ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2044/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2044/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 10 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, sub

număr de Dosar nr. 12091/3/2012, reclamanta SC I.C.L. SA (fostă SC A.L. IFN

S.A.) a chemat în judecată pe pârâții F.R. și D.R.J.M. Jaques, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea acestora

la plata, în solidar, a sumei de 72.393.599,57 lei, compusă din: 15.071.986 lei

(calculat până la data de 1 septembrie 2011), reprezentând creanțe

nerecuperabile, respectiv valoarea sumelor de rambursat datorate de SC V.S. SRL;

daune în valoare de 13.215.188,55 lei reprezentând creanțe nerecuperabile,

respectiv sume de rambursat de SC I.C. SRL; daune în valoare de 41.678.775,9

lei cauzate de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul

anumitor contracte (în unele cazuri de aproximativ patru ani); suma de

2.427.649,12 lei dobânzi legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data

primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare

in judecată, precum și în continuare de la data introducerii cererii de chemare

în judecată și până la data efectuării plății sumei principale. De asemenea,

reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Razetto la plata sumei de

2.332.547,43 lei, compusă din: 2.254.327,77 lei, reprezentând contravaloarea

daunelor cauzate societății reclamante prin Ordinul de compensare din 05

noiembrie 2009, încheiat cu SC V.C. SRL și 78.219,66 lei reprezentând dobânda

legala calculată conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii invitației la

conciliere până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și

în continuare de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la

data efectuării plății sumei principale, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor

de judecată.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 112 - art. 115, art. 274 C. proc. civ., art. 73

alin. (1) lit. e), art. 1441 alin. (1), alin. (4), art. 1442 alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Pârâtul F.R. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției

insuficientei timbrări a acțiunii, admiterea excepției lipsei calității

procesuale active a reclamantei, admiterea excepției inadmisibilității

acțiunii, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și

admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar în

subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pe fondul

cauzei, pârâtul F.R. a arătat că nu a încălcat nicio obligație legală sau

contractuală în exercitarea atribuțiilor, neprejudiciind reclamanta prin fapta

sa, iar pretinsele pierderi sunt cauzate de elemente obiective sau de

insolvabilitate a unor parteneri contractuali.

În drept, au

fost invocate prevederile art. 72, art. 73, art. 137, art. 142, art. 1431, art.

1441, art. 1442, art. 155, art. 1551 din Legea nr. 31/1990, art. 1450 C. civ.,

art. 115, art. 274 C. proc. civ.

Pârâtul D.R.J.M.J.

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției

inadmisibilității acțiunii, admiterea excepției prescripției dreptului material

la acțiune și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu

cheltuieli de judecată.

Pe fondul

cauzei, pârâtul D.R.J.M. Jaques a arătat că nu a săvârșit nicio faptă ilicită

în contra intereselor reclamantei, nefiind îndeplinite condițiile pentru

tragerea sa la răspundere.

În drept, au

fost invocate prevederile Legii nr. 31/1990, ale Decretului nr. 167/1958, art.

115, art. 274 C. proc. civ.

La data de 5

februarie 2013, reclamanta SC I.C.L. SA (fostă SC A.L. IFN SA.) a depus cerere

precizatoare prin care a arătat că înțelege să micșoreze câtimea obiectului

cererii. A solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună

obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 26.971.047,97 lei, compusă

din: 15.071.986 lei (calculat până la data de 1 septembrie 2011), reprezentând

creanțe nerecuperabile, respectiv valoarea sumelor de rambursat datorate de SC

V.S. SRL, capăt de cerere identic cu cel formulat prin cererea inițială; daune

în valoare de 10.992.838,15 lei cauzate de schimbarea scadentei inițiale a

sumelor care fac obiectul anumitor contracte (în unele cazuri de aproximativ

patru ani), suma inițial solicitat fiind de 41.678.775,9 lei; suma de

524.034,48 lei dobânzi legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data

primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare

in judecată aferentă debitului de 15.071.986 lei; suma de 382.189,34 lei

dobânzi legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii

invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare in

judecată aferentă debitului de 10.992.838,15 lei. De asemenea, reclamanta a

solicitat obligarea pârâtului Razetto la plata sumei de 2.332.547,43 lei,

compusă din: 2.254.327,77 lei, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate

societății reclamante prin Ordinul de compensare din 05 noiembrie 2009 încheiat

cu SC V.C. SRL și 78.219,66 lei reprezentând dobânda legală calculată conform O.G.

nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data

introducerii cererii de chemare în judecată, acest capăt de cerere fiind cel

deja menționat în cererea introductivă. Reclamanta a mai subliniat că a înțeles

să renunțe integral la capătul de cerere privind plata sumei de 13.215.188,55

lei reprezentând creanțe nerecuperabile, respectiv sume de rambursat de SC I.C.

SRL, iar capătul de cerere privind plata sumei de 41.678.775,9 lei reprezentând

daune cauzate de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul

anumitor contracte (în unele cazuri de aproximativ patru ani) a fost micșorat

parțial până la suma de 10.992.838,15 lei.

Reclamanta a

susținut că taxa judiciară de timbru corespunzătoare acestor pretenții

menținute este în cuantum total de 27.367 lei (deja achitată) + 277.932,47 lei.

Prin sentința

civilă nr. 763 din 05 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 12091/3/2012,

Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis excepția insuficientei

timbrări a cererii de chemare în judecată și a anulat, ca insuficient timbrată,

cererea formulată de reclamanta SC I.C.L. SA (fostă SC A.L. IFN S.A.), în

contradictoriu cu pârâții F.R. și D.R.J.M.J.

în motivarea

hotărârii, reținând prevederile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru art. 36 alin. (2) din Normele metodologice,

art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, prima instanță

a constatat că reclamantei i s-a pus în vedere prin încheierea din 18 decembrie

2012 să facă dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum

de 728.047 lei, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței până la

termenul acordat.

