ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1044/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 71 din 19 mai 2005 a Tribunalului Călărași, secția penală, inculpatul G.I.

a fost condamnat la: - 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., și a art. 74 și art. 76 C. pen.; - un an închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., și a art. 74 și art. 76 C. pen.; - un an închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., și a art. 74 și art. 76 C. pen.; În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, în baza art. 81 și art. 110 C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 83 – art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 103 alin. (6) C. pen., a fost revocată măsura libertății supravegheate, pe timp de un an, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 735/2004 a Judecătoriei Călărași pentru infracțiunea de furt calificat [(art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen.)]. S-a constatat că, din pedeapsa pronunțată, inculpatul minor a executat perioada cuprinsă între 19 ianuarie 2005 - 19 mai 2005 (durata arestării preventive ). Prin aceeași sentință, a fost condamnată și inculpata Z.C.V., la un an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru tentativa la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a, cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., și a art. 74 și art. 76 C. pen.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Călărași a reținut că: - în ziua de 24 septembrie 2004, profitând de neatenția părții vătămate C.S., inculpatul i-a smuls din mână telefonul mobil, în curtea Grupului Școlar Dan Mateescu (din municipiul Călărași); - în ziua de 26 noiembrie 2004, împreună cu inculpata Z.C.V.

și cu numita Iosif Ionela (față de care, prin rechizitoriu, cauza a fost disjunsă) a agresat-o, în scara unui bloc, pe partea vătămată I.M.D., în scopul de a-i sustrage telefonul mobil din buzunarul hainei, nerealizâd însă acest lucru datorită opoziției ferme a parții vătămate și apariției, în acel loc, a martorei D.C.R.; - în ziua de 17 ianuarie 2005, în timp ce se deplasa pe Str. Eroilor din municipiul Călărași, i-a smuls telefonul mobil, minorei T.A.M.; Curtea de apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 699/ A din 21 septembrie 2005, admițând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, a desființat, în parte, sentința atacată și, reținând aceeași stare de fapt, a înlăturat aplicarea art. 81 și art. 110, respectiv, a art. 83 și art. 84 C. pen., în ce îl privește pe inculpatul G.I.

și a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă în regim de detenție, deducând durata arestării preventive, de la 19 ianuarie 2005 la 19 mai 2005. Totodată, a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani. În fine, a constatat că inculpatul era arestat în altă cauză și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii, inculpatul G.I. a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, prin apărător reducerea pedepselor pentru fiecare infracțiune prin acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor atenuante judiciare, corect reținute la fond și în apel, și suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante sau, cel puțin, suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Recursul declarat de inculpat este nefondat sub ambele aspecte. În privința pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune în parte, a căror reducere s-a cerut prin acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor atenuante judiciare, se constată că au fost judicios individualizate, cuantumul fiecăreia în parte fiind necesar și îndestulător realizării finalității înscrise în art. 52 C. pen., încât nu este cazul a se acorda eficiență mai mare acelor circumstanțe atenuante.

Cât privește executarea pedepsei rezultante într-un loc de deținere, se constată, de asemenea, că este legală și temeinică în raport, pe de o parte, cu împrejurarea că inculpatul a săvârșit cele trei infracțiuni pentru care a fost condamnat în prezenta cauză pe durata măsurii libertății supravegheate (luată prin sentința penală nr. 735/2004 a Judecătoriei Călărași), ceea ce a și impus revocarea acestei măsuri, iar pe de altă parte, cu împrejurarea că, la data judecării apelului, acesta se afla deja în executarea unei pedepse (definitive) de un an închisoare. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia în cazul declarării recursului, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins recursul, inculpatul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare statului. Chiar dacă prin sentință, inculpatul a fost obligat la repararea pagubei în solidar cu partea responsabilă civilmente și în consecință, în temeiul art. 191 alin. (3) în solidar cu aceasta și la cheltuieli judiciare statului, în calea de atac exercitată numai de inculpat, această dispoziție nu se aplică, ci aceea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. proc. pen. În procesul penal obligația suportării cheltuielilor judiciare are un caracter complex și diferențiat de cel din procesul civil, unde teoria culpei procesuale poate da răspuns la majoritatea problemelor în această materie.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare în toate cazurile, nu decurge dintr-o culpă procesuală, ci este consecința directă a încălcării legii penale prin săvârșirea infracțiunii. Suportarea cheltuielilor judiciare de partea responsabilă civilmente, nu rezidă în săvârșirea infracțiunii (ca în cazul inculpatului) ci este o consecință a răspunderii sale civile. Solidaritatea părții responsabile civilmente cu inculpatul în materia despăgubirilor, se extind și asupra cheltuielilor de procedură, numai în caz de condamnare, în condițiile prevederilor art. 191 C. proc. pen. În următorul articol, legea se referă la plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri. Recurentul inculpat exercitând singur calea de atac și nevizând latura civilă a cauzei, solidaritatea părții responsabile civilmente cu inculpatul în materia despăgubirilor nu se poate extinde în acest caz și asupra cheltuielilor de procedură.

Legiuitorul nu a mai prevăzut solidaritatea pentru cheltuieli judiciare și în cazurile prevăzute de art. 192 C. proc. pen., ele urmând a fi apreciate de la caz la caz.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate; Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 699/ A din 21 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 2504/2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2006.