ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 861/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 388 din 27 octombrie 2005 a Tribunalului Argeș a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul M.I., împotriva sentinței penale nr. 60/2003 a aceleiași instanțe, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 60 din 11 februarie 2003 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 5791 din 10 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani și 6 luni închisoare cu executare în condiții privative de libertate.

S-a mai reținut că motivele pentru care condamnatul a formulat contestație la executare nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Împotriva sentinței penale, în termen legal a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea, iar pe fond, admiterea cererii, pe motiv că a executat deja o perioadă mare de timp din pedeapsă și că merită, în opinia sa, o „mică clemență”. Prin decizia penală nr. 257/ A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești pronunțată în dosarul nr. 1053/P/2005 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul M.I. împotriva sentinței penale nr. 388 din 27 octombrie 2005 a Tribunalului Argeș, fiind obligat apelantul contestator la 140 lei RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 40 lei onorariu avocat din oficiu a fost avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în contestația sa, apelantul contestator invocă împrejurarea că a fost condamnat abuziv, nefiind vinovat de fapta reținută în sarcina sa prin hotărâre penală definitivă, că martorii audiați de către instanța ce a pronunțat condamnarea au declarat mincinos și că a solicitat, pe această cale, „reanchetarea acestui dosar”. Or, analizând aceste motive prin prisma dispozițiilor art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen., în care sunt prevăzute expres și limitativ cazurile în care se poate face contestație contra executării hotărârii penale s-a constatat că ele nu se încadrează în aceste cazuri, așa cum corect a reținut prima instanță. În adevăr, pe calea contestației la executare nu poate fi făcută o reevaluare a probelor aflate la dosarul în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, așa cum tinde apelantul contestator prin cererea sa.

În fața instanței de apel, apelantul contestator a arătat că „acceptă” hotărârea de condamnare, dar dorește să-i fie contopite mai multe pedepse, pentru a putea fi liberat condiționat din executarea pedepsei rezultante; urmează ca cel în cauză să se adreseze instanței competente cu o cerere de modificare de pedepse, în condițiile art. 449 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs contestatorul condamnat M.I., criticând-o, arătând în scris că a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, apreciind că există suficiente probe de nevinovăție, nu au fost luate în considerare depozițiile martorilor B.G., N.G., R.N., M.N., B.F., M.R., M.I.C., G.C., care au revenit în cursul cercetării judecătorești, în sensul că nu au mai menținut declarațiile date la organele de cercetare penală.

Recurentul a propus pentru o mai bună soluționare audierea martorilor L.I., L.F., L.M., D.A., M.N., F.S., M.R., I.A., R.D., B.F., B.D., T.N., martori care au fost propuși încă din faza cercetării judecătorești, dar nu știe din ce motive anchetatorii nu au fost de acord, a aflat ulterior care sunt făptașii și deși i-a indicat, totuși nu au fost audiați și cercetați de parchet. De asemenea, recurentul a mai arătat că M.F., B.I. și G.C. au fost judecați și condamnați pentru comiterea infracțiunii de furt a unui transformator de la SC E.S. PITEȘTI, că la momentul în care i s-a conceput dosarul său la urmărirea penală i s-au luat declarații sub amenințări, injurii și loviri violente, i-a fost refuzată reconstituirea, nu a fost de față la stabilirea probelor, fotografierea locuinței, percheziției, că a fost condamnat pe nedrept.

Apărătorul recurentului contestator condamnat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat instanței să aprecieze dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru a putea fi admisă pe fond contestația la executare, astfel cum a fost formulată și motivată. Examinând recursul declarat de contestatorul condamnat M.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul contestatorului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Legiuitorul român a prevăzut în mod expres și limitativ în conținutul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc.

pen., cazurile în care se poate face contestație contra executării hotărârii penale astfel: - când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; - când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; - când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; - când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios, instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei instanțe cu privire la respingerea contestației la executare formulată de contestatorul condamnat.

Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidențiate de contestatorul condamnat, respectiv, greșita sa condamnare pentru fapta de care a fost acuzat, ca urmare a declarațiilor mincinoase ale martorilor audiați, reanchetarea dosarului său, în raport cu prevederile art. 461 C. proc. pen., de care acesta s-a prevalat, constatând că aspectele invocate nu se încadrează în dispozițiile menționate. De asemenea, nici solicitarea de contopire a mai multor pedepse pentru a putea fi liberat condiționat din executarea pedepsei rezultante, formulată în apel, de către apelantul contestator condamnat nu a putut fi reținută prin prima dispozițiilor referitoare la contestația la executare, fiind menționat un alt temei legal în baza căruia ar putea condamnatul să se adreseze instanței competente pentru cererea formulată.

Pe de altă parte, aceleași apărări formulate în recurs, de către recurentul contestator condamnat nu pot fi avute în vedere, deoarece aspectele referitoare la reaprecierea probelor, stabilirea nevinovăției sale, ascultarea unor noi martori, vizează o nouă judecare a cauzei, în condițiile în care hotărârea pronunțată de instanța de fond este definitivă, intrând sub autoritatea de lucru judecat, nereprezentând incidente ce țin de executarea pedepsei, în accepțiunea nici unui caz prevăzut la art. 461 C. proc. pen. În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia contestației la executare, în raport cu motivele invocate de contestatorul condamnat, pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. De asemenea, verificând decizia instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) din același cod. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.I. împotriva deciziei penale nr. 257/ A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.I. împotriva deciziei penale nr. 257/ A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON (1.000.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2006.