Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2179/2006

HOTĂRÂRE
04.04.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2179/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată, la data de 18 iunie 2003, și înregistrată sub nr. 119/ P din 19 iunie 2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, petentul I.C. a solicitat efectuarea de cercetări față de notarul public M.F., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, constând în aceea că ar fi întocmit, în fals, procura autentificată sub nr. 10140 din 1 noiembrie 1990, în baza căreia numitul S.Șt. i-a vândut apartamentul, proprietatea sa, situat în Brăila, str. Hipodrom. În urma verificărilor prealabile de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin rezoluția din 3 octombrie 2003, din dosarul nr. 119/P/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public M.F.

cu motivarea că nu sunt elemente care să dovedească faptul că aceasta a întocmit în fals procura despre care susține că nu a fost dată numitului S.Șt. În motivarea aceleiași rezoluții, s-a mai arătat că susținerea petentului, în sensul că în ziua autentificării procurii se afla internat într-un spital din municipiul Brăila și ca atare nu putea să-și dea consimțământul, nu poate fi primită, întrucât nu înlătură posibilitatea acestuia de a se fi deplasat la biroul notarului public pentru a-și pune semnătura pe actul în discuție, iar în ce privește numărul apartamentului, aceasta nu constituie decât o eroare care a fost rectificată ulterior în sensul că a fost inversat numărul străzii cu numărul apartamentului.

S-a mai făcut precizarea că în situația în care s-ar admite că semnătura după procură este falsificată în cauză plângerea tot nu putea fi primită întrucât s-a împlinit termenul de prescripție, prevăzut de lege pentru fapta reclamată. Plângerea formulată de petentul I.C. împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, T.C., prin rezoluția din 17 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 695/II/2/2005. În motivarea acestei rezoluții, s-a arătat că în cauză în mod corect s-a reținut că nu există elemente care să justifice vinovăția notarului public M.F. și pe cale de consecință în mod justificat procurorul care a pronunțat rezoluția atacată a dispus neînceperea urmăririi penale.

Nemulțumit de rezoluțiile pronunțate în cauză, petentul I.C. s-a adresat cu plângere la Curtea de Apel Galați, instanță competentă să judece o asemenea cale de atac. În motivarea plângerii petentul a arătat că în cauză în mod greșit nu s-a dispus trimiterea în judecată a notarului public M.F., din moment ce din probele de la dosar rezultă că aceasta se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. S-a solicitat desființarea rezoluțiilor atacate și declanșarea procedurilor de trimitere în judecată a făptuitoarei M.F. pentru fapta reclamată. Curtea de Apel Galați, prin sentința penală nr. 79/ F din 23 noiembrie 2005, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.C.

pe care l-a obligat la plata sumei de 40 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că în cauză se constată că petentul a formulat plângerea peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției din 3 octombrie 2003, comunicată petentului la aceeași dată. Întrucât petentul a formulat plângere împotriva acestei rezoluții la data de 26 iunie 2005, în mod justificat s-a dispus respingerea acesteia de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul I.C. pe care a criticat-o sub aspectul greșitei respingeri a plângerii, solicitând admiterea plângerii, casarea acesteia și desființarea rezoluțiilor pronunțate în cauză și trimiterea în judecată a făptuitoarei notar public M.F.

Recursul este nefondat. După cum este de observat recursul de față are a stabili dacă, în raport de actele de la dosar, prima instanță și respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, au respins justificat plângerile petentului ca fiind formulate peste termen. Din actele și lucrările de la dosar se constată că, într-adevăr, după comunicarea petentului a rezoluției din data de 3 martie 2003, acesta a formulat plângerea la procurorul general la data de 6 iunie 2005, deci după expirarea celor 20 de zile stabilite de lege, depășirea acestui termen, care este un termen peremptoriu, are drept efect imposibilitatea verificării plângerii sub aspectul modului în care a fost soluționat fondul pricinii.

Întrucât constatarea primei instanțe, în sensul că în mod corect s-a stabilit de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați că petiționarul a formulat plângerea peste termenul prevăzut de lege, este corectă, iar petentul în prezenta cale de atac nu a făcut dovada contrarie, urmează a se constata că recursul declarat de acesta este nefondat și a fi respins, ca atare, cu aplicarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentei căi de atac.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.C. împotriva sentinței penale nr. 79/ F din 23 noiembrie 2005 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurent la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-04-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2180/2006
instanței de fond, petiționara a declarat recurs astfel că prin motivele scrise arată că deși notarul public S.G. a comis infracțiuni de fals împreună cu J.G., instanța nu a fost preocupată să desființeze rezoluțiile adoptate de parchet și
ÎCCJ 2006-09-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5056/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Asupra plângerii formulată de petenții A.E. și A.S. împotriva rezoluției Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 423/II/2/2006. Exami
ÎCCJ 2006-05-09
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2937/2006
proc. pen., petiționara a făcut plângere pe care a adresat-o Curții de Apel Galați. Prin sentința penală nr. 82/ F din 5 decembrie 2005, instanța a respins, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată
ÎCCJ 2004-11-29
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6362/2004
alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din cercetările efectuate, a rezultat că între notar și făptuitorii S.I. și H.V. nu a existat nici o înțelegere cu privire la vânzarea imobilului proprietatea petiționarei, iar
ÎCCJ 2004-11-09
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5848/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția penală a Curții de Apel Galați, prin sentința nr. 30 din 12 mai 2004, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plânger
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă