ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 859/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorul P.G.D. împotriva deciziei penale nr.271/A din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești. S-a prezentat contestatorul asistat de avocat B.A., apărător din oficiu. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul a cerut admiterea contestației și ca atare reducerea pedepsei. Procurorul arată că potrivit art.461 Cod procedură penală, recursul se impune a fi respins. Contestatorul a solicitat admiterea contestației. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.249 din 17 septembrie 2002 Tribunalul Argeș a respins contestația la executare formulată de contestatorul P.G.D., prin care acesta a solicitat reducerea pedepsei de 11 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr.1999/1999 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr.3527 din 12 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, onorariul pentru apărarea din oficiu. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contestația la executare înregistrată la data de 27 mai 2002, condamnatul a cerut reducerea cu 1/3 a pedepsei de 11 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr.1999/1999 a Tribunalului Argeș rămasă definitivă prin decizia penală nr.3527/1999 a Curții Supreme de Justiție. S-a motivat că, a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.208, 209 lit.a,e,g,i și alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

Cum între timp a apărut OUG 207/2000 și care a modificat prevederile art.146 din Codul penal, petentul a cerut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.14, 15 din Codul penal și a art.458 din Codul de procedură penală și reducerea corespunzătoare a pedepsei. Instanța de fond a reținut că la data săvârșirii faptei petentul era recidivist iar din pedeapsa de 11 ani închisoare a executat numai 4 ani, a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art.461 lit.d Cod procedură penală și ca atare a respins contestația la executare. Prin apelul declarat, condamnatul a cerut reducerea pedepsei susținând că în cauză nu mai subzistă prevederille art.209 alin.3 din Codul penal referitoare la consecințe deosebit de grave.

Prin decizia penală nr.271/A din 24 octombrie 2002 Curtea de Apel Pitești, a respins, ca nefondat apelul declarat de condamnat. Împotriva acestei decizii, condamnatul a formulat recurs reiterând același motiv, respectiv reducerea pedepsei aplicate în raport cu prevederile OUG 207/2000. Recursul este nefondat. Potrivit art.461 lit.d Cod procedură penală, pe calea contestației la executare se poate invoca printre altele și acea cauză de strângere ori de micșorare a pedepsei. Pe de altă parte, în art.15 Cod penal se cuprinde principiul aplicării facultative a legii penale mai favorabile la cazul pedepselor definitive, aceasta presupunând intervenirea unei legi care prevede o pedeapsă mai ușoară, lege apărută după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, situație care desigur, poate fi invocată pe calea contestației la executare, prevăzută de art.461 lit.d Cod procedură penală.

Dar, aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză, deoarece, nu ne aflăm în prezența unei legi mai favorabile referitor la pedeapsa aplicată. Atât OUG 207/2000 cât și Legea nr.456/2001 nu cuprind dispozițiile referitoare la reducerea pedepsei ci se referă la modificarea art.146 din Codul penal, respectiv, a cuantumului „consecințelor deosebit de grave”, aplicarea legii mai favorabile - în această situație - atrage alte încadrări juridice mai ușoare, ale faptelor, când aceste încadrări se disting după criteriul prejudiciului produs. Or, pe calea contestației la executare, nu se poate realiza o încadrare juridică a unei fapte stabilită pe baza unei hotărâri judecătorești definitivă, această situație putând fi rezolvată pe calea judecății în primă instanță și în căile de atac ale cauzei.

Deci, contestația poate fi folosită, contra executării unei hotărâri penale definitive, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.461 Cod procedură penală. Pentru considerentele sus-arătate, hotărârile recurate sunt legale și se vor menține, ca atare, prin respingerea, potrivit art.385 15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a recursului declarat de condamnat. Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală, condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul P.G.D. împotriva deciziei penale nr.271/A din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești. Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 februarie 2003.