Față de

dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, conform cărora

taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de

timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii

sau cererii, chiar dacă se micșorează valoarea pretențiilor formulate în

acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se

percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.

În consecință,

reținându-se că reclamanta nu și-a respectat obligația stabilită în sarcina sa,

prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997, conform cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul

stabilit potrivit art. 20 alin. (2) se sancționează cu anularea acțiunii sau a

cererii, precum și a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și a

anulat cererea, ca netimbrată.

împotriva

acestei sentințe, reclamanta SC I.C.L. SA (fostă SC A.L. IFN S.A.) a declarat

apel, care, prin Decizia civilă nr. 364 din 17 octombrie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a fost admis, a fost anulată

sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de

fond.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a făcut o

interpretare greșită a prevederilor art. 20 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pronunțând o soluție nelegală și

netemeinică în sensul admiterii excepției insuficientei timbrări a cererii de

chemare în judecată.

Premergător

analizării motivelor de apel invocate de apelanta-reclamantă și a apărărilor

formulate de intimații-pârâți, instanța de apel a cosiderat necesar a prezenta

situația de fapt sub aspectul timbrajului, astfel cum rezultă aceasta din

înscrisurile atașate în dosarul de fond.

Astfel, s-a

reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea

pârâților la plata, în solidar, a sumei de 72.393.599,57 lei, compusă din:

15.071.986 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC V.S. SRL;

13.215.188,55 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC I.C. SRL; 41.678.775,9

leireprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat de

schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul anumitor contracte;

2.427.649,12 lei dobânzi legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data

primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare

in judecată. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului F.R. la

plata sumei de 2.332.547,43 lei, compusă din: 2.254.327,77 lei, reprezentând

contravaloarea daunelor cauzate prin ordinul de compensare din 05 noiembrie

2009, încheiat cu SC V.C. SRL și 78.219,66 lei reprezentând dobânda legala

calculată conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere

până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Odată cu înregistrarea

acțiunii, reclamanta a aplicat un timbru judiciar de 5 lei și a depus chitanța din

31 ianuarie 2012 care atestă plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de

39 lei (fila 3 din vol. I al dosarului de fond).

Conform

rezoluției de primire a dosarului, reclamanta a fost citată pentru primul

termen de judecată din data de 18 decembrie 2012 cu mențiunea de a face dovada

achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 27.367 lei și de a aplica

timbru judiciar de 5 lei (fila 29 din vol. II al dosarului de fond). Reclamanta

s-a conformat acestei obligații la data de 24 aprilie 2012, depunând timbru

judiciar de 5 lei și ordinul de plată nr. 800/19 aprilie 2012 care atestă plata

taxei judiciare de timbru în sumă de 27.367 lei (filele 31 - 33 din vol. II).

Prin încheierea

de ședință din data de 18 decembrie 2012, prima instanță a pus în vedere

reclamantei prin apărătorii aleși obligația de a achita, până la termenul din

data de 05 februarie 2013, o diferență de taxă judiciară de timbru de 728.047

lei, fără a se arăta modul de calcul al acestei sume (filele 353-354 din vol. ll).

La termenul din

data de 05 februarie 2013, reclamanta a depus ordinul de plată din 01 februarie

2013 care probează achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 277.932,47

lei (fila 360 din vol. II), însoțit de o cerere de restrângere a pretențiilor

(filele 361 - 375 din vol. II). Astfel, reclamanta a arătat că înțelege să

micșoreze câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâților la plata,

în solidar, a sumei de 26.971.047,97 lei, compusă din: 15.071.986 lei

reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC V.S. SRL, 10.992.838,15 lei

reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat de schimbarea

scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul anumitor contracte; 524.034,48

lei dobânzi legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii

invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare in

judecată aferentă debitului de 15.071.986 lei; 382.189,34 lei dobânzi legale

calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere

până la data introducerii cererii de chemare in judecată aferentă debitului de

10.992.838,15 lei. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului F.R.

la plata sumei de 2.332.547,43 lei, compusă din: 2.254.327,77 lei, reprezentând

contravaloarea daunelor cauzate prin ordinul de compensare din 05 noiembrie

2009, încheiat cu SC V.C. SRL și 78.219,66 lei reprezentând dobânda legala

calculată conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere

până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Examinând

comparativ cererea introductivă de instanță și cererea de micșorare a

pretențiilor, s-a constatat că reclamanta a menținut despăgubirile în cuantum

de 15.071.986 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC V.S. SRL; a

renunțat la despăgubirile în cuantum de 13.215.188,55 lei reprezentând creanțe

nerecuperabile de la SC I.C. SRL; a redus despăgubirile în cuantum de

41.678.775,9 lei pentru acoperirea prejudiciului cauzat de schimbarea scadentei

inițiale a sumelor care fac obiectul anumitor contracte, pretinzând cu acest

titlu numai suma de 10.992.838,15 lei; a recalculat în mod corespunzător

cuantumul dobânzii legale aferente debitelor principale pretinse, solicitând cu

acest titlu suma de 524.034,48 lei și respectiv suma de 382.189,34 lei;

totodată, a menținut integral debitul principal și accesoriile pretinse de la

pârâtul F.R. în cuantum total de 2.332.547,43 lei, respectiv 2.254.327,77 lei,

reprezentând contravaloarea daunelor cauzate prin ordinul de compensare din 05

noiembrie 2009, încheiat cu SC V.C. SRL și 78.219,66 lei reprezentând dobânda

legală aferentă.

La același

termen la care reclamanta a învederat primei instanțe restrângerea

pretențiilor, fără a-i da posibilitatea acesteia să formuleze cerere de

reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, a fost

supusă dezbaterii contradictorii a părților excepția insuficientei timbrări a

cererii, excepție care a fost admisă prin sentința civilă apelată.

În raport de

această situație de fapt, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a

făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (1) -

alin. (3) din Legea nr. 146/1997, pronunțând o soluție nelegală, cu afectarea

dreptului reclamantei de acces la justiție și la un proces echitabil.

S-a precizat că

legalitatea aplicării dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 se verifică

în calea procesuală a apelului sau a recursului, după caz, iar nu pe calea

cererii de reexaminare, prevăzută de art. 18 alin. (2) din legea menționată,

deoarece această din urmă cale specială de atac poate fi formulată numai

împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Așa fiind,

neregularitățile decurgând din greșita interpretare și aplicare a art. 20 pot

fi constatate exclusiv în calea de atac prevăzută de C. proc. civ. împotriva

hotărârii judecătorești de anulare a cererii de chemare în judecată pentru

neîndeplinirea obligației timbrajului.

S-a reținut că

nerespectarea tuturor dispozițiilor din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru poate fi invocată și verificată în calea obișnuită de atac,

dacă reclamantul nu a avut posibilitatea să conteste modul de calcul al taxei

judiciare de timbru pe calea cererii de reexaminare. în caz contrar, acesta ar

fi privat de exercițiul căii de atac pe care legea i-l recunoaște, omisiune

care nu-i este imputabilă.

Curtea a

constatat că taxa judiciară de timbru în cuantum de 728.047 lei a fost

stabilită de prima instanță prin încheierea din data de 18 decembrie 2012, în

raport de cuantumul pretențiilor inițiale, deoarece până la acel moment nu

intervenise micșorarea cuantumului pretențiilor reclamantei. Restrângerea

acestor pretenții a avut loc la termenul din data de 05 februarie 2013, prilej

cu care prima instanță nu a soluționat chestiunea prealabilă a timbrajului, în

sensul că nu a precizat dacă, în raport de noul cadrul procesual sub aspectul

obiectului, se impune sau nu menținerea obligației de plată a diferenței de

taxă judiciară de timbru în cuantumul inițial de 728.047 lei. De asemenea, la

aceeași dată, instanța a supus dezbaterii contradictorii a părților și a

soluționat excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată în

sensul admiterii. în aceste condiții, reclamanta nu a beneficiat de termenul

legal de 3 zile pentru a putea contesta, pe calea cererii de reexaminare, modul

de stabilire a taxei judiciare de timbru în privința cererii în pretenții,

astfel cum a fost precizată, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Întrucât nerecurgerea

la calea specială de atac nu s-a datorat culpei reclamantei, ci exclusiv

instanței de fond, care nu a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de

timbru în raport de cererea restrânsă, instanței a verificat în prezenta calea

de atac a apelului inclusiv aspectele care puteau fi spuse analizei pe calea

cererii de reexaminare. Deoarece prima instanță a stabilit abia prin hotărârea

atacată faptul că taxa judiciară de timbru trebuia achitată integral, la

valoarea inițială a pretențiilor, s-a reținut că apelanta-reclamanta a putut

formula apărări față de acest aspect numai prin promovarea căii de atac a

apelului, fiindu-i suprimat termenul legal de 3 zile pentru formularea cererii

de reexaminare.

Instanța de

control judiciar a apreciat că soluția de anulare a cererii de chemare în

judecată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 146/1997 care prevăd că „dacă taxa judiciară de timbru nu a fost

plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori

dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare,

instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul

termen de judecată. în cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate

în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru

se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea

ulterioară", interpretate în mod sistematic cu dispozițiile art. 14 din

același act normative, conform cărora „când o acțiune are mai multe capete de

cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru

fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în

care prin lege se prevede altfel".

Din analiza textelor

legale evocate, s-a reținut că în cazul în care o cerere de chemare în judecată

are mai multe capete de cerere, cu finalitate distinctă, instanța

judecătorească trebuie să calculeze taxa datorată pentru fiecare capăt în

parte, să arate reclamantului acest mod de calcul în vederea contestării pe

calea cererii de reexaminare și să-i pună în vedere să îndeplinească obligația

de plată, acordând un termen în acest sens.

Împrejurarea că

s-a formulat o acțiune unică în pretenții, s-a apreciat că nu este de natură să

conducă la concluzia că litigiului ar avea un singur capăt de cerere, fiind

posibil ca, în cadrul aceluiași litigiu, să existe mai multe capete de cerere,

principale și/sau accesorii, care să aibă un obiect cu finalitate diferită, dar

de aceeași natură (de exemplu, se solicită plata unor sume de bani: o parte cu

titlu de împrumut, o parte cu titlu de dobândă contractuală aferentă, o parte

cu titlu de preț al unei vânzări încheiate între aceleași părți și o parte cu

titlu de penalități de întârziere).

Instanța de

apel a constatat că prin acțiunea sa, reclamanta a urmărit plata unor

despăgubiri civile și a dobânzii legale aferente, sumele decurgând din fapte

pretins culpabile diferite. Daunele solicitate nu-și au izvorul în aceeași

conduită contractuală sau delictuală a pârâților, ci în fapte considerate

neconforme comise în împrejurări diferite, chiar dacă în exercițiul aceleași

calități de administratori ai societății reclamante. Prin urmare, reclamanta nu

impută pârâților o singură faptă prejudiciabilă, ci mai multe, fiecare privită

distinct și susceptibilă de cauzarea unei pagube diferite, în circumstanțe

diferite.

