ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului s-au constatat următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2176/3/2012, reclamanții S.A.V. și S.I., în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 1 și Consiliul Local Sector 1, au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri apreciate provizoriu la suma de 140.000 euro, reprezentând daune rezultând din scăderea valorii de piața a imobilului situat în București str. Calcarului, sector 1, respectiv a apartamentelor din acesta, scădere care a intervenit între momentul la care ar fi trebuit să fie emisă autorizația de construire și data la care a fost emisă efectiv aceasta.

În vederea stabilirii competenței Secției a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal s-a solicitat reclamanților să-și precizeze cererea de chemare în judecată potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, motiv pentru care reclamanții au depus o cerere prin care au precizat ca pretențiile lor decurg din neîndeplinirea, de către pârâți, a obligației de eliberare a autorizației de construire, în condițiile legale, culpa pârâților rezultând din lipsa oricărui temei legal pentru refuz, motiv pentru care consideră că există și culpa pârâților rezultând din discriminare, în condițiile O.G. nr. 137/2000 modificată. Totodată, s-a depus un extras ECRIS din care rezulta ca pe rolul Tribunalului București există și Dosarul nr. 38599/3/2012, având ca obiect pretenții, în raport de care invoca excepția de litispendența.

Prin încheierea de ședință de la 6 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2176/3/2012 s-a admis excepția de necompetență funcțională. S-a trimis cauza privind pe reclamanții S.A.V. și S.I., în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 1 și Consiliul Local Sector 1, la conducerea Tribunalului, în vederea repartizării la una dintre secțiile civile ale instanței. Pentru a pronunța această soluție, instanța de contencios a reținut, în esență, că prezentul litigiu nu este încadrabil în prevederile Legii nr. 554/2004, fiind vorba în speță de pretenții civile, ce pot fi valorificate doar pe calea dreptului comun. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 2176/3/2012**.

În ședința publică din 25 septembrie 2013, tribunalul, din oficiu, a pus în discuția părților excepția netimbrării acțiunii. Prin sentința civilă nr. 1647 din 25 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2176/3/2012** Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată. Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că în conformitate cu art. 20 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 146/1997 modificată și republicată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau a cererii (..), instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

În conformitate cu art. 20 alin. (3) din aceeași lege, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Având în vedere că, la momentul înregistrării cererii pe rolul acestei instanțe, s-a fixat o taxă de timbru în cuantum de 10.302 lei și timbru judiciar în cuantum de 4,7 lei, reclamanții fiind citați cu mențiunea achitării acestora, iar până la termenul de judecată din 25 septembrie 2013 (termen până la care s-a soluționat și cererea de reexaminare a acestei taxe), aceștia nu și-au îndeplinit obligația procesuală ce le revenea, tribunalul, în temeiul dispozițiilor legale evocate, a anulat cererea ca netimbrată. Împotriva acestei soluții reclamanții au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 36/ A din 6 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți S.A.V. și S.I. împotriva sentinței civile nr. 1647 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că față de obiectul acțiunii și față de cauza juridică a pretențiilor reclamanților, având în vedere caracterul civil al litigiului, secția civilă a tribunalului a pus în vedere apelanților - reclamanți să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 10.302 lei și timbru judiciar în valoare de 4,7 lei, măsură confirmată prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2013, prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de reclamanți.

Ulterior, ca urmare a neachitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în mod corect tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a anulat cererea. Curtea de apel nu a primit critica formulată de apelanții - reclamanți în sensul că acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, deoarece art. 1 din Legea nr. 146/1997 (în vigoare la data sesizării tribunalului) stabilește că acțiunile evaluabile în bani sunt supuse taxelor judiciare de timbru. S-a arătat că simpla menționare a prevederilor O.G. nr. 137/200, cu modificările ulterioare, nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, odată ce apelanții - reclamanți, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, nu au justificat în niciun fel incidența acestui act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 112 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, iar din lecturarea acțiunii precizate cu care a fost investit tribunalul, s-a constatat că apelanții - reclamanți se plâng de o pretinsă faptă ilicită a intimaților - pârâți care le-au emis cu întârziere autorizația de construire pentru un imobil. Nici în cererea inițială și nici în cererea precizatoare nu s-a menționat vreo acțiune discriminatorie a pârâților. Astfel, în mod corect s-a constatat și prin încheierea prin care s-a respins cererea de reexaminare că prevederile O.G. nr. 137/2000 au fost indicate în mod artificial, pentru a se înlătura de la aplicare Legea nr. 146/1997.

