ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

s-au constatat următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 2176/3/2012, reclamanții S.A.V. și S.I., în

contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 1 și Consiliul Local Sector 1, au

solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri

apreciate provizoriu la suma de 140.000 euro, reprezentând daune rezultând din

scăderea valorii de piața a imobilului situat în București str. Calcarului,

sector 1, respectiv a apartamentelor din acesta, scădere care a intervenit

între momentul la care ar fi trebuit să fie emisă autorizația de construire și

data la care a fost emisă efectiv aceasta.

În vederea

stabilirii competenței Secției a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal s-a

solicitat reclamanților să-și precizeze cererea de chemare în judecată potrivit

prevederilor Legii nr. 554/2004, motiv pentru care reclamanții au depus o

cerere prin care au precizat ca pretențiile lor decurg din neîndeplinirea, de

către pârâți, a obligației de eliberare a autorizației de construire, în

condițiile legale, culpa pârâților rezultând din lipsa oricărui temei legal

pentru refuz, motiv pentru care consideră că există și culpa pârâților

rezultând din discriminare, în condițiile O.G. nr. 137/2000 modificată.

Totodată, s-a

depus un extras ECRIS din care rezulta ca pe rolul Tribunalului București

există și Dosarul nr. 38599/3/2012, având ca obiect pretenții, în raport de

care invoca excepția de litispendența.

Prin încheierea de ședință de la 6

martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a de contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2176/3/2012 s-a admis excepția de

necompetență funcțională.

S-a

trimis cauza privind pe reclamanții S.A.V. și S.I., în contradictoriu cu

pârâții Primarul

Sectorului 1 și Consiliul Local Sector

1, la conducerea Tribunalului, în vederea repartizării la una dintre secțiile

civile ale instanței.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de contencios a reținut, în esență, că prezentul litigiu nu este

încadrabil în prevederile Legii nr. 554/2004, fiind vorba în speță de pretenții

civile, ce pot fi valorificate doar pe calea dreptului comun.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 2176/3/2012**.

În ședința

publică din 25 septembrie 2013, tribunalul, din oficiu, a pus în discuția

părților excepția netimbrării acțiunii.

Prin sentința

civilă nr. 1647 din 25 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2176/3/2012**

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția netimbrării și a

anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

Pentru a pronunța această soluție

tribunalul a reținut că în conformitate cu art. 20 alin. (1) și alin. (2) din

Legea nr. 146/1997 modificată și republicată, taxele judiciare de timbru se

plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în

cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau a cererii (..),

instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul

termen de judecată.

În conformitate

cu art. 20 alin. (3) din aceeași lege, neîndeplinirea obligației de plată până

la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Având în vedere că, la momentul

înregistrării cererii pe rolul acestei instanțe, s-a fixat o taxă de timbru în

cuantum de 10.302 lei și timbru judiciar în cuantum de 4,7 lei, reclamanții

fiind citați cu mențiunea achitării acestora, iar până la termenul de judecată

din 25 septembrie 2013 (termen până la care s-a soluționat și cererea de

reexaminare a acestei taxe), aceștia nu și-au îndeplinit obligația procesuală

ce le revenea, tribunalul, în temeiul dispozițiilor legale evocate, a anulat

cererea ca netimbrată.

Împotriva acestei soluții reclamanții

au declarat apel.

Prin decizia

civilă nr. 36/ A din 6 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, Conflicte de

Muncă și Asigurări Sociale s-a respins ca nefondat apelul declarat de

apelanții-reclamanți S.A.V. și S.I. împotriva sentinței civile nr. 1647 din 25

septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

În motivarea

acestei soluții, instanța de apel a reținut că față de obiectul acțiunii și

față de cauza juridică a pretențiilor reclamanților, având în vedere caracterul

civil al litigiului, secția civilă a tribunalului a pus în vedere apelanților -

reclamanți să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 10.302 lei și

timbru judiciar în valoare de 4,7 lei, măsură confirmată prin încheierea de

ședință din data de 30 mai 2013, prin care s-a respins cererea de reexaminare

formulată de reclamanți.

Ulterior, ca

urmare a neachitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în mod

corect tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și a anulat cererea.

Curtea de apel

nu a primit critica formulată de apelanții - reclamanți în sensul că acțiunea

este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar,

deoarece art. 1 din Legea nr. 146/1997 (în vigoare la data sesizării

tribunalului) stabilește că acțiunile evaluabile în bani sunt supuse taxelor

judiciare de timbru.

