ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2400/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 1619 din 16

decembrie 2005 Tribunalul București, secția I penală (dosar 38497/3/2005), în

baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

comise de inculpatul A.C. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209

alin. (e) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 3

ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 1206 din 5 aprilie 2004, pronunțată de

Judecătoria sectorului 5 București, definitivă prin neapelare la 16 aprilie 2005

și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză cu aplicarea art. 71

– art. 64 C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a dedus prevenția de la 4 februarie 2003 la 8 februarie 2003 și

de la 22 august 2005, la zi.

A luat act că partea vătămată D.I.L.

nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.

A obligat pe inculpat la 500 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că, la data de 22 august 2005, partea vătămată D.I.L. se afla

pe Calea Moșilor unde parcase autoturismul marca Fiat, aparținând societății

unde lucrează.

În timp ce se afla la o distanță de un

m de mașină, inculpatul s-a apropiat și l-a întrebat dacă autoturismul îi

aparține, iar în momentul în care partea vătămată a răspuns că nu, inculpatul

s-a aplecat și a luat de pe geamul deschis telefonul mobil aflat în autoturism,

după care a încercat să plece.

Partea vătămată l-a luat în brațe cu

intenția de a-l imobiliza, moment în care a intervenit un echipaj de poliție

care l-a oprit pe inculpat.

Tribunalul a constatat că situația

de fapt nu este cea reținută de Ministerul Public în rechizitoriu, inculpatul

declarând în mod constant că a sustras telefonul mobil, dar nu a exercitat

violențe asupra părții vătămate, declarație pe care a susținut-o atât în cursul

urmăririi penale cât și în cursul judecății.

Pe de altă parte, partea vătămată D.I.L.

a declarat în fața instanței că nu își menține declarațiile din cursul

urmăririi penale întrucât i-au fost dictate de organele de poliție și a

precizat că situația de fapt este cea prezentată de inculpat, acesta

neutilizând violența pentru a sustrage telefonul mobil.

De asemenea, la comiterea

infracțiunii nu au fost martori oculari, martorul asistent C.I. la care se face

referire în procesul verbal fiind de față doar la imobilizarea inculpatului,

considerente pentru care tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptei săvârșite de inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209

alin. (e) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul A.C.

Parchetul critică soluția instanței

de fond pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei schimbări a

încadrării juridice a faptei.

Inculpatul a criticat hotărârea în

ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, pe care a considerat-o

prea mare în raport de atitudinea sa sinceră, de faptul că nu este cunoscut cu

antecedente penale, are un copil minor, prejudicial a fost acoperit. A

solicitat, pe fond, diminuarea cuantumului pedepsei.

Prin decizia penală nr. 91 din 9

februarie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de parchet și inculpat, apreciind ca legală și

temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul A.C., solicitând, atât prin apărătorul

desemnat din oficiu, cât și în ultimul său cuvânt, o nouă individualizare a

pedepsei în sensul reducerii acesteia.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză,

prin prisma motivului de recurs formulat, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente.

Instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptei săvârșită de inculpat, considerente față de care

instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre prin care a respins apelul

declarat de inculpat.

De altfel, inculpatul nici nu a contestat

săvârșirea faptei, pe care a recunoscut-o în mod constant.

Cu privire la motivul de recurs

formulat de inculpat care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii

acesteia, Înalta Curte apreciază că, în cauză, au fost avute în vedere

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

gradul de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările concrete de

săvârșire a infracțiunii, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 3 ani

la 15 ani), precum și circumstanțele personale (inculpatul a avut o atitudine

procesuală sinceră, de recunoaștere a faptei, este tânăr, are antecedente

penale), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care, atât prin

cuantum, cât și ca modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea

scopurilor pedepsei astfel cum prevăd dispozițiile art. 52 C. pen.

În consecință, solicitarea

inculpatului de reducere a pedepsei nu este întemeiată, în cauză nefiind motive

care să justifice această cerere.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 192 alin.

(2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 91 din 9 februarie

2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 4 februarie 2003 la 8 februarie

2003 și de la 22 august 2005 la 12 aprilie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 aprilie 2006.