ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1044/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 71 din 19 mai

2005 a Tribunalului Călărași, secția penală, inculpatul G.I. a fost condamnat

la:

- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 și

următoarele C. pen., și a art. 74 și art. 76 C. pen.;

- un an închisoare, pentru tentativă la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1)

și (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 99 și

următoarele C. pen., și a art. 74 și art. 76 C. pen.;

- un an închisoare, pentru infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c), cu aplicarea art. 99

și următoarele C. pen., și a art. 74 și art. 76 C. pen.;

În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, a cărei

executare a fost suspendată condiționat, în baza art. 81 și art. 110 C. pen.,

pe un termen de încercare de 4 ani, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor

art. 83 – art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei.

În baza art. 103 alin. (6) C. pen., a

fost revocată măsura libertății supravegheate, pe timp de un an, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 735/2004 a Judecătoriei Călărași pentru infracțiunea

de furt calificat [(art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen.)].

S-a constatat că, din pedeapsa

pronunțată, inculpatul minor a executat perioada cuprinsă între 19 ianuarie

2005 - 19 mai 2005 (durata arestării preventive ).

Prin aceeași sentință, a fost condamnată

și inculpata Z.C.V., la un an închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei, pentru tentativa la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a, cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., și a art. 74 și art.

76 C. pen.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

Călărași a reținut că:

- în ziua de 24 septembrie 2004,

profitând de neatenția părții vătămate C.S., inculpatul i-a smuls din mână

telefonul mobil, în curtea Grupului Școlar Dan Mateescu (din municipiul

Călărași);

- în ziua de 26 noiembrie 2004, împreună

cu inculpata Z.C.V. și cu numita Iosif Ionela (față de care, prin rechizitoriu,

cauza a fost disjunsă) a agresat-o, în scara unui bloc, pe partea vătămată I.M.D.,

în scopul de a-i sustrage telefonul mobil din buzunarul hainei, nerealizâd însă

acest lucru datorită opoziției ferme a parții vătămate și apariției, în acel

loc, a martorei D.C.R.;

- în ziua de 17 ianuarie 2005, în timp ce se deplasa

pe Str. Eroilor din municipiul Călărași, i-a smuls telefonul mobil, minorei T.A.M.;

Curtea de apel București, secția a II–a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 699/ A din 21

septembrie 2005, admițând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, a

desființat, în parte, sentința atacată și, reținând aceeași stare de fapt, a

înlăturat aplicarea art. 81 și art. 110, respectiv, a art. 83 și art. 84 C.

pen., în ce îl privește pe inculpatul G.I. și a dispus ca acesta să execute

pedeapsa rezultantă în regim de detenție, deducând durata arestării preventive,

de la 19 ianuarie 2005 la 19 mai 2005.

Totodată, a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani.

În fine, a constatat că inculpatul era

arestat în altă cauză și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii, inculpatul G.I.

a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, prin apărător reducerea

pedepselor pentru fiecare infracțiune prin acordarea unei eficiențe mai mari

circumstanțelor atenuante judiciare, corect reținute la fond și în apel, și

suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante sau, cel puțin,

suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Recursul declarat de inculpat este

nefondat sub ambele aspecte.

În privința pedepselor stabilite pentru

fiecare infracțiune în parte, a căror reducere s-a cerut prin acordarea unei

eficiențe mai mari circumstanțelor atenuante judiciare, se constată că au fost

judicios individualizate, cuantumul fiecăreia în parte fiind necesar și

îndestulător realizării finalității înscrise în art. 52 C. pen., încât nu este

cazul a se acorda eficiență mai mare acelor circumstanțe atenuante.

Cât privește executarea pedepsei

rezultante într-un loc de deținere, se constată, de asemenea, că este legală și

temeinică în raport, pe de o parte, cu împrejurarea că inculpatul a săvârșit cele

trei infracțiuni pentru care a fost condamnat în prezenta cauză pe durata

măsurii libertății supravegheate (luată prin sentința penală nr. 735/2004 a

Judecătoriei Călărași), ceea ce a și impus revocarea acestei măsuri, iar pe de

altă parte, cu împrejurarea că, la data judecării apelului, acesta se afla deja

în executarea unei pedepse (definitive) de un an închisoare.

Pentru considerentele expuse, în baza

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., potrivit

căruia în cazul declarării recursului, cheltuielile judiciare sunt suportate de

către persoana căreia i s-a respins recursul, inculpatul recurent va fi obligat

la cheltuieli judiciare statului.

Chiar dacă prin sentință, inculpatul a fost obligat

la repararea pagubei în solidar cu partea responsabilă civilmente și în

consecință, în temeiul art. 191 alin. (3) în solidar cu aceasta și la

cheltuieli judiciare statului, în calea de atac exercitată numai de inculpat,

această dispoziție nu se aplică, ci aceea prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

În procesul penal obligația suportării cheltuielilor

judiciare are un caracter complex și diferențiat de cel din procesul civil,

unde teoria culpei procesuale poate da răspuns la majoritatea problemelor în

această materie.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile

judiciare în toate cazurile, nu decurge dintr-o culpă procesuală, ci este

consecința directă a încălcării legii penale prin săvârșirea infracțiunii.

Suportarea cheltuielilor judiciare de partea

responsabilă civilmente, nu rezidă în săvârșirea infracțiunii (ca în cazul

inculpatului) ci este o consecință a răspunderii sale civile.

Solidaritatea părții responsabile civilmente cu

inculpatul în materia despăgubirilor, se extind și asupra cheltuielilor de

procedură, numai în caz de condamnare, în condițiile prevederilor art. 191 C.

proc. pen.

În următorul articol, legea se referă la plata

cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri.

Recurentul inculpat exercitând singur calea de atac

și nevizând latura civilă a cauzei, solidaritatea părții responsabile civilmente

cu inculpatul în materia despăgubirilor nu se poate extinde în acest caz și

asupra cheltuielilor de procedură.

Legiuitorul nu a mai prevăzut solidaritatea pentru

cheltuieli judiciare și în cazurile prevăzute de art. 192 C. proc. pen., ele

urmând a fi apreciate de la caz la caz.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate;

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 699/ A din 21 septembrie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în dosarul nr. 2504/2005.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2006.