Astfel, prima

sumă pretinsă în solidar se compune din despăgubiri și dobânzi legale aferente

unor activități ilicite săvârșite în împrejurări distincte, respectiv prima

sumă în derularea raporturilor contractuale cu SC V.S. SRL, a doua în derularea

raporturilor contractuale cu SC I.C. SRL, a treia se referă la acoperirea

prejudiciului cauzat de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac

obiectul unor contracte distincte, iar a patra reprezintă dobânda legală

aferentă primelor 3 sume, calculată până la data introducerii cererii de

chemare în judecată. De asemenea, suma pretinsă de la primul pârât singur se

compune din daune cauzate prin semnarea unui ordin de compensare cu SC V.C. SRL

și dobânda legală aferentă.

Din analizarea

petitului cererii de chemare în judecată și a motivelor de fapt expuse în

susținerea acțiunii a rezultat că despăgubirile pretinse de reclamantă se

referă la fapte prejudiciabile distincte, fiecare presupunând administrarea

unui probatoriu adecvat și separat, circumscris fiecărei situații ilicite

invocate.

De aceea, s-a

apreciat că taxarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă are ca obiect

pretenții, trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea

nr. 146/1997, deoarece reclamanta urmărește prin prezentul demers procesual

obținerea unor despăgubiri distincte din fapte culpabile diferite, adică

fiecare pretenție în parte se constituie într-un capăt distinct de cerere.

Or, în speță,

stabilirea taxei judiciare globale de 728.047 lei s-a făcut de către prima

instanță cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din legea menționată, dar și a

art. 20 alin. (2), atât timp cât nu i s-a arătat reclamantei modul de calcul al

acestei sume pentru a putea să-l conteste pe calea cererii de reexaminare. S-a

reținu că nici instanța de control judiciar nu ar putea verifica dacă suma

stabilită este conformă dispozițiilor legale, atât timp cât prima instanță nu a

prezentat modalitatea de calcul avută în vedere pentru determinarea taxei în

cuantumul indicat.

S-a reținut că

reclamantei nu i s-a pus în vedere cuantumul taxei datorate, cu respectarea

exigențelor art. 14 din Legea nr. 146/1997, astfel încât acesteia nu i se poate

imputa eventuala neachitare a sumei datorate cu acest titlu.

În urma

restrângerii pretențiilor reclamantei, s-a apreciat că prima instanță avea

obligația de a-i face cunoscută reclamantei păstrarea sau modificarea

cuantumului taxei, cu obligația acordării unui termen pentru a-i da

posibilitatea fie să formuleze cerere de reexaminare, fie să plătească taxa la

valoarea pretențiilor inițiale, acordarea termenului din data de 18 decembrie

2012 pentru data de 05 februarie 2013 nefiind suficientă pentru a respecta

exigența art. 20 alin. (2) din lege, deoarece s-au schimbat împrejurările avute

în vedere la data stabilirii inițiale a obligației, astfel încât asigurarea

unui proces echitabil și garantarea dreptului la apărare al reclamantei

presupunea ca aceasta să cunoască intenția instanței de fond de a menține în

sarcina sa obligația de plată inițială, chiar în contextul micșorării

pretențiilor.

Prin urmare,

curtea de apel a considerat că prima instanță a procedat în mod nelegal la

anularea cererii de chemare în judecată, ca insuficient timbrată, atât timp cât

nu a calculat taxa judiciară de timbru prin raportare la fiecare pretenție

distinctă în parte, rezultată din fapte prejudiciabile diferite, nu a prezentat

modul de calcul al sumei și nu a pus în vedere reclamantei menținerea

obligației de plată a taxei la valoarea inițială, după momentul procesual al

restrângerii pretențiilor.

De asemenea,

soluția de anulare în integralitate s-a apreciat ca fiind nelegală prin

raportare la faptul că textul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 trebuie

aplicat coroborat cu art. 14 din același act normativ, prin sancțiunea anulării

cererii înțelegându-se, în fapt, anularea fiecărui capăt de cerere netimbrat.

În acest

context, s-a reținut că reclamanta a achitat suma de 277.932,47 lei + 27.367

lei + 39 lei, adică 305.338,47 lei, înțelegând în acest mod să timbreze

capetele de cerere menținute din cererea inițială, respectiv privind suma de

15.071.986 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC V.S. SRL, suma de

524.034,48 lei reprezentând dobânda legală aferentă debitului de 15.071.986

lei, suma de 2.254.327,77 lei, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate prin

ordinul de compensare din 05 noiembrie 2009, încheiat cu SC V.C. SRL și suma de

78.219,66 lei reprezentând dobânda legala aferentă debitului de 2.254.327,77

lei. Prin urmare, prima instanță putea și trebuia să se considere învestită cu

soluționarea acestor capete de cerere distincte și timbrate corespunzător,

independent de cererea de micșorare a pretențiilor.

De asemenea,

reclamanta a înțeles să nu timbreze deloc capătul de cerere privind plata sumei

de 13.215.188,55 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC I.C. SRL și

nici dobânda legală aferentă, astfel încât aceste capete de cerere puteau și

trebuiau să fie anulate ca netimbrate.

În privința

pretențiilor inițiale de 41.678.775,9 lei reprezentând despăgubiri pentru

acoperirea prejudiciului cauzat de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care

fac obiectul anumitor contracte și a dobânzii legale aferente, reclamanta și-a

restrâns pretențiile la suma de 10.992.838,15 lei și 382.189,34 lei

reprezentând dobânda legală aferentă. Dat fiind că sumele pretinse cu acest

titlu rezultă din contracte distincte, privite în individualitatea lor, sunt

aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997, astfel că și aceste

pretenții puteau și trebuiau să fie judecate în limita timbrajului achitat.

Această concluzie rezultă nu ca o consecință a aplicării dispozițiilor art. 20

alin. (4) din lege, invocate de către apelantă, ci ca o consecință a faptului

că sumele care compun prejudiciul indicat provin din contracte distincte, fiind

privite astfel ca și capete de cerere distincte, conform art. 14.

Reclamanta a

achitat taxa judiciară de timbru corespunzătoare capetelor distincte de cerere

și menținute prin cererea precizatoare din data de 05 februarie 2013, pentru

celelalte pretenții impunându-se anularea acestora ca netimbrate.

