ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2044/2014

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, sub număr de Dosar nr. 12091/3/2012, reclamanta SC I.C.L. SA (fostă SC A.L. IFN S.A.) a chemat în judecată pe pârâții F.R. și D.R.J.M. Jaques, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 72.393.599,57 lei, compusă din: 15.071.986 lei (calculat până la data de 1 septembrie 2011), reprezentând creanțe nerecuperabile, respectiv valoarea sumelor de rambursat datorate de SC V.S. SRL; daune în valoare de 13.215.188,55 lei reprezentând creanțe nerecuperabile, respectiv sume de rambursat de SC I.C.

SRL; daune în valoare de 41.678.775,9 lei cauzate de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul anumitor contracte (în unele cazuri de aproximativ patru ani); suma de 2.427.649,12 lei dobânzi legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare in judecată, precum și în continuare de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data efectuării plății sumei principale. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Razetto la plata sumei de 2.332.547,43 lei, compusă din: 2.254.327,77 lei, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate societății reclamante prin Ordinul de compensare din 05 noiembrie 2009, încheiat cu SC V.C.

SRL și 78.219,66 lei reprezentând dobânda legala calculată conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și în continuare de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data efectuării plății sumei principale, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 - art. 115, art. 274 C. proc. civ., art. 73 alin. (1) lit. e), art. 1441 alin. (1), alin. (4), art. 1442 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Pârâtul F.R.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției insuficientei timbrări a acțiunii, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, pârâtul F.R. a arătat că nu a încălcat nicio obligație legală sau contractuală în exercitarea atribuțiilor, neprejudiciind reclamanta prin fapta sa, iar pretinsele pierderi sunt cauzate de elemente obiective sau de insolvabilitate a unor parteneri contractuali.

În drept, au fost invocate prevederile art. 72, art. 73, art. 137, art. 142, art. 1431, art. 1441, art. 1442, art. 155, art. 1551 din Legea nr. 31/1990, art. 1450 C. civ., art. 115, art. 274 C. proc. civ. Pârâtul D.R.J.M.J. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Pe fondul cauzei, pârâtul D.R.J.M. Jaques a arătat că nu a săvârșit nicio faptă ilicită în contra intereselor reclamantei, nefiind îndeplinite condițiile pentru tragerea sa la răspundere. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 31/1990, ale Decretului nr. 167/1958, art. 115, art. 274 C. proc.

civ. La data de 5 februarie 2013, reclamanta SC I.C.L. SA (fostă SC A.L. IFN SA.) a depus cerere precizatoare prin care a arătat că înțelege să micșoreze câtimea obiectului cererii. A solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 26.971.047,97 lei, compusă din: 15.071.986 lei (calculat până la data de 1 septembrie 2011), reprezentând creanțe nerecuperabile, respectiv valoarea sumelor de rambursat datorate de SC V.S. SRL, capăt de cerere identic cu cel formulat prin cererea inițială; daune în valoare de 10.992.838,15 lei cauzate de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul anumitor contracte (în unele cazuri de aproximativ patru ani), suma inițial solicitat fiind de 41.678.775,9 lei; suma de 524.034,48 lei dobânzi legale calculate conform O.G.

nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare in judecată aferentă debitului de 15.071.986 lei; suma de 382.189,34 lei dobânzi legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare in judecată aferentă debitului de 10.992.838,15 lei. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Razetto la plata sumei de 2.332.547,43 lei, compusă din: 2.254.327,77 lei, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate societății reclamante prin Ordinul de compensare din 05 noiembrie 2009 încheiat cu SC V.C. SRL și 78.219,66 lei reprezentând dobânda legală calculată conform O.G.

nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare în judecată, acest capăt de cerere fiind cel deja menționat în cererea introductivă. Reclamanta a mai subliniat că a înțeles să renunțe integral la capătul de cerere privind plata sumei de 13.215.188,55 lei reprezentând creanțe nerecuperabile, respectiv sume de rambursat de SC I.C. SRL, iar capătul de cerere privind plata sumei de 41.678.775,9 lei reprezentând daune cauzate de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul anumitor contracte (în unele cazuri de aproximativ patru ani) a fost micșorat parțial până la suma de 10.992.838,15 lei. Reclamanta a susținut că taxa judiciară de timbru corespunzătoare acestor pretenții menținute este în cuantum total de 27.367 lei (deja achitată) + 277.932,47 lei.

Prin sentința civilă nr. 763 din 05 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 12091/3/2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și a anulat, ca insuficient timbrată, cererea formulată de reclamanta SC I.C.L. SA (fostă SC A.L. IFN S.A.), în contradictoriu cu pârâții F.R. și D.R.J.M.J. în motivarea hotărârii, reținând prevederile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru art. 36 alin. (2) din Normele metodologice, art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, prima instanță a constatat că reclamantei i s-a pus în vedere prin încheierea din 18 decembrie 2012 să facă dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 728.047 lei, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței până la termenul acordat.

Față de dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, conform cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, chiar dacă se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. În consecință, reținându-se că reclamanta nu și-a respectat obligația stabilită în sarcina sa, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, conform cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit potrivit art. 20 alin. (2) se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, precum și a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995 și a anulat cererea, ca netimbrată. împotriva acestei sentințe, reclamanta SC I.C.L. SA (fostă SC A.L. IFN S.A.) a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 364 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a fost admis, a fost anulată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a făcut o interpretare greșită a prevederilor art. 20 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pronunțând o soluție nelegală și netemeinică în sensul admiterii excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.

Premergător analizării motivelor de apel invocate de apelanta-reclamantă și a apărărilor formulate de intimații-pârâți, instanța de apel a cosiderat necesar a prezenta situația de fapt sub aspectul timbrajului, astfel cum rezultă aceasta din înscrisurile atașate în dosarul de fond. Astfel, s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 72.393.599,57 lei, compusă din: 15.071.986 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC V.S. SRL; 13.215.188,55 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC I.C. SRL; 41.678.775,9 leireprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul anumitor contracte; 2.427.649,12 lei dobânzi legale calculate conform O.G.

nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare in judecată. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului F.R. la plata sumei de 2.332.547,43 lei, compusă din: 2.254.327,77 lei, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate prin ordinul de compensare din 05 noiembrie 2009, încheiat cu SC V.C. SRL și 78.219,66 lei reprezentând dobânda legala calculată conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare în judecată. Odată cu înregistrarea acțiunii, reclamanta a aplicat un timbru judiciar de 5 lei și a depus chitanța din 31 ianuarie 2012 care atestă plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 39 lei (fila 3 din vol. I al dosarului de fond).

Conform rezoluției de primire a dosarului, reclamanta a fost citată pentru primul termen de judecată din data de 18 decembrie 2012 cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 27.367 lei și de a aplica timbru judiciar de 5 lei (fila 29 din vol. II al dosarului de fond). Reclamanta s-a conformat acestei obligații la data de 24 aprilie 2012, depunând timbru judiciar de 5 lei și ordinul de plată nr. 800/19 aprilie 2012 care atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 27.367 lei (filele 31 - 33 din vol. II). Prin încheierea de ședință din data de 18 decembrie 2012, prima instanță a pus în vedere reclamantei prin apărătorii aleși obligația de a achita, până la termenul din data de 05 februarie 2013, o diferență de taxă judiciară de timbru de 728.047 lei, fără a se arăta modul de calcul al acestei sume (filele 353-354 din vol. ll).

La termenul din data de 05 februarie 2013, reclamanta a depus ordinul de plată din 01 februarie 2013 care probează achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 277.932,47 lei (fila 360 din vol. II), însoțit de o cerere de restrângere a pretențiilor (filele 361 - 375 din vol. II). Astfel, reclamanta a arătat că înțelege să micșoreze câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 26.971.047,97 lei, compusă din: 15.071.986 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC V.S. SRL, 10.992.838,15 lei reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul anumitor contracte; 524.034,48 lei dobânzi legale calculate conform O.G.

nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare in judecată aferentă debitului de 15.071.986 lei; 382.189,34 lei dobânzi legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare in judecată aferentă debitului de 10.992.838,15 lei. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului F.R. la plata sumei de 2.332.547,43 lei, compusă din: 2.254.327,77 lei, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate prin ordinul de compensare din 05 noiembrie 2009, încheiat cu SC V.C. SRL și 78.219,66 lei reprezentând dobânda legala calculată conform O.G. nr. 13/2011 de la data primirii invitației la conciliere până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Examinând comparativ cererea introductivă de instanță și cererea de micșorare a pretențiilor, s-a constatat că reclamanta a menținut despăgubirile în cuantum de 15.071.986 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC V.S. SRL; a renunțat la despăgubirile în cuantum de 13.215.188,55 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC I.C. SRL; a redus despăgubirile în cuantum de 41.678.775,9 lei pentru acoperirea prejudiciului cauzat de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul anumitor contracte, pretinzând cu acest titlu numai suma de 10.992.838,15 lei; a recalculat în mod corespunzător cuantumul dobânzii legale aferente debitelor principale pretinse, solicitând cu acest titlu suma de 524.034,48 lei și respectiv suma de 382.189,34 lei; totodată, a menținut integral debitul principal și accesoriile pretinse de la pârâtul F.R.

în cuantum total de 2.332.547,43 lei, respectiv 2.254.327,77 lei, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate prin ordinul de compensare din 05 noiembrie 2009, încheiat cu SC V.C. SRL și 78.219,66 lei reprezentând dobânda legală aferentă. La același termen la care reclamanta a învederat primei instanțe restrângerea pretențiilor, fără a-i da posibilitatea acesteia să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, a fost supusă dezbaterii contradictorii a părților excepția insuficientei timbrări a cererii, excepție care a fost admisă prin sentința civilă apelată. În raport de această situație de fapt, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr. 146/1997, pronunțând o soluție nelegală, cu afectarea dreptului reclamantei de acces la justiție și la un proces echitabil.

