ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 859/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 859/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de contestatorul P.G.D. împotriva deciziei
penale nr.271/A din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești.
S-a
prezentat contestatorul asistat de avocat B.A., apărător din oficiu.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul
a cerut admiterea contestației și ca atare reducerea pedepsei.
Procurorul
arată că potrivit art.461 Cod procedură penală, recursul se impune a fi
respins.
Contestatorul a solicitat
admiterea contestației.
C
U R T E A
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr.249 din 17 septembrie 2002 Tribunalul Argeș a respins
contestația la executare formulată de contestatorul P.G.D., prin care acesta a
solicitat reducerea pedepsei de 11 ani închisoare la care a fost condamnat prin
sentința penală nr.1999/1999 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia
penală nr.3527 din 12 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție.
A
fost obligat contestatorul la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 150.000 lei, onorariul pentru apărarea din oficiu.
Pentru
a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contestația la
executare înregistrată la data de 27 mai 2002, condamnatul a cerut reducerea cu
1/3 a pedepsei de 11 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința
penală nr.1999/1999 a Tribunalului Argeș rămasă definitivă prin decizia penală
nr.3527/1999 a Curții Supreme de Justiție.
S-a
motivat că, a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat cu
consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.208, 209 lit.a,e,g,i și alin.3
cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.
Cum
între timp a apărut OUG 207/2000 și care a modificat prevederile art.146 din
Codul penal, petentul a cerut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.14, 15 din
Codul penal și a art.458 din Codul de procedură penală și reducerea
corespunzătoare a pedepsei.
Instanța
de fond a reținut că la data săvârșirii faptei petentul era recidivist iar din
pedeapsa de 11 ani închisoare a executat numai 4 ani, a apreciat că nu sunt
îndeplinite cerințele art.461 lit.d Cod procedură penală și ca atare a respins
contestația la executare.
Prin
apelul declarat, condamnatul a cerut reducerea pedepsei susținând că în cauză
nu mai subzistă prevederille art.209 alin.3 din Codul penal referitoare la
consecințe deosebit de grave.
Prin
decizia penală nr.271/A din 24 octombrie 2002 Curtea de Apel Pitești, a
respins, ca nefondat apelul declarat de condamnat.
Împotriva
acestei decizii, condamnatul a formulat recurs reiterând același motiv,
respectiv reducerea pedepsei aplicate în raport cu prevederile OUG 207/2000.
Recursul
este nefondat.
Potrivit
art.461 lit.d Cod procedură penală, pe calea contestației la executare se poate
invoca printre altele și acea cauză de strângere ori de micșorare a pedepsei.
Pe
de altă parte, în art.15 Cod penal se cuprinde principiul aplicării facultative
a legii penale mai favorabile la cazul pedepselor definitive, aceasta presupunând
intervenirea unei legi care prevede o pedeapsă mai ușoară, lege apărută după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a
pedepsei închisorii, situație care desigur, poate fi invocată pe calea
contestației la executare, prevăzută de art.461 lit.d Cod procedură penală.
Dar,
aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză, deoarece, nu ne aflăm în
prezența unei legi mai favorabile referitor la pedeapsa aplicată.
Atât
OUG 207/2000 cât și Legea nr.456/2001 nu cuprind dispozițiile referitoare la
reducerea pedepsei ci se referă la modificarea art.146 din Codul penal,
respectiv, a cuantumului „consecințelor deosebit de grave”, aplicarea legii
mai favorabile - în această situație - atrage alte încadrări juridice mai ușoare,
ale faptelor, când aceste încadrări se disting după criteriul prejudiciului
produs.
Or,
pe calea contestației la executare, nu se poate realiza o încadrare juridică a
unei fapte stabilită pe baza unei hotărâri judecătorești definitivă, această
situație putând fi rezolvată pe calea judecății în primă instanță și în căile
de atac ale cauzei.
Deci,
contestația poate fi folosită, contra executării unei hotărâri penale
definitive, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.461 Cod procedură
penală.
Pentru
considerentele sus-arătate, hotărârile recurate sunt legale și se vor menține,
ca atare, prin respingerea, potrivit art.385
15
pct.1 lit.b Cod
procedură penală, a recursului declarat de condamnat.
Văzând
și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală, condamnatul va fi obligat
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul P.G.D.
împotriva deciziei penale nr.271/A din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel
Pitești.
Obligă
pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se
va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 19 februarie 2003.