Dat fiind că

instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului,

prin greșita admitere a excepției insuficientei timbrări a cererii, iar

apelanta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe,

instanța de apel a dispus anularea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare. Cu ocazia rejudecarii, s-a apreciat că se impune calcularea taxei

judiciare de timbru pentru fiecare capăt distinct de cerere, principal și/sau

accesoriu, urmând a se completa timbrajul, dacă este cazul, având în vedere că

în calea de atac a apelului nu se poate proceda în acest mod, fiind necesar a

se pune în vedere părții reclamante cuantumul corect al taxei judiciare

datorate, arătându-se suma datorată pentru fiecare capăt de cerere în parte,

acordându-i un termen în acest sens, cu posibilitatea formulării cererii de

reexaminare.

Distinct de

cele reținute, s-a apreciat că dispozițiile art. 20 alin. (2) teza finală din

Legea nr. 146/1997, invocate în apărare de către intimații pârâți, trebuie

interpretate în corelație cu dispozițiile art. 23 din același act normativ

privitor la restituirea taxelor judiciare de timbru nedatorate.

Textul legal

invocat se referă la faptul că, inclusiv în cazul micșorării pretențiilor după

înregistrarea cererii, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea

inițială, fără a ține seama de reducerea ulterioară. Rațiunea unei astfel de

dispoziții este aceea că taxa judiciară de timbru achitată anticipat, astfel

cum este situația regulă, conform art. 20 alin. (1), nu se restituie

reclamantului, neînscriindu-se printre cazurile de restituire a taxelor nedatorate

prevăzute de art. 23. Cu alte cuvinte, dacă ulterior sesizării instanței

judecătorești reclamantul restrânge cuantumul pretențiilor, taxa judiciară de

timbru deja achitată nu este supusă restituirii. Invers, în cazul în care taxa

nu a fost achitată până la momentul restrângerii pretențiilor, instanța este

ținută să rezolve cererea dedusă judecății în limita satisfacerii timbrajului.

Numai o astfel

de interpretare a textului art. 20 alin. (2) teza finală din Legea nr. 146/1997

este în măsură să satisfacă exigențele accesului liber la justiție, conform

art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

deoarece nu există nicio rațiune pentru ca statul să perceapă o taxă judiciară

de timbru disproporționată față de serviciul judiciar prestat. Achitarea unei

taxe judiciare de timbru nu constituie în sine o îngrădire a accesului la

justiție, cu condiția ca aceasta să fie corespunzătoare și proporțională

actului de justiție solicitat. Or, este greu de imaginat că legiuitorul a urmărit

să perceapă o taxă pentru care nu asigură o contraprestație, în condițiile în

care întreaga reglementare a Legii nr. 146/1997 are la bază ideea

proporționalității.

Prima instanță

a admis excepția insuficientei timbrări prin prisma nerespectării dispozițiilor

O.G. nr. 32/1995 privind timbru judiciar, însă apelanta reclamantă a făcut

dovada faptului că a aplicat timbru judiciar de 5 lei la momentul introducerii

cererii de chemare în judecată (fila 3 din vol. I) și încă un timbru judiciar

de 5 lei la momentul depunerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 27.367

lei (fila 31 din vol. II), fără a i se pune în vedere necesitatea completării

timbrului judiciar prin încheierea de ședință din data de 18 decembrie 2012.

Pentru toate

considerentele reținute, în temeiul art. 297 C. proc. civ., instanța de control

judiciar a admis apelul formulat de reclamanta SC I.C.L. SA (fostă SC A.L. IFN).

În termen

legal, împotriva deciziei instanței de apel, atât pârâtul F.R., cât și pârâtul D.R.J.M.

au declarat recurs.

În argumentarea

recursului, subsumat motivului de nelegalitate instituit de prevederile pct. 7

al art. 304 C. proc. civ., pârâtul F.R. critică hotărârea atacată pentru

nelegalitate, susținând, în esență, că decizia cuprinde o motivare străină de

natura pricinii, întrucât instanța de apel și-a argumentat soluția de admitere

a apelului în raport de o așa-zisă încălcare de către prima instanță a

dreptului pe care l-ar fi avut reclamanta de a contesta modul de calcul al

taxei judiciare de timbru ce a fost stabilită în sarcina sa prin formularea

unei cereri de reexaminare întemeiate pe prevederile art. 18 alin. (2) din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în condițiile în care SC

I.C.L. SA nu a criticat hotărârea primei instanțe sub acest aspect și nici nu a

formulat o cerere de reexaminare în temeiul art. 18 nici în termenul de 3 zile

de la data stabilirii cuantumului taxei de timbru datorate (prin încheierea din

18 decembrie 2013) și nici la termenul din data de 05 februarie 2013.

Astfel,

recurentul-pârât apreciază că motivarea instanței de apel este străină de

natura limitelor învestirii, aceasta neputând fi extinsă la pretinsa încălcare

a art. 18 alin. (2) din același act normativ.

Prevederile

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., arată recurentul, sunt aplicabile întregului

proces civil, inclusiv căilor de atac împotriva unei hotărâri, sens în care,

limitele învestirii de către I., în conformitate cu cererea de apel, ar fi

trebuit să fie respectate și de Curtea de Apel București.

Totodată,

susține recurentul-pârât, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a

prevederilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, întrucât stabilirea taxei de

timbru s-a făcut în mod corect de prima instanță, iar modalitatea de

determinare nu trebuia „reevaluată/recalculată", deoarece I. nu a

prezentat instanței o cerere de modificare a acțiunii, ci o cerere de

restrângere a pretențiilor.

Tot subsumat

motivului de nelegalitate reglementat de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.,

consideră că decizia atacată cuprinde o motivare contradictorie, raportat la

considerentele reținute la pag. 21 parag. 1 cu cele reținute la pag. 22 parag.

