ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2240/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2240/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Prin sentința nr. 457 din 20 ianuarie 2010, Tribunalul București a respins cererea reclamantei SC W.S. SRL București, ca nefondată. Prin decizia nr. 522 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC W.S. SRL București, împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva deciziei din apel a formulat recurs reclamanta SC W.S. SRL. Cum recurenta nu a timbrat anticipat cererea de recurs, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 8 iunie 2011 cu mențiunea de a timbra recursul cu 5 lei, taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat.
Or, prin art. l din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 8 iunie 2011, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală-personală sau ca obiect-de obligația timbrării, înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea recursului, ca netimbrat. Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă SC V.S. SRL, înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc.
civ, în raport cu munca îndeplinită de avocat față de excepția nulității recursului pentru netimbrare, să oblige recurenta să plătească intimatei numai suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul formulat de reclamanta SC W. S. SRL București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 522 din 17 decembrie 2010, ca netimbrat. Obligă recurenta să plătească intimatei -pârâte SC V.S. SRL București suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.