

Instanța de judecată nu are la îndemână posibilitatea de a se pronunța separat pe capetele de cerere cu care este investită în sensul de a distinge între ele, pentru ca, în această situație și-ar depăși puterile cu care este investită și s-ar subroga în drepturile reclamantei, modalitate inacceptabilă din punct de vedere juridic, moral, etic etc. Art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 indicat de către reclamanta apelantă nu este incident în cauza de față deoarece nu există elemente noi care să determine o valoare mai mare, elemente apărute în desfășurarea procesului, cuantificarea dobânzii și timbrarea la valoare a acestui capăt de cerere fiind impus de instanță din momentul comunicării rezoluției din data de 28 iulie 2011, deci înainte de primul termen de judecată.

Faptul că instanța nu a stabilit cuantumul exact al taxei de timbru nu îi incumbă cu nimic acesteia, instanța de judecată având obligația de „a-i pune în vedere petentului să achite suma datorată" nicidecum să cuantifice suma, cu atât mai mult cu cât dobânda legală nu a fost precizată în acțiunea introductivă, ci ulterior prin cererea precizatoare. Era un simplu calcul pe care apărătorul reclamantei putea să îl facă încă de la momentul primirii rezoluției. În interpretarea dată de reclamantă art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, s-a strecurat o eroare în sensul în care textul de lege face referire la „suma datorată" și nu la „cuantumul taxelor datorate", calculul taxei de timbru fiind o obligație a părții din proces și nu a instanței de judecată.

Calculul pe care instanța de judecată l-a făcut în timpul ședinței de judecată de la termenul din 18 noiembrie 2011 a fost cu privire la efectuarea controlului asupra sumei cuantificate că dobânda legală/taxa de timbru, și nu la stabilirea taxei de timbru aferentă dobânzii legale, această sarcină revenindu-i reclamantei din momentul comunicării rezoluției. Recurenta a reiterat excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care semnează cererea de chemare în judecată/apelul privind pe SC M.L. SRL, arătând următoarele argumente: Așa cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta este SC M.L. SRL, prin reprezentant legal Wilhelm Wolfgang, or așa cum rezultă din formularul Recom Online din data de 04 noiembrie 2011, pe care îl anexează prezentei, mandatul administratorului W.W.G.

a expirat din data de 16 iulie 2011. Mai mult, conform. portalului instanțelor de judecată, pe rolul instanțelor judecătorești exista mai multe dosare în care părți sunt asociații/administratori ai societății reclamante. Față de dosarele aflate pe rolul instanțelor, a solicitat S.C.A. O., C. și Asociatii, la data de 09 noiembrie 2011, cu ocazia întâlnirii la concilierea directă la care a participat, să comunice conținutul, stadiul și soluțiile instanțelor, urmând să comunice instanței aceste informații pe care intimata le consideră vitale în soluționarea prezentei cauze. Pentru a fi validă, cererea de chemare în judecată trebuia să fie semnată fie de un administrator al cărui mandat să fie valid și care să parvină de la ambii asociați ai SC M.L.

SRL, fie de avocatul al cărui mandat a fost dat de o persoană competentă în acordarea acestuia. Or, așa cum reiese din aspectele indicate mai sus, mandatul administratorului W.W.G., chiar dacă a fost valabil la un moment dat, în prezent el nu mai este valabil. Față de aspectele invocate mai sus, cererea de chemare în judecată a fost introdusă de o persoană fără a avea calitatea de reprezentant, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocată. Recurenta reiterează și excepția lipsei de reprezentant al S.C.A. O., C. și Asociații, arătând că, în condițiile în care se va observa ca W.W.G. nu a avut un mandat special în vederea introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, rezultă pe cale de consecință că mandatul acordat societății de avocatură de către administratorul societății reclamante nu este valabil, motiv pentru care SC M.L.

