ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2066/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2066/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din 10

februarie 2010 Curtea Militară de Apel, în baza art. 278 alin. (2) C. proc.

pen., art. 278

1

alin. (1) și alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a

respins ca nefondată plângerea formulată de petenta F.R.F.D.P.L.A. împotriva

rezoluției din 27 iulie 2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Cabinetul Procurorului General - sub nr. 1663/C/2009.

Mentinându-se

rezoluția atacată.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta la 75 lei cheltuieli judiciare

statului.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

plângerea înregistrată la 26 august 2009 la sediul acestei instanțe, petenta F.R.F.D.P.L.A.

a solicitat în temeiul art. 278

1

alin. (1) și alin. (8) lit. b) C.

proc. pen. desființarea rezoluției din 27 iulie 2009 pronunțată de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinetul Procurorului General -

sub nr. 1663/C/2009 și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea

urmăririi penale.

În motivarea

plângerii petenta a arătat că atât rezoluția atacată cât și rezoluția

anterioară de clasare dată de Procurorul General Militar colonel magistrat M.P.)

cuprind încălcări care atrag sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 197

alin. (2) C. proc. pen.

În concret,

petenta a arătat că prin rezoluția din 27 decembrie 2008 dată în Dosarul nr. 19/P/2005

al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, Procurorul General

Militar colonel magistrat M.P. a dispus clasarea cauzei în Dosarul nr. 718/P/2006

întrucât nu există învinuit în cauză, iar în privința faptei, s-a împlinit

termenul pentru prescripția răspunderii penale";

- dispozitivul

rezoluției se referă la un alt dosar decât cel menționat

;

În antetul și

cuprinsul acesteia;

- în ambele

rezoluții s-a motiveat că din Dosarul nr. 19/P/2005 au fost disjunse 1.884 de

dosare care au fost clasate, dar în legătură cu care petentei nu i s-a tăcut

vreo comunicare;

- există o

contradicție între faptul că un număr de 1.884 dosare disjunse au fost clasate

și împrejurarea că aceleași dosare fac obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 19/P/2005.

În al doilea

rând, pelenta a arătat că:

- faptele

incriminate în plângerea inițială nu sunt prescrise:

- persecuția

politică a început odată cu instaurarea regimului politic de la 6 martie 1945,

iar prin Decretul-Lege nr. 18/1990 nu s-a prevăzut data de încetare a

persecuției politice;

- atât prin

prevederile constituționale din 1991 și 2003, cât și prin efectul Legii nr. 221/2009

nu a dispărut cauza care a împiedicai punerea în mișcare a acțiunii penale a

petentei, cu atât mai mult cu cât în cauză nu a avut loc o sesizare din oficiu

pentru infracțiunile reclamate de petentă prin plângerea sa.

Verificând

actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:

Petenta F.R.F.D.P.L.A.,

prin reprezentanții săi - domnii dr. ing. C.I. și ing. G.J. - la 2 iulie 2009 a

formulat plângere în termenul prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen.

împotriva rezoluției din 27 decembrie 2008 a Parchetului Militar de pe lângă

Curtea Militară de Apel prin care s-a dispus clasarea în Dosarul penal nr. 19/P/2005.

La 7 aprilie

2005 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a înregistrat

plângerea inițială a petentei: parchetul a luat act de existența unui dosar

anterior privind pe colonelul (rez.) C.G. - fost comandant al Penitenciarului

Aiud între anii 1958 - 1964, trimis în judecată la 15 septembrie 2000 pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prin rechizitoriul nr. 15/P/I999.

Petenta a

solicitat să se procedeze la extinderea cercetărilor în privința altor persoane

vinovate de asasinarea în cadrul sistemului penitenciar a unui număr mare de

deținuți politici.

La 18 mai

2005 petenta a depus alt memoriu la aceeași unitate solicitând, în esență,

continuarea cercetărilor întrucât măsurile ce au constituit obiectul

acuzațiilor la adresa colonelului (rez.) C.G. nu au putut fi aplicate de o

singură persoană, chiar dacă aceasta era caracterizată în mod real ca un

torționar.

La 30

septembrie 2005 petenta a formulat altă plângere penală și a solicitat

extinderea cercetărilor împotriva tuturor celor vinovați de crime împotriva

deținuților politici de la Penitenciarul Aiud în perioada amintită (1958 -

1964) și "pornirea procesului penal împotriva celor ce mai sînt în

viată".

La 28 iunie

2006 petenta a depus un material intitulat

“

Genocidul

comunist din România" împreună cu un tabel centralizator și un

desfășurător cu privire la decesul a 676 persoane după instaurarea regimului

totalitar.