S-a precizat că legalitatea aplicării dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 se verifică în calea procesuală a apelului sau a recursului, după caz, iar nu pe calea cererii de reexaminare, prevăzută de art. 18 alin. (2) din legea menționată, deoarece această din urmă cale specială de atac poate fi formulată numai împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Așa fiind, neregularitățile decurgând din greșita interpretare și aplicare a art. 20 pot fi constatate exclusiv în calea de atac prevăzută de C. proc. civ. împotriva hotărârii judecătorești de anulare a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea obligației timbrajului. S-a reținut că nerespectarea tuturor dispozițiilor din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru poate fi invocată și verificată în calea obișnuită de atac, dacă reclamantul nu a avut posibilitatea să conteste modul de calcul al taxei judiciare de timbru pe calea cererii de reexaminare.

în caz contrar, acesta ar fi privat de exercițiul căii de atac pe care legea i-l recunoaște, omisiune care nu-i este imputabilă. Curtea a constatat că taxa judiciară de timbru în cuantum de 728.047 lei a fost stabilită de prima instanță prin încheierea din data de 18 decembrie 2012, în raport de cuantumul pretențiilor inițiale, deoarece până la acel moment nu intervenise micșorarea cuantumului pretențiilor reclamantei. Restrângerea acestor pretenții a avut loc la termenul din data de 05 februarie 2013, prilej cu care prima instanță nu a soluționat chestiunea prealabilă a timbrajului, în sensul că nu a precizat dacă, în raport de noul cadrul procesual sub aspectul obiectului, se impune sau nu menținerea obligației de plată a diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantumul inițial de 728.047 lei.

De asemenea, la aceeași dată, instanța a supus dezbaterii contradictorii a părților și a soluționat excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată în sensul admiterii. în aceste condiții, reclamanta nu a beneficiat de termenul legal de 3 zile pentru a putea contesta, pe calea cererii de reexaminare, modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în privința cererii în pretenții, astfel cum a fost precizată, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997. Întrucât nerecurgerea la calea specială de atac nu s-a datorat culpei reclamantei, ci exclusiv instanței de fond, care nu a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru în raport de cererea restrânsă, instanței a verificat în prezenta calea de atac a apelului inclusiv aspectele care puteau fi spuse analizei pe calea cererii de reexaminare.

Deoarece prima instanță a stabilit abia prin hotărârea atacată faptul că taxa judiciară de timbru trebuia achitată integral, la valoarea inițială a pretențiilor, s-a reținut că apelanta-reclamanta a putut formula apărări față de acest aspect numai prin promovarea căii de atac a apelului, fiindu-i suprimat termenul legal de 3 zile pentru formularea cererii de reexaminare. Instanța de control judiciar a apreciat că soluția de anulare a cererii de chemare în judecată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 care prevăd că „dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

în cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară", interpretate în mod sistematic cu dispozițiile art. 14 din același act normative, conform cărora „când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel". Din analiza textelor legale evocate, s-a reținut că în cazul în care o cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere, cu finalitate distinctă, instanța judecătorească trebuie să calculeze taxa datorată pentru fiecare capăt în parte, să arate reclamantului acest mod de calcul în vederea contestării pe calea cererii de reexaminare și să-i pună în vedere să îndeplinească obligația de plată, acordând un termen în acest sens.

Împrejurarea că s-a formulat o acțiune unică în pretenții, s-a apreciat că nu este de natură să conducă la concluzia că litigiului ar avea un singur capăt de cerere, fiind posibil ca, în cadrul aceluiași litigiu, să existe mai multe capete de cerere, principale și/sau accesorii, care să aibă un obiect cu finalitate diferită, dar de aceeași natură (de exemplu, se solicită plata unor sume de bani: o parte cu titlu de împrumut, o parte cu titlu de dobândă contractuală aferentă, o parte cu titlu de preț al unei vânzări încheiate între aceleași părți și o parte cu titlu de penalități de întârziere). Instanța de apel a constatat că prin acțiunea sa, reclamanta a urmărit plata unor despăgubiri civile și a dobânzii legale aferente, sumele decurgând din fapte pretins culpabile diferite.

Daunele solicitate nu-și au izvorul în aceeași conduită contractuală sau delictuală a pârâților, ci în fapte considerate neconforme comise în împrejurări diferite, chiar dacă în exercițiul aceleași calități de administratori ai societății reclamante. Prin urmare, reclamanta nu impută pârâților o singură faptă prejudiciabilă, ci mai multe, fiecare privită distinct și susceptibilă de cauzarea unei pagube diferite, în circumstanțe diferite. Astfel, prima sumă pretinsă în solidar se compune din despăgubiri și dobânzi legale aferente unor activități ilicite săvârșite în împrejurări distincte, respectiv prima sumă în derularea raporturilor contractuale cu SC V.S. SRL, a doua în derularea raporturilor contractuale cu SC I.C.

SRL, a treia se referă la acoperirea prejudiciului cauzat de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul unor contracte distincte, iar a patra reprezintă dobânda legală aferentă primelor 3 sume, calculată până la data introducerii cererii de chemare în judecată. De asemenea, suma pretinsă de la primul pârât singur se compune din daune cauzate prin semnarea unui ordin de compensare cu SC V.C. SRL și dobânda legală aferentă. Din analizarea petitului cererii de chemare în judecată și a motivelor de fapt expuse în susținerea acțiunii a rezultat că despăgubirile pretinse de reclamantă se referă la fapte prejudiciabile distincte, fiecare presupunând administrarea unui probatoriu adecvat și separat, circumscris fiecărei situații ilicite invocate.