4-5 pe care le redă, în ceea ce privește soluția instanței de apel sub aspectul

îndeplinirii sau neîndeplinirii de către I. a obligației de a achita capetele

de cerere modificate ale acțiunii, ceea ce, apreciază recurentul, face

imposibilă punerea în aplicare de către Tribunalul București a dispozițiilor

trasate de Curtea de Apel București.

Din perspectiva

motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. apreciază că decizia atacată este rezultatul interpretării sau aplicării

greșite a prevederilor legale.

În acest

context, consideră că nelegalitatea hotărârii recurate rezultă din

interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în speță, respectiv cele

care stabilesc: modul de calcul al taxei judiciare de timbru (art. 14 din Legea

nr. 146/1997), obligația reclamantului de a achita taxa judiciară de timbru,

sancțiunea care intervine în caz de neconformare (art. 20 din Legea nr.

146/1997), limitele și termenele de exercitare a dreptului de a formula o

cerere de reexaminare (art. 18 din Leaea nr. 146/1997).

În opinia

recurentului, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 14 din

Legea nr. 146/1997, în ceea ce privește modul de calcul al taxei de timbru în

cazul în care cererea de chemare în judecată are mai multe capete de cerere cu

finalitate distinctă.

Instanța de

apel reține că în cazul în care cererea de chemare în judecată are mai multe

capete de cerere cu finalitate diferită, taxa de timbru se calculează distinct

pentru fiecare pretenție, iar obligația de plată se stabilește în funcție de

fiecare capăt distinct de cerere, astfel încât, reclamantul ar avea posibilitatea

de a achita în mod separat suma datorată pentru fiecare dintre pretențiile ce

fac obiectul judecății.

Apreciază că în

susținerea acestui argument, în mod eronat, instanța de apel a pornit de la

premisa că acțiunea formulată de I. ar avea mai multe capete distincte de

cerere, întrucât daunele solicitate nu ar avea izvorul în aceeași conduită

contractuală sau delictuală a părților, ci în fapte considerate neconforme

comise în împrejurări diferite, chiar dacă în exercițiul aceleiași calități de

administratori ai societății reclamante.

Este eronat

raționamentul instanței de apel care pornește de la premisa greșită conform

căreia acțiunea ar avea mai multe capete de cerere cu finalitate distinctă,

întrucât I. a urmărit atragerea răspunderii administratorilor pentru fiecare

faptă pretins culpabilă aferentă fiecărui contract încheiat de aceștia în

calitatea pe care au avut-o la acel moment.

Apreciază că

instanța de apel a realizat o confuzie între obiectul acțiunii - plata

prejudiciului cauzat ca efect al atragerii răspunderii legale a

administratorului societar în temeiul prevederilor legale și mandatului primit

din partea societății - și determinarea pretinsului prejudiciu încercat de I.

ca urmare a încheierii anumitor contracte și a modalității în care s-au derulat

raporturile contractuale respective.

Este criticată

concluzia instanței de apel în sensul că valoarea despăgubirilor solicitate de I.

ar fi circumscrise unor capete distincte de cerere întrucât ar fi fost cauzate

de încheierea mai multor contracte, în contextul în care, eventualul prejudiciu

cauzat societății ar fi putut fi reprezentat de conduita recurentului F.R. în

executarea obligațiilor asumate în calitatea conferită de I., respectiv în

legătură cu deciziile de afaceri luate de ambii recurenți care au deținut

funcția de administrator/director general.

Defalcarea

despăgubirilor în mai multe categorii este o problemă ce ține exclusiv de

modalitatea de determinare/de calcul al prejudiciului, însă nu poate avea vreun

efect în ceea ce privește obiectul acțiunii civile.

De asemenea, se

susține că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a prevederilor art.

14 din Legea nr. 146/1997 considerând, în mod eronat că, obligația stabilirii

taxei de timbru pentru fiecare capăt de cerere cu finalitate diferită

echivalează cu posibilitatea reclamantului de a achita doar o parte din taxa

aferentă doar unor capete distincte de cerere.

Art. 14 nu are

ca obiect de reglementare sancțiunea pentru neîndeplinirea obligației de

achitare a taxei de timbru, ci modul în care se aduce la îndeplinire obligația

de plată a taxei de timbru.

În reglementarea

art. 14 intenția reală a legiuitorului a avut la baza rațiuni pragmatice și nu

rațiuni de echitate, iar sintagma „taxa de timbru se datorează pentru fiecare

capăt de cerere în parte" se referă strict la faptul că valoarea fiecărui

capăt de cerere în parte trebuie să fie supusă - în mod separat - grilei de

taxare prevăzute de art. 2 din Legea nr. 146/1997, iar nu valoarea totală

(cumulată) a tuturor capetelor de cerere.

Recurentul mai

arată că instanța nu avea obligația de a face o nouă determinare a taxei de

timbru după reducerea pretențiilor de către reclamantă.

Regula generală

este aceea că petentului/reclamantului îi revine obligația de a achita taxa

judiciară de timbru anticipat.

În speță, I.

achitase doar o sumă parțială din cuantumul total al taxei de timbru datorată

în primă instanță, respectiv suma de 27.367 lei, în mod corect instanța la

termenul din data de 18 decembrie 2012 punând în vedere reclamantei I. obligația

suplimentării taxei datorate cu suma de 728.047 lei. Astfel, în măsura în care I.

ar fi fost nemulțumită de cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită prin

încheierea din 18 decembrie 2013, ar fi avut posibilitatea de a formula o

cerere de reexaminare în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din

Legea nr. 146/1997, în cadrul căreia să conteste atât suma, cât și modul de

calcul, însă, prin neexercitarea dreptului la reexaminarea modului de calcul al

taxei judiciare, I. a acceptat și a confirmat corectitudinea modului de calcul

prezentat de instanță.

