ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 861/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 388 din 27

octombrie 2005 a Tribunalului Argeș a fost respinsă contestația la executare

formulată de contestatorul M.I., împotriva sentinței penale nr. 60/2003 a

aceleiași instanțe, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 60 din 11 februarie 2003 a

Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 5791 din 10 decembrie 2003

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul a fost condamnat la

pedeapsa închisorii de 6 ani și 6 luni închisoare cu executare în condiții

privative de libertate.

S-a mai reținut că motivele pentru

care condamnatul a formulat contestație la executare nu se încadrează în

vreunul din cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale, în

termen legal a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și solicitând desființarea, iar pe fond, admiterea cererii, pe

motiv că a executat deja o perioadă mare de timp din pedeapsă și că merită, în

opinia sa, o „mică clemență”.

Prin decizia penală nr. 257/ A din

13 decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești pronunțată în dosarul nr. 1053/P/2005

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul M.I. împotriva

sentinței penale nr. 388 din 27 octombrie 2005 a Tribunalului Argeș, fiind

obligat apelantul contestator la 140 lei RON, cheltuieli judiciare avansate de

stat, din care 40 lei onorariu avocat din oficiu a fost avansat din fondurile

speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că în contestația sa, apelantul contestator invocă împrejurarea

că a fost condamnat abuziv, nefiind vinovat de fapta reținută în sarcina sa

prin hotărâre penală definitivă, că martorii audiați de către instanța ce a

pronunțat condamnarea au declarat mincinos și că a solicitat, pe această cale,

„reanchetarea acestui dosar”.

Or, analizând aceste motive prin

prisma dispozițiilor art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen., în care sunt

prevăzute expres și limitativ cazurile în care se poate face contestație contra

executării hotărârii penale s-a constatat că ele nu se încadrează în aceste

cazuri, așa cum corect a reținut prima instanță.

În adevăr, pe calea contestației la

executare nu poate fi făcută o reevaluare a probelor aflate la dosarul în care

a fost pronunțată hotărârea de condamnare, așa cum tinde apelantul contestator

prin cererea sa.

În fața instanței de apel, apelantul

contestator a arătat că „acceptă” hotărârea de condamnare, dar dorește să-i fie

contopite mai multe pedepse, pentru a putea fi liberat condiționat din

executarea pedepsei rezultante; urmează ca cel în cauză să se adreseze

instanței competente cu o cerere de modificare de pedepse, în condițiile art. 449

C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs contestatorul condamnat M.I., criticând-o,

arătând în scris că a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni

închisoare, apreciind că există suficiente probe de nevinovăție, nu au fost

luate în considerare depozițiile martorilor B.G., N.G., R.N., M.N., B.F., M.R.,

M.I.C., G.C., care au revenit în cursul cercetării judecătorești, în sensul că

nu au mai menținut declarațiile date la organele de cercetare penală.

Recurentul a propus pentru o mai

bună soluționare audierea martorilor L.I., L.F., L.M., D.A., M.N., F.S., M.R.,

I.A., R.D., B.F., B.D., T.N., martori care au fost propuși încă din faza

cercetării judecătorești, dar nu știe din ce motive anchetatorii nu au fost de

acord, a aflat ulterior care sunt făptașii și deși i-a indicat, totuși nu au

fost audiați și cercetați de parchet. De asemenea, recurentul a mai arătat că M.F.,

B.I. și G.C. au fost judecați și condamnați pentru comiterea infracțiunii de

furt a unui transformator de la SC E.S. PITEȘTI, că la momentul în care i s-a

conceput dosarul său la urmărirea penală i s-au luat declarații sub amenințări,

injurii și loviri violente, i-a fost refuzată reconstituirea, nu a fost de față

la stabilirea probelor, fotografierea locuinței, percheziției, că a fost

condamnat pe nedrept.

Apărătorul recurentului contestator

condamnat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat instanței să

aprecieze dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru a putea fi admisă pe

fond contestația la executare, astfel cum a fost formulată și motivată.

Examinând recursul declarat de

contestatorul condamnat M.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu

motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursul contestatorului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta.

Legiuitorul român a prevăzut în mod

expres și limitativ în conținutul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d)

C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestație contra executării

hotărârii penale astfel:

- când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată

împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

- când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a

pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

judicios, instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei

instanțe cu privire la respingerea contestației la executare formulată de contestatorul

condamnat.

Înalta Curte consideră că instanța

de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidențiate de

contestatorul condamnat, respectiv, greșita sa condamnare pentru fapta de care

a fost acuzat, ca urmare a declarațiilor mincinoase ale martorilor audiați,

reanchetarea dosarului său, în raport cu prevederile art. 461 C. proc. pen., de

care acesta s-a prevalat, constatând că aspectele invocate nu se încadrează în

dispozițiile menționate.

De asemenea, nici solicitarea de

contopire a mai multor pedepse pentru a putea fi liberat condiționat din

executarea pedepsei rezultante, formulată în apel, de către apelantul

contestator condamnat nu a putut fi reținută prin prima dispozițiilor

referitoare la contestația la executare, fiind menționat un alt temei legal în

baza căruia ar putea condamnatul să se adreseze instanței competente pentru

cererea formulată.

Pe de altă parte, aceleași apărări

formulate în recurs, de către recurentul contestator condamnat nu pot fi avute

în vedere, deoarece aspectele referitoare la reaprecierea probelor, stabilirea

nevinovăției sale, ascultarea unor noi martori, vizează o nouă judecare a

cauzei, în condițiile în care hotărârea pronunțată de instanța de fond este

definitivă, intrând sub autoritatea de lucru judecat, nereprezentând incidente

ce țin de executarea pedepsei, în accepțiunea nici unui caz prevăzut la art. 461

C. proc. pen.

În raport cu cele arătate, Înalta

Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale în materia contestației la executare, în raport cu motivele invocate de

contestatorul condamnat, pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele,

nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

De asemenea, verificând decizia

instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi

putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) din același

cod.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.I. împotriva

deciziei penale nr. 257/ A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de contestatorul condamnat M.I. împotriva deciziei penale nr. 257/ A din 13

decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești.

Obligă recurentul contestator la

plata sumei de 100 RON (1.000.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

februarie 2006.