De aceea, s-a apreciat că taxarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă are ca obiect pretenții, trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 146/1997, deoarece reclamanta urmărește prin prezentul demers procesual obținerea unor despăgubiri distincte din fapte culpabile diferite, adică fiecare pretenție în parte se constituie într-un capăt distinct de cerere. Or, în speță, stabilirea taxei judiciare globale de 728.047 lei s-a făcut de către prima instanță cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din legea menționată, dar și a art. 20 alin. (2), atât timp cât nu i s-a arătat reclamantei modul de calcul al acestei sume pentru a putea să-l conteste pe calea cererii de reexaminare.

S-a reținu că nici instanța de control judiciar nu ar putea verifica dacă suma stabilită este conformă dispozițiilor legale, atât timp cât prima instanță nu a prezentat modalitatea de calcul avută în vedere pentru determinarea taxei în cuantumul indicat. S-a reținut că reclamantei nu i s-a pus în vedere cuantumul taxei datorate, cu respectarea exigențelor art. 14 din Legea nr. 146/1997, astfel încât acesteia nu i se poate imputa eventuala neachitare a sumei datorate cu acest titlu.

În urma restrângerii pretențiilor reclamantei, s-a apreciat că prima instanță avea obligația de a-i face cunoscută reclamantei păstrarea sau modificarea cuantumului taxei, cu obligația acordării unui termen pentru a-i da posibilitatea fie să formuleze cerere de reexaminare, fie să plătească taxa la valoarea pretențiilor inițiale, acordarea termenului din data de 18 decembrie 2012 pentru data de 05 februarie 2013 nefiind suficientă pentru a respecta exigența art. 20 alin. (2) din lege, deoarece s-au schimbat împrejurările avute în vedere la data stabilirii inițiale a obligației, astfel încât asigurarea unui proces echitabil și garantarea dreptului la apărare al reclamantei presupunea ca aceasta să cunoască intenția instanței de fond de a menține în sarcina sa obligația de plată inițială, chiar în contextul micșorării pretențiilor.

Prin urmare, curtea de apel a considerat că prima instanță a procedat în mod nelegal la anularea cererii de chemare în judecată, ca insuficient timbrată, atât timp cât nu a calculat taxa judiciară de timbru prin raportare la fiecare pretenție distinctă în parte, rezultată din fapte prejudiciabile diferite, nu a prezentat modul de calcul al sumei și nu a pus în vedere reclamantei menținerea obligației de plată a taxei la valoarea inițială, după momentul procesual al restrângerii pretențiilor. De asemenea, soluția de anulare în integralitate s-a apreciat ca fiind nelegală prin raportare la faptul că textul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 trebuie aplicat coroborat cu art. 14 din același act normativ, prin sancțiunea anulării cererii înțelegându-se, în fapt, anularea fiecărui capăt de cerere netimbrat.

În acest context, s-a reținut că reclamanta a achitat suma de 277.932,47 lei + 27.367 lei + 39 lei, adică 305.338,47 lei, înțelegând în acest mod să timbreze capetele de cerere menținute din cererea inițială, respectiv privind suma de 15.071.986 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC V.S. SRL, suma de 524.034,48 lei reprezentând dobânda legală aferentă debitului de 15.071.986 lei, suma de 2.254.327,77 lei, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate prin ordinul de compensare din 05 noiembrie 2009, încheiat cu SC V.C. SRL și suma de 78.219,66 lei reprezentând dobânda legala aferentă debitului de 2.254.327,77 lei. Prin urmare, prima instanță putea și trebuia să se considere învestită cu soluționarea acestor capete de cerere distincte și timbrate corespunzător, independent de cererea de micșorare a pretențiilor.

De asemenea, reclamanta a înțeles să nu timbreze deloc capătul de cerere privind plata sumei de 13.215.188,55 lei reprezentând creanțe nerecuperabile de la SC I.C. SRL și nici dobânda legală aferentă, astfel încât aceste capete de cerere puteau și trebuiau să fie anulate ca netimbrate. În privința pretențiilor inițiale de 41.678.775,9 lei reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat de schimbarea scadentei inițiale a sumelor care fac obiectul anumitor contracte și a dobânzii legale aferente, reclamanta și-a restrâns pretențiile la suma de 10.992.838,15 lei și 382.189,34 lei reprezentând dobânda legală aferentă. Dat fiind că sumele pretinse cu acest titlu rezultă din contracte distincte, privite în individualitatea lor, sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997, astfel că și aceste pretenții puteau și trebuiau să fie judecate în limita timbrajului achitat.

