ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2350/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 454 din 21 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9929/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului C.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 9 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive și a fost menținută starea de arest a inculpatului. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în ziua de 19 ianuarie 2005, inculpatul s-a deplasat la locuința victimei F.V. unde lucrase în repetate rânduri, solicitându-i bani pentru munca depusă în zilele din urmă. Deoarece victima l-a refuzat, a agresat-o lovind-o cu pumnii în față, și apoi a sugrumat-o, părăsind locuința. A doua zi, victima a fost găsită decedată, stabilindu-se că moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimare cervicală, în condițiile unui politraumatism prin lovire cu corpuri dure. Împotriva sentinței în termen legal, inculpatul a declarat apel pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că el doar a lovit victima pe care a lăsat-o în viață, astfel că ar putea să răspundă doar pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen.

De asemenea, a solicitat acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante recunoscute. Prin decizia penală nr. 51 din 13 februarie 2006, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive și a menținut starea de arest a acestuia. De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nemulțumit de hotărârea instanței de apel, în teren legal, inculpatul a atacat-o cu recurs, solicitând, în subsidiar, achitarea în temeiul aret.11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el este autorul omorului, iar în solidar a solicitat reindividualizarea pedepsei.

Înalta Curte, examinând motivele invocate cât și din oficiu ambele hotărâri conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare. Primul motiv de casare invocat de inculpatul C.V. nu poate fi primit, nefiind susținut de probele administrate în cauză. Astfel, așa cum rezultă din declarația martorilor M.M. și M.P., inculpatul s-a aflat în locuința victimei, aceasta purtând urmele agresiunii, pe care o suferise, timp în care concubinul victimei H.V. dormea în aceeași încăpere. De asemenea, martora I.V. arată că inculpatul a venit la ea și i-a relatat că s-a certat cu victima și că a lovit-o.

Toate acestea se coroborează cu concluziile raportului medico – legal din care rezultă că „moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimare cervicală, în condițiile unui politraumatism prin lovire cu corpuri dure. Leziunile de violență constate necroptic și descrise în raport s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, pot data din 19 ianuarie 2005 și au legătură directă cu decesul”. Concluziile raportului medico – legal au fost avizate de comisia din cadrul I.M.L. Iași. De altfel, în prezența apărătorului, inculpatul C.V. a recunoscut că a agresat victima în locuința acesteia. Varianta prezentată de inculpat instanței potrivit căreia autorul omorului este H.V. concubinul victimei este neverosimilă în condițiile în care în timpul agresiunii exercitate de inculpat asupra victimei, acesta dormea (avea o alcoolemie de 2 gr.

%o), nereacționând în nici un fel, iar peste noapte a decedat ca urmare a unei insuficiențe cardio – respiratorii acute survenite în evoluția unei miocardofibroze în condițiile unei îmbibări etilice de 2 gr. la mie alcool. Având în vedere că probele administrate relevă, fără echivoc, vinovăția inculpatului, în cauză nu se impune achitarea acestuia. Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este justificat. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este unanim recunoscută ca fiind deosebit de gravă, deoarece face parte dintre cele care vizează esența persoanei și anume viața. Inculpatul a acționat cu o violență ieșită din comun în vederea rezolvării unui conflict minor ivit între el și victimă.

În aceste condiții, nu se poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și de apel. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 51 din 13 februarie 2006 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 ianuarie 2005 la 10 aprilie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2006.