ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3510/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3510/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 267 din 4

iulie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpatul N.M.C., a fost condamnat

la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen.

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen.

S-a constatat legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, care a fost

menținută în continuare.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată în arest preventiv,

începând cu data de 12 ianuarie 2005 și până la data pronunțării, precum și

perioada reținerii de 24 de ore.

În temeiul dispozițiilor art. 118 lit.

b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuțit cu lama de 21 cm, aflat în

Camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

A fost obligat inculpatul la

100.000.000 lei daune morale către partea civilă D.I., fiind admisă în parte

acțiunea civilă.

A mai fost obligat inculpatul la

2.421.882 lei despăgubiri civile către C.A.S. Argeș și la 305.540.240 lei

despăgubiri civile către C.A.S. O.P.S.N.A.J. București.

A fost obligat inculpatul la

2.700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu

avocat oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în fapt că inculpatul N.M.C. a organizat la

domiciliul său revelionul 2005, având ca invitați mai multe persoane.

Într-un apartament de la parter, pe

aceeași scară, martorul M.E. a avut invitați pentru același eveniment, printre

care și partea vătămată D.I., în calitate de vecin. În jurul orelor 2,00 – 3,00,

martorul M.E. împreună cu partea vătămată și alți doi invitați care, de

asemenea, se cunoșteau cu inculpatul, au mers la acesta pentru a-i face urări.

În apartamentul inculpatului,

printre invitați s-a aflat și D.B., fratele părții vătămate care a chemat de pe

telefonul său mobil pe martora T.D., aceasta venind în locuința inculpatului

însoțită de alte două persoane de sex feminin.

Între martora T.D. și unele dintre

fetele aflate în apartament s-au iscat discuții și certuri, martorei T.D.

solicitându-i-se de mai multe persoane să părăsească apartamentul, întrucât

prezența sa nu era bine venită.

Întrucât martorul D.B. a insistat ca

martora T.D. să rămână în apartament, între acest martor și martorii B.M. și B.G.

s-a iscat un alt conflict, acești din urmă cerându-i martorului D.B. să

părăsească apartamentul. În aceste împrejurări inculpatul, care anterior

consumase băuturi alcoolice și dormea în una din camerele apartamentului, s-a

trezit datorită zgomotului produs de schimbul violent de cuvinte și i-a cerut,

la rândul său, martorului D.B. să părăsească apartamentul, lucru care s-a

întâmplat în final.

La puțin timp, martorul D.B. s-a

întors în apartament însoțit de fratele său D.I. și de martorii M.E. și B.S.,

ocazie cu care, după ce au ciocnit un pahar, partea vătămată, în urma unei

discuții avute cu fratele său a întrebat persoanele prezente cine l-a lovit pe

martorul D.B., ajungându-se din nou la discuții contradictorii. În aceste

discuții, inculpatul a cerut martorului D.B., precum și persoanelor care îl

însoțeau, să părăsească apartamentul, iar datorită intervenției unora dintre

invitații inculpatului, aceștia au fost scoși din apartament, însă au rămas în

fața ușii de la intrare, încercând să pătrundă din nou în interiorul

apartamentului.

Deoarece ușa de la intrare nu putea

fi încuiată, iar victima împreună cu persoanele care o însoțeau împingeau în

ușă, aceasta s-a deschis, creându-se în holul apartamentului, în fața ușii de

la intrare, o busculadă datorită faptului că persoanele din interior se opuneau

ca cei din afara apartamentului să pătrundă în locuință. În acest moment,

inculpatul a luat un cuțit de vânătoare și a început să amenințe persoanele

care vroiau să intre în interiorul apartamentului, amenințare ce a constat în

aceea că mâna în care avea cuțitul era ridicată și, deși s-a încercat de către

martora M.E.M., precum și de alte persoane, să se opună inculpatului și chiar

să-i ia cuțitul din mână, acesta, datorită manevrelor pe care le-a efectuat

având cuțitul în mână, l-a înțepat pe D.I., conflictul luând sfârșit deoarece

victima împreună cu persoanele care o însoțeau au coborât în fața blocului și

au mers la spital.

Raportul medico-legal întocmit în

cauză a concluzionat în sensul că leziunile traumatice prezentate de partea

vătămată D.I. au fost produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător, necesitând

circa 40 zile de îngrijiri medicale de la producere și că i-au pus victimei

viața în primejdie.

