ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2174/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2174/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 140 din 20

octombrie 2005, Tribunalul Călărași, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul N.R., la 16 iulie 2004,

din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2

1

)

lit. b) C. pen., în două infracțiuni de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C.

pen. și de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) din același cod.

A respins cererea formulată de

inculpat de achitare, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., și de aplicare a

dispozițiilor art. 73 din același cod (pentru fapta din 16 iulie 2004).

A respins cererea formulată de

inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptei din data de 3 septembrie 2004,

din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a),

e) și g) și alin. (3) lit. h) C. pen., în art. 26 raportat la art. 208 alin.

(1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) și alin. (3) lit. h) din același

cod.

În baza art. 208 alin. (1) C. pen., a

condamnat pe inculpatul N.R. la un an închisoare.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen.,

a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 208 alin. (1) – art. 209

alin. (1) lit. a), e) și g) și alin. (3) lit. h) C. pen., l-a condamnat la 4

ani închisoare.

Conform art. 33 – art. 34 C. pen., a

dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., începând cu data

rămânerii definitive a sentinței penale și până la terminarea executării

pedepsei.

A luat act că inculpatul N.R. este

arestat în altă cauză.

În temeiul art. 118 lit. b) C. proc.

pen., a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului folosit la săvârșirea

infracțiunii.

A luat act că partea vătămată B.V. nu

s-a constituit parte civilă în cauză.

A admis cererea de despăgubiri

civile formulată de partea civilă R. SA – Direcția de Telecomunicații Călărași,

conform sentinței penale nr. 17 din 9 februarie 2005 a Tribunalului Călărași,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 324/ A din 20 aprilie 2005 a Curții

de Apel București.

A obligat pe inculpatul N.R., în

solidar cu inculpatul N.M.O. la plata către partea civilă R. SA – Direcția de

Telecomunicații Călărași, la plata despăgubirilor civile în sumă de 9.659.462

lei, astfel cum s-a stabilit prin sentința penală nr. 17 din 9 februarie  2005

a Tribunalului Călărași, definitivă.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 4.000.000 lei (400 RON) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 140 RON reprezintă onorariu apărător din oficiu.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în fapt, că în ziua de 16 iulie 2004, în jurul orelor 16,00,

inculpatul N.R. se afla în căruță pe câmp și trecând pe lângă o parcelă cu

lucernă cosită, s-a hotărât să ia câteva brațe din aceasta.

Partea vătămată B.V., care se afla

împreună cu fiul său, B.M. pe o miriște de grâu în apropiere, l-a observat pe

inculpat și i-a strigat să nu mai fure, însă, acesta a continuat să încarce

lucerna. În aceste condiții, partea vătămată și fiul său au început să alerge

după inculpat.

Fiul părții vătămate a reușit să

ajungă mai repede la căruța în care se afla inculpatul și a tras din căruță o

țeavă.

Inculpatul a mai mers cu căruța circa

100 m, după care, s-a oprit și văzându-l pe partea vătămată a început să-l

roage să-i restituie țeava.

Partea vătămată s-a apropiat de

inculpat și fără să-i ceară acestuia să-i dea înapoi lucerna furată, a început

să-l lovească cu pumnii.

Inculpatul a reușit să scape și a

luat-o la fugă cu căruța, amenințându-l pe partea vătămată că se va întoarce cu

frații lui pentru a-l bate, așa cum a fost și el bătut.

Partea vătămată s-a înfuriat și a

început să alerge după inculpat; ajungându-l din urmă, partea vătămată a

încercat să deshame iapa de la căruță, însă nu a reușit, fiind înțepat în spate

cu un cuțit de către inculpat.

Între cei doi a izbucnit o

altercație și inculpatul, care între timp coborâse din căruță cu cuțitul, a

început să fluture arma în fața părții vătămate, reușind să-l taie pe acesta în

zona brațului drept, a abdomenului și pe obrazul stâng, în timp ce acesta

încerca să-l deposedeze de cuțit.

În cele din urmă, partea vătămată a

apucat lama cuțitului și a tras de ea, îndoind-o, apoi l-a aruncat în iarbă.

Pentru a-și recupera țeava care

rămăsese la victimă, inculpatul l-a prins pe fiul acestuia cu mâinile de gât,

amenințându-l că îl omoară, împrejurare ce a determinat-o pe partea vătămată

să-i mai aplice o lovitură în zona feței (în maxilar) cu o țeavă.

Inculpatul a plecat după aceea pe

jos, întrucât calul fugise cu căruța în timpul altercației.

S-a reținut că probele administrate

relevă faptul că inculpatul a sustras lucernă și că a exercitat acte de

violență în cauză, dar acestea nu au fost folosite pentru sustragerea lucernei

sau păstrarea ei, ori pentru a-și asigura scăparea și că sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art.

