ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2361/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 541/ D din 29 noiembrie 2005 a Tribunalului Bacău, au fost condamnați inculpații:

-

P.C.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a dispus revocarea grațierii condiționate pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 C. pen., art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. d) C. pen., prin sentința penală nr. 443 din 28 martie 2002 a Judecătoriei Moinești, rămasă definitivă prin neapelare la 9 aprilie 2002, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

- M.I.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, prevenția de la 19 ianuarie 2005 la 6 mai 2005.

S-a luat act că partea vătămată B.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata a câte 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu fiind suportate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 15 ianuarie 2005, inculpații au urmărit-o pe partea vătămată după ce aceasta a părăsit localul în care cu toții consumaseră băuturi alcoolice.

În timp ce inculpatul M.I. a imobilizat-o, inculpatul P.C. i-a sustras suma de 350.000 lei.

Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico-legal, procesul-verbal de reconstituire, declarațiile martorilor S.C., P.C., C.S., D.G., B.S., B.C., N.P., declarațiile inculpaților.

În faza de cercetare judecătorească, inculpații și-au schimbat atitudinea procesuală inițială, de sinceritate, și au negat săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 39 din 14 februarie 2006, a admis apelurile declarate de inculpați și, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului P.C. de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

S-a înlăturat adăugarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 443 din 28 martie 2002 a Judecătoriei Moinești, inculpatul urmând să execute, în final, 4 ani închisoare.

Inculpatului M.I. i-a fost redusă pedeapsa aplicată de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare și i s-a aplicat, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Instanța de control judiciar a constatat că pedepsele aplicate celor doi inculpați sunt prea severe în raport cu persoana acestora, astfel că a procedat la reducerea cuantumului lor.

În favoarea inculpatului P.C. au fost reținute circumstanțe atenuante având în vedere conduita sa socială caracterizată favorabil, potrivit actelor depuse la dosarul cauzei.

S-a constatat că inculpatul a fost reabilitat de drept cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 443/2002 a Judecătoriei Moinești, înlăturându-se executarea acesteia ca efect al aplicării greșite a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Inculpaților li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., deoarece cele prevăzute de art. 64 lit. c), d) și e) nu au legătură cu fapta comisă.

Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, inculpații M.I. și P.C. au declarat recurs, solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor pronunțate și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

Inculpatul M.I. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., iar inculpatul P.C. a dispozițiilor art. 110 C. pen.

Temeiul juridic al recursurilor îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 17

1

C. proc. pen.

Recursurile sunt nefondate.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corect, dând încadrarea juridică legală faptelor săvârșite de inculpați.

Inculpații au procedat la imobilizarea și agresarea victimei în scopul sustragerii bunurilor acesteia, însușindu-și pe nedrept suma de bani avută de B.V. asupra sa, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Partea vătămată a arătat în mod detaliat cum s-a comis fapta și în ce a constat prejudiciul care i-a fost cauzat, iar susținerile sale au fost confirmate, inițial, chiar de către inculpați, în declarațiile date la urmărirea penală.

Ulterior, de conivență cu inculpații, partea vătămată a susținut că nu i s-a sustras nici o sumă de bani, iar aceștia au recunoscut doar lovirea victimei.

Din declarațiile martorilor C.S. și N.P. rezultă însă că i-au văzut pe cei doi inculpați punând un palton în capul victimei, lovind-o și controlându-i buzunarele.

Totodată, martorii au confirmat exercitarea de către inculpați de presiuni asupra lor pentru a-i determina să își modifice conținutul acestor declarații.

În consecință, Curtea constată că în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților, în cauză nefiind săvârșită doar lovirea victimei, cum pretind inculpații, probele administrate dovedind că această susținere reprezintă numai o apărare lipsită de fundament, obținută prin mijloace de presiune exercitată asupra părții vătămate și martorilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen., și având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., Curtea constată că nu se impune schimbarea modului de executare a pedepselor aplicate inculpaților, privarea de libertate constituind modul prin care aceștia pot fi reeducați și se poate preveni săvârșirea de noi infracțiuni.

Cum inculpatul P.C. nu era minor la data săvârșirii faptei (este născut la ... 1983, iar fapta a comis-o la 15 ianuarie 2005), dispozițiile art. 110 C. pen., nu îi sunt aplicabile.

Întrucât criticile formulate prin motivele de recurs sunt neîntemeiate, iar instanța, din oficiu, nu a constatat alte motive de casare, recursurile inculpaților M.I. și P.C. urmează a fi respinse, ca nefondate, potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Curtea constată că inculpații au fost reținuți și arestați preventiv de la 19 ianuarie 2005 la 6 mai 2005.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I. și P.C. împotriva deciziei penale nr. 39 din 14 februarie 2006 a Curții de Apel Bacău.

Constată că ambii inculpați au fost reținuți și arestați preventiv de la 19 ianuarie 2005 la 6 mai 2005.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2006.