ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2400/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 1619 din 16 decembrie 2005 Tribunalul București, secția I penală (dosar 38497/3/2005), în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul A.C. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (e) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1206 din 5 aprilie 2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, definitivă prin neapelare la 16 aprilie 2005 și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus prevenția de la 4 februarie 2003 la 8 februarie 2003 și de la 22 august 2005, la zi. A luat act că partea vătămată D.I.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat. A obligat pe inculpat la 500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 22 august 2005, partea vătămată D.I.L. se afla pe Calea Moșilor unde parcase autoturismul marca Fiat, aparținând societății unde lucrează. În timp ce se afla la o distanță de un m de mașină, inculpatul s-a apropiat și l-a întrebat dacă autoturismul îi aparține, iar în momentul în care partea vătămată a răspuns că nu, inculpatul s-a aplecat și a luat de pe geamul deschis telefonul mobil aflat în autoturism, după care a încercat să plece.

Partea vătămată l-a luat în brațe cu intenția de a-l imobiliza, moment în care a intervenit un echipaj de poliție care l-a oprit pe inculpat. Tribunalul a constatat că situația de fapt nu este cea reținută de Ministerul Public în rechizitoriu, inculpatul declarând în mod constant că a sustras telefonul mobil, dar nu a exercitat violențe asupra părții vătămate, declarație pe care a susținut-o atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății. Pe de altă parte, partea vătămată D.I.L. a declarat în fața instanței că nu își menține declarațiile din cursul urmăririi penale întrucât i-au fost dictate de organele de poliție și a precizat că situația de fapt este cea prezentată de inculpat, acesta neutilizând violența pentru a sustrage telefonul mobil.

De asemenea, la comiterea infracțiunii nu au fost martori oculari, martorul asistent C.I. la care se face referire în procesul verbal fiind de față doar la imobilizarea inculpatului, considerente pentru care tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (e) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul A.C. Parchetul critică soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei.

Inculpatul a criticat hotărârea în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, pe care a considerat-o prea mare în raport de atitudinea sa sinceră, de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, are un copil minor, prejudicial a fost acoperit. A solicitat, pe fond, diminuarea cuantumului pedepsei. Prin decizia penală nr. 91 din 9 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și inculpat, apreciind ca legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.C., solicitând, atât prin apărătorul desemnat din oficiu, cât și în ultimul său cuvânt, o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză, prin prisma motivului de recurs formulat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșită de inculpat, considerente față de care instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre prin care a respins apelul declarat de inculpat. De altfel, inculpatul nici nu a contestat săvârșirea faptei, pe care a recunoscut-o în mod constant.

Cu privire la motivul de recurs formulat de inculpat care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia, Înalta Curte apreciază că, în cauză, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 3 ani la 15 ani), precum și circumstanțele personale (inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră, de recunoaștere a faptei, este tânăr, are antecedente penale), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum prevăd dispozițiile art. 52 C. pen.

În consecință, solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei nu este întemeiată, în cauză nefiind motive care să justifice această cerere. Față de aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 91 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 4 februarie 2003 la 8 februarie 2003 și de la 22 august 2005 la 12 aprilie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2006.