Această concluzie rezultă nu ca o consecință a aplicării dispozițiilor art. 20 alin. (4) din lege, invocate de către apelantă, ci ca o consecință a faptului că sumele care compun prejudiciul indicat provin din contracte distincte, fiind privite astfel ca și capete de cerere distincte, conform art. 14. Reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru corespunzătoare capetelor distincte de cerere și menținute prin cererea precizatoare din data de 05 februarie 2013, pentru celelalte pretenții impunându-se anularea acestora ca netimbrate. Dat fiind că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, prin greșita admitere a excepției insuficientei timbrări a cererii, iar apelanta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, instanța de apel a dispus anularea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecarii, s-a apreciat că se impune calcularea taxei judiciare de timbru pentru fiecare capăt distinct de cerere, principal și/sau accesoriu, urmând a se completa timbrajul, dacă este cazul, având în vedere că în calea de atac a apelului nu se poate proceda în acest mod, fiind necesar a se pune în vedere părții reclamante cuantumul corect al taxei judiciare datorate, arătându-se suma datorată pentru fiecare capăt de cerere în parte, acordându-i un termen în acest sens, cu posibilitatea formulării cererii de reexaminare. Distinct de cele reținute, s-a apreciat că dispozițiile art. 20 alin. (2) teza finală din Legea nr. 146/1997, invocate în apărare de către intimații pârâți, trebuie interpretate în corelație cu dispozițiile art. 23 din același act normativ privitor la restituirea taxelor judiciare de timbru nedatorate.

Textul legal invocat se referă la faptul că, inclusiv în cazul micșorării pretențiilor după înregistrarea cererii, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a ține seama de reducerea ulterioară. Rațiunea unei astfel de dispoziții este aceea că taxa judiciară de timbru achitată anticipat, astfel cum este situația regulă, conform art. 20 alin. (1), nu se restituie reclamantului, neînscriindu-se printre cazurile de restituire a taxelor nedatorate prevăzute de art. 23. Cu alte cuvinte, dacă ulterior sesizării instanței judecătorești reclamantul restrânge cuantumul pretențiilor, taxa judiciară de timbru deja achitată nu este supusă restituirii. Invers, în cazul în care taxa nu a fost achitată până la momentul restrângerii pretențiilor, instanța este ținută să rezolve cererea dedusă judecății în limita satisfacerii timbrajului.

Numai o astfel de interpretare a textului art. 20 alin. (2) teza finală din Legea nr. 146/1997 este în măsură să satisfacă exigențele accesului liber la justiție, conform art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu există nicio rațiune pentru ca statul să perceapă o taxă judiciară de timbru disproporționată față de serviciul judiciar prestat. Achitarea unei taxe judiciare de timbru nu constituie în sine o îngrădire a accesului la justiție, cu condiția ca aceasta să fie corespunzătoare și proporțională actului de justiție solicitat. Or, este greu de imaginat că legiuitorul a urmărit să perceapă o taxă pentru care nu asigură o contraprestație, în condițiile în care întreaga reglementare a Legii nr. 146/1997 are la bază ideea proporționalității.

Prima instanță a admis excepția insuficientei timbrări prin prisma nerespectării dispozițiilor O.G. nr. 32/1995 privind timbru judiciar, însă apelanta reclamantă a făcut dovada faptului că a aplicat timbru judiciar de 5 lei la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (fila 3 din vol. I) și încă un timbru judiciar de 5 lei la momentul depunerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 27.367 lei (fila 31 din vol. II), fără a i se pune în vedere necesitatea completării timbrului judiciar prin încheierea de ședință din data de 18 decembrie 2012. Pentru toate considerentele reținute, în temeiul art. 297 C. proc. civ., instanța de control judiciar a admis apelul formulat de reclamanta SC I.C.L.

SA (fostă SC A.L. IFN). În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, atât pârâtul F.R., cât și pârâtul D.R.J.M. au declarat recurs. În argumentarea recursului, subsumat motivului de nelegalitate instituit de prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., pârâtul F.R. critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, că decizia cuprinde o motivare străină de natura pricinii, întrucât instanța de apel și-a argumentat soluția de admitere a apelului în raport de o așa-zisă încălcare de către prima instanță a dreptului pe care l-ar fi avut reclamanta de a contesta modul de calcul al taxei judiciare de timbru ce a fost stabilită în sarcina sa prin formularea unei cereri de reexaminare întemeiate pe prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în condițiile în care SC I.C.L.

SA nu a criticat hotărârea primei instanțe sub acest aspect și nici nu a formulat o cerere de reexaminare în temeiul art. 18 nici în termenul de 3 zile de la data stabilirii cuantumului taxei de timbru datorate (prin încheierea din 18 decembrie 2013) și nici la termenul din data de 05 februarie 2013. Astfel, recurentul-pârât apreciază că motivarea instanței de apel este străină de natura limitelor învestirii, aceasta neputând fi extinsă la pretinsa încălcare a art. 18 alin. (2) din același act normativ. Prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., arată recurentul, sunt aplicabile întregului proces civil, inclusiv căilor de atac împotriva unei hotărâri, sens în care, limitele învestirii de către I., în conformitate cu cererea de apel, ar fi trebuit să fie respectate și de Curtea de Apel București.

Totodată, susține recurentul-pârât, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, întrucât stabilirea taxei de timbru s-a făcut în mod corect de prima instanță, iar modalitatea de determinare nu trebuia „reevaluată/recalculată", deoarece I. nu a prezentat instanței o cerere de modificare a acțiunii, ci o cerere de restrângere a pretențiilor. Tot subsumat motivului de nelegalitate reglementat de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., consideră că decizia atacată cuprinde o motivare contradictorie, raportat la considerentele reținute la pag. 21 parag. 1 cu cele reținute la pag. 22 parag. 4-5 pe care le redă, în ceea ce privește soluția instanței de apel sub aspectul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către I. a obligației de a achita capetele de cerere modificate ale acțiunii, ceea ce, apreciază recurentul, face imposibilă punerea în aplicare de către Tribunalul București a dispozițiilor trasate de Curtea de Apel București.

