ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 859/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de contestatorul P.G.D. împotriva deciziei

penale nr.271/A din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești.

S-a

prezentat contestatorul asistat de avocat B.A., apărător din oficiu.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

a cerut admiterea contestației și ca atare reducerea pedepsei.

Procurorul

arată că potrivit art.461 Cod procedură penală, recursul se impune a fi

respins.

Contestatorul a solicitat

admiterea contestației.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.249 din 17 septembrie 2002 Tribunalul Argeș a respins

contestația la executare formulată de contestatorul P.G.D., prin care acesta a

solicitat reducerea pedepsei de 11 ani închisoare la care a fost condamnat prin

sentința penală nr.1999/1999 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia

penală nr.3527 din 12 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție.

A

fost obligat contestatorul la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 150.000 lei, onorariul pentru apărarea din oficiu.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contestația la

executare înregistrată la data de 27 mai 2002, condamnatul a cerut reducerea cu

1/3 a pedepsei de 11 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința

penală nr.1999/1999 a Tribunalului Argeș rămasă definitivă prin decizia penală

nr.3527/1999 a Curții Supreme de Justiție.

S-a

motivat că, a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat cu

consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.208, 209 lit.a,e,g,i și alin.3

cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

Cum

între timp a apărut OUG 207/2000 și care a modificat prevederile art.146 din

Codul penal, petentul a cerut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.14, 15 din

Codul penal și a art.458 din Codul de procedură penală și reducerea

corespunzătoare a pedepsei.

Instanța

de fond a reținut că la data săvârșirii faptei petentul era recidivist iar din

pedeapsa de 11 ani închisoare a executat numai 4 ani, a apreciat că nu sunt

îndeplinite cerințele art.461 lit.d Cod procedură penală și ca atare a respins

contestația la executare.

Prin

apelul declarat, condamnatul a cerut reducerea pedepsei susținând că în cauză

nu mai subzistă prevederille art.209 alin.3 din Codul penal referitoare la

consecințe deosebit de grave.

Prin

decizia penală nr.271/A din 24 octombrie 2002 Curtea de Apel Pitești, a

respins, ca nefondat apelul declarat de condamnat.

Împotriva

acestei decizii, condamnatul a formulat recurs reiterând același motiv,

respectiv reducerea pedepsei aplicate în raport cu prevederile OUG 207/2000.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art.461 lit.d Cod procedură penală, pe calea contestației la executare se poate

invoca printre altele și acea cauză de strângere ori de micșorare a pedepsei.

Pe

de altă parte, în art.15 Cod penal se cuprinde principiul aplicării facultative

a legii penale mai favorabile la cazul pedepselor definitive, aceasta presupunând

intervenirea unei legi care prevede o pedeapsă mai ușoară, lege apărută după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a

pedepsei închisorii, situație care desigur, poate fi invocată pe calea

contestației la executare, prevăzută de art.461 lit.d Cod procedură penală.

Dar,

aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză, deoarece, nu ne aflăm în

prezența unei legi mai favorabile referitor la pedeapsa aplicată.

Atât

OUG 207/2000 cât și  Legea nr.456/2001 nu cuprind dispozițiile referitoare la

reducerea pedepsei ci se referă la modificarea art.146 din Codul penal,

respectiv,  a cuantumului „consecințelor deosebit de grave”, aplicarea legii

mai favorabile - în această situație - atrage alte încadrări juridice mai ușoare,

ale faptelor, când aceste încadrări se disting după criteriul prejudiciului

produs.

Or,

pe calea contestației la executare, nu se poate realiza o încadrare juridică a

unei fapte stabilită pe baza unei hotărâri judecătorești definitivă, această

situație putând fi rezolvată pe calea judecății în primă instanță și în căile

de atac ale cauzei.

Deci,

contestația poate fi folosită, contra executării unei hotărâri penale

definitive, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.461 Cod procedură

penală.

Pentru

considerentele sus-arătate, hotărârile recurate sunt legale și se vor menține,

ca atare, prin respingerea, potrivit art.385

15

pct.1 lit.b Cod

procedură penală, a recursului declarat de condamnat.

Văzând

și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală, condamnatul va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat  de contestatorul P.G.D.

împotriva deciziei penale nr.271/A din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel

Pitești.

Obligă

pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi  19 februarie  2003.