S-a

arătat că simpla menționare a prevederilor O.G. nr. 137/200, cu modificările

ulterioare, nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, odată ce

apelanții - reclamanți, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost

precizată, nu au justificat în niciun fel incidența acestui act normativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 112 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată trebuie să

cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, iar din lecturarea

acțiunii precizate cu care a fost investit tribunalul, s-a constatat că

apelanții - reclamanți se plâng de o pretinsă faptă ilicită a intimaților -

pârâți care le-au emis cu întârziere autorizația de construire pentru un

imobil. Nici în cererea inițială și nici în cererea precizatoare nu s-a

menționat vreo acțiune discriminatorie a pârâților.

Astfel,

în mod corect s-a constatat și prin încheierea prin care s-a respins cererea de

reexaminare că prevederile O.G. nr. 137/2000 au fost indicate în mod

artificial, pentru a se înlătura de la aplicare Legea nr. 146/1997.

Potrivit art. 723

C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință, iar

odată ce au investit tribunalul cu o acțiune în pretenții apelanții -

reclamanți aveau obligația de a respecta dispozițiile legale referitoare la

timbraj și de a nu încerca să eludeze obligația de achitare a taxei de timbru

prin invocarea unor dispoziții legale ce nu au legătură cu faptele deduse

judecății.

Instanța de

apel a apreciat ca nefondată și critica relativă la pronunțarea sentinței

apelate în condiții de lipsă de procedură, deoarece la data pronunțării

hotărârii Consiliul pentru Combaterea Discriminării nu era parte în cauză.

Este adevărat

că prin cererea depusă la dosar la data de 24 septembrie 2013 apelanții -

reclamanți au solicitat introducerea în cauză a C.N.C.D., însă, pentru a putea

lua în discuție această cerere tribunalul trebuia să fie legal investit,

excepția netimbrării având prioritate.

Față de

prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. s-a constatat că după determinarea

competenței, următoarea excepție care trebuie soluționată este excepția

netimbrării, excepție de procedură, ce vizează însăși legala investire a

instanței, situație în care numai după achitarea taxei judiciare de timbru,

instanța este legat investită și poate dispune asupra modificării cadrului

procesual indicat prin cererea de chemare în judecată.

Odată ce

Consiliul pentru Combaterea Discriminării nu a fost indicat ca parte în dosar

nici prin cererea principală și nici prin cererea precizatoare, asupra cererii

depuse la dosar la data de 24 septembrie 2013 nu se putea pronunța decât o

instanță legal investită, astfel că în mod corect s-a discutat cu prioritate

excepția de netimbrare și s-a dispus anularea cererii fără conceptarea și

citarea în cauză a C.N.C.D.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții S.A. și S.I., întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, desființarea

hotărârilor atacate și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea

continuării judecății.

în motivarea

recursului, reclamanții au susținut că hotărârea instanței de apel este

nelegală deoarece instanța a considerat că cererea de chemare în judecată

trebuie timbrată, chiar dacă aceasta era întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000

care la art. 27 prevedea că: „Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru

și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.”

Recurenții -

reclamanți au arătat că instanța de fond a fost învestită prin încheierea de

declinare a competenței pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a de contencios

administrativ, încheiere în care s-a reținut temeiul de drept care a stat la

baza hotărârii de declinare, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000.

S-a

susținut că în mod nelegal instanța de apel a considerat că timbrajul

prevalează asupra regularității procedurii, deoarece aceasta din urma asigură

cadrul procedural corect și posibilitatea părților de a-și face apărări.

Cum în

speță, regularitatea procedurii se referea tocmai la incidența O.U.G. nr. 137/2000

care atrăgea și scutirea reclamanților de la obligația plații taxei de timbru,

aceștia au considerat că instanța de fond nu a dorit prin omisiunea citării

Consiliului decât înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor evocate și

anularea cererii pentru neplata unei taxe de timbru la care nu erau obligați.

S-a

arătat și faptul că instanța de fond, ca de altfel și cea de apel, erau ținute

de limitele cererii de chemare în judecată, în aplicarea principiului

disponibilității, astfel încât este nelegală înlăturarea aplicării unor

dispoziții legale invocate de către părți și reținerea doar a unora, în funcție

de rezultatul care se urmărește - anularea cererii ca netimbrată.

Instanțele nu

se pot substitui voinței părților, iar dacă acestea au înțeles să își

întemeieze cererea de chemare în judecată pe dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000,

se impunea ca pe fondul cauzei instanța să verifice dacă acestea sunt

incidente, dar în niciun caz nu le poate înlătura de la aplicare printr-o

încheiere interlocutorie și fără a exista o manifestare de voință expresă în

acest sens din partea reclamanților.

Analizând

decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru

următoarele considerente:

-

în primul rând, indicarea motivelor de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. s-a realizat în mod

formal, niciuna dintre criticile recurenților nesubsumându-se cazurilor

respective, care se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care

se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii

și la interpretarea greșită a unui act juridic, în sens de convenție sau act

juridic unilateral, cu consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia.