208 alin. (1) C. pen., și de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) din

același cod.

S-a reținut, totodată că, în noaptea

de 3 septembrie 2004, inculpatul s-a întâlnit cu inculpatul N.M.O. și împreună

au hotărât să sustragă capace de la gurile de canalizare telefonică amplasate

pe marginea DN 31, pe raza comunei Grădiștea, pentru a le valorifica.

În baza acestei hotărâri, cei doi au

dislocat, cu ajutorul unei cazmale luate de la domiciliul inculpatului N.M.O.,

atât capacele exterioare, cât și pe cele interioare de la 6 guri de canalizare,

însușindu-și în același mod și o ramă din fontă de la una din gurile de

canalizare ale rețelei de telecomunicații.

În timp ce se deplasau pe DN 31, au

fost surprinși de organele de poliție, care i-au urmărit cu un autoturism.

Pentru a nu fi prinși, inculpații au

sărit din căruță, inculpatul N.M.O., intrând fără drept în curtea părții

vătămate M.E., unde a fost prins de poliție.

Împotriva sentinței penale, au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul N.R.

Parchetul a criticat hotărârea

primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece din probele

administrate rezultă că inculpatul a sustras lucernă și a încercat să fugă, iar

pentru a recupera țeava căzută din căruță, inculpatul a agresat partea

vătămată.

Inculpatul a criticat sentința

penală pentru greșita sa condamnare, susținând privitor la infracțiunea de

furt, că probele administrate în acest sens nu sunt relevante, fiind declarația

părții vătămate și a fiului acesteia, iar în ce privește infracțiunea de

lovire, trebuia să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă a

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Pentru cea de-a doua faptă reținută

în rechizitoriu, inculpatul a solicitat să se dispună schimbarea încadrării

juridice, în sensul de a se reține complicitatea la acest furt, deoarece activitatea

sa infracțională a constat doar în faptul că a dat o mână de ajutor

inculpatului principal pentru a încărca acele capace în căruță.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia penală nr. 79 din 7 februarie 2006, a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, a desființat în parte sentința

atacată și în fond, a dispus condamnarea inculpatului N.R., la 7 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2

1

)

lit. b) C. pen., iar în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e)

și g) și alin. (3) lit. h) din același cod, l-a condamnat pe același inculpat,

la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 – art. 34 C. pen., a

dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) din același cod.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

A constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

Inculpatul a fost obligat la 200 RON,

cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON, onorariu avocat din oficiu

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii,

instanța de control judiciar a reținut, din analiza ansamblului probator de la

dosar, că în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie, violența exercitându-se în strânsă legătură cu furtul de lucernă,

pentru ca inculpatul să-și asigure scăparea și pentru a-și recupera țeava

căzută din căruță.

Instanța de apel a apreciat că nu se

poate reține nici circumstanța provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

având în vedere că inculpatul a furat lucernă de la partea vătămată, iar

aceasta supărată de cele întâmplate, i-a aplicat o corecție.

Instanța de apel a apreciat

neîntemeiată și critica inculpatului referitoare la greșita sa condamnare

pentru infracțiunea de furt, reținând pe baza probatoriilor administrate că

instanța de fond a stabilit cu certitudine vinovăția acestuia.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale a declarat recurs inculpatul N.R., solicitând admiterea,

casarea deciziei atacate și în principal, menținerea soluției pronunțate de

instanța de fond, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat, urmând a fi respins, ca atare.

Verificând legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate, în raport cu aspectele criticate de inculpat, dar și din

oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată

că instanța de apel a reținut o stare de fapt corectă, fundamentată în mod

obiectiv pe ansamblul material probator administrat în cauză, declarațiile

părții vătămate; declarațiile martorilor audiați în cauză, raportul de

constatare medico-legală, dovada de ridicare a lucernei, probe coroborate și cu

declarațiile inculpaților, evidențiază fără putință de tăgadă actele de

executare specifice infracțiunilor de care a fost acuzat inculpatul N.R.

Vinovăția inculpatului a fost

stabilită în mod clar și neechivoc în considerarea probelor sus arătate, iar

instanța a aplicat acestuia pentru faptele comise, pedepse just

individualizate, în strictă conformitate cu prevederile art. 72 și art. 52 C.

pen.

de inculpatul N.R., sub aspectul greșitei sale condamnări pentru comiterea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) și (2

1

)

lit. b) C. pen., susținând că nu a agresat pe partea vătămată B.V. după ce a

sustras lucerna, precum și solicitarea acestuia de a se menține soluția

instanței de fond, care l-a condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt, se

constată că nu poate fi primită.

