ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5007/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84 din 20

iunie 2000 a Tribunalului Olt a fost condamnat inculpatul V.C. la pedepsele de

5 ani și 6 luni închisoare, 6 ani și 6 luni închisoare și 6 ani închisoare,

pentru săvârșirea a trei infracțiuni prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. d) și

f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., stabilindu-se conform art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) din același cod, ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani

și 6 luni închisoare.

Curtea de Apel Craiova prin decizia

penală nr. 442 din 14 octombrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului.

Ulterior, ca urmare a admiterii

recursului în anulare declarat de procurorul general prin decizia penală nr.

2688 din 25 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, au fost

casate aceste hotărâri, numai cu privire la greșita reținere a termenului legal

a recidivei, la omisiunea aplicării art. 83 C. pen. și la pedeapsa rezultantă .

Rejudecând cauza instanța supremă a

înlăturat aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a aplicat dispozițiile art. 37

lit. a) și art. 83 C. pen., reținând că cele trei infracțiuni de tâlhărie au

fost săvârșite înăuntrul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin

sentința penală nr. 2125/1996 a Judecătoriei Corabia, prin care inculpatul a

fost condamnat la un an închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C.

pen.

În final s-a stabilit ca inculpatul

să execute pedeapsa de un an, pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, în total 7

ani și 6 luni închisoare.

Condamnatul a formulat la 10

februarie 2003 contestație la executare solicitând în baza art. 1 din Legea nr.

593/2002 a se constata grațiată pedeapsa de un an închisoare și executarea

numai a pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare.

Tribunalul Dolj prin sentința penală

nr. 303 din 21 aprilie 2003, a respins contestația cu motivarea că potrivit

art. 4 pct. 1 din Legea nr. 543/2002, acest act normativ de clemență nu se

aplică celor care au săvârșit fapta în stare de recidivă.

Prin decizia penală nr. 296 din 20

iunie 2003 a Curții de Apel Craiova a fost respins apelul declarat de condamnat

împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondată critica formulată,

în sensul că trebuiau aplicate dispozițiile legii de grațiere privind pedeapsa

anterioară de un an închisoare.

Astfel, s-a constatat că apelantul,

săvârșind fapte de tâlhărie în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a)

C. pen., este exceptat de la beneficiul actului de clemență arătat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal condamnatul care a susținut, în baza art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., că s-a făcut o greșită aplicare a

legii solicitând potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 a se constata grațiată

pedeapsa anterioară de un an închisoare, cu consecința executării numai a pedepsei

de 6 ani și 6 luni închisoare.

Recursul declarat este neîntemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art.

461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii

penale se poate face când se invocă, printre altele, grațierea sau orice altă

cauză de stingere sau micșorare a pedepsei.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

543/2002 se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani

inclusiv, iar în baza art. 4 din același act normativ, grațierea nu se aplică

celor condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că la data intrării în vigoare a legii de grațiere, condamnatul se

află în executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată în baza

unei hotărâri definitive pentru mai multe infracțiuni de tâlhărie săvârșite în

stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Fiind exceptat de la beneficiul

grațierii, în mod justificat și făcând o corectă aplicare a dispozițiilor

legale evocate, instanțele au respins contestația la executare formulată de

condamnat.

Întrucât motivul de casare invocat

este neîntemeiat, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de condamnat cu

obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul V.C. împotriva deciziei penale nr.

296 din 20 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Obligă pe condamnat la plata sumei

de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

noiembrie 2003.