ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2504/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 439 din 29

noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 280/2004, Tribunalul Giurgiu, în baza

art. 211 alin. (2) lit. a), b) și e), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C.

pen., a condamnat pe inculpatul D.M., la 10 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

S-a constatat că inculpatul a fost

arestat în altă cauză.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile reprezentând

echivalentul în lei al sumei de 1360 mărci germane către partea civilă D.E.E. și

la plata echivalentului în lei a sumei de 2040 mărci germane către partea

civilă S.M.A.

S-a menținut măsura lăsării în

custodia numitei A.E., mama inculpatului, a autoturismului marca Mitsubishi

Pajero cu interdicția înstrăinării.

Instanța a reținut, în esență, că la

data de 13 martie 2000, în jurul orelor 18,30, inculpatul D.M. împreună cu alte

3 persoane rămase neidentificate au oprit, din mers, în timp ce se aflau în

autoturismul Mitshubishi Pajero, prin semnalizare cu o paletă reflectorizantă,

cele două autotiruri conduse de părțile vătămate D.E.E. și S.M.A., cetățeni

turci, în momentul când aceștia au ajuns pe raza localității Letca Nouă,

județul Giurgiu. Cetățenii turci au crezut că sunt semnalizați de un echipaj de

poliție.

Din autoturism a coborât inculpatul D.M.

însoțit de alți doi bărbați, șoferul rămânând în mașină. Ei au solicitat actele

pentru control și sub pretextul căutării de valută falsă sau droguri, i-au

deposedat pe cei doi cetățeni turci de sumele de bani pe care le aveau asupra

lor (în total 3.400 mărci germane).

Când partea vătămată D.E.E. și-a dat

seama că persoanele care i-au oprit nu sunt polițiști, a strigat către cea de a

doua parte vătămată că „sunt furați”, iar în momentul în care au încercat să-și

recupereze actele de la inculpatul D.M., acesta i-a amenințat cu un pistol.

Identificarea inculpatului a avut

loc ca urmare a recunoașterii de către un martor și de către partea vătămată a

autoturismului Mitsubishi Pajero.

Inculpatul a fost recunoscut ca

fiind unul dintre autorii faptei de tâlhărie, la data de 31 mai 2000, de către

partea vătămată S.M.A., iar la 1 iunie 2000, a fost recunoscut și de partea

vătămată D.E.E., ca fiind persoana care s-a prezentat drept polițist și care

i-a deposedat de bani și i-a amenințat cu pistolul.

Martorul A.D., care era de serviciu

la Stația P. Ghimpați a relatat că, în ziua de 13 martie 2000, a alimentat cu

motorină un autoturism Mitsubishi Pajero, iar după circa 15 minute au sosit și

cetățenii turci cu cele două tiruri spunând fiecare că a fost tâlhărit, indicând

și nr. de înmatriculare al mașinii, pe care martorul tocmai o alimentase cu

motorină. Martorul a mai precizat că șoferul autoturismului era agitat, iar

mașina Mitsubishi Pajero de culoare albă avea un autocolant cu mențiunea „de

vânzare”. Acest autoturism a fost găsit ulterior de poliție în zona Rahova din

București și recunoscut de martor. Declarația acestui martor este confirmată și

de martorul C.D., pajnic la aceeași stație de benzină. La dosar au fost atașate

și casetele video privind recunoașterea din grup a inculpatului.

Inculpatul nu a recunoscut fapta

pretinzând că ar fi împrumutat mașina unui prieten în ziua de 12 martie 2000 și

i-ar fi fost restituită a doua zi 13 martie 2000 seara.

Prin decizia penală nr. 1047 din 23

decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

Curtea de apel a apreciat că vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a fost stabilită pe baza

unor probe certe administrate în cursul procesului penal, iar inculpatul, care

nu a recunoscut fapta, nu a propus nici o probă pentru dovedirea susținerilor

sale. S-a mai arătat că recunoașterea din grup a inculpatului de către cele

două părți vătămate s-a făcut în prezența apărătorului ales al inculpatului, în

prezența procurorului, a organelor de cercetare penală și a doi martori

asistenți, efectuându-se fotografii judiciare de către specialistul

criminalist.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs inculpatul.

Recursul vizează cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. (când s-a comis o eroare

gravă de fapt)

Examinând recursul, Înalta Curte

constată că nu este incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile criticate fiind legale și conforme probelor

administrate, în cauză nefiind comisă nici o asemenea eroare de fapt.

Înalta Curte reține că vinovăția

inculpatului a fost dovedită cu toate probele administrate în cauză

(recunoașterea inculpatului ca fiind autor al faptei de tâlhărie, de către cele

două părți vătămate, declarațiile acestora, declarațiile martorilor, planșele

foto și chiar recunoașterea de către inculpat a calității de proprietar al mașinii

identificate ca fiind folosită la săvârșirea faptei, care, într-adevăr, era „

de vânzare”, conform afirmațiilor martorilor și ale inculpatului).

Potrivit art. 69 C. proc. pen.,

declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate

cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, declarația inculpatului D.M. nu

poate servi la aflarea adevărului, sub aspectul dovedirii nevinovăției sale,

deoarece nu poate fi coroborată cu nici un alt mijloc de probă.

Ca urmare, va fi respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat.

Inculpatul a fost arestat în altă

cauză.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 220 lei din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 1047 din 23 decembrie

2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 aprilie 2006.