ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2010/2006

Asupra contestației la executare de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 1001 din 27 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr. 735 din 27 noiembrie 2001 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul A.M.G., a casat decizia atacată numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen., pe care le-a înlăturat, astfel încât inculpatul urma să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în regim de detenție. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor. La data de 15 ianuarie 2006, condamnatul A.M.G., prin apărător ales, a depus contestație contra executării deciziei menționate, la Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând prevederile Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni.

Ca temei juridic al contestației s-au menționat prevederile art. 461 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen. Examinând, din oficiu, competența Înaltei Curți privind soluționarea prezentei contestații, potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. pen., în raport cu cazul real de contestație, Înalta Curte constată că fost greșit înregistrată la instanța supremă, pentru motivele ce urmează: În conformitate cu prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă, printre altele, grațierea, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Cazurile prevăzute la art. 461 alin. (1) lit. c) (când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare) nu sunt cele care pot fi invocate în cauză, deoarece hotărârea atacată cu contestație este clară, iar împiedicarea la executare trebuie să fie alta decât grațierea, caz de contestație prevăzut expres la lit. d) a aceluiași articol. În alin. (2) al art. 461 C. proc. pen., competența instanței este stabilită în raport cu cazul de contestație aplicabil în speță, iar nu cu acela invocat de contestator pentru a atrage competența unei anumite instanțe. Or, potrivit acestui alineat, în cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. (1) sau (6) al art. 460 C. proc.

pen., respectiv, la instanța de executare [(alin. (1)] sau la instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere sau unitatea unde cel condamnat execută pedeapsa [(alin. (6)]. Cum condamnatul, cetățean străin, nu a fost, încă, arestat în vederea executării pedepsei, instanța competentă să judece prezenta contestație [(întemeiată, în realitate, doar pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.)] este instanța de executare, conform art. 461 alin. (2), raportat la art. 460 alin. (1) C. proc. pen. În consecință, cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei Oradea, ca instanță de executare.

Nu are nici o relevanță împrejurarea că, grațierea trebuia constatată prin hotărârea Curții Supreme, iar omisiunea, în opinia contestatorului, ar trebui înlăturată tot de Înalta Curte, deoarece constatarea grațierii privește nu numai soluționarea în fond a cauzei ci și executarea pedepsei, iar pedeapsa, dacă este grațiabilă, nu poate fi executată, conform legii. Pentru aceste argumente, se va dispune trimiterea cauza la Judecătoria Oradea, ca instanță de executare, pentru competenta soluționare a contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite cauza privind contestația la executare formulată de contestatorul A.M.G. împotriva deciziei penale nr. 1001 din 27 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, spre soluționare, Judecătoriei Oradea, ca instanță de executare, în temeiul art. 461 lit. d) și art. 460 alin. (1) C. proc. pen. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2006.