Prima instanță a apreciat că

inculpatul a comis fapta cu intenție deoarece din probele administrate în cauză

a rezultat că acesta a avut o atitudine activă, nu doar de amenințare, în

sensul că deși era ținut de alte persoane în timp ce avea cuțitul în mână, s-a

deplasat spre locul unde se afla victima, efectuând, concomitent acțiuni

amenințătoare care au dus în final la lovirea victimei.

S-a mai apreciat că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 44 C. pen., privind legitima apărare pentru că nu

a existat un atac din partea părții vătămate care să pună în pericol grav o

persoană sau drepturile acesteia ori interesul public, astfel că fapta comisă

de inculpat nu era necesară pentru înlăturarea situației create, nefiind

aplicabile nici dispozițiile privind excesul scuzabil, pentru că victima nu a

manifestat acte de violență ci doar a întrebat cine l-a lovit pe fratele său,

împrejurare față de care celelalte persoane aflate în apartament au exercitat

acțiuni fizice pentru îndepărtarea părții vătămate și a celor care o însoțeau.

De asemenea, s-a concluzionat că, nu

sunt incidente în cauză nici prevederile art. 44 alin. (2

1

) C. pen.,

pentru că victima și persoanele care o însoțeau au pătruns în apartament cu

acordul inculpatului, purtând inițial discuții amicale care ulterior au

degenerat.

Referitor la daunele materiale

solicitate de partea vătămată constituită parte civilă în cauză, instanța de

fond a apreciat că partea civilă D.I. nu are calitate procesuală activă

deoarece, sumele solicitate cu titlu de daune materiale au provenit din

împrumuturi făcute de părinții părții vătămate, care de altfel au fost și cei

care au suportat cheltuielile necesare îngrijirii acestuia, astfel încât sub

acest aspect exercitarea acțiunii civile față de inculpat nu-i aparține părții

vătămate.

Cât privește cererea părții civile D.I.

de a fi obligat inculpatul la plata daunelor morale, prima instanță a constatat

că este întemeiată astfel că l-a obligat pe inculpat la plata sumei de

100.000.000 lei cu acest titlu.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel inculpatul N.M.C., partea civilă D.I. și partea civilă C.A.S. O.P.S.N.A.J.

București.

Inculpatul a criticat hotărârea sub

aspectul încadrării juridice dată faptei, pe care o consideră greșită și a

omisiunii aplicării prevederilor art. 44 C. pen. referitoare la legitima

apărare, solicitând în principal schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece nu a acționat cu

intenția de a ucide victima și a acționat în stare de legitimă apărare, iar în

subsidiar a cerut reținerea în favoarea sa a scuzei provocării prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii civile a

solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la plata cărora a fost obligat

de prima instanță.

În apelul său partea civilă D.I. a

solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, considerând-o

neîndestulătoare și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile în

totalitate, astfel cum au fost solicitate, respectiv 119.000.000 lei daune

materiale și 500.000.000 lei daune morale.

Partea civilă C.A.S. O.P.S.N.A.J.

București a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei reprezentând

cheltuieli de spitalizare efectuate de partea civilă, actualizate în raport de

intervalul de timp, de la data efectuării cheltuielilor respective și până la

achitarea integrală a debitului.

Instanța de apel a admis apelul

declarat de partea civilă D.I., a casat hotărârea atacată în parte, numai sub

aspectul laturii civile și a dispus obligarea inculpatului N.M.C. la plata

sumei de 119.000.000 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile,

menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.

Prin aceeași decizie instanța de

apel a respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă C.A.S. O.P.S.N.A.J.

și de inculpat.

S-a constatat că instanța de fond a

stabilit corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, vinovăția

inculpatului și încadrarea juridică a faptei comise de acesta, reținând în

raport de concluziile actelor medico-legale, de locul în care s-a aplicat

lovitura, intensitatea și urmările acesteia, precum și obiectul vulnerant

folosit, că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, chiar dacă rezultatul

letal nu s-a produs din cauze independente de voința sa.

