ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2394/2006

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 500 din 16

noiembrie 2005, Tribunalul Constanța, în baza art. 174 – art. 175 lit. d) C.

pen., a condamnat pe inculpatul M.O., la pedeapsa de 15 ani închisoare și 6 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., în

condițiile art. 71 și 64 C. pen.

S-a constatat că nu s-au formulat

pretenții civile în cauză.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul întreținea relații de

concubinaj cu fiica victimei, martora O.T., din ale căror relații a rezultat un

copil M.V., în prezent elev. Toți locuiau împreună într-o garsonieră situată în

Medgidia. La data săvârșirii infracțiunii inculpatul nu avea loc de muncă.

Victima D.A., în vârstă de 67 ani,

ca urmare a unui accident vascular, a fost internată în spital cu deficit

locomotor, dar și cu tulburări de comportament. După externare, victima a fost

imobilizată la pat, fiind îngrijită atât de fiica acesteia, cât și de inculpat.

În ziua de 10 ianuarie 2004, până la

orele 16,00, inculpatul a consumat împreună cu o altă persoană 2 litri de vin,

iar când a ajuns acasă a constatat că victima a făcut necesitățile pe ea, iar

în cameră era un miros urât. Datorită nervilor și cum aceasta se afla în hol,

rezemată de tocul unei uși, a luat-o la bătaie, lovind-o cu picioarele în zona

abdominală și torace, după care a trântit-o pe saltea.

Inculpatul și-a văzut de treburile

sale, iar când a revenit a constatat că victima respira greu, sângerează, motiv

pentru care a rugat o vecină să anunțe salvarea.

Victima a decedat în cursul

aceleiași zile.

Inculpatul a declarat apel susținând

că este nevinovat, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice

în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Prin decizia penală nr. 25/ P din 10

februarie 2006, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat. S-a motivat în considerente că probele administrate au

evidențiat starea de fapt și vinovăția inculpatului, reținute just de prima

instanță, după cum și încadrarea juridică, atâta timp cât moartea nu a fost un

rezultat culpabil ci intenționat.

În termen legal, inculpatul a

declarat recurs susținând, în esență, următoarele:

- nu se face vinovat nici de lovirea

și nici de uciderea victimei, declarația din faza urmăririi penale fiind

formulată de procuror și semnată de inculpat în stare de șoc;

- în subsidiar, s-a apreciat că,

corecta încadrare juridică a activității infracționale este în prevederile art.

183 C. pen., și s-a cerut stabilirea unei pedepse în aceste limite;

- în fine, s-a criticat pedeapsa

aplicată și s-a solicitat ca în raport de circumstanțele reale și personale să

se reducă pedeapsa sub limita minimă legală.

Criticile formulate vor fi examinate

în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

12, 17 și 14 C. proc. pen., constatându-se însă că hotărârile recurate respectă

atât probele administrate, cât și dispozițiile legale.

Astfel, recurentul inculpat a avut

pe parcursul procesului o atitudine procesuală oscilantă și nesinceră.

Prin declarația dată în faza

urmăririi penale, în fața apărătorului, la 11 ianuarie 2005 acesta a recunoscut

lovirea părții vătămate, în contextul reținut de actul de sesizare și de

instanțe, prevăzând chiar că, o lovea frecvent pe victimă atunci când îl

deranja cu țipetele și starea ei de boală.

În cuprinsul acestei declarații

inculpatul a afirmat că a lovit-o cu picioarele în torace și abdomen.

Corespunzător acestor susțineri, actul

medico-legal de necropsie a constatat existența unor leziuni produse cu puțin

timp anterior decesului, cât și leziuni de diferite vechimi (7-10 zile) produse

cu corpuri dure, dar care nu au legătură cu mecanismul de producere a

decesului.

Cu această ocazie s-au constatat la

autopsie leziuni de tipul fracturilor costale bilaterale, hemopneumotorax

stâng, ruptură (plagă înțepată) pulmonară lob inferior stâng, rupturi renale

bilaterale la hil care s-au produs cu puțin timp anterior decesului prin loviri

repetate cu corpuri dure, zgâriere și lovire de corpuri dure cu neregularități.

S-a concluzionat fără echivoc că

moartea a fost violentă și că între leziunile toraco-abdominale și deces există

legătură directă, imediată de cauzalitate.

Ulterior, în timpul urmăririi

penale, inculpatul a revenit asupra propriei recunoașteri și a negat lovirea

victimei; a susținut că leziunile suferite de victimă i-au fost provocate fie

în momentul transportării acesteia la ambulanță, cât și anterior prin

autoaccidentare când victima rămânea singură în locuință.

Apărarea inculpatului a fost însă

infirmată de concluziile actului medico-legal, cât și de martorele O.T., I.L. și

Z.D.

Lovirea, țipetele și gemetele

victimei au fost auzite de martora Z.D. care se afla în baia comună a blocului,

învecinată cu locuința inculpatului. În fața instanței, aceeași martoră a

declarat că l-a auzit pe inculpat spunând „o să te omor eu pe tine că din cauza

ta pleacă și aia de acasă” referindu-se la plecarea de acasă a martorei O.T.,

concubina inculpatului și fiica victimei.

Nu s-a confirmat nici susținerea

inculpatului cu privire la căderea pe scări a victimei, martora I.L. afirmând

că aceasta nu a fost scăpată pe scări.

Ori, în acest cadru probator este

evident că inculpatul se face vinovat de lovirea puternică a victimei,

profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.

Intenția de a ucide a inculpatului

rezultă din chiar conduita sa: lovind cu intensitate victima, o persoană cu o

stare de sănătate precară, într-o zonă vitală, producându-i leziuni grave

(ruptură de plămân și rinichi, hemopneumotorax) inculpatul chiar dacă nu a

urmărit producerea rezultatului letal, l-a acceptat, ceea ce, în plan obiectiv

și subiectiv, caracterizează infracțiunea de omor și nu cea de loviri

cauzatoare de moarte (așa cum a susținut inculpatul). În plan subiectiv,

rezultatul letal produs în cadrul infracțiunii prevăzută de art. 183 este

consecința unei acțiuni culpabile și nu de intenție, ca în cauză.

Sub acest aspect soluția instanțelor

este legală și temeinică atât în pronunțarea soluției de condamnare, cât și de

încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.

174 – art. 175 lit. d) C. pen., victima aflându-se în imposibilitate de

apărare, datorită stării precare a sănătății (semipareză stânga) la momentul

declanșării activității infracționale.

Nici în privința individualizării

pedepsei, critica nu este fondată.

Inculpatului i s-a aplicat pentru

fapta comisă o pedeapsă la limita minimă legală.

Față de atitudinea procesuală

nesinceră și oscilantă, cât și de existența unor antecedente penale,

recurentului inculpat nu i se pot reține, în favoare, circumstanțe judiciare

atenuante personale și în consecință, pedeapsa nu poate fi coborâtă sub limita

minimă legală.

Acestea sunt considerentele pentru

care criticile sunt nefondate și în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsă

durata reținerii și arestării preventive.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.O. împotriva deciziei penale nr. 25/ P din 10

februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 11 ianuarie 2005 la

12 aprilie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 aprilie 2006.