ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4045/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4045/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Prin sentința civilă nr. 3831 din 8 aprilie 2010, a fost admisă excepția de necompetență materială, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului București, secția comercială. Prin sentința comercială nr. 11563 din 26 noiembrie 2010, Secția a Vl-a comercială a Tribunalului București a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată, și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.C.C. SRL ca neîntemeiată. Prin decizia comercială nr. 223 din 18 mai 2011, Secția a V-a comercială a Curții de Apel București a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanta SC M.C.C. SRL, împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs reclamanta SC M.C.C.
SRL. Cum recurenta-reclamantă nu a timbrat anticipat cererea de recurs, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 8 decembrie 2011 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, obligație căreia nu s-a conformat. Or, prin art. l din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Constatând netimbrarea cererii de recurs, neconformarea recurentei-reclamante obligației de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 8 decembrie 2011, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală, personală sau ca obiect, de obligația timbrării, Înalta Curte urinează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. l și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (l) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat a recursului formulat în cauză.
Așa fiind, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de reclamanta SC M.C.C. SRL, împotriva deciziei comerciale a Secției a V-a comercială a Curții de Apel București nr. 223 din 18 mai 2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.