-

Criticile vizând nelegalitatea

soluției din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la greșita

soluționare a excepției netimbrării acțiunii reclamanților, conform

dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, sunt nefondate. Astfel:

Contrar

susținerilor din recurs, cu privire la modul de soluționare a excepției

netimbrării acțiunii, s-a statuat că acesta este strâns legat de caracterul

cererii introductive de instanță.

Obiectul

cererii de chemare în judecată prezintă importanță, deoarece fixează limitele

cadrului procesual în care se va desfășura judecata, instanța fiind ținută de

acest obiect, în sensul că nu poate să acorde mai mult, mai puțin, sau altceva

decât s-a cerut, potrivit art. 129 alineatul final C. proc. civ.

Obiectul

acțiunii civile nu poate fi schimbat și nici depășit de către instanță, însă

instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat de către părți.

Prin

încheierea din data de 6 martie 2013 s-a reținut că în speță este vorba de

pretenții civile care pot valorificate doar pe calea dreptului comun, față de

obiectul acțiunii și față de cauza juridică a pretențiilor reclamanților, prin

raportare la prevederile art. 998-999 C. civ. și ale O.U.G. nr. 137/2000 pe

care aceștia și-au întemeiat acțiunea.

Contrar

susținerilor recurenților, prin această încheiere de stabilire a competenței

funcționale a instanței, s-a statuat cu privire la caracterul civil al

litigiului, fără ca instanța să analizeze cu autoritate de lucru judecat

temeiurile juridice invocate de reclamanți și să stabilească norma de drept

aplicabilă litigiului.

Astfel, împrejurarea

că reclamanții au indicat drept temei al cererii și dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000

nu justifică incidența acestui act normativ, întrucât instanța de judecată nu

este ținută de calificarea dată de parte și de temeiul juridic indicat de

aceasta. Dimpotrivă, ca o aplicare a principiului rolului activ, instanța de

judecată are obligația să dea calificarea juridică corectă raporturilor dintre

părți și să stabilească norma legală incidență în speță.

De aceea, la

momentul înregistrării cererii pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

s-a fixat o taxă de timbru în cuantum de 10.302 lei și timbru judiciar în

cuantum de 4,7 lei, reclamanții fiind citați cu mențiunea achitării acestora,

iar prin încheierea din 30 mai 2013, cererea de reexaminare formulată de

reclamanți a fost respinsă.

Înalta Curte a

constatat că legiuitorul a înțeles să reglementeze prin art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 o procedură specială pentru verificarea modului de stabilire

a taxei judiciare de timbru, procedură de care reclamanții au uzat, cererea de

reexaminare constituind modalitatea prin care trebuia verificată corecta

stabilire a taxei judiciare de timbru, de către un alt complet, în camera de

consiliu, prin încheiere irevocabilă.

Astfel, cu

ocazia soluționării cererii de reexaminare s-a stabilit irevocabil că

reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în pretenții întemeiată pe

dispozițiile art. 998-999 din C. civ., solicitând angajarea răspunderii civile

delictuale a pârâților fondată pe culpa acestora, constând în întârzierea

emiterii certificatului de urbanism și a autorizației de construire, iar

indicarea în mod generic și a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, fără a indica

vreo acțiune discriminatorie a pârâților, nu poate justifica scutirea de plată

a taxei de timbru, corect calculată de instanță.

De asemenea,

în mod corect instanța de apel a reținut că obligația de timbrare este

prioritară, așa cum rezultă din prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997,

potrivit cărora taxele de timbru se plătesc anticipat sub sancțiunea anulării

cererii în caz de neîndeplinire a acestei obligații până la termenul stabilit

de instanță. Astfel, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției

referitoare la timbraj, întrucât aceasta vizează însăși legalitatea învestirii

sale, anterior acesteia neputând admite nicio cerere sau excepție formulată de

părți.

Verificarea

timbrajului, conform art. 34 al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.

146/1997, reprezintă pentru instanțele judecătorești o sarcină legală administrativă

și nu constituie obiect al activității de judecată, de aceea analiza

timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în

cauză și nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de parte implicând

acte jurisdicționale.

Prin

urmare, contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a apreciat cu

justețe că tribunalul nu putea lua în discuție cererea de introducere în cauză

a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării întrucât tribunalul nu

era legal învestit, nefiind achitată taxa de timbru aferentă cererii de chemare

în judecată.

În consecință,

se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii în speță,

astfel încât, nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Pentru toate

aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.A.V. și S.I. împotriva Deciziei civile

nr. 36/ A din 6 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.