Nici cel de-al doilea motiv de apel

formulat de inculpat, prin care a vizat aplicarea dispozițiilor art. 44 C. pen.

nu a fost primit, argumentându-se că în speță nu a existat din partea victimei

vreun atac în sensul prevăzut de dispozițiile legale menționate, nefiind

aplicabile nici dispozițiile privind excesul scuzabil.

În ce privește cererea subsidiară formulată

de inculpatul apelant în sensul de a se reține în favoarea sa scuza provocării,

instanța de apel a apreciat neîntemeiată apărarea inculpatului în sensul că ar

fi comis infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o

provocare din partea părții vătămate, atâta timp cât probele administrate nu o

confirmă.

Sub aspectul laturii civile s-a

reținut că prima instanță a stabilit corect cuantumul daunelor morale în raport

de perioada de timp necesară vindecării leziunilor suferite de partea vătămată,

gravitatea acestora, intervalul mare de timp în care victima a fost internată

în spital, lipsită fiind de participarea la o viață socială normală.

Referitor la apelul declarat de

partea civilă D.I., instanța de control judiciar l-a apreciat ca fiind în parte

întemeiat, numai sub aspectul laturii civile a cauzei și în raport de

declarația inculpatului care a fost de acord să-i achite acestuia despăgubiri

civile în cuantum de 119.000.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de

părinții părții vătămate pe perioada spitalizării victimei și ulterior pentru

vindecarea sa.

Cu privire la pedeapsa aplicată

inculpatului de către prima instanță, s-a constatat că a fost corect

individualizată, acordându-se semnificația cuvenită tuturor criteriilor prevăzute

de art. 72 C. pen., recunoscând justificat în favoarea inculpatului

circumstanțe atenuante, astfel încât o reducere a pedepsei nu se mai impune.

În ce privește apelul declarat de

partea civilă C.A.S. O.P.S.N.A.J. București instanța de apel a apreciat că este

nefondat atâta timp cât apelanta parte civilă a solicitat și instanța de fond a

dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 305.540.240 lei, reprezentând

contravaloarea cheltuielilor pentru spitalizarea victimei D.I., astfel că

cererea de acordare a unor penalități de întârziere formulată ulterior pentru

prima dată în apel s-a constatat că urmează a fi valorificată cu ocazia punerii

în executare a hotărârii la rămânerea definitivă.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs partea civilă D.I. și inculpatul N.M.C., criticând

hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în

esență, fiecare dintre recurenți, criticile invocate în apel.

Astfel, partea civilă recurentă

susține că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată prin

reținerea în favoarea acestuia a unor circumstanțe atenuante, cuantumul

pedepsei aplicate fiind prea mic față de gravitatea faptei comise, iar

referitor la latura civilă a cauzei consideră că soluțiile instanței de apel ca

și a instanței de fond de a nu acorda în totalitate despăgubirile solicitate,

sunt greșite.

Recurenta parte civilă a solicitat

majorarea pedepsei aplicate inculpatului și obligarea acestuia la plata sumei

de 50.000 RON, reprezentând daune morale și 1160 euro despăgubiri materiale.

Inculpatul recurent prin criticile

invocate vizează schimbarea încadrării juridice a faptei pe care a comis-o, în

infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. respectiv vătămare corporală gravă

și reținerea în favoarea sa a scuzei provocării ca circumstanță atenuantă care

să permită aplicarea unei pedepse situată sub minimul special prevăzute de lege

pentru această infracțiune.

Examinând hotărârile atacate,

respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de criticile invocate, cât

și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este întemeiat.

Astfel, deși au stabilit corect

situația de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, din coroborarea cărora

au rezultat fără dubiu împrejurările în care s-a comis infracțiunea, instanțele

nu au acordat semnificația juridică cuvenită acesteia, în sensul că au dat o

încadrare juridică greșită faptei săvârșită de inculpat.

Ținând seama cu precădere de

aspectul pur medical, instanța l-a condamnat pe inculpat pentru tentativă la

infracțiunea de omor, încadrare juridică menținută și de către instanța de

apel.

În speță, reexaminând faptele în

materialitatea lor, se poate deduce că inculpatul nu a acționat cu intenția

manifestată de a ucide.

Enervat fiind de atitudinea părții

vătămate și a persoanelor care îl însoțeau pe acesta, inculpatul le-a cerut

insistent să părăsească locuința sa și apoi în condițiile în care aceștia au

fost îndepărtați din apartament și au încercat în mod agresiv să reintre, i-a

amenințat cu un cuțit pe cei care forțau ușa de intrare și a lovit la

întâmplare în timpul busculadei create, rănind pe partea vătămată.

