ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2466/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 443/2005

pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în dosarul penal nr. 1149/2005,

au fost condamnați inculpații:

- 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin.

(1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

- 7 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin.

(1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

A privat pe inculpați de exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., în condițiile art.

71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus

din pedepsele aplicate timpul reținerii și arestării preventive pentru

inculpatul M.C.V. de la 14 ianuarie 2005, iar pentru inculpatul I.A.C. de la 26

ianuarie 2005, până la 4 noiembrie 2005, pentru ambii inculpați.

A constatat că părțile vătămate D.V.V.,

M.A.G. nu s-au constituit părți civile.

A obligat pe inculpați în solidar să

plătească părții civile M.A.I. suma de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale,

respingând în rest cererea pentru despăgubiri civile.

În baza art. 193 C. proc. pen., a

obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare

către partea civilă M.A.I.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat pe inculpați la cheltuieli judiciare către stat.

Determinând vinovăția inculpaților

în limitele infracțiunii expuse, prima instanță a reținut în esență,

următoarele:

În seara zilei de 28 decembrie 2004,

cei doi inculpați s-au întâlnit în barul D.B. din Petroșani și s-au înțeles să

facă rost de bani prin sustragere de telefoane mobile pe care să le vândă și să

împartă banii.

La același bar, în același timp și

la aceeași masă, se aflau și partea vătămată M.A.G., fratele său M.A.I., precum

și alte persoane, care consumau băuturi alcoolice. La un moment dat inculpatul I.A.C.

s-a ridicat de la masa sa și s-a deplasat la masa părților vătămate,

solicitându-le telefonul mobil, pentru a da un apel, iar partea vătămată A.G.,

fiind de acord, a scos cartela telefonică și i-a înmânat aparatul.

Inculpatul I.A.C. i-a dat telefonul

inculpatului M.C.V. și acesta din urmă, conform înțelegerii prealabile, a ieșit

din bar cu telefonul.

La scurt timp și inculpatul I.A.C. a

părăsit localul, astfel că cei doi frați au ieșit și ei din bar pentru a cere

explicații în legătură cu nerestituirea telefonului împrumutat.

Ajungându-l din urmă pe inculpatul I.A.C.,

i-au cerut explicații în legătură cu telefonul iar acesta a răspuns că

telefonul se află la inculpatul M.C.V., după care a intenționat să fugă, însă

cei doi l-au imobilizat, l-au pus la pământ și au intenționat să anunțe

organele de poliție. Inculpatul M.C.V. fiind în apropiere și văzând ce se

întâmplă, a venit din spate și le-a aplicat mai multe lovituri celor doi

tineri, fapt de care inculpatul I.A.C. a profitat, părăsind locul faptei.

În urma loviturilor primite, partea

vătămată M.A.I. a suferit leziuni corporale vindecabile în 9-10 zile îngrijiri

medicale, fiind și internat la Spitalul municipal Petroșani în perioada 28-30

decembrie 2004.

În aceeași seară, cei doi inculpați

în timp ce se îndreptau spre centrul municipiului Petroșani, l-au observat la

parterul blocului de pe str. Oituz, pe partea vătămată D.V.V., pe care

inculpatul I.A. îl cunoștea, s-au apropiat de acesta și i-au solicitat să îi

împrumute telefonul mobil pentru a apela o persoană. Fără să bănuiască nimic,

partea vătămată i-a dat inculpatului I.A.C. telefonul, care intrând în posesia

acestuia l-a aruncat inculpatului M.C.V., după care au părăsit în fugă locul

faptei.

În dimineața zilei de 29 decembrie

2004, cei doi inculpați au vândut telefoanele mobile fără să îi spună

cumpărătorului proveniența acestora.

Banii obținuți din vânzarea

telefonului au fost împărțiți și cheltuiți de către inculpați.

Ulterior, telefoanele au fost

recuperate de organele de poliție și restituite proprietarilor acestora.

