ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6005/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6005/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 4

septembrie 2008 pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta N.G. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

(denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "CCSD"),

anularea Deciziei nr. 2403/FF din 29 aprilie 2008 emisă de pârâtă și, pe cale

de consecință, stabilirea prețului real al terenului cu acordarea

despăgubirilor în funcție de valoarea acestuia.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, prin decizia contestată, pârâta a emis în

favoarea sa titlu de despăgubire în cuantum de 2.940 RON, pentru imobilul

situat în orașul Curtea de Argeș, valoarea respectivă fiind foarte mică în comparație

cu valoarea reală a terenului. Susține reclamanta că terenul evaluat este

situat în zona centrală a municipiului Curtea de Argeș și că prețul real al

acestuia este mult mai mare decât suma acordată cu titlu de despăgubire.

Reclamanta a mai

arătat că a formulat contestație împotriva acestei decizii, care a fost

respinsă de CCSD.

Pârâta CCSD a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, arătând că

reclamanta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză prin care a fost

evaluat terenul.

La data de 2

februarie 2009, pârâta CCSD a formulat cerere de chemare în garanție a lui

M.I., expertul care a întocmit raportul de evaluare nr. 4768/R din 17 martie

2008, solicitând ca, în cazul în care va fi admisă contestația, chematul în

garanție să fie obligat la plata sumelor căzute în pretenții. În acest sens,

pârâta a arătat că decizia contestată a fost întemeiată pe raportul de

expertiză întocmit de chematul în garanție și că acest raport a fost întocmit

în baza relațiilor contractuale între CCSD și expert și că, în consecință, dacă

intimata va fi obligată să plătească o sumă mai mare decât cea din raportul de

expertiză sau daune ori dobânzi, acestea s-ar datora culpei expertului.

Prin încheierea din

29 octombrie 2008, instanța a admis cererea de efectuare a raportului de

expertiză, prin care să se stabilească valoarea reală a terenului la data la

care a fost făcută evaluarea de către expertul desemnat de ANRP.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 72/F-C din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în garanție

formulată de CCSD, a admis contestația formulată de N.G. și a obligat Statul

Român - prin CCSD să emită decizie în completarea Deciziei nr. 2403/FF din 29

aprilie 2008, pentru suma de 36.351 RON, reprezentând titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 262/2007 a Judecătoriei Curtea de Argeș a fost validat dreptul de

proprietate al lui N.G. pentru suprafața de 580 m.p., prin acordarea de

despăgubiri. În temeiul acestei hotărâri, a fost urmată procedura prevăzută de

Legea nr. 247/2005 și, prin Decizia nr. 2403/FF din 29 aprilie 2008 a CCSD, a

fost emis titlul de despăgubiri în favoarea lui N.G. în cuantum de 2.940 RON,

conform raportului de evaluare nr. 4768/R din 17 martie 2008. Contestația

formulată de reclamantă a fost respinsă prin adresa ANRP nr. 8102/FF din 16

iulie 2008, cu motivarea că petenta nu a formulat obiecțiuni la raportul de

evaluare.

Prin raportul de

expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță a fost stabilită valoarea

reală a terenului, prin metoda comparației directe, fiind estimată la suma de

39.291 RON, respectiv 18 euro/mp. Expertul a concluzionat că evaluatorul

desemnat de ANRP a respectat întocmai uzanțele, însă a folosit o bază de date

care nu respectă realitatea zonei și anume intravilanul municipiului Curtea de

Argeș, utilizând informații despre oferte de vânzare a terenurilor agricole din

alte localități, precum și faptul că a luat în calcul valoarea terenului din

ianuarie 2008 și a încadrat terenul în categoria terenuri agricole.

Instanța a admis

obiecțiunile formulate de CCSD la raportul de expertiză, la care expertul a

răspuns prin adresa depusă la 25 martie 2009 la instanță.

A reținut instanța că

obiectul contestației îl constituie doar valoarea reală a terenului în litigiu,

fiind corectă evaluarea făcută de expertul judiciar din care rezultă că terenul

în litigiu este inclus în PUG al municipiului Curtea de Argeș, fiind încadrat

în categoria curții-construcții, având acces la o cale principală a

municipiului și beneficiind de toate dotărilor necesare pentru ridicarea unei

construcții. Acestea sunt elementele luate în calcul de un eventual cumpărător

care s-ar decide să achiziționeze terenul în litigiu.