Potrivit art. 723 C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință, iar odată ce au investit tribunalul cu o acțiune în pretenții apelanții - reclamanți aveau obligația de a respecta dispozițiile legale referitoare la timbraj și de a nu încerca să eludeze obligația de achitare a taxei de timbru prin invocarea unor dispoziții legale ce nu au legătură cu faptele deduse judecății. Instanța de apel a apreciat ca nefondată și critica relativă la pronunțarea sentinței apelate în condiții de lipsă de procedură, deoarece la data pronunțării hotărârii Consiliul pentru Combaterea Discriminării nu era parte în cauză. Este adevărat că prin cererea depusă la dosar la data de 24 septembrie 2013 apelanții - reclamanți au solicitat introducerea în cauză a C.N.C.D., însă, pentru a putea lua în discuție această cerere tribunalul trebuia să fie legal investit, excepția netimbrării având prioritate.

Față de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. s-a constatat că după determinarea competenței, următoarea excepție care trebuie soluționată este excepția netimbrării, excepție de procedură, ce vizează însăși legala investire a instanței, situație în care numai după achitarea taxei judiciare de timbru, instanța este legat investită și poate dispune asupra modificării cadrului procesual indicat prin cererea de chemare în judecată. Odată ce Consiliul pentru Combaterea Discriminării nu a fost indicat ca parte în dosar nici prin cererea principală și nici prin cererea precizatoare, asupra cererii depuse la dosar la data de 24 septembrie 2013 nu se putea pronunța decât o instanță legal investită, astfel că în mod corect s-a discutat cu prioritate excepția de netimbrare și s-a dispus anularea cererii fără conceptarea și citarea în cauză a C.N.C.D.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții S.A. și S.I., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea continuării judecății. în motivarea recursului, reclamanții au susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece instanța a considerat că cererea de chemare în judecată trebuie timbrată, chiar dacă aceasta era întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000 care la art. 27 prevedea că: „Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.” Recurenții - reclamanți au arătat că instanța de fond a fost învestită prin încheierea de declinare a competenței pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a de contencios administrativ, încheiere în care s-a reținut temeiul de drept care a stat la baza hotărârii de declinare, respectiv dispozițiile O.U.G.

nr. 137/2000. S-a susținut că în mod nelegal instanța de apel a considerat că timbrajul prevalează asupra regularității procedurii, deoarece aceasta din urma asigură cadrul procedural corect și posibilitatea părților de a-și face apărări. Cum în speță, regularitatea procedurii se referea tocmai la incidența O.U.G. nr. 137/2000 care atrăgea și scutirea reclamanților de la obligația plații taxei de timbru, aceștia au considerat că instanța de fond nu a dorit prin omisiunea citării Consiliului decât înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor evocate și anularea cererii pentru neplata unei taxe de timbru la care nu erau obligați.

S-a arătat și faptul că instanța de fond, ca de altfel și cea de apel, erau ținute de limitele cererii de chemare în judecată, în aplicarea principiului disponibilității, astfel încât este nelegală înlăturarea aplicării unor dispoziții legale invocate de către părți și reținerea doar a unora, în funcție de rezultatul care se urmărește - anularea cererii ca netimbrată. Instanțele nu se pot substitui voinței părților, iar dacă acestea au înțeles să își întemeieze cererea de chemare în judecată pe dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000, se impunea ca pe fondul cauzei instanța să verifice dacă acestea sunt incidente, dar în niciun caz nu le poate înlătura de la aplicare printr-o încheiere interlocutorie și fără a exista o manifestare de voință expresă în acest sens din partea reclamanților.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: - în primul rând, indicarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. s-a realizat în mod formal, niciuna dintre criticile recurenților nesubsumându-se cazurilor respective, care se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și la interpretarea greșită a unui act juridic, în sens de convenție sau act juridic unilateral, cu consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

