ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2066/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1 din 10 februarie 2010 Curtea Militară de Apel, în baza art. 278 alin. (2) C. proc. pen., art. 278 1 alin. (1) și alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta F.R.F.D.P.L.A. împotriva rezoluției din 27 iulie 2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinetul Procurorului General - sub nr. 1663/C/2009. Mentinându-se rezoluția atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta la 75 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la 26 august 2009 la sediul acestei instanțe, petenta F.R.F.D.P.L.A.

a solicitat în temeiul art. 278 1 alin. (1) și alin. (8) lit. b) C. proc. pen. desființarea rezoluției din 27 iulie 2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinetul Procurorului General - sub nr. 1663/C/2009 și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale. În motivarea plângerii petenta a arătat că atât rezoluția atacată cât și rezoluția anterioară de clasare dată de Procurorul General Militar colonel magistrat M.P.) cuprind încălcări care atrag sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În concret, petenta a arătat că prin rezoluția din 27 decembrie 2008 dată în Dosarul nr. 19/P/2005 al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, Procurorul General Militar colonel magistrat M.P.

a dispus clasarea cauzei în Dosarul nr. 718/P/2006 întrucât nu există învinuit în cauză, iar în privința faptei, s-a împlinit termenul pentru prescripția răspunderii penale"; - dispozitivul rezoluției se referă la un alt dosar decât cel menționat ; În antetul și cuprinsul acesteia; - în ambele rezoluții s-a motiveat că din Dosarul nr. 19/P/2005 au fost disjunse 1.884 de dosare care au fost clasate, dar în legătură cu care petentei nu i s-a tăcut vreo comunicare; - există o contradicție între faptul că un număr de 1.884 dosare disjunse au fost clasate și împrejurarea că aceleași dosare fac obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 19/P/2005.

În al doilea rând, pelenta a arătat că: - faptele incriminate în plângerea inițială nu sunt prescrise: - persecuția politică a început odată cu instaurarea regimului politic de la 6 martie 1945, iar prin Decretul-Lege nr. 18/1990 nu s-a prevăzut data de încetare a persecuției politice; - atât prin prevederile constituționale din 1991 și 2003, cât și prin efectul Legii nr. 221/2009 nu a dispărut cauza care a împiedicai punerea în mișcare a acțiunii penale a petentei, cu atât mai mult cu cât în cauză nu a avut loc o sesizare din oficiu pentru infracțiunile reclamate de petentă prin plângerea sa. Verificând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele: Petenta F.R.F.D.P.L.A., prin reprezentanții săi - domnii dr.

ing. C.I. și ing. G.J. - la 2 iulie 2009 a formulat plângere în termenul prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen. împotriva rezoluției din 27 decembrie 2008 a Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel prin care s-a dispus clasarea în Dosarul penal nr. 19/P/2005. La 7 aprilie 2005 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a înregistrat plângerea inițială a petentei: parchetul a luat act de existența unui dosar anterior privind pe colonelul (rez.) C.G. - fost comandant al Penitenciarului Aiud între anii 1958 - 1964, trimis în judecată la 15 septembrie 2000 pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prin rechizitoriul nr. 15/P/I999. Petenta a solicitat să se procedeze la extinderea cercetărilor în privința altor persoane vinovate de asasinarea în cadrul sistemului penitenciar a unui număr mare de deținuți politici.

La 18 mai 2005 petenta a depus alt memoriu la aceeași unitate solicitând, în esență, continuarea cercetărilor întrucât măsurile ce au constituit obiectul acuzațiilor la adresa colonelului (rez.) C.G. nu au putut fi aplicate de o singură persoană, chiar dacă aceasta era caracterizată în mod real ca un torționar. La 30 septembrie 2005 petenta a formulat altă plângere penală și a solicitat extinderea cercetărilor împotriva tuturor celor vinovați de crime împotriva deținuților politici de la Penitenciarul Aiud în perioada amintită (1958 - 1964) și "pornirea procesului penal împotriva celor ce mai sînt în viată". La 28 iunie 2006 petenta a depus un material intitulat “ Genocidul comunist din România" împreună cu un tabel centralizator și un desfășurător cu privire la decesul a 676 persoane după instaurarea regimului totalitar.