Astfel, din probe rezultă că partea

vătămată B.V., care se afla împreună cu fiul său, B.M., pe o miriște de grâu,

l-a observat pe inculpat sustrăgând lucernă și i-a strigat să nu mai fure, însă

acesta a continuat să încarce lucernă.

În condițiile menționate, partea

vătămată și fiul său au pornit către inculpat și au alergat după căruța

acestuia, cerându-i să oprească. Inculpatul a oprit și a încercat să lovească

pe partea vătămată B.V. cu o țeavă metalică, cel din urmă apărându-se cu o altă

țeavă pe care fiul său reușise să o tragă din căruță.

Între cei doi a izbucnit o

altercație în cadrul căreia și-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii.

Inculpatul N.R. a reușit să se urce

în căruță și să plece, însă, partea vătămată a încercat să prindă hățurile

calului, împrejurare în care a fost înțepat cu cuțitul în spate de către

inculpat. Imediat acesta a coborât și agitând cuțitul în aer, a tăiat pe B.V. în

zona brațului drept, a abdomenului și pe obrazul stâng, în timp ce acesta

încerca să-l deposedeze de cuțit.

În cele din urmă, partea vătămată a

apucat de lama cuțitului și a tras de ea, îndoind-o, iar apoi a aruncat cuțitul

în iarbă.

Pentru a-și recupera cuțitul și

țevile care rămăseseră la partea vătămată, inculpatul N.R. l-a prins de gât pe

fiul acesteia, B.M., amenințând că îl omoară, împrejurare ce a determinat-o pe

partea vătămată să-i mai aplice o lovitură în zona feței cu o țeavă.

După aceea inculpatul a plecat spre

domiciliu.

Rezultă așadar, în mod clar, că

pentru a-și lua țeava și asigura scăparea, fiind cu lucerna în căruță,

inculpatul a agresat partea vătămată, el fiind agresorul și nu ceilalți, care

nu erau înarmați, cu vreo unealtă.

Faptul că inculpatul a prezentat și

el unele leziuni de violență este o realitate, deoarece, la rândul său, partea

vătămată, în apărare, i-a aplicat unele lovituri.

Oricum, acțiunea inculpatului de a

ataca partea vătămată, nu poate fi disociată de furtul lucernei, inculpatul

recunoscând-o inițial, dar la ultima audiere nu a mai făcut acest lucru.

În raport de ansamblul probator de

la dosar, se constată că, în mod corect, instanța de apel a reținut că aceste

probe relevă faptul că inculpatul a sustras lucernă și că a exercitat acte de

violență pentru a-și asigura scăparea și pentru a-și lua țeava căzută din

căruță, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2

1

) lit. b) C. pen.,

și a dispus condamnarea sa pentru această infracțiune.

Deși, în faza judecății, inculpatul

a adoptat o atitudine de nerecunoaștere a faptelor, încercând să denatureze

adevărul și să inducă în eroare organele de judecată, prezentând cu prilejul

declarațiilor date în această fază procesuală o altă variantă a evenimentelor

și chiar dacă, coinculpatul N.M.O., care până la data de 22 septembrie 2005,

când a fost audiat la instanța de fond, nu relatase nimic în legătură cu aceste

evenimente, și-a amintit că își „plimba cățeii” la câțiva kilometri de casă și

a văzut el totul, în mod justificat, instanța de control judiciar a apreciat

aceste declarații ca nerelevante, necoroborându-se cu alte probe din dosar, în

mod evident, ele fiind făcute cu scopul de a exonera pe inculpat de răspunderea

penală.

În concluzie, instanța de apel

stabilind corect existența tuturor condițiilor pentru tragerea la răspundere

penală a inculpatului N.R. pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (1) și (2

1

) lit. b) C. pen., hotărârea atacată se constată a

fi legală și temeinică, sub aspectul acestei critici.

inculpatului N.R. se reține că la individualizarea lor au fost avute în vedere,

pericolul social concret al faptelor săvârșite, împrejurările în care acestea

s-au comis, pe timp de noapte, de două persoane împreună și în loc public și

respectiv, având asupra sa un cuțit, consecințele acestor fapte, dar și

persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, astfel cum rezultă din

fișa de cazier judiciar aflată la dosar urmărire penală, fiind astfel

respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Ca atare, și sub acest aspect,

recursul declarat de inculpat este nefondat, pedepsele aplicate acestuia fiind

de natură a realiza scopul lor, acela al prevenției generale și speciale, cum

stipulează art. 52 C. pen.

Pentru considerentele de mai sus, în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat de inculpatul N.R., va fi respins, ca nefondat, se va constata că

inculpatul este arestat în altă cauză, iar recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în care se include și onorariul pentru

apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.R. împotriva deciziei penale nr. 79 din 7 februarie

2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă pe recurent la plata sumei de

220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

aprilie 2006.