Din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. apreciază că decizia atacată este rezultatul interpretării sau aplicării greșite a prevederilor legale. În acest context, consideră că nelegalitatea hotărârii recurate rezultă din interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în speță, respectiv cele care stabilesc: modul de calcul al taxei judiciare de timbru (art. 14 din Legea nr. 146/1997), obligația reclamantului de a achita taxa judiciară de timbru, sancțiunea care intervine în caz de neconformare (art. 20 din Legea nr. 146/1997), limitele și termenele de exercitare a dreptului de a formula o cerere de reexaminare (art. 18 din Leaea nr. 146/1997).

În opinia recurentului, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997, în ceea ce privește modul de calcul al taxei de timbru în cazul în care cererea de chemare în judecată are mai multe capete de cerere cu finalitate distinctă. Instanța de apel reține că în cazul în care cererea de chemare în judecată are mai multe capete de cerere cu finalitate diferită, taxa de timbru se calculează distinct pentru fiecare pretenție, iar obligația de plată se stabilește în funcție de fiecare capăt distinct de cerere, astfel încât, reclamantul ar avea posibilitatea de a achita în mod separat suma datorată pentru fiecare dintre pretențiile ce fac obiectul judecății.

Apreciază că în susținerea acestui argument, în mod eronat, instanța de apel a pornit de la premisa că acțiunea formulată de I. ar avea mai multe capete distincte de cerere, întrucât daunele solicitate nu ar avea izvorul în aceeași conduită contractuală sau delictuală a părților, ci în fapte considerate neconforme comise în împrejurări diferite, chiar dacă în exercițiul aceleiași calități de administratori ai societății reclamante. Este eronat raționamentul instanței de apel care pornește de la premisa greșită conform căreia acțiunea ar avea mai multe capete de cerere cu finalitate distinctă, întrucât I. a urmărit atragerea răspunderii administratorilor pentru fiecare faptă pretins culpabilă aferentă fiecărui contract încheiat de aceștia în calitatea pe care au avut-o la acel moment.

Apreciază că instanța de apel a realizat o confuzie între obiectul acțiunii - plata prejudiciului cauzat ca efect al atragerii răspunderii legale a administratorului societar în temeiul prevederilor legale și mandatului primit din partea societății - și determinarea pretinsului prejudiciu încercat de I. ca urmare a încheierii anumitor contracte și a modalității în care s-au derulat raporturile contractuale respective. Este criticată concluzia instanței de apel în sensul că valoarea despăgubirilor solicitate de I. ar fi circumscrise unor capete distincte de cerere întrucât ar fi fost cauzate de încheierea mai multor contracte, în contextul în care, eventualul prejudiciu cauzat societății ar fi putut fi reprezentat de conduita recurentului F.R.

în executarea obligațiilor asumate în calitatea conferită de I., respectiv în legătură cu deciziile de afaceri luate de ambii recurenți care au deținut funcția de administrator/director general. Defalcarea despăgubirilor în mai multe categorii este o problemă ce ține exclusiv de modalitatea de determinare/de calcul al prejudiciului, însă nu poate avea vreun efect în ceea ce privește obiectul acțiunii civile. De asemenea, se susține că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 146/1997 considerând, în mod eronat că, obligația stabilirii taxei de timbru pentru fiecare capăt de cerere cu finalitate diferită echivalează cu posibilitatea reclamantului de a achita doar o parte din taxa aferentă doar unor capete distincte de cerere.

Art. 14 nu are ca obiect de reglementare sancțiunea pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei de timbru, ci modul în care se aduce la îndeplinire obligația de plată a taxei de timbru. În reglementarea art. 14 intenția reală a legiuitorului a avut la baza rațiuni pragmatice și nu rațiuni de echitate, iar sintagma „taxa de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte" se referă strict la faptul că valoarea fiecărui capăt de cerere în parte trebuie să fie supusă - în mod separat - grilei de taxare prevăzute de art. 2 din Legea nr. 146/1997, iar nu valoarea totală (cumulată) a tuturor capetelor de cerere. Recurentul mai arată că instanța nu avea obligația de a face o nouă determinare a taxei de timbru după reducerea pretențiilor de către reclamantă.

Regula generală este aceea că petentului/reclamantului îi revine obligația de a achita taxa judiciară de timbru anticipat. În speță, I. achitase doar o sumă parțială din cuantumul total al taxei de timbru datorată în primă instanță, respectiv suma de 27.367 lei, în mod corect instanța la termenul din data de 18 decembrie 2012 punând în vedere reclamantei I. obligația suplimentării taxei datorate cu suma de 728.047 lei. Astfel, în măsura în care I. ar fi fost nemulțumită de cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită prin încheierea din 18 decembrie 2013, ar fi avut posibilitatea de a formula o cerere de reexaminare în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în cadrul căreia să conteste atât suma, cât și modul de calcul, însă, prin neexercitarea dreptului la reexaminarea modului de calcul al taxei judiciare, I. a acceptat și a confirmat corectitudinea modului de calcul prezentat de instanță.

Recurentul-pârât apreciază că nelegalitatea deciziei recurate rezultă și din interpretarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, care reglementează modalitatea de exercitare de către partea interesată a dreptului de a formula o cerere de reexaminare împotriva modul de stabilire a taxei judiciare de timbru. Aceasta întrucât, I. nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare cu respectarea termenelor prevăzute de art. 18 din Legea nr. 146/1997, împrejurare care echivalează cu o recunoaștere/acceptare a modalității de stabilire a taxei și a cuantumului pus în vedere, nu a înțeles să își manifeste intenția de a formula aceasta cerere de reexaminare, nici la termenul din data de 05 februarie 2013, când instanța a pus în discuția părților excepția insufiecientei timbrări a cererii de chemare în judecată ce a fost invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar.

Prin urmare, motivarea instanței de apel, în sensul că, tribunalul ar fi procedat în mod greșit la soluționarea excepției invocate, fără a mai acorda posibilitatea intimatei-reclamante de a formula o cerere de reexaminare este greșită și reprezintă, atât o interpretare greșită a legii, cât și o adăugare la voința legiuitorului care, în măsura în care ar fi urmărit prorogarea sine die a sancționării conduitei reclamantei de neconformare la obligațiile stabilite în sarcina sa de către o instanța de judecată, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru.

Contrar celor reținute de curtea de apel în motivarea deciziei, tribunalul nu avea obligația de a indica I. dacă înțelege să mențină sau nu în sarcina sa obligația achitării în integralitate a taxei judiciare de timbru și să îi mai acorde un nou termen pentru a-și îndeplini obligația stabilită în sarcina sa, (încă de la termenul din data de 18 decembrie 2012), întrucât art. 20 alin. (4) are în vedere ipoteza în care instanța ar fi fost învestită cu o acțiune ce fusese legal timbrată corespunzător obiectului inițial, însă, ulterior, reclamantul a înțeles să își majoreze câtimea pretențiilor, dar nu a înțeles și să timbreze această modificare în sensul pozitiv, de majorare a câtimii obiectului inițial.

În conformitate cu alin. (4) al art. 18, în măsura în care cererea de reexaminare ar fi admisă, reclamantul ar fi îndreptățit la restituirea în totalitate sau în parte a sumei contestate și achitate în plus. Totodată, în opinia recurentului-pârât interpretarea „corelată" a prevederilor art. 20 alin. (2), art. 23 și art. 14 din Legea nr. 146/1997 este greșită. Interpretarea dată de către instanța de apel prevederilor legale ce stabilesc sancțiunea în cazul neîndeplinirii obligației de achitare a taxei judiciare de timbru în totalitate, cât și soluțiile pe care Ie-a oferit curtea de apel în vederea evitării aplicării acestei sancțiuni, reprezintă o încălcare a voinței exprimate de legiuitor în actul normativ pus în discuție, ceea ce echivalează cu o adăugare la lege.

Împrejurarea că la termenul din data de 05 februarie 2013 I. nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa de către instanță și a înțeles să evite sancțiunea anularii cererii prin formularea unei cereri de diminuare a câtimii obiectului juridic dedus judecății nu ar fi justificat, nici anularea în parte a acțiunii civile, nici acordarea unui nou termen până la care I. să complinească aceeași obligație de plată a taxei de timbru. În conformitate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 nu se prevede posibilitatea anulării în parte a acțiunii și continuarea judecării în limita taxei de timbru plătite. în cazul în care obligația stabilită de instanță nu a fost îndeplinită integral, acțiunea se anulează integral, aspect ce rezultă și din interpretarea prevederilor art. 36 alin. (2) din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 146/1997.

Prin urmare, în cazul micșorării câtimii pretențiilor reclamantul rămâne obligat să achite integral taxa de timbru datorată conform cererii introductive, acesta având la îndemână alte mijloace procesuale pentru a obține restituirea diferenței achitate în mod nedatorat. Posibilitatea pe care o avea instanța de a se pronunța pe o eventuală cerere de modificare (în sensul modificării câtimii obiectului juridic dedus judecății sau renunțării la un capăt de cerere) era condiționată de legala învestire a instanței, în cazul de față de plata taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit prin încheierea din data de 18 decembrie 2013. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului, pârâtul D.R.J.M. critică decizia atacată pentru nelegalitate, apreciind că aceasta a fost dată cu depășirea atribuțiilor judecătorești, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Susține, în esență, că art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru dispune expres, cu caracter imperativ că în cazul în care se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. Textul legal menționat nu face nicio distincție după cum acțiunea/cererea a fost timbrată la momentul înregistrării sau nu, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretului nu îi este permis să distingă - ubi lex non distinsuri nec nos distinguere debemus.