În aceste condiții, nu se poate

reține că inculpatul, acționând în acest mod a urmărit sau acceptat producerea

morții victimei ca rezultat al acțiunii sale.

De altfel și situația personală a

inculpatului, foarte tânăr, fără antecedente penale, cu comportări

corespunzătoare este de natură să formeze convingerea că fapta comisă de acesta

a fost un eveniment izolat.

În consecință, apreciind întemeiată

critica formulată de recurentul inculpat sub aspectul încadrării juridice dată

faptei, Înalta Curte urmează a o admite și a dispune în baza art. 334 C. proc.

pen. schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor în

infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen., reținând că recurentul inculpat a acționat sub aspectul laturii

subiective, cu praeterintenția specifică acestei din urmă infracțiuni.

Cât privește apărarea inculpatului

în sensul că a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, provocat

fiind de partea vătămată, Înalta Curte constată că atitudinea amenințătoare a

victimei, încercarea acesteia de pătrundere forțată în apartamentul

inculpatului însoțită fiind de mai multe persoane și în condițiile în care i

s-a solicitat insistent să părăsească locuința, fiind chiar îndepărtat într-o

primă fază, constituie acțiuni ilicite grave, de natură a-i produce

inculpatului o puternică tulburare și în condițiile în care inculpatul fusese

trezit din somn de evenimentul produs de partea vătămată.

Apreciem așadar că în cauză se

justifică reținerea în favoarea recurentului inculpat a scuzei provocării

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. alături de circumstanțele atenuante deja

corect recunoscute de instanța fondului și menținute de instanța de apel.

La aplicarea pedepsei vor fi avute

în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, împrejurările în care s-a produs

infracțiunea, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului și

circumstanțele atenuante la care deja s-a făcut referire, astfel încât pedeapsa

la care va fi condamnat inculpatul să satisfacă cerințele prevăzute de art. 52 C.

pen.

Referitor la recursul părții civile D.I.,

se constată că instanțele au apreciat corect cuantumul despăgubirilor materiale

și a daunelor morale acordate acestuia, avându-se în vedere pe de o parte

dovezile produse în ceea ce privește cheltuielile efectuate pentru

însănătoșirea victimei cât și poziția inculpatului care a declarat că este de

acord să achite aceste cheltuieli.

Cât privește cererea de a se majora

cuantumul daunelor morale acordate este de observat că nu se impune o atare

măsură, în condițiile în care instanțele au evaluat corect nivelul acestora,

iar în cauză urmează a fi reținute și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte va admite ca întemeiat recursul declarat de inculpat, va

casa în parte hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a

faptei și la omisiunea reținerii circumstanței atenuante legale prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen. și va dispune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

de vătămare corporală gravă în forma prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.,

text în baza căruia îl va condamna pe inculpat, cu reținerea în favoarea

acestuia a dispozițiilor art. 73 lit. b) și 74-76 C. pen.

Conform art. 88 C. pen. se va deduce

din pedeapsă timpul arestării preventive la zi.

Recursul declarat de partea civilă D.I.

va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) și respectiv art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurentul inculpat N.M.C., împotriva deciziei penale nr. 2/ A din 12 ianuarie

2006 a Curții de Apel Pitești, secția penală.

Casează sentința penală nr. 267 din

4 iulie 2005 a Tribunalului Argeș și decizia penală nr. 2/ A din 12 ianuarie

2006 a Curții de Apel Pitești, secția penală, numai cu privire la încadrarea juridică

a faptei, la omisiunea reținerii circumstanței atenuante legale prevăzute de art.

73 lit. b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen.

schimbă încadrarea juridică dată faptei din art. 20, raportat la art. 174 C.

pen. cu aplicarea art. 74 și 76 lit. a) C. pen., în art. 182 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 și 76 lit. d) C. pen., texte în baza

cărora condamnă pe inculpat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 11 ianuarie 2005 la 1 iunie

2006.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de partea civilă D.I. împotriva aceleiași decizii.

Obligă partea civilă la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.299.000 lei).

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru inculpatul N.M.C., în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

iunie 2006.