ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3527/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 401 din 18

martie 2004 a Tribunalului București a fost condamnat inculpatul N.M. la 10 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. b), cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.

Conform art. 61 C. pen., s-a revocat

liberarea condiționată cu privire la pedeapsa anterioară de 7 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 543/1998 a Tribunalului Dolj și s-a contopit

restul neexecutat de 873 zile în pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca

inculpatul să execute 10 ani închisoare.

Instanța a reținut în fapt că în

seara de 15 august 2002, în jurul orei 23,30, inculpatul a pătruns prin

efracție în autoturismul Dacia 1300, parcat pe B-dul 1 Mai din capitală, a

deplasat mașina 8-10 metri înapoi, moment în care a fost surprins și oprit de

proprietarul mașinii, partea vătămată C.C. Partea vătămată a încercat să-l

imobilizeze, dar inculpatul l-a lovit, l-a mușcat de mână și a fugit. Și-a

pierdut cu acea ocazie cheile de la ușa blocului și a apartamentului, care au

fost găsite ulterior de poliție la locul faptei. Toate acestea au fost văzute

de martorii B.V. și S.M. care l-au recunoscut pe inculpat întrucât locuia

într-un bloc vecin cu blocul martorilor.

Prin decizia penală nr. 323 din 27

aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondat, apelul prin care inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice a

faptei din infracțiunea consumată de tâlhărie în tentativă la această

infracțiune, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.

Împotriva deciziei curții de apel

inculpatul a declarat recurs prin care a cerut, de această dată, achitarea sa

susținând că în seara de 15 august 2002 s-a aflat la domiciliul său împreună cu

concubina și cu tatăl său. În subsidiar, a arătat că pedeapsa de 10 ani

închisoare, este prea aspră și a cerut reducerea ei.

Recursul nu este fondat.

Instanța de apel a reținut corect,

pe baza probelor administrate, că în seara de 15 august 2002, inculpatul

forțând portiera autoturismului, l-a sustras deplasându-l din locul unde era

parcat, iar la intervenția părții vătămate, a agresat-o pentru a-și asigura

scăparea.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei, dar aceasta rezultă din declarațiile constante ale părții

vătămate și ale martorilor B.V. și S.M., din constatările organelor de poliție

și probele materiale găsite la fața locului, toate infirmând declarațiile, de

altfel, contradictorii ale martorilor T.E. și N.I., respectiv, concubina și

tatăl inculpatului care au susținut că inculpatul nu a ieșit din casă în acea

seară.

La aplicarea pedepsei se constată că

s-au respectat criteriile de individualizare menționate în art. 72 C. pen.,

ținându-se seama de limitele prevăzute de lege, de nesinceritatea manifestată

de inculpat în tot cursul procesului, multiplele condamnări suferite încă din

timpul minoratului pentru fapte de același gen, starea de recidivă, precum și

pericolul social concret al infracțiunii comise.

Nu există nici un temei pentru a se

micșora cuantumul pedepsei aplicate.

Urmează, în consecință, să se

respingă recursul declarat de inculpat care va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul N.M. împotriva deciziei nr. 323/ A din 27 aprilie 2004 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Compută arestarea preventivă a

inculpatului de la 27 august 2002 la zi.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în care se

include și suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iunie 2004.