- Criticile vizând nelegalitatea soluției din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la greșita soluționare a excepției netimbrării acțiunii reclamanților, conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, sunt nefondate. Astfel: Contrar susținerilor din recurs, cu privire la modul de soluționare a excepției netimbrării acțiunii, s-a statuat că acesta este strâns legat de caracterul cererii introductive de instanță. Obiectul cererii de chemare în judecată prezintă importanță, deoarece fixează limitele cadrului procesual în care se va desfășura judecata, instanța fiind ținută de acest obiect, în sensul că nu poate să acorde mai mult, mai puțin, sau altceva decât s-a cerut, potrivit art. 129 alineatul final C. proc.

civ. Obiectul acțiunii civile nu poate fi schimbat și nici depășit de către instanță, însă instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat de către părți. Prin încheierea din data de 6 martie 2013 s-a reținut că în speță este vorba de pretenții civile care pot valorificate doar pe calea dreptului comun, față de obiectul acțiunii și față de cauza juridică a pretențiilor reclamanților, prin raportare la prevederile art. 998-999 C. civ. și ale O.U.G. nr. 137/2000 pe care aceștia și-au întemeiat acțiunea. Contrar susținerilor recurenților, prin această încheiere de stabilire a competenței funcționale a instanței, s-a statuat cu privire la caracterul civil al litigiului, fără ca instanța să analizeze cu autoritate de lucru judecat temeiurile juridice invocate de reclamanți și să stabilească norma de drept aplicabilă litigiului.

Astfel, împrejurarea că reclamanții au indicat drept temei al cererii și dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000 nu justifică incidența acestui act normativ, întrucât instanța de judecată nu este ținută de calificarea dată de parte și de temeiul juridic indicat de aceasta. Dimpotrivă, ca o aplicare a principiului rolului activ, instanța de judecată are obligația să dea calificarea juridică corectă raporturilor dintre părți și să stabilească norma legală incidență în speță. De aceea, la momentul înregistrării cererii pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a fixat o taxă de timbru în cuantum de 10.302 lei și timbru judiciar în cuantum de 4,7 lei, reclamanții fiind citați cu mențiunea achitării acestora, iar prin încheierea din 30 mai 2013, cererea de reexaminare formulată de reclamanți a fost respinsă.

Înalta Curte a constatat că legiuitorul a înțeles să reglementeze prin art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 o procedură specială pentru verificarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, procedură de care reclamanții au uzat, cererea de reexaminare constituind modalitatea prin care trebuia verificată corecta stabilire a taxei judiciare de timbru, de către un alt complet, în camera de consiliu, prin încheiere irevocabilă. Astfel, cu ocazia soluționării cererii de reexaminare s-a stabilit irevocabil că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 din C. civ., solicitând angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților fondată pe culpa acestora, constând în întârzierea emiterii certificatului de urbanism și a autorizației de construire, iar indicarea în mod generic și a dispozițiilor O.G.

nr. 137/2000, fără a indica vreo acțiune discriminatorie a pârâților, nu poate justifica scutirea de plată a taxei de timbru, corect calculată de instanță. De asemenea, în mod corect instanța de apel a reținut că obligația de timbrare este prioritară, așa cum rezultă din prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele de timbru se plătesc anticipat sub sancțiunea anulării cererii în caz de neîndeplinire a acestei obligații până la termenul stabilit de instanță. Astfel, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției referitoare la timbraj, întrucât aceasta vizează însăși legalitatea învestirii sale, anterior acesteia neputând admite nicio cerere sau excepție formulată de părți.

Verificarea timbrajului, conform art. 34 al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, reprezintă pentru instanțele judecătorești o sarcină legală administrativă și nu constituie obiect al activității de judecată, de aceea analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză și nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de parte implicând acte jurisdicționale. Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a apreciat cu justețe că tribunalul nu putea lua în discuție cererea de introducere în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării întrucât tribunalul nu era legal învestit, nefiind achitată taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.

În consecință, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii în speță, astfel încât, nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.A.V. și S.I. împotriva Deciziei civile nr. 36/ A din 6 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.