SRL nu poate fi reprezentată în instanță de către societatea de avocatură. De altfel, acest aspect a fost invocat de intimată și prin Procesul verbal încheiat la data de 09 noiembrie 2011, în temeiul art. 720 1 C. proc. civ. pe care l-a atașat. De asemenea, recurenta invocă excepția lipsei capacității de exercițiu a SC M.L. SRL: Așa cum apreciază în cele de mai sus enunțate, reclamanta nu a făcut dovada în fata instanței că are capacitate de exercițiu, și, prin urmare, poate sta în judecată. Astfel, nu a fost comunicată vreo hotărâre A.G.A. a celor doi asociați (Lindner Aktiengesellschaft Decken-, Boden-, Trennwandsysteme si SC M.I.G. SRL), din care să rezulte mandatul valabil exprimat de către cei doi asociați cu privire la introducerea prezentei cereii de chemare în judecată.

Mai mult, așa cum a arătat mai sus, între cei doi asociați/administratori există disensiuni de ordin comercial și financiar, de care nu are cunoștință să fi fost finalizate de către instanțele judecătorești. Fața de cele prezentate mai sus, arată că SC M.L. SRL nu are la acest moment capacitate de exercițiu și nu poate sta în judecată în calitate de reclamantă. De altfel, se mai susține, SC M.I.G. SRL, unul din cei doi asociați ai societății reclamante, i-a comunicat prin adresa pe care o depune alăturat faptul că este în litigiu cu celălalt asociat în ceea ce privește calitatea de administrator a d-lui D.M.N., precum și a pretinselor plați făcute în mod nejustificat. Chiar dl. W.W.G., prin adresa din data de 27 februarie 2009, îi comunica faptul că „vom încerca să clarificam această situație în interiorul SC M.L.

SRL și vă aducem totuși la cunoștință, că vom cere despăgubiri pentru eventualele daune de la SC V.R. SA, dacă nu vom reuși să clarificăm situați în alt mod" De asemenea, în temaiul art. 244, alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., intimata a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a dosarelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești ce au ca obiect diferendele legate de calitatea de asociat/administrator în cadiul societății reclamante. Pe fond, recurenta - pârâtă mai susține: Situația descrisă de către reclamantă în cererea de chemare în judecată nu este una obiectiv/ă, faptele prezentându-se în mod denaturat. În realitate, evoluția evenimentelor se prezintă astfel: La data de 08 august 2008 între reclamantă, reprezentată de administrator N.D.M.

și B. s-au semnat: - Contractul de deschidere de cont curent și fisa specimenelor de semnătură prin care se prevede că societatea poate să efectueze operațiuni cu o singura semnătură, respectiv a dl. N.D.M. Prin însăși definiția specimenului de semnătură, acesta presupune ca documentele prin care se dispun operațiuni să fie pe suport hârtie. Contractul de prestare a S.I.B. V.B. Direct și anexa la aceasta privind utilizatorii autorizați să efectueze operațiunile prevăzute în contractul de V.B. Direct, respectiv dl N.D.M. Ambele contracte s-au încheiat cu respectarea prevederilor legale, astfel; La pct. 10.4. lit. d) din actul constitutiv al SC M.L. SRL se arată ca administratorii pot să încheie separat (adică fără acordul expres al celorlalți administratori) contracte în numele societății cu o valoare până la concurenta sumei de 20.000 euro, ori valoarea acestor contracte nu depășea la momentul semnării lor suma de 20.000 euro (comisioane și alte taxe bancare).

Totalul comisioanelor încasate pentru prestarea serviciilor de către Bancă prin V.B. Direct este de aproximativ 170 lei până la data prezentei adrese. În data de 25 septembrie 2008, arată recurenta, s-a depus la bancă un nou specimen de semnături (cel anexat la cererea de chemare în judecata a reclamantei) și s-a anulat specimenul de semnături din 08 august 2008 pentru operațiunile pe suport hârtie. Modificarea specimenului de semnături s-a efectuat cu respectarea legislației, astfel: Art. 72. din Legea nr. 31/1990 prevede: „Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege." La data modificării specimenului de semnături, în 25 septembrie 2008, Banca nu a solicitat Administratorilor mandatul special dat de A.G.A.