Totodată, Curtea a

respins apărarea CCSD referitoare la inadmisibilitatea acțiunii pe motiv că

petenta nu a formulat obiecțiuni la raportul de evaluare întocmit de evaluatorul

desemnat de ANRP, întrucât o astfel de regulă nu este prevăzută de lege, iar

faptul că a fost prevăzută într-un act emis de organele administrației publice,

respectiv prin normele de aplicare a legii, aprobate prin hotărâre de Guvern,

această regulă nu poate fi decât de recomandare și în niciun caz nu poate

antrena sancțiunea decăderii contestatoarei din dreptul de a formula

contestație, căci organele administrației publice nu pot reglementa drepturile

subiective stabilite prin lege, ci doar să organizeze aplicarea acestora.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție, Curtea a constatat că nu există niciun temei juridic

pentru ca expertul, un profesionist desemnat a face un serviciu, să poată fi

ținut a răspunde în locul statului sau alături de stat pentru aprecierea făcută

asupra valorii imobilului expertizat, putând fi eventual angajată răspunderea

sa în temeiul regulilor răspunderii contractuale. Obligația expertului este una

de mijloace și, în consecință, cel care ridică pretenții, în speță statul,

trebuie să dovedească culpa expertului.

de pârâta CCSD

Împotriva Sentinței

civile nr. 72/F-C din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta

CCSD.

instanței de recurs

Prin Decizia nr. 5261

din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta CCSD

împotriva Sentinței nr. 72/F-C din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești,

secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență,

următoarele:

În ceea ce privește

cererea formulată de autoritatea recurentă pentru chemarea în garanție a

expertului evaluator, în temeiul art. 60 alin. (1) C. proc. civ., soluția

instanței de fond este legală, din moment ce în cauză nu au fost cerute dobânzi

la suma pretinsă cu titlu de despăgubiri și nici cheltuieli de judecată,

singura situație în care s-ar fi putut pune problema culpei acestuia.

Instanța de fond,

dispunând efectuarea unei expertize judiciare care a stabilit o valoare mai

mare de cca. 10 ori față de valoarea stabilită de expertul evaluator, era

datoare, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să stăruie prin orice

mijloc legal pentru a preveni o greșeală în aflarea adevărului și să-l invite

pentru a-i cere opinia în legătură cu rezultate celor două expertize, înainte

de a înlătura evaluarea făcută de evaluatorul desemnat de ANRP.

În ceea ce privește

expertiza însușită de instanța de fond, aceasta a reținut fără temei că terenul

în litigiu, aflat în raza localității Curtea de Argeș, ar fi apt pentru construcții,

deși acesta se află la 150 m de calea de acces, ieșirea fiindu-i obturată de o

altă proprietate al cărei front stradal de numai 12 - 15 m nu permite

constituirea unei servituți de trecere separată.

Dar, din conținutul

expertizei judiciare rezultă și faptul că expertul, în cadrul evaluării

efectuate, nu a avut în vedere Standardele Internaționale de Evaluare, așa cum

în mod corect se arată în recursul formulat.

Mai mult, rezultă că

expertul judiciar a luat în calcul rezultate obținute din consultarea ofertelor

de vânzare a unor terenuri, publicate în diverse ziare, reviste, etc., deși era

dator să-și formuleze concluziile pe baza unor documente care să includă

prețuri reale, cum ar fi actele notariale.

Astfel fiind,

instanța de recurs a apreciat că este necesară efectuarea unei noi expertize în

sensul considerentelor arătate.

instanței de rejudecare

Rejudecând cauza în

fond, după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte, Curtea de Apel

Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 202/FC din 9 martie 2011, a admis contestația formulată de

reclamantă, a anulat Decizia nr. 2403/FF din 29 aprilie 2008 emisă de pârâta

CCSD, a obligat pârâta să emită decizie pentru titlul de despăgubire în

favoarea reclamantei în cuantum de 34.420,68 RON, conform raportului de

expertiză și a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă

împotriva expertului M.I..