Așa fiind, susține că dispozițiile legale prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 nu se aplică în situația în care taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor solicitate inițial nu a fost plătită la momentul înregistrării cererii/acțiunii reprezintă în fapt a adăuga la lege. A adăuga la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 încă o ipoteză care nu se desprinde sub nicio formă din text, reprezintă o nepermisă imixtiune în atribuțiile puterii legislative, imixtiune care este sancționată cu casarea hotărârii nelegale pronunțată în aceste condiții, conform dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Singurele obligații legale ale instanței de judecată cu privire la cele două momente procedurale (înregistrarea acțiunii cu plata sub cuantumul legal, respectiv modificarea unei acțiuni/cereri evaluabile în bani în sensul majorării cuantumului pretențiilor), consideră recurentul, sunt constituite din îndatorirea de a pune în vedere părții vizate să achite taxa de timbru datorată până la primul termen de judecată. Astfel cum se desprinde din textul de lege citat, această obligație a instanței intervine numai în următoarele două situații, expres și limitativ prevăzute: dacă taxa judiciară nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înre¬gistrării cererii, ori dacă în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare.

Motivarea hotărârii instanței de apel prin crearea în sarcina primei instanțe a unei obligații de procedură neprecizată în lege reprezintă o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității legislative și o încălcare gravă a legii fundamentale. Sub un alt aspect, recurentul-pârât D.R.J.M. apreciază că instanța de apel a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății - motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv de recurs, susține, în esență, că pretențiile reprezentând sume de bani solicitate de către I. au fost indicate în petitul cererii de chemare în judecată, ele nefiind constituite din capete de cerere distincte și cu atât mai puțin cu finalitate diferită.

În consecință, raportat la dispozițiile art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, precum și la neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru de către I., apreciază că instanța de fond în mod corect și legal a anulat cerere de chemare în judecată, ca insuficient timbrată. Cu toate acestea, în motivarea deciziei instanței de apel a fost „alterată" în totalitate natura actului juridic dedus judecății (manifestarea de voință a I. în sensul tragerii la răspundere a foștilor membri ai Consiliului de Administrație), interpretându-se în mod vădit eronat că cererea introductivă ar fi în fapt compusă din mai multe capete de cerere cu finalitate diferită.

În speță, I., în calitate de reclamantă, nu a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni având capete de cerere cu finalitate diferită poentru fiecare din sumele ce constituiau pretinsul prejudiciu, întrucât în ipoteza improbabilă a admiterii cererii introductive nu s-ar putea sub nicio formă ajunge la concluzia că în patrimoniul reclamantei s-ar produce efecte diferite pentru fiecare pretins capăt de cerere în accepțiunea instanței de apel. Atât prin raportare la modul de redactare a cererii de chemare în judecată, cât și la efectele produse prin ipotetica admitere a cererii de chemare în judecată, nu se poate sub nicio formă concluziona că ne aflăm în fața unor capete de cerere cu finalitate diferită care ar fi trebuit taxate conform art. 14 din Legea nr. 146/1997.

Totodată, consideră recurentul, soluția pronunțată în apel se bazează pe motive contradictorii și străine de natura pricinii motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Subsumat acetui motiv de recurs, pârâtul susține, în esență, că decizia atacată cuprinde motive ce exced cadrului procesual stabilit de I. prin cererea de chemare în judecată și prin apel în contra dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Se arată că I. nu a susținut în niciun moment critici referitoare la modul de calcul al taxei de timbru raportat la valoarea inițială a obiectului acțiunii și cu atât mai puțin că i-ar fi fost încălcat dreptul de a formula cerere de reexaminare împotriva cuantumului taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa.

În considerarea naturii pricinii, în acest caz cadrul procesual stabilit de I. prin cererea de apel limitat la motivele invocate în susținerea căii de atac formulate, instanța a reținut în motivarea apelului considerente complet străine de natura pricinii. De asemenea, tot în aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. mai trebuie avută în vedere și situația că din considerentele decizie se desprind două idei avute de vedere de instanța de apel în admiterea acestei căi de atac, complet contradictorii, fiecare dintre cele două variante conducând la soluții diferite ce ar fi trebuit pronunțate în cauză. Totodată, recurentul-pârât D.R.J.M. apreciază că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct 9 C. proc.

civ. Precizează că în cazul cererii introductive formulate de I., cu privire la timbraj nu sunt aplicabile prevederile art. 14 raportat la art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997, decizia fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale. Cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru în situația micșorării valorii pretențiilor ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 dispune cu claritate, deci fără posibilitate de interpretare, faptul că obligația fiscală de plată a taxei de timbru se percepe la valoarea inițială. Prin urmare, în acest caz, singurul moment procedural care ar fi permis părții interesate să formuleze cerere de reexaminare este acela în care instanța de judecată a stabilit cuantumul taxei de timbru în sarcina debitoarei obligației de plată.

Ipoteza micșorării cuantumului pretențiilor nu naște sub nicio formă dreptul de formulare a unei noi cereri de reexaminare. Consideră că micșorarea cuantumului pretențiilor nu atrage după sine noi obligații în sarcina instanței, raportat la teza a ll-a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997. Necunoașterea legii de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac nu poate constitui motiv de admitere a apelului. Perceperea taxei judiciare de timbru la valoarea inițială a pretențiilor nu reprezintă o doleanță a instanței defond de care I. trebuia încunoștințată ulterior depunerii cererii de micșorare a cuantumului pretențiilor, ci o obligație legală stabilită în sarcina sa prin dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Sub un alt aspect, apreciază că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut. Prin cererea de apel, I. a susținut în principal că cererea sa de chemare în judecată a fost timbrată co