Urmare a

datelor puse la dispoziție de către petentă, au fost constituite 1.884 de

dosare disjunse din Dosarul nr. 19/P/2005, în opinia sa persecuția politică a

început la 6 martie 1945.

În cuprinsul

rezoluției nr. 19/P/2005 din 27 decembrie 2008 s-a reținut că faptele privind

persoanele decedate în închisoarea din Aiud sunt legate de aceleași

circumstanțe de loc și timp și în continuare urmează să facă obiectul

cercetărilor în Dosarul nr. 19/P/2005.

La 16

octombrie 2006 petenta a trimis Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară

de Apel un tabel cu 381 foști deținuți politici decedați în Penitenciarul Aiud

în perioada 1947 - 1964.

Obiectul

celor 1.884 dosare consta în infracțiuni contra vieții.

Atât Dosarul nr.

19/P/2005, cât și cele 1.884 de dosare au avut ca obiect infracțiunile de

genocid și tratamente neomenoase.

Aceste două

categorii de infracțiuni, în C. pen. anterior erau reglementate astfel:

- art. 231

2

- Constituie infracțiunea de genocid și se pedepsește cu moartea, săvârșirea în

scop de a distruge în întregime sau în parte un grup sau o colectivitate omenească,

din motive de rasă, naționalitate sau religie a vreuneia dintre următoarele

fapte:

a) uciderea

membrilor grupului;

b) vătămarea

gravă a integrității fizice sau mintale a membrilor grupului

;

c) supunerea

grupului la condiții de existență sau tratamente de natură să ducă la

distrugerea lui fizică;

d) luarea de

măsuri tinzând la împiedicarea nașterilor în sânul grupului

;

e) transferarea

forțată a copiilor unui grup în alt grup.

Înțelegerea

în vederea comiterii infracțiunii de genocid se pedepsește cu muncă silnică de

la 5 - 20 de ani și degradare civică de la 3-10 ani.

- art. 2314 -

Supunerea la tratamente neomenoase a răniților ori bolnavilor.a membrilor

personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii, a naufragiaților, aprizonierilor

de război și în general oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului,

ori supunerea lor la experiențe medicale sau științifice care nu sunt

justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepsește cu muncă

silnică de la 5 - 20 ani și degradarecivică de la 3-6 ani.

Cu aceeași

pedeapsă se sancționează săvârșirea față de persoanele arătate în aliniatul

precedent a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) constrângerea

de a servi în forțele armate ale adversarului;

b) luarea de

ostatici;

c) deportarea

;

d) dislocarea

sau privarea de libertate Iară temei legal;

e) lipsirea

de dreptul la o judecată regulată și nepărtinitoare. Uciderea, mutilarea sau

exterminarea celor prevăzuți în aliniatul;

f) se

pedepsește cu moartea.

Infracțiunile

de genocid și tratamente neomenoase sunt incriminate în actualul C. pen. prin

prevederile art. 357 și art. 358. Conținutul constitutiv al acestor două infracțiuni

a rămas același în actuala reglementare deși formulările introductive și

parțial tratamentul penal conțin unele diferente.

Imprescriptibilitatea

infracțiunilor contra păcii și omenirii a fost stipulată în art. 121 alin. (2) C.

pen. actual intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, cu mult în urma săvârșirii

infracțiunilor ce a constituit obiectul prezentului dosar.

Art. 11 și art.

13 C. pen. actual prevede:

“

Activitatea legii

penale", „Neretroactivitatea legii penale" și „Aplicarea legii penale

mai favorabile".

Pentru cele

două tipuri de infracțiuni a intervenit prescripția răspunderii penale întrucât

a trecut o perioadă de timp mai mare de 15 ani; conform principiilor arătate

mai sus, cercetarea ar privi doar infracțiunile de genocid și tratamente

neomenoase, dar termenul de prescripție de 15 ani s-a împlinit.

Potrivit

Deciziei nr. 26 din 19 iunie 1995 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secțiile

Unite, termenele de prescripție prevăzute de art. 122 lit. a) C. pen. încep să

curgă de la 22 decembrie 1989.

Prescripția

are caracterul unei renunțări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o

faptă săvârșită, cu condiția trecerii unui anumit termen sau interval de timp

de la data săvârșirii faptei.

Tragerea la

răspundere penală după un timp îndelungat devine îndoielnică și neconformă cu

scopul aflării adevărului: ecoul social produs prin săvârșirea infracțiunii s-a

putut stinge ori urmările dăunătoare au dispărut. Condamnarea făptuitorului

apare ca inutilă.

