ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2516/2006

Asupra contestației în anulare de

față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin decizia nr. 6909 din 8

decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6389/2005, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpatul G.S. împotriva

deciziei penale nr. 689 din 12 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția

I penală, și a casat decizia atacată și sentința penală nr. 974 din 6 iulie

2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la

omisiunea reținerii circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen., și la individualizarea pedepsei.

În consecință, a descontopit

pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare în pedepsele componente și, prin

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., a redus pedepsele aplicate inculpatului,

astfel:

De la 20 de ani închisoare la 14 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiuni prevăzute de art. 174 și 175 lit. i) C.

pen., și, de la 7 ani și 6 luni închisoare la 6 ani și 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 și 175

lit. i) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele, urmând ca inculpatul G.S. să execute pedeapsa

cea mai grea de 14 ani închisoare. A fost dedusă din durata pedepsei timpul

reținerii și al arestării preventive de la 17 noiembrie 2004 la 8 decembrie

2005.

A fost redus cuantumul

despăgubirilor civile acordate părții civile M.F. de la 5.000 lei la 4.000 lei

daune materiale și de la 10.000 lei la 9.000 lei daune materiale, fiind

menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Împotriva acestei decizii, G.S. a

formulat prezenta contestație în anulare, susținând că nu i s-a aplicat

circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării.

Examinând, conform art. 391 alin. (1)

C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Înalta

Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 391 alin. (2) din același

cod, atât cu privire la termenul de introducere prevăzut de art. 388 alin. (1),

cât și în raport cu motivele pe care se sprijină contestația, care nu sunt din

cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Astfel, contestația trebuia

introdusă în termen de 10 de zile de la data începerea executării hotărârii,

respectiv până la data de 8 ianuarie 2006, iar trimiterea ei prin poștă s-a

făcut la data de 1 martie 2006, deci după expirarea termenului legal prevăzut

de art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Referitor la motivele contestației,

Înalta Curte constată că nu se încadrează printre cazurile expres și limitativ

prevăzute de art. 386 C. pen., contestația în anulare fiind inadmisibilă și sub

acest aspect.

De altfel, contestatorul condamnat

critică și decizia instanței de apel, deja casată prin decizia instanței

supreme, decizie prin care i s-au aplicat prevederile art. 73 lit. b) C. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

în sumă de 120 lei, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul G.S. împotriva deciziei

penale nr. 6909 din 8 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

aprilie 2006.