ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 322/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 389 din 26 august 2010 a

Tribunalului Cluj, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul O.A.I.

cu privire la sentința penală nr. 72 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.

A fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că,

la data de 21 mai 2010 a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj

cu cererea condamnatului O.A.I., prin care acesta a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 72 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, definitivă

prin neapelare la data de 23 februarie 2010, prin care a fost condamnat la

pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. la

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că în data de 24 august 2008,

folosindu-se de forța fizică și amenințări, a încercat să întrețină relații

sexuale normale și orale cu minora S.N.S. în vârstă de 10 ani.

În motivarea acestei cereri și oral în fața instanței

de judecată, condamnatul a solicitat ca, în urma reanalizării probelor

administrate în cauză și a audierii altor doi martori, N.M. și O.G., să se

pronunțe o soluție de achitare, solicitând și anularea anumitor mijloace de

probă, respectiv declarația martorei K.I.D. și, în plus, s-a invocat existența

unui caz de nulitate absolută a hotărârii pronunțate prin nerespectarea

dreptului la apărare al inculpatului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut

că prin sentința penală nr. 72 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Cluj,

definitivă prin neapelare la data de 23 februarie 2010, a fost condamnat

revizuentul O.A.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin.

(1) și (3) C. pen.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut aceea că, în

data de 24 august 2008, folosindu-se de forța fizică și amenințări, acesta a

încercat să întrețină relații sexuale normale și orale, cu minora S.N.S. în

vârstă de 10 ani.

A fost avută în vedere împrejurarea că pe parcursul

procesului penal, în faza de urmărire penală revizuientul a recunoscut

comiterea faptei, iar în fața instanței de judecată a declarat că nu dorește să

dea o nouă declarație, dar că își menține declarațiile date până la acel

moment. Mai mult, nu a propus probe în apărare și nici nu a invocat

nerespectarea drepturilor sale procesuale, deși a avut apărător desemnat din

oficiu, iar după pronunțarea hotărârii de condamnare nu a declarat apel.

Vinovăția revizuentului a fost reținută de către

prima instanță nu doar pe baza declarației de recunoaștere dată de inculpat, ci

au fost avute în vedere și celelalte mijloace de probă administrate pe

parcursul procesului penal.

S-a apreciat, astfel, că împrejurările despre care

face vorbire inculpatul în cuprinsul cererii de revizuire, în sensul că se

impune anularea declarației martorei K., sunt lipsite de orice fundament.

Totodată, s-a apreciat că susținerile în sensul că

alte persoane, aflate în zonă la momentul comiterii faptei, nu ar fi auzit

strigătele de ajutor ale victimei sau alte zgomote, nu pot constitui

împrejurări noi în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În consecință, procedând la analiza susținerilor

condamnatului, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța a

constatat că, în realitate, nu a put fi vorba despre fapte sau împrejurări ce

nu au fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării cauzei, iar condamnatul,

în realitate, nici nu neagă cu fermitate comiterea faptei, ci doar încearcă să

dovedească că victima nu s-a opus, împrejurări care, oricum, nu ar fi de natură

a conduce la reținerea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În acest sens, s-a reținut că cererea de revizuire

întemeiată pe cazul reglementat de art. 394 lit. a) C. proc. pen. presupune

îndeplinirea a două condiții cumulative, una referitoare la existența unor

fapte și împrejurări necunoscute de instanță la judecarea cauzei și una

referitoare la aptitudinea acestor fapte și împrejurări noi de a dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal,

conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a apreciat că solicitarea

revizuentului, în sensul audierii unor martori noi, nu poate fi primită, câtă

vreme împrejurarea pe care aceasta tinde să o dovedească cu acești martori,

aceea că nu s-ar fi auzit strigăte ori zgomote, nu prezintă relevanță,

vinovăția sa fiind stabilită în urma coroborării tuturor mijloacelor de probă

administrate în cauză, nefiind posibilă prelungirea probatoriului existent cu

noi mijloace de probă în procedura revizuirii.

Nu în ultimul rând, s-a reținut că nu este posibilă

reanalizarea probatoriului deja administrat în procedura revizuirii și nici

redozarea pedepsei aplicate de instanța de fond.

Împotriva sentinței Tribunalului Cluj, în termen

legal a declarat apel revizuentul O.A., pe care nu l-a motivat în scris, dar în

a cărui susținere orală de către apărător, s-a solicitat desființarea sentinței

atacate și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de revizuire,

apreciind că în cauză este incident cazul de revizuire prev. de art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere că din împrejurările arătate de

revizuent rezultă netemeinicia hotărârii de condamnare.

Prin decizia penală nr. 126/A/2010 din 6 octombrie

2010, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de revizuientul O.A.I. împotriva sentinței penale nr. 389/D din

26 august 2010 a Tribunalului Cluj.

A fost stabilită în favoarea Baroului de Avocați Cluj

suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, urmând ca aceasta să fie

plătită din fondul Ministerului Justiției.

Revizuentul a fost obligat să plătească în favoarea

statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei

reprezentând onorariu avocațial.

Corelând dispozițiile legale în materie cu

împrejurările de fapt și de drept invocate de revizuent ( nevinovăția în

comiterea faptei pentru care a fost condamnat, ce poate fi demonstrată prin

reaprecierea probatoriului administrat în cauză, audierea altor două persoane,

anularea anumitor mijloace de probă, constatarea unui caz de nulitate absolută

relativ la nerespectarea dreptului la apărare al inculpatului) - curtea de apel

a reținut că în mod întemeiat instanța fondului a constatat că nu este incident

cazul de revizuire invocat, întrucât împrejurările învederate nu se circumscriu

condițiilor prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru existența

acestui caz de revizuire fiind necesar ca revizuentul să invoce și să

dovedească existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la

soluționarea cauzei și care ar fi în măsură să conducă la concluzia

netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

revizuentul O.A.I., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului,

de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent și ultimul cuvânt

al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,

urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv

actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este

întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea

poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au

fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a

cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul

ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul

și-a susținut nevinovăția, solicitând reaprecierea probatoriului administrat și

audierea altor două persoane, despre care arată că s-ar fi aflat în zonă la

momentul comiterii faptei și care susțin că nu au auzit nici un fel de strigăte

de ajutor ale victimei.

Verificând cererea de revizuire, prima instanță a

apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări

necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul

la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menționat rezultă că

temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această

procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea

continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a

revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de

probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii

necunoscută de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive

este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în

speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către

instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la

concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că recurentul

revizuent urmărește, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la

împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie

între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de

revizuire formulată în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc

la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de

revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu

face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe

la momentul judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că susținerile recurentului

revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere

a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

Având în vedere că în cauză nu se identifică nici

alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se

va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuientul O.A.I. împotriva deciziei penale nr. 126/A/2010 din 6 octombrie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul revizuient la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31

ianuarie 2011.