Recurentul-pârât

apreciază că nelegalitatea deciziei recurate rezultă și din interpretarea

greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 18 din Legea nr.

146/1997, care reglementează modalitatea de exercitare de către partea

interesată a dreptului de a formula o cerere de reexaminare împotriva modul de

stabilire a taxei judiciare de timbru.

Aceasta

întrucât, I. nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare cu respectarea

termenelor prevăzute de art. 18 din Legea nr. 146/1997, împrejurare care

echivalează cu o recunoaștere/acceptare a modalității de stabilire a taxei și a

cuantumului pus în vedere, nu a înțeles să își manifeste intenția de a formula

aceasta cerere de reexaminare, nici la termenul din data de 05 februarie 2013,

când instanța a pus în discuția părților excepția insufiecientei timbrări a

cererii de chemare în judecată ce a fost invocată de pârât prin întâmpinarea

depusă la dosar.

Prin urmare,

motivarea instanței de apel, în sensul că, tribunalul ar fi procedat în mod

greșit la soluționarea excepției invocate, fără a mai acorda posibilitatea

intimatei-reclamante de a formula o cerere de reexaminare este greșită și

reprezintă, atât o interpretare greșită a legii, cât și o adăugare la voința

legiuitorului care, în măsura în care ar fi urmărit prorogarea sine die a

sancționării conduitei reclamantei de neconformare la obligațiile stabilite în

sarcina sa de către o instanța de judecată, ar fi prevăzut în mod expres acest

lucru.

Contrar celor

reținute de curtea de apel în motivarea deciziei, tribunalul nu avea obligația

de a indica I. dacă înțelege să mențină sau nu în sarcina sa obligația

achitării în integralitate a taxei judiciare de timbru și să îi mai acorde un

nou termen pentru a-și îndeplini obligația stabilită în sarcina sa, (încă de la

termenul din data de 18 decembrie 2012), întrucât art. 20 alin. (4) are în

vedere ipoteza în care instanța ar fi fost învestită cu o acțiune ce fusese

legal timbrată corespunzător obiectului inițial, însă, ulterior, reclamantul a

înțeles să își majoreze câtimea pretențiilor, dar nu a înțeles și să timbreze

această modificare în sensul pozitiv, de majorare a câtimii obiectului inițial.

În conformitate

cu alin. (4) al art. 18, în măsura în care cererea de reexaminare ar fi admisă,

reclamantul ar fi îndreptățit la restituirea în totalitate sau în parte a sumei

contestate și achitate în plus.

Totodată, în

opinia recurentului-pârât interpretarea „corelată" a prevederilor art. 20 alin.

(2), art. 23 și art. 14 din Legea nr. 146/1997 este greșită.

Interpretarea

dată de către instanța de apel prevederilor legale ce stabilesc sancțiunea în

cazul neîndeplinirii obligației de achitare a taxei judiciare de timbru în

totalitate, cât și soluțiile pe care Ie-a oferit curtea de apel în vederea

evitării aplicării acestei sancțiuni, reprezintă o încălcare a voinței

exprimate de legiuitor în actul normativ pus în discuție, ceea ce echivalează

cu o adăugare la lege.

Împrejurarea că

la termenul din data de 05 februarie 2013 I. nu și-a îndeplinit obligația

stabilită în sarcina sa de către instanță și a înțeles să evite sancțiunea

anularii cererii prin formularea unei cereri de diminuare a câtimii obiectului

juridic dedus judecății nu ar fi justificat, nici anularea în parte a acțiunii

civile, nici acordarea unui nou termen până la care I. să complinească aceeași

obligație de plată a taxei de timbru.

În conformitate

cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 nu se prevede posibilitatea

anulării în parte a acțiunii și continuarea judecării în limita taxei de timbru

plătite. în cazul în care obligația stabilită de instanță nu a fost îndeplinită

integral, acțiunea se anulează integral, aspect ce rezultă și din interpretarea

prevederilor art. 36 alin. (2) din Normele metodologice de punere în aplicare a

Legii nr. 146/1997.

Prin urmare, în

cazul micșorării câtimii pretențiilor reclamantul rămâne obligat să achite

integral taxa de timbru datorată conform cererii introductive, acesta având la

îndemână alte mijloace procesuale pentru a obține restituirea diferenței

achitate în mod nedatorat.

Posibilitatea

pe care o avea instanța de a se pronunța pe o eventuală cerere de modificare

(în sensul modificării câtimii obiectului juridic dedus judecății sau

renunțării la un capăt de cerere) era condiționată de legala învestire a

instanței, în cazul de față de plata taxei judiciare de timbru în cuantumul

stabilit prin încheierea din data de 18 decembrie 2013.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, pârâtul D.R.J.M. critică decizia atacată pentru nelegalitate,

apreciind că aceasta a fost dată cu depășirea atribuțiilor judecătorești, ceea

ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Susține, în

esență, că art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru dispune expres, cu caracter imperativ că în cazul în care se micșorează

valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost

înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a

se ține seama de reducerea ulterioară. Textul legal menționat nu face nicio

distincție după cum acțiunea/cererea a fost timbrată la momentul înregistrării

sau nu, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretului nu îi este permis

să distingă - ubi lex non distinsuri nec nos distinguere debemus.

Așa fiind,

susține că dispozițiile legale prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr.

146/1997 nu se aplică în situația în care taxa judiciară de timbru aferentă

pretențiilor solicitate inițial nu a fost plătită la momentul înregistrării

cererii/acțiunii reprezintă în fapt a adăuga la lege.

