ÎCCJ, Decizia nr. 288/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 858 din 18 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.M. împotriva rezoluției nr. 3/P/2009 din 26 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică: a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 3/P/2009 din 26 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a dispus următoarele: - în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de general brigadă (rezervă) magistrat S.I. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 288 C. pen. (privind aspectele referitoare la adresa nr. 1255/P/1998 din 4 iulie 2000), nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni; - în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorii militari lt.col. mag. S.M. și col. mag. V.E. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (privind aspectele referitoare la declarațiile numiților S.M., S.L. și L.S. din 8 septembrie 1998), nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni; - în baza art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorii militari lt. col. mag. S.M. și col. mag. V.E. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 288 C. pen. (referitoare la falsificarea declarațiilor martorilor S.D. și M.M. din 3 martie 2004, respectiv 3 februarie 2004), întrucât fapta sesizată nu există. S-a reținut că petiționarul S.M. i-a reclamat pe cei trei procurori pentru comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constând în falsificarea și înlocuirea unor acte din dosarul nr. 1255/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, dosar care a avut ca obiect plângerea numitului S.M.

împotriva col. S.M., sg. maj. S.L. și L.S. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen. și care a fost soluționat prin neînceperea urmăririi penale. Din cercetările efectuate în dosarul nr. 3/P/2009 a rezultat că aspectele reclamate de petiționar cu privire la procurorii militari nu se confirmă, actele procedurale întocmite de către aceștia cu ocazia instrumentării dosarului sus menționat fiind conforme dispozițiilor legale, astfel că în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei procurori militari, soluția fiind comunicată numitului S.M.

care, însă, a refuzat primirea ei la data de 29 ianuarie 2010. La data de 18 februarie 2010 petiționarul a depus o nouă plângere referitoare la aceleași aspecte, fără ca în cuprinsul acesteia să se facă referiri la soluția dispusă în cauză, motiv pentru care i s-a făcut o nouă comunicare a soluției la data de 24 februarie 2010. Ulterior, petiționarul a solicitat ca plângerea sa anterior menționată (din 18 februarie 2010) să fie considerată ca fiind îndreptată împotriva soluției, solicitând, de asemenea, să fie rezolvată conform art. 278 C. proc. pen. Prin rezoluția nr. 133/II-2/2010 din 12 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de S.M.

împotriva rezoluției nr. 3/P/2009 din 26 ianuarie 2010. Nemulțumit de soluția adoptată petentul a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Prima instanță, analizând actele existente la dosarul cauzei, a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică. S-a reținut că în mod corect s-a constatat incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., împrejurare care a determinat dispunerea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de cei trei procurori militari, pe baza situației de fapt reținute în rezoluția atacată, în cauză neexistând indicii în sensul săvârșirii de către intimați a infracțiunilor reclamate de petiționar, aceștia necauzând vreo vătămare a intereselor legale ale petiționarului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o astfel după cum rezultă din cererea de recurs și concluziile scrise, pentru nelegalitate, netemeinicie, lipsa intimaților la judecarea cauzei, obligarea la plata cheltuielilor judiciare, falsificarea unor acte dintr-un dosar de urmărire, împiedicarea de către intimați a accesului petentului la dosar. Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date privind săvârșirea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., cu distincțiile prevăzute de norma precitată. În cauza de față procurorul, în baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen., a concluzionat, motivat, în sensul că unele dintre faptele reclamate nu există, iar altele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii. Din verificarea actelor dosarului se constată că, într-adevăr, activitățile legal desfășurate de către intimații magistrați nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal spre a constitui temei pentru angajarea răspunderii penale a acestora, nemulțumirile părții privind modul de instrumentare/soluționare a unei cauze penale putând, eventual, să întemeieze, parcurgerea procedurii reglementată de art. 275 și următoarele C. proc.

pen., care nu poate fi înlocuită de formularea unei plângeri penale. Așa fiind, se constată că soluția dispusă de către prima instanță este legală, temeinică și riguros motivată, dând o evaluare proprie justă actelor dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului, astfel după cum dispun dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Motivul de recurs referitor la lipsa intimaților la judecarea cauzei de către prima instanță nu poate fi primit având în vedere dispozițiile art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen. și faptul că în cauză procedura de citare a acestora a fost legal îndeplinită, astfel încât lipsa părților nu constituia un impediment în soluționarea cauzei.

Critica privind obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare statului nu poate fi primită, măsura dispusă de către instanță întemeindu-se pe prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și pe împrejurarea că petentul s-a adresat instanței cu o cerere care a fost respinsă. Referitor la aspectele privind activitatea pretins nelegală derulată de intimați nu sunt susținute, aserțiunile petentului fiind nedovedite, astfel după cum în mod corect s-a reținut atât în hotărârea recurată, cât și în rezoluția procurorului. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.M. împotriva sentinței nr. 858 din 18 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 2939/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.