Urmare a datelor puse la dispoziție de către petentă, au fost constituite 1.884 de dosare disjunse din Dosarul nr. 19/P/2005, în opinia sa persecuția politică a început la 6 martie 1945. În cuprinsul rezoluției nr. 19/P/2005 din 27 decembrie 2008 s-a reținut că faptele privind persoanele decedate în închisoarea din Aiud sunt legate de aceleași circumstanțe de loc și timp și în continuare urmează să facă obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 19/P/2005. La 16 octombrie 2006 petenta a trimis Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel un tabel cu 381 foști deținuți politici decedați în Penitenciarul Aiud în perioada 1947 - 1964. Obiectul celor 1.884 dosare consta în infracțiuni contra vieții.

Atât Dosarul nr. 19/P/2005, cât și cele 1.884 de dosare au avut ca obiect infracțiunile de genocid și tratamente neomenoase. Aceste două categorii de infracțiuni, în C. pen. anterior erau reglementate astfel: - art. 231 2 - Constituie infracțiunea de genocid și se pedepsește cu moartea, săvârșirea în scop de a distruge în întregime sau în parte un grup sau o colectivitate omenească, din motive de rasă, naționalitate sau religie a vreuneia dintre următoarele fapte: a) uciderea membrilor grupului; b) vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a membrilor grupului ; c) supunerea grupului la condiții de existență sau tratamente de natură să ducă la distrugerea lui fizică; d) luarea de măsuri tinzând la împiedicarea nașterilor în sânul grupului ; e) transferarea forțată a copiilor unui grup în alt grup.

Înțelegerea în vederea comiterii infracțiunii de genocid se pedepsește cu muncă silnică de la 5 - 20 de ani și degradare civică de la 3-10 ani. - art. 2314 - Supunerea la tratamente neomenoase a răniților ori bolnavilor.a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii, a naufragiaților, aprizonierilor de război și în general oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea lor la experiențe medicale sau științifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepsește cu muncă silnică de la 5 - 20 ani și degradarecivică de la 3-6 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea față de persoanele arătate în aliniatul precedent a vreuneia dintre următoarele fapte: a) constrângerea de a servi în forțele armate ale adversarului; b) luarea de ostatici; c) deportarea ; d) dislocarea sau privarea de libertate Iară temei legal; e) lipsirea de dreptul la o judecată regulată și nepărtinitoare.

Uciderea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuți în aliniatul; f) se pedepsește cu moartea. Infracțiunile de genocid și tratamente neomenoase sunt incriminate în actualul C. pen. prin prevederile art. 357 și art. 358. Conținutul constitutiv al acestor două infracțiuni a rămas același în actuala reglementare deși formulările introductive și parțial tratamentul penal conțin unele diferente. Imprescriptibilitatea infracțiunilor contra păcii și omenirii a fost stipulată în art. 121 alin. (2) C. pen. actual intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, cu mult în urma săvârșirii infracțiunilor ce a constituit obiectul prezentului dosar. Art. 11 și art. 13 C. pen.

actual prevede: “ Activitatea legii penale", „Neretroactivitatea legii penale" și „Aplicarea legii penale mai favorabile". Pentru cele două tipuri de infracțiuni a intervenit prescripția răspunderii penale întrucât a trecut o perioadă de timp mai mare de 15 ani; conform principiilor arătate mai sus, cercetarea ar privi doar infracțiunile de genocid și tratamente neomenoase, dar termenul de prescripție de 15 ani s-a împlinit. Potrivit Deciziei nr. 26 din 19 iunie 1995 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secțiile Unite, termenele de prescripție prevăzute de art. 122 lit. a) C. pen. încep să curgă de la 22 decembrie 1989. Prescripția are caracterul unei renunțări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o faptă săvârșită, cu condiția trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data săvârșirii faptei.