privind puterile conferite, prezumând că aceștia au acest mandat. Așa cum rezultă din art. 384 C. com. Banca nu avea obligația să solicite acest mandat, ci doar un drept, de care însă nu a uzat. Conform art. 384 C. com. „Mandatarul este dator să-și arate mandatul persoanelor cu care tratează, când i se cere. El nu poate opune celor de al treilea instrucțiunile deosebite ce i s-ar fi dat de către mandant, afară numai daca nu probează că aceștia aveau cunoștință de ele în momentul când obligațiunea a fost contractată". Menținerea dl. N.D. ca utilizator autorizat pentru serviciul V.B. Direct ulterior datei de 25 septembrie 2008 s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile legale și contractuale.

Astfel, SC M.L. SRL nu a depus la bancă nici o notificare de încetare a contractului de V.B. Direct sau o solicitare de modificare a anexei 2 la acesta și nici vreo hotărâre A.G.A. din care să rezulte că acesta nu mai are dreptul individual de a efectua operațiuni de plați prin V.B. Direct. Nu se poate consideia că schimbarea specimenului de semnătură pentru operațiuni efectuate la sediul băncii prin O.P. sau numerar, ce presupun o semnătură olografă, echivalează cu revocarea drepturilor de utilizator autorizat, care presupun o semnătură electronica. Din punct de vedere legal modificarea unui contract nu este de natură a modifica un alt contract, chiar dacă ambele contracte sunt încheiate între aceleași părți.

În cazul în care dl N.D. a acționat contrar instrucțiunilor primite de la SC M.L. SRL cu încălcarea mandatului primit, acesta nu a informat Banca și urmează să răspundă față de societate, conform art. 381 C. com. „Mandatarul care nu se conforma instrucțiunilor primite de la mandant, răspunde de daune interese, "și conform articolului 382 C. com.: „Mandatarul este dator a încunoștința fără întârziere pe mandant despre executarea mandatului." Dacă în urma primirii acestei încunoștințări, mandantul întârzie răspunsul un timp mai lung decât cel cerut de natura afacerii, el este considerat că a acceptat executarea mandatului, chiar dacă mandatarul a trecut peste limitele mandatului." Față de faptul că a) operațiunile efectuate prin V.B.

Direct sunt reflectate în contul curent al societății; b) SC M.L. SRL a ridicat lunar extrasele de cont pentru întocmirea balanțelor lunare, precum și situației financiare la 31 decembrie 2008, luând astfel la cunoștință de operațiunile efectuate de Dl N.D. prin V.B. Direct; c) SC M.L. SRL nu a notificat băncii încetarea contractului de prestări servicii V.B. Direct sau modificarea anexei 2, și nici nu a depus o hotărâre A.G.A. privind drepturile autorizate pentru serviciul V.B. Direct; d) SC M.L. SRL nu a contestat nici o tranzacție în termen de 15 zile de la data la care se poate considera în mod rezonabil că aceasta a ajuns la client, conform pct. 13 din Condițiile generale de afaceri ale SC V. SA, parte integrantă din convenția de deschidere cont; e) dl. M.R.

(una dintre persoanele autorizate pe contul curent) a primit bani de la societate prin V.B. Direct in doua rânduri, tranzacție necontestată; f) în perioada în care s-au efectuat plățile prin Internet Banking ce fac obiectul prezentului litigiu Dl N.D. nu a fost revocat de către A.G.A. din funcția de administrator și a avut în continuare drept de semnătură A, în baza contractului de cont curent;g) dl W.W., în calitate de administrator ce a sesizat efectuarea de plați prin V.B. Direct, avea dreptul să solicite oricând BĂNCII un extras cu toate operațiunile efectuate pe cont, contra comisioanelor prevăzute în tariful de comisioane al băncii și să ia masuri pentru modificarea anexei 2 la Contractul de prestare a Serviciului V.B.