După atâta

timp însăși tragerea la răspundere penală, adică judecarea și condamnarea apar

ca dificile și aproximative deoarece au dispărut probele sau au rămas numai în

parte. Soluția înlăturării răspunderii penale după trecerea unui anumit

interval apare ca necesară și întemeiată din punct de vedere social.

Având în

vedere că din decembrie 1989 și până în prezent s-au scurs aproape 20 de ani,

deci peste împlinirea termenului de prescripție, iar autorii faptelor nu au

fost identificați și nici nu a existat o cauză de întrerupere a cursului

prescripției care să conducă la aplicarea art. 124 C. pen., plângerea petentei

nu este fondată sub acest aspect.

Referitor la

motivul arătat în plângerea petentei adresată acestei instanțe, în sensul că

din moment ce prin rezoluția inițială Procurorul General Militar colonel

magistrat M.P. a dispus. Clasarea cauzei în Dosarul" nr. 718/P/2006"

acesta fiind alt dosar decât cel pentru care s-au efectuat acte de urmărire

penală și, pe cale de consecință, ar întruni condițiile încălcărilor care atrag

sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

instanța a apreciat că acest motiv nu este întemeiat; din antetul primei rezoluții,

din considerentele celor două rezoluții cât și din dispozitivul rezoluției

emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinetul

Procurorului General rezultă fără echivoc faptul că au fost întreprinse acte de

urmărire penală într-un singur Dosar - cadru nr. 19/P/2005.

Cât privește Dosarul

nr. 718/P/2006 la care în mod critic s-a referit petenta, acest număr de dosar

nu poate fi decât o eroare materială evidentă din cuprinsul unui act procedural

care în temeiul art. 195 alin. (1) C. proc. pen. se îndreaptă de însuși organul

de urmărire penală care a întocmit actul la cererea celui interesat.

În fine,

despre motivul privind disjungerea din Dosarul - cadru nr. 19/P/2005 a unui

număr de 1.884 dosare și în legătură cu care nu s-a comunicat nici o soluție

petentei, este de remarcat faptul că alcătuirea acestor dosare este urmarea

unor date înaintate de către petenta, iar instrumentarea acestora este

individuală pentru o mai bună înfăptuire a justiției: măsurile de disjungere a unor

dosare nefiind similare cu soluțiile de netrimitere în judecată nu se comunică

petiționarului și, deci, nu sunt incidente dispozițiile art. 278 alin. (3) C.

proc. pen.

Împotriva

acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petiționara F.R.F.D.P.L.A.

La termenul

de astăzi 26 mai 2010, deși legal citată, petiționara F.R.F.D.P.L.A., nu s-a

prezentat la instanță pentru a-și susține recursul și nici nu a depus la

dosarul cauzei concluzii scrise.

Examinând

recursul declarat de petiționară sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.

Astfel,

instanța de fond în mod corect, în baza materialului probator aflat la dosarul

cauzei, a constatat că soluția procurorului dată prin rezoluția din 27 iulie

2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinetul

Procurorului General - înregistrată sub nr. 1663/C/2009, este legală și

temeinică, și a menținut rezoluția atacată.

Înalta Curte,

constată că, pe baza probelor legal administrate, parchetul a luat act de

existența unui dosar anterior privind pe colonelul (rez.) C.G. - fost comandant

al Penitenciarului Aiud între anii 1958 - 1964, trimis în judecată la 15

septembrie 2000 pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prin

rechizitoriul nr. 15/P/I999, astfel că, în mod corect s-a reținut din cuprinsul

rezoluției nr. 19/P/2005 din 27 decembrie 2008 că faptele privind persoanele

decedate în închisoarea din Aiud sunt legate de aceleași circumstanțe de loc și

timp și în continuare urmează să facă obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 19/P/2005.

Înalta Curte,

a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut intervenirea termenului de

prescripție cu privire la infracțiunile reclamate.

În lumina

dispozițiilor Deciziei nr. 26 din 19 iunie 1995 pronunțată de Curtea Supremă de

Justiție - Secțiile Unite, potrivit căreia termenele de prescripție prevăzute

de art. 122 lit. a) C. pen. încep să curgă de la 22 decembrie 1989.

De altfel,

criticile recurentei petiționare, reiau în esență aspectele invocate în

plângerea penală inițială și au făcut obiectul analizei instanței, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

Așadar,

pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este

legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul

ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurenta

petiționară la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara F.R.F.D.P.L.A. împotriva sentinței

penale nr. 1 din 10 februarie 2010 a Curții Militare de Apel.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 mai 2010.