Tragerea la răspundere penală după un timp îndelungat devine îndoielnică și neconformă cu scopul aflării adevărului: ecoul social produs prin săvârșirea infracțiunii s-a putut stinge ori urmările dăunătoare au dispărut. Condamnarea făptuitorului apare ca inutilă. După atâta timp însăși tragerea la răspundere penală, adică judecarea și condamnarea apar ca dificile și aproximative deoarece au dispărut probele sau au rămas numai în parte. Soluția înlăturării răspunderii penale după trecerea unui anumit interval apare ca necesară și întemeiată din punct de vedere social. Având în vedere că din decembrie 1989 și până în prezent s-au scurs aproape 20 de ani, deci peste împlinirea termenului de prescripție, iar autorii faptelor nu au fost identificați și nici nu a existat o cauză de întrerupere a cursului prescripției care să conducă la aplicarea art. 124 C. pen., plângerea petentei nu este fondată sub acest aspect.

Referitor la motivul arătat în plângerea petentei adresată acestei instanțe, în sensul că din moment ce prin rezoluția inițială Procurorul General Militar colonel magistrat M.P. a dispus. Clasarea cauzei în Dosarul" nr. 718/P/2006" acesta fiind alt dosar decât cel pentru care s-au efectuat acte de urmărire penală și, pe cale de consecință, ar întruni condițiile încălcărilor care atrag sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., instanța a apreciat că acest motiv nu este întemeiat; din antetul primei rezoluții, din considerentele celor două rezoluții cât și din dispozitivul rezoluției emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinetul Procurorului General rezultă fără echivoc faptul că au fost întreprinse acte de urmărire penală într-un singur Dosar - cadru nr. 19/P/2005.

Cât privește Dosarul nr. 718/P/2006 la care în mod critic s-a referit petenta, acest număr de dosar nu poate fi decât o eroare materială evidentă din cuprinsul unui act procedural care în temeiul art. 195 alin. (1) C. proc. pen. se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală care a întocmit actul la cererea celui interesat. În fine, despre motivul privind disjungerea din Dosarul - cadru nr. 19/P/2005 a unui număr de 1.884 dosare și în legătură cu care nu s-a comunicat nici o soluție petentei, este de remarcat faptul că alcătuirea acestor dosare este urmarea unor date înaintate de către petenta, iar instrumentarea acestora este individuală pentru o mai bună înfăptuire a justiției: măsurile de disjungere a unor dosare nefiind similare cu soluțiile de netrimitere în judecată nu se comunică petiționarului și, deci, nu sunt incidente dispozițiile art. 278 alin. (3) C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petiționara F.R.F.D.P.L.A. La termenul de astăzi 26 mai 2010, deși legal citată, petiționara F.R.F.D.P.L.A., nu s-a prezentat la instanță pentru a-și susține recursul și nici nu a depus la dosarul cauzei concluzii scrise. Examinând recursul declarat de petiționară sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat. Astfel, instanța de fond în mod corect, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că soluția procurorului dată prin rezoluția din 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinetul Procurorului General - înregistrată sub nr. 1663/C/2009, este legală și temeinică, și a menținut rezoluția atacată.

Înalta Curte, constată că, pe baza probelor legal administrate, parchetul a luat act de existența unui dosar anterior privind pe colonelul (rez.) C.G. - fost comandant al Penitenciarului Aiud între anii 1958 - 1964, trimis în judecată la 15 septembrie 2000 pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prin rechizitoriul nr. 15/P/I999, astfel că, în mod corect s-a reținut din cuprinsul rezoluției nr. 19/P/2005 din 27 decembrie 2008 că faptele privind persoanele decedate în închisoarea din Aiud sunt legate de aceleași circumstanțe de loc și timp și în continuare urmează să facă obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 19/P/2005. Înalta Curte, a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut intervenirea termenului de prescripție cu privire la infracțiunile reclamate.

În lumina dispozițiilor Deciziei nr. 26 din 19 iunie 1995 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secțiile Unite, potrivit căreia termenele de prescripție prevăzute de art. 122 lit. a) C. pen. încep să curgă de la 22 decembrie 1989. De altfel, criticile recurentei petiționare, reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală inițială și au făcut obiectul analizei instanței, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurenta petiționară la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara F.R.F.D.P.L.A. împotriva sentinței penale nr. 1 din 10 februarie 2010 a Curții Militare de Apel. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2010.