Față de limitele

investirii instanței în rejudecare, în lumina considerentelor deciziei Înaltei

Curți de Casație și Justiție și față de dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., Curtea de apel a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză cu

obiectivul de a evalua terenul în discuție, ținând seama de standardele

internaționale de evaluare și de prețurile reale ale unor terenuri similare,

rezultate din evidența notarială, fiind indicat expertului considerentul

instanței supreme relativ la greșita raportare la rezultatele obținute din

consultarea ofertelor de vânzare a unor terenuri publicate în reviste și ziare.

La data de 18

februarie 2011, reclamanta a formulat cerere de acordare a ajutorului public

judiciar în vederea scutirii a plata taxei de expert, cerere care a fost admisă

de instanță prin încheierea din 4 martie 2011.

La 28 februarie 2011,

a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică întocmit de V.C., în care

s-a arătat că valoarea estimată a suprafeței de teren, ce formează obiectul

cererii de restituire, este de 34.420,68 RON, stabilită în raport cu

următoarele elemente: standardele internaționale de evaluare; valoarea reală de

tranzacționare pe piața liberă, având în vedere că terenul este dezmembrat din

trupul inițial, fiindu-i diminuat accesul la utilități; gradul localității;

amplasamentul terenului; posibilitatea racordării la utilități; frontul la

calea publică; restricții de folosire conform planului urbanistic; aspectul

urbanistic; ponderea suprafeței terenului construibil; gradul seismic; starea

terenului; coeficientul de respingere și cel de utilizare; principalele

abordări ale evaluării ținând de valoarea patrimonială, de randamentul

venitului, precum și de analiza comparativă a valorilor de tranzacționare

similare, cea mai credibilă fiind valoarea de piață. Estimarea valorii

terenului a fost efectuată la trupul întreg, iar nu pe porțiuni, terenul în

cauză făcând parte din suprafața aferentă canalului de fugă a H. Curtea de

Argeș, însă nu este evaluat ca teren fără acces la drumul public și utilități,

deoarece făcea parte dintr-un trup care dispunea de asemenea acces.

În ce privește

cererea de chemare în garanție, formulată de către pârâtă împotriva expertului

desemnat să realizeze evaluarea terenului, Curtea de apel a reținut că instanța

supremă a statuat în decizia de casare că instanța de fond (Sentința nr. 72 din

15 aprilie 2009) a pronunțat o soluție legală, potrivit art. 60 alin. (1) C.

proc. civ., de vreme ce în cauză nu au fost solicitate dobânzi la suma pretinsă

cu titlu de despăgubiri sau cheltuieli de judecată, situație în care s-ar fi

putut pune problema culpei acestuia.

de pârâta CCSD

Împotriva Sentinței

civile nr. 202/FC din 9 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta CCSD,

invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-o primă

critică din recurs, recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată este

nelegală, a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și a dreptului la

apărare, a principiului contradictorialității și egalității armelor în procesul

civil și a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului, întrucât nu i-a fost adus la cunoștință

raportul de expertiză tehnică întocmit de evaluatorul V.C. fiind lipsită astfel

de posibilitatea de a formula obiecțiuni la raport.

Pe fondul cauzei,

recurenta-pârâtă susține că, prin Sentința civilă nr. 262/2007, s-a stabilit cu

autoritate de lucru judecat că suprafața de teren cu privire la care au fost

stabilite despăgubirile prin decizia contestată se află în intravilanul

localității și face parte din categoria de folosință agricolă, iar evaluatorul

desemnat în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 a respectat dispozitivul acestei hotărâri la momentul

întocmirii raportului, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea

"IVS".

Conform dispozițiilor

art. 16.13 și 16.14 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, reclamanta avea atât

posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de evaluare care i-a fost

comunicat, cât și posibilitatea de a angaja un evaluator pentru efectuarea unei

noi expertize, ambele rapoarte putând fi transmise Asociației Naționale a

Evaluatorilor din România pentru realizarea unei medieri.