Direct, se poate concluziona că SC M.L. SRL a luat la cunoștință și a acceptat efectuarea plaților de către Dl. N.D. prin serviciul V.B. Direct, ca utilizator autorizat din partea societății. Mai mult, se pare că angajații societății SC M.L. SRL obișnuiau că pentru plățile efectuate prin Internet Banking să completeze și ordin de plată semnat de persoanele autorizate pentru a avea în propria contabilitate ordine de plată semnate. În acest sens, depune doua ordine de plată în copie pe suport hârtie, ce au fost prezentate Băncii de către SC M.I.G. SA pentru plățile în sumă de 500.000 lei și 400.000 lei, efectuate electronic de către SC M.L. SRL la data de 16 februarie 2009, respectiv la data de 16 aprilie 2009, ordine de plata ce poartă semnătura a două persoane conform celor două ordine de plată pe care le anexează.

Solicită recurenta să se respingă și motivul arătat în cererea introductivă privind ratificarea contractului de Internet banking având în vedere împrejurarea că, în condițiile în care s-ar impune ratificarea acestui contract de către cel de-al doilea administrator, această operațiune trebuia efectuată de către societate și nu de către Bancă, căreia trebuia să-i fie adusă la cunoștință această nouă situație. Recuperarea sumelor plătite de către SC M.L. SRL către terți prin serviciul V.B. Direct se poate realiza numai de la beneficiarii sumelor, dacă sumele plătite nu au fost datorate, pentru îmbogățire fără justă cauză. Cum SC M.I.G. SRL, unul din beneficiarii sumelor, este acționarul SC M.L.

SRL, recuperarea sumelor de la acesta are ca temei prevederile art. 80 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale,, Asociatul care, fără consimțământul scris al celorlalți asociați, întrebuințează capitalul, bunurile sau creditul societății în folosul său sau în acela al unei alte persoane este obligat să restituie societății beneficiile ce au rezultat și să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate." si art. 79. - (1) Asociatul care, într-o operațiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societății, nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind această operațiune.

(2) Asociatul care contravine dispozițiilor alin. (1) este răspunzător de daunele cauzate societății, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută." Banca nu are obligația legală sau contractuală să verifice dacă plățile fiecărui client sunt datorate conform contractelor încheiate de client și conform serviciilor/bunurilor furnizate efectiv de terț Clientului. Astfel de servicii ar implica multe resurse umane, de timp și materiale, iar clienții nu ar fi dispușii să plătească astfel de servicii costisitoare, ce ar putea cauza și întârzieri mari în efectuarea plaților. Aceasta este obligația administratorilor societății, pentru care sunt remunerați și se bazează pe încrederea pe care acționarii Ie-o acordă acestora.

În cazul în care aceste sume nu se pot recupera de la terți, recuperarea sumelor se poate face de la Administratorul care a ordonat plățile, conform art. 383 C. com.: „Mandatarul care schimba destinatiunea sumelor primite în socoteala mandantului, e dator dobânda la aceste sume din ziua în care Ie-a primit, deosebit de daune interese provenind din neîndeplinirea mandatului și de orice altă acțiune, chiar penală, în caz de doi sau fraudă," Art. 78 din Legea nr. 31/1990 „(1) Dacă un administrator ia inițiativa unei operațiuni ce depășește limitele operațiunilor obișnuite comerțului pe care îl exercită societatea, acesta trebuie să înștiințeze pe ceilalți administratori, înainte de a o încheia, sub sancțiunea suportării pierderilor ce ar rezulta din aceasta" si art. 86.din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale: - (1) Pentru aprobarea situației financiare anuale și pentru deciziile referitoare la introducerea acțiunii în răspunderea administratorilor este necesar votul asociaților reprezentând majoritatea capitalului social." În cazul în care, față de SC M.L.

SRL se va deschide procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 exista posibilitatea antrenării răspunderii administratorilor acesteia, conform art. 138 din această Lege dacă apariția stării de insolvență a Clientului se datorează acestora (au folos