A adăuga la

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 încă o ipoteză care nu se desprinde

sub nicio formă din text, reprezintă o nepermisă imixtiune în atribuțiile

puterii legislative, imixtiune care este sancționată cu casarea hotărârii

nelegale pronunțată în aceste condiții, conform dispozițiilor art. 304 pct. 4

C. proc. civ.

Singurele

obligații legale ale instanței de judecată cu privire la cele două momente

procedurale (înregistrarea acțiunii cu plata sub cuantumul legal, respectiv

modificarea unei acțiuni/cereri evaluabile în bani în sensul majorării

cuantumului pretențiilor), consideră recurentul, sunt constituite din

îndatorirea de a pune în vedere părții vizate să achite taxa de timbru datorată

până la primul termen de judecată. Astfel cum se desprinde din textul de lege

citat, această obligație a instanței intervine numai în următoarele două

situații, expres și limitativ prevăzute: dacă taxa judiciară nu a fost plătită

în cuantumul legal, în momentul înre¬gistrării cererii, ori dacă în cursul

procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare.

Motivarea

hotărârii instanței de apel prin crearea în sarcina primei instanțe a unei

obligații de procedură neprecizată în lege reprezintă o imixtiune a instanței

de judecată în sfera activității legislative și o încălcare gravă a legii

fundamentale.

Sub un alt

aspect, recurentul-pârât D.R.J.M. apreciază că instanța de apel a schimbat

înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății - motiv de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea

acestui motiv de recurs, susține, în esență, că pretențiile reprezentând sume

de bani solicitate de către I. au fost indicate în petitul cererii de chemare

în judecată, ele nefiind constituite din capete de cerere distincte și cu atât

mai puțin cu finalitate diferită.

În consecință,

raportat la dispozițiile art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, precum

și la neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru de către I.,

apreciază că instanța de fond în mod corect și legal a anulat cerere de chemare

în judecată, ca insuficient timbrată.

Cu toate

acestea, în motivarea deciziei instanței de apel a fost „alterată" în totalitate

natura actului juridic dedus judecății (manifestarea de voință a I. în sensul

tragerii la răspundere a foștilor membri ai Consiliului de Administrație),

interpretându-se în mod vădit eronat că cererea introductivă ar fi în fapt

compusă din mai multe capete de cerere cu finalitate diferită.

În speță, I.,

în calitate de reclamantă, nu a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni

având capete de cerere cu finalitate diferită poentru fiecare din sumele ce

constituiau pretinsul prejudiciu, întrucât în ipoteza improbabilă a admiterii

cererii introductive nu s-ar putea sub nicio formă ajunge la concluzia că în

patrimoniul reclamantei s-ar produce efecte diferite pentru fiecare pretins

capăt de cerere în accepțiunea instanței de apel.

Atât prin

raportare la modul de redactare a cererii de chemare în judecată, cât și la

efectele produse prin ipotetica admitere a cererii de chemare în judecată, nu

se poate sub nicio formă concluziona că ne aflăm în fața unor capete de cerere

cu finalitate diferită care ar fi trebuit taxate conform art. 14 din Legea nr.

146/1997.

Totodată,

consideră recurentul, soluția pronunțată în apel se bazează pe motive

contradictorii și străine de natura pricinii motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Subsumat acetui

motiv de recurs, pârâtul susține, în esență, că decizia atacată cuprinde motive

ce exced cadrului procesual stabilit de I. prin cererea de chemare în judecată

și prin apel în contra dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Se arată că I.

nu a susținut în niciun moment critici referitoare la modul de calcul al taxei

de timbru raportat la valoarea inițială a obiectului acțiunii și cu atât mai

puțin că i-ar fi fost încălcat dreptul de a formula cerere de reexaminare

împotriva cuantumului taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa.

În considerarea

naturii pricinii, în acest caz cadrul procesual stabilit de I. prin cererea de

apel limitat la motivele invocate în susținerea căii de atac formulate,

instanța a reținut în motivarea apelului considerente complet străine de natura

pricinii.

De asemenea,

tot în aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. mai trebuie avută

în vedere și situația că din considerentele decizie se desprind două idei avute

de vedere de instanța de apel în admiterea acestei căi de atac, complet

contradictorii, fiecare dintre cele două variante conducând la soluții diferite

ce ar fi trebuit pronunțate în cauză.

Totodată,

recurentul-pârât D.R.J.M. apreciază că hotărârea pronunțată a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, motiv de modificare prevăzut de

art. 304 pct 9 C. proc. civ.

Precizează că

în cazul cererii introductive formulate de I., cu privire la timbraj nu sunt

aplicabile prevederile art. 14 raportat la art. 20 alin. (4) din Legea nr.

146/1997, decizia fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale.

Cu privire la

cuantumul taxei judiciare de timbru în situația micșorării valorii pretențiilor

ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 146/1997 dispune cu claritate, deci fără posibilitate de

interpretare, faptul că obligația fiscală de plată a taxei de timbru se percepe

la valoarea inițială. Prin urmare, în acest caz, singurul moment procedural

care ar fi permis părții interesate să formuleze cerere de reexaminare este

acela în care instanța de judecată a stabilit cuantumul taxei de timbru în

sarcina debitoarei obligației de plată. Ipoteza micșorării cuantumului

pretențiilor nu naște sub nicio formă dreptul de formulare a unei noi cereri de

reexaminare.

Consideră că micșorarea

cuantumului pretențiilor nu atrage după sine noi obligații în sarcina

instanței, raportat la teza a ll-a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Necunoașterea

legii de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac nu poate

constitui motiv de admitere a apelului.

Perceperea

taxei judiciare de timbru la valoarea inițială a pretențiilor nu reprezintă o

doleanță a instanței defond de care I. trebuia încunoștințată ulterior

depunerii cererii de micșorare a cuantumului pretențiilor, ci o obligație

legală stabilită în sarcina sa prin dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 146/1997.

Sub un alt

aspect, apreciază că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin cererea de

apel, I. a susținut în principal că cererea sa de chemare în judecată a fost

timbrată co