Recurenta-pârâtă

susține că, prin admiterea cererii de chemare în garanție a evaluatorului M.I.,

această persoană devenea parte în proces și avea posibilitatea de formula

propriile apărări pentru susținerea raportului său de evaluare.

Totodată,

recurenta-pârâtă susține că evaluatorul M.I. a întocmit raportul de evaluare în

conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, Ediția a 8-a, 2007, iar

stabilirea valorii de piață a imobilului este în sarcina evaluatorului. Astfel

fiind, decizia emisă de CCSD și care formează obiectul cauzei este legală și

temeinică, fiind emisă în temeiul raportului de evaluare, cu respectarea

procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (art.

13 alin. (7)), iar întocmirea de către evaluator a unui raport de evaluare

necorespunzător nu reprezintă o culpă a CCSD.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă CCSD și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele arătate în continuare.

În actualul ciclu

procesual, instanța de control judiciar are de analizat legalitatea și

temeinicia hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de rejudecare, ca

urmare a Deciziei de casare nr. 5261 din 25 noiembrie 2010, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Conform dispozițiilor

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., respectând îndrumările instanței de recurs,

Curtea de apel, în rejudecarea cauzei, a dispus întocmirea unui nou raport de

expertiză cu obiectivul de a evalua terenul în discuție, ținând seama de

standardele internaționale de evaluare și de prețurile reale ale unor terenuri

similare, rezultate din evidența notarială, fiind indicat expertului

considerentul instanței supreme relativ la greșita raportare la rezultatele

obținute din consultarea ofertelor de vânzare a unor terenuri publicate în

reviste și ziare, fiind desemnat expert tehnic V.C..

În cauză, a fost

efectuat Raportul de expertiză tehnică, conform căruia valoarea estimată a

suprafeței de teren, ce formează obiectul titlului de despăgubire, este de

34.420,68 RON, valoare stabilită în conformitate cu Standardele Internaționale

de Evaluare, pe baza criteriilor de evaluare menționate în cuprinsul expertizei

și evidențiate de instanța de fond.

Instanța de recurs

constată că recurenta-pârâtă nu critică modalitatea de evaluare a imobilului

conform Raportului de expertiză tehnică, ci se rezumă la formularea unor

critici referitoare, pe de o parte, la necomunicarea raportului de expertiză,

iar, pe de altă parte, la susținerea corectitudinii raportului de evaluare

întocmit de evaluatorul desemnat în cadrul procedurii administrative

reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Criticile din recurs

întemeiate pe susținerile recurentei-pârâte referitoare la necomunicarea

raportului de expertiză tehnică sunt neîntemeiate, întrucât, se află dovada

confirmării de primire a raportului de către Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, care, potrivit art. 2 lit. i) din H.G. nr.

361/2005, asigură organizarea și funcționarea secretariatului CCSD, fiind

prezumată, astfel, cunoașterea de către recurenta-pârâtă a raportului.

În ceea ce privește

susținerile recurentei-pârâte referitoare la corectitudinea raportului de

evaluare întocmit de evaluatorul M.I., desemnat în cadrul procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Înalta Curte

constată că instanța de rejudecare, pronunțând hotărârea a cărei legalitate și

temeinicie este verificată în cadrul prezentului recurs, s-a conformat

dispozițiilor instanței de recurs și a dispus efectuarea în cauză a unui nou

raport de expertiză, în sensul celor dispuse de instanța de casare, astfel că

soluția pronunțată nu este fundamentată pe raportul de evaluare inițial

întocmit de evaluatorul M.I.. Astfel fiind, aprecierea raportului de evaluare

întocmit de evaluatorul M.I. excede controlului exercitat de instanța de

recurs.

În ceea ce privește

criticile referitoare la soluția de respingere a cererii de chemare în garanție

a evaluatorului M.I., Înalta Curte constată că această problemă de drept a fost

soluționată de prima instanță de recurs, prin Decizia nr. 5261 din 25 noiembrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, astfel că, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dezlegarea

dată era obligatorie pentru instanța de rejudecare.

Având în vedere cele

arătate mai sus, constatând că în cauză nu există motive care să atragă

modificarea sau casarea hotărârii recurate, în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 202/FC din 9 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2011.