ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1926/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 45/ P/F din

21 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1070/P/F/2005, Curtea de Apel

Brașov, secția penală, a respins plângerea formulată, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., de petentul B.F.D. împotriva Ordonanței nr. 66/ P din 18 august 2005

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Curtea de apel a reținut că în mod

corect procurorul a constatat atât existența faptelor cât și vinovăția

petentului învinuit.

Se motivează că, din probele

administrate a rezultat cu certitudine faptul că învinuitul nu a promovat 6

examene și nu a susținut examenul de diplomă la I.A.I.P.F.Ș.E. a Universității

Transilvania Brașov, astfel încât, nefinalizând cursul, nu avea nici un drept

de a obține un grad profesional, invocând participarea sa la aceste cursuri.

Curtea de apel a înlăturat

susținerile petentului cu privire la necunoașterea rezultatelor examenelor și

la eroarea în care s-ar fi aflat cu privire la examene, învinuitul petent

desfășurând o activitate îndelungată ca ofițer de poliție implicând activități

de cercetare penală, anchetă și fiind un bun cunoscător al legilor pe care le

aplica. Așa fiind, avea posibilitatea de a realiza consecințele solicitării

unei adrese prin care să se ateste finalizarea unor cursuri, deși acestea nu au

fost terminate.

Se mai motivează că, în calitate de

student, petentul avea obligația de a-și cunoaște situația școlară, pentru a se

prezenta la examene, sau a cere reexaminarea în cazul în care nu le-ar fi

trecut, neputând să-și invoce, în apărare, propria sa culpă.

Mai mult, el cunoștea faptul că nu a

susținut examenul de diplomă pentru încheierea cursurilor și nu putea cere

încheierea situației sale școlare fără acest examen.

Curtea de apel a mai evidențiat, în

privința adresei obținute de la facultate, care face obiectul infracțiunii prevăzute

de art. 290 C. pen., că are o aparență de legalitate și este un înscris

producător de efecte juridice, neavând nici o relevanță tipul de ștampilă

aplicat, care era folosit în mod oficial de aceeași instituție în adresele de

răspuns către diferite organe ale statului, aflate în curs de verificare.

Referitor la infracțiunea prevăzută

de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., aceeași instanță a reținut că sunt

îndeplinite toate cerințele legale pentru existența faptei atât cu privire la

forma de participație (petentul determinând-o pe secretara I.M.R., învinuită în

aceeași cauză, să-i elibereze o adeverință, comunicându-i direct, clar, ideea

sa, precum și posibilitatea obținerii unui asemenea act prin menționarea

cadrului didactic universitar care ar fi aprobat, cât și cu privire la

conținutul constitutiv al infracțiunii și al intenției directe existente în

cauză, învinuitul urmărind producerea rezultatului ilicit.

Împotriva acestei sentințe,

petiționarul B.F.D. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 10, 12 și 17

1

C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului,

casarea sentinței atacate, admiterea plângerii, desființarea Ordonanței nr. 6/2005

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov [(prin care s-a dispus scoaterea

sa de sub urmărire penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 25, raportat

la art. 289 și art. 291 C. pen., în baza art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art.

10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen., și aplicarea unei amenzi administrative

de 3 milioane de lei, respectiv, 300 RON)] și achitarea sa în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Prin Ordonanța nr. 761/II/2/2005 din

16 septembrie 2005, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Brașov a admis, în parte plângerea petentului B.F.D. infirmând ordonanța nr.

66/2005 numai cu privire la încadrările juridice și a menținut soluția de scoatere

de sub urmărire penală. A fost schimbată încadrarea juridică din art. 25

raportat la art. 289 C. pen., în art. 25 raportat la art. 290 din același cod.

Examinând recursul declarat de

petiționar, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată

că este nefondat, nefiind incidente nici unul dintre cazurile de casare

invocate de petiționar, pentru motivele ce urmează:

Astfel, s-a indicat cazul prevăzut

de art. 385

9

pct. 10 (când instanța nu s-a pronunțat asupra unei

fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la

unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de

natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului), caz

care nu are aplicabilitate în speță sub toate aspectele prevăzute, nefiind

vorba despre nici o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unei fapte,

probe ori cereri esențiale, determinante pentru soluția procesului.

Instanța de fond a analizat atent toate

probele efectuate în cauză, hotărând în mod corect că soluția procurorului de

scoatere de sub urmărire penală a învinuitului este legală, întrucât, deși faptele

de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25

raportat la art. 290 C. pen., precum și de uz de fals prevăzută de art. 291 C.

pen., au fost săvârșite de petent, ele nu pot determina trimiterea în judecată

penală, deoarece nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni,

conform art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen.

Pentru aceleași considerente, nici

prevederile art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. (când nu sunt întrunite

elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o

hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a

fost trimis în judecată), nu au incidență în cauză, deoarece sub aspect

constitutiv faptele săvârșite întrunesc elementele prevăzute de lege (sub

aspect obiectiv și subiectiv), dar nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni, teza a II-a a acestui caz fiind, în mod evident străină speței,

întrucât nu s-a pronunțat nici o hotărâre de condamnare.

De asemenea, nu sunt aplicabile în

cauză nici prevederile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.,

deoarece hotărârea este conformă, iar nu contrară legii, instanța făcând o

corectă aplicare a legii.

Nu se poate susține că absolvirea

unor cursuri nu implică și finalizarea prin obținerea unor calificative de

trecere la examenele de diplomă, astfel cum a încercat să susțină în apărare

recurentul petent.

Este evident că fără obținerea unei

diplome de absolvire ori a unei adeverințe în acest sens, petentul nu ar fi

fost avansat în gradul de comisar șef de poliție, dovadă în acest sens

constituind-o retragerea gradului de comisar șef (obținut prin folosirea

adeverinței), prin Ordinul MAI nr. S/II/3861 din 16 mai 2005, ca urmare a

descoperirii caracterului fals al adeverinței în cursul anchetei efectuate de

Corpul de Control al MAI.

Petentul cunoștea foarte bine

situația sa universitară și nu se poate prevala de „eroarea” în care s-ar fi

aflat cu privire la finalizarea cursurilor. Totodată plata făcută pentru

continuarea cursurilor nu are nici o relevanță sub aspectul „bunei credințe” în

săvârșirea celor două fapte.

Pentru aceste motive, Înalta Curte,

reținând că sentința atacată cu recurs este conformă legii și justificată, va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 80 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul B.F. împotriva sentinței penale nr. 45/ P/F din 21

decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 martie 2006.