ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 322/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 389 din 26 august 2010 a Tribunalului Cluj, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul O.A.I. cu privire la sentința penală nr. 72 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Cluj. A fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 21 mai 2010 a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cu cererea condamnatului O.A.I., prin care acesta a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 72 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 23 februarie 2010, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol, prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că în data de 24 august 2008, folosindu-se de forța fizică și amenințări, a încercat să întrețină relații sexuale normale și orale cu minora S.N.S. în vârstă de 10 ani. În motivarea acestei cereri și oral în fața instanței de judecată, condamnatul a solicitat ca, în urma reanalizării probelor administrate în cauză și a audierii altor doi martori, N.M. și O.G., să se pronunțe o soluție de achitare, solicitând și anularea anumitor mijloace de probă, respectiv declarația martorei K.I.D. și, în plus, s-a invocat existența unui caz de nulitate absolută a hotărârii pronunțate prin nerespectarea dreptului la apărare al inculpatului. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 72 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 23 februarie 2010, a fost condamnat revizuentul O.A.I.

la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. Sub aspectul stării de fapt s-a reținut aceea că, în data de 24 august 2008, folosindu-se de forța fizică și amenințări, acesta a încercat să întrețină relații sexuale normale și orale, cu minora S.N.S. în vârstă de 10 ani. A fost avută în vedere împrejurarea că pe parcursul procesului penal, în faza de urmărire penală revizuientul a recunoscut comiterea faptei, iar în fața instanței de judecată a declarat că nu dorește să dea o nouă declarație, dar că își menține declarațiile date până la acel moment. Mai mult, nu a propus probe în apărare și nici nu a invocat nerespectarea drepturilor sale procesuale, deși a avut apărător desemnat din oficiu, iar după pronunțarea hotărârii de condamnare nu a declarat apel.

Vinovăția revizuentului a fost reținută de către prima instanță nu doar pe baza declarației de recunoaștere dată de inculpat, ci au fost avute în vedere și celelalte mijloace de probă administrate pe parcursul procesului penal. S-a apreciat, astfel, că împrejurările despre care face vorbire inculpatul în cuprinsul cererii de revizuire, în sensul că se impune anularea declarației martorei K., sunt lipsite de orice fundament. Totodată, s-a apreciat că susținerile în sensul că alte persoane, aflate în zonă la momentul comiterii faptei, nu ar fi auzit strigătele de ajutor ale victimei sau alte zgomote, nu pot constitui împrejurări noi în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În consecință, procedând la analiza susținerilor condamnatului, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța a constatat că, în realitate, nu a put fi vorba despre fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării cauzei, iar condamnatul, în realitate, nici nu neagă cu fermitate comiterea faptei, ci doar încearcă să dovedească că victima nu s-a opus, împrejurări care, oricum, nu ar fi de natură a conduce la reținerea netemeiniciei hotărârii de condamnare. În acest sens, s-a reținut că cererea de revizuire întemeiată pe cazul reglementat de art. 394 lit. a) C. proc. pen. presupune îndeplinirea a două condiții cumulative, una referitoare la existența unor fapte și împrejurări necunoscute de instanță la judecarea cauzei și una referitoare la aptitudinea acestor fapte și împrejurări noi de a dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, conform art. 394 alin. (2) C. proc.

pen. Pe de altă parte, s-a apreciat că solicitarea revizuentului, în sensul audierii unor martori noi, nu poate fi primită, câtă vreme împrejurarea pe care aceasta tinde să o dovedească cu acești martori, aceea că nu s-ar fi auzit strigăte ori zgomote, nu prezintă relevanță, vinovăția sa fiind stabilită în urma coroborării tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, nefiind posibilă prelungirea probatoriului existent cu noi mijloace de probă în procedura revizuirii. Nu în ultimul rând, s-a reținut că nu este posibilă reanalizarea probatoriului deja administrat în procedura revizuirii și nici redozarea pedepsei aplicate de instanța de fond.

Împotriva sentinței Tribunalului Cluj, în termen legal a declarat apel revizuentul O.A., pe care nu l-a motivat în scris, dar în a cărui susținere orală de către apărător, s-a solicitat desființarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de revizuire, apreciind că în cauză este incident cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere că din împrejurările arătate de revizuent rezultă netemeinicia hotărârii de condamnare. Prin decizia penală nr. 126/A/2010 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul O.A.I. împotriva sentinței penale nr. 389/D din 26 august 2010 a Tribunalului Cluj.

A fost stabilită în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, urmând ca aceasta să fie plătită din fondul Ministerului Justiției. Revizuentul a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Corelând dispozițiile legale în materie cu împrejurările de fapt și de drept invocate de revizuent ( nevinovăția în comiterea faptei pentru care a fost condamnat, ce poate fi demonstrată prin reaprecierea probatoriului administrat în cauză, audierea altor două persoane, anularea anumitor mijloace de probă, constatarea unui caz de nulitate absolută relativ la nerespectarea dreptului la apărare al inculpatului) - curtea de apel a reținut că în mod întemeiat instanța fondului a constatat că nu este incident cazul de revizuire invocat, întrucât împrejurările învederate nu se circumscriu condițiilor prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru existența acestui caz de revizuire fiind necesar ca revizuentul să invoce și să dovedească existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei și care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul O.A.I., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul și-a susținut nevinovăția, solicitând reaprecierea probatoriului administrat și audierea altor două persoane, despre care arată că s-ar fi aflat în zonă la momentul comiterii faptei și care susțin că nu au auzit nici un fel de strigăte de ajutor ale victimei.

Verificând cererea de revizuire, prima instanță a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea. Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscută de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare. În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent urmărește, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei. Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. Având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul O.A.I. împotriva deciziei penale nr. 126/A/2010 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2011.