Audiați în instanță, inculpații au

încercat să denatureze adevărul, susținând în mod constant că prima faptă nu

poate fi calificată ca infracțiune de tâlhărie, întrucât partea vătămată a fost

de acord să le remită telefonul mobil.

La individualizarea pedepselor

instanța fondului a avut în vedere bogata antecedență penală a fiecăruia din

cei doi inculpați.

Sub aspectul laturii civile,

instanța a stabilit că prejudiciul moral încercat de M.A.I. ca urmare a traumei

pricinuite de agresiunea la care a fost supus este de 20 milioane lei.

Vizând daunele materiale, cererea a

fost respinsă, partea civilă neproducând probe în acest sens.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal au declarat apel inculpații M.C.V. și I.A.C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea încadrării juridice a

faptei săvârșite asupra părții vătămate M.A.I. din infracțiunea de tâlhărie,

pentru inculpatul M.C.V., respectiv complicitate la tâlhărie, pentru inculpatul

I.A.C., în infracțiunea de furt.

Prin decizia penală nr. 44/A/2006

pronunțată la data de 2 februarie 2006 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați,

apreciindu-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

În termenul legal, împotriva acestei

decizii, inculpații M.C.V. și I.A.C. au declarat recurs.

Prin concluziile puse de apărătorul

lor, aceștia au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate,

în baza dispozițiilor art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., reluând

solicitarea formulată și în fața instanței de apel în sensul schimbării

încadrării juridice a faptei săvârșite asupra părții vătămate M.A.I., din

infracțiunea de tâlhărie, pentru inculpatul M.C.V., respectiv complicitate la

tâlhărie, pentru inculpatul I.A.C., în infracțiunea de furt, pentru ambii

inculpați, având în vedere că la deposedarea părții vătămate nu s-au exercitat

violențe.

Recursurile sunt nefondate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt

și vinovăția inculpaților M.C.V. și I.A.C. în săvârșirea, la data de 28

decembrie 2004, a infracțiunii de tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie

asupra părții vătămate M.A.I.

Astfel, din probele administrate în

cauză, respectiv declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală,

declarațiile părților vătămate M.A.I. și M.A.G., precum și ale martorilor P.O.C.,

D.F.C., S.C.D. rezultă cu certitudine că după ce părțile vătămate i-au

solicitat inculpatului I.A.C. să restituie telefonul, imobilizându-l,

inculpatul M.C.V., care se afla în posesia bunului, fiind în apropiere, a

exercitat acte de violență asupra părților vătămate M.A.I. și M.A.G.,

cauzându-i acestuia din urmă leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

Deși deposedarea părții vătămate s-a

făcut fără acte de violență fizică sau psihică, întrucât aceasta fiind indusă

în eroare de către inculpatul I.A.C. i-a predat de bună voie bunul, actele de

violență fizică exercitate ulterior de inculpatul M.C.V., asupra părților

vătămate M.A.G. și M.A.I. se circumscriu elementului material al infracțiunii

de tâlhărie, deoarece au fost săvârșite în scopul păstrării bunului.

Întrucât critica din recursurile

declarate este neîntemeiată, iar din analiza actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursurile, ca nefondate.

Din pedepsele aplicate inculpaților,

se va deduce timpul reținerii și arestării preventive de la 26 ianuarie 2005 la

14 aprilie 2006 pentru inculpatul I.A.C. și de la 14 ianuarie 2005 la 14

aprilie 2006, pentru inculpatul M.C.V.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații I.A.C. și M.C.V. împotriva deciziei penale nr. 44/A/2006

din 2 februarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului I.A.C., timpul reținerii și arestării preventive de la 26 ianuarie

2005 la 14 aprilie 2006 și de la 14 ianuarie 2005 la 14 aprilie 2006 pentru

inculpatul M.C.V.

Obligă pe fiecare recurent inculpat

la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariile avocatului

din oficiu în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

aprilie 2006.