ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2394/2006

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 500 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Constanța, în baza art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.O., la pedeapsa de 15 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 și 64 C. pen. S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile în cauză. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul întreținea relații de concubinaj cu fiica victimei, martora O.T., din ale căror relații a rezultat un copil M.V., în prezent elev. Toți locuiau împreună într-o garsonieră situată în Medgidia.

La data săvârșirii infracțiunii inculpatul nu avea loc de muncă. Victima D.A., în vârstă de 67 ani, ca urmare a unui accident vascular, a fost internată în spital cu deficit locomotor, dar și cu tulburări de comportament. După externare, victima a fost imobilizată la pat, fiind îngrijită atât de fiica acesteia, cât și de inculpat. În ziua de 10 ianuarie 2004, până la orele 16,00, inculpatul a consumat împreună cu o altă persoană 2 litri de vin, iar când a ajuns acasă a constatat că victima a făcut necesitățile pe ea, iar în cameră era un miros urât. Datorită nervilor și cum aceasta se afla în hol, rezemată de tocul unei uși, a luat-o la bătaie, lovind-o cu picioarele în zona abdominală și torace, după care a trântit-o pe saltea.

Inculpatul și-a văzut de treburile sale, iar când a revenit a constatat că victima respira greu, sângerează, motiv pentru care a rugat o vecină să anunțe salvarea. Victima a decedat în cursul aceleiași zile. Inculpatul a declarat apel susținând că este nevinovat, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Prin decizia penală nr. 25/ P din 10 februarie 2006, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. S-a motivat în considerente că probele administrate au evidențiat starea de fapt și vinovăția inculpatului, reținute just de prima instanță, după cum și încadrarea juridică, atâta timp cât moartea nu a fost un rezultat culpabil ci intenționat.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs susținând, în esență, următoarele: - nu se face vinovat nici de lovirea și nici de uciderea victimei, declarația din faza urmăririi penale fiind formulată de procuror și semnată de inculpat în stare de șoc; - în subsidiar, s-a apreciat că, corecta încadrare juridică a activității infracționale este în prevederile art. 183 C. pen., și s-a cerut stabilirea unei pedepse în aceste limite; - în fine, s-a criticat pedeapsa aplicată și s-a solicitat ca în raport de circumstanțele reale și personale să se reducă pedeapsa sub limita minimă legală. Criticile formulate vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 17 și 14 C. proc.

pen., constatându-se însă că hotărârile recurate respectă atât probele administrate, cât și dispozițiile legale. Astfel, recurentul inculpat a avut pe parcursul procesului o atitudine procesuală oscilantă și nesinceră. Prin declarația dată în faza urmăririi penale, în fața apărătorului, la 11 ianuarie 2005 acesta a recunoscut lovirea părții vătămate, în contextul reținut de actul de sesizare și de instanțe, prevăzând chiar că, o lovea frecvent pe victimă atunci când îl deranja cu țipetele și starea ei de boală. În cuprinsul acestei declarații inculpatul a afirmat că a lovit-o cu picioarele în torace și abdomen. Corespunzător acestor susțineri, actul medico-legal de necropsie a constatat existența unor leziuni produse cu puțin timp anterior decesului, cât și leziuni de diferite vechimi (7-10 zile) produse cu corpuri dure, dar care nu au legătură cu mecanismul de producere a decesului.

Cu această ocazie s-au constatat la autopsie leziuni de tipul fracturilor costale bilaterale, hemopneumotorax stâng, ruptură (plagă înțepată) pulmonară lob inferior stâng, rupturi renale bilaterale la hil care s-au produs cu puțin timp anterior decesului prin loviri repetate cu corpuri dure, zgâriere și lovire de corpuri dure cu neregularități. S-a concluzionat fără echivoc că moartea a fost violentă și că între leziunile toraco-abdominale și deces există legătură directă, imediată de cauzalitate. Ulterior, în timpul urmăririi penale, inculpatul a revenit asupra propriei recunoașteri și a negat lovirea victimei; a susținut că leziunile suferite de victimă i-au fost provocate fie în momentul transportării acesteia la ambulanță, cât și anterior prin autoaccidentare când victima rămânea singură în locuință.

Apărarea inculpatului a fost însă infirmată de concluziile actului medico-legal, cât și de martorele O.T., I.L. și Z.D. Lovirea, țipetele și gemetele victimei au fost auzite de martora Z.D. care se afla în baia comună a blocului, învecinată cu locuința inculpatului. În fața instanței, aceeași martoră a declarat că l-a auzit pe inculpat spunând „o să te omor eu pe tine că din cauza ta pleacă și aia de acasă” referindu-se la plecarea de acasă a martorei O.T., concubina inculpatului și fiica victimei. Nu s-a confirmat nici susținerea inculpatului cu privire la căderea pe scări a victimei, martora I.L. afirmând că aceasta nu a fost scăpată pe scări. Ori, în acest cadru probator este evident că inculpatul se face vinovat de lovirea puternică a victimei, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.

Intenția de a ucide a inculpatului rezultă din chiar conduita sa: lovind cu intensitate victima, o persoană cu o stare de sănătate precară, într-o zonă vitală, producându-i leziuni grave (ruptură de plămân și rinichi, hemopneumotorax) inculpatul chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului letal, l-a acceptat, ceea ce, în plan obiectiv și subiectiv, caracterizează infracțiunea de omor și nu cea de loviri cauzatoare de moarte (așa cum a susținut inculpatul). În plan subiectiv, rezultatul letal produs în cadrul infracțiunii prevăzută de art. 183 este consecința unei acțiuni culpabile și nu de intenție, ca în cauză.

Sub acest aspect soluția instanțelor este legală și temeinică atât în pronunțarea soluției de condamnare, cât și de încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen., victima aflându-se în imposibilitate de apărare, datorită stării precare a sănătății (semipareză stânga) la momentul declanșării activității infracționale. Nici în privința individualizării pedepsei, critica nu este fondată. Inculpatului i s-a aplicat pentru fapta comisă o pedeapsă la limita minimă legală. Față de atitudinea procesuală nesinceră și oscilantă, cât și de existența unor antecedente penale, recurentului inculpat nu i se pot reține, în favoare, circumstanțe judiciare atenuante personale și în consecință, pedeapsa nu poate fi coborâtă sub limita minimă legală.

Acestea sunt considerentele pentru care criticile sunt nefondate și în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.O. împotriva deciziei penale nr. 25/ P din 10 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 11 ianuarie 2005 la 12 aprilie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2006.