ÎCCJ, Decizia nr. 485/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 769

din 4 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 1334/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor

Militare, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția

nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare,

s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228

alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de I.V. – general de brigadă, magistrat, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289 și art. 271 C. pen.

Împotriva

acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă,

ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 105/C/2010 din 3 februarie 2010.

Procurorii

au reținut că în sarcina intimatului nu se poate reține săvârșirea niciunei

fapte de natură penală, întrucât acesta și-a desfășurat activitatea cu

respectarea dispozițiilor legale și având în vedere probele administrate în

cauză.

În

temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat

plângere împotriva rezoluției nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, plângere

care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 769 din 4 mai 2010 a Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările

dosarului rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină

concordanță cu legea și nu a comis fapte care să atragă răspunderea sa penală.

Împotriva

acestei sentințe, petentul A.I. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat, ar fi săvârșit

acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals

intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești.

În cauza de față,

magistratul intimat V.I., în calitate de procuror militar din cadrul Secției

Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând probele

administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform

convingerilor lui obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte

apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații

și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând

temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistratul

V.I. a emis rezoluții de respingere a plângerii în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de

soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea

de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu

privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea

posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

De asemenea, Înalta

Curte constată că nu se poate reține în sarcina intimatului nici infracțiunea

prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a relevat existența

vreunui ajutor dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în

timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea

penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul

sau produsul infracțiunii.

Referitor la infracțiunea

de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prin încheierea nr. 63 din 5 mai

2003 la care petentul a făcut trimitere în mai toate demersurile sale, Curtea

Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători, a dispus scoaterea de pe rol a

dosarului privind cererea formulată de petiționarul A.I. prin care acesta

solicită revizuirea deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a Curții Supreme de

Justiție și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc.

pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar Timișoara, iar

prin sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003 Tribunalul Militar Timișoara

a hotărât respingerea cererii de revizuire.

De asemenea, prin

încheierea nr. 224 din 10 martie 2005, rămasă definitivă prin decizia nr. 53

din 13 februarie 2006,

î

nalta

Curte de Casație și Justiție a dispus scoaterea de pe rolul instanței a

plângerii formulate de A.I. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă

î

nalta Curte de Casație

și Justiție pentru efectuarea urmăririi penale privind pe J.S. Cauza a fost

înregistrată sub nr. 18/P/2006, iar prin rezoluția din data de 02 august 2006

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor

Militare, a dispus neînceperea urmăririi penale, în niciuna din situațiile prezentate

mai sus, petentul neînțelegând caracterul definitiv al soluțiilor date de

organele judiciare și faptul că cererile sale au fost respinse în mod temeinic

și legal.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi acordat ajutor unui infractor, fără

o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a

îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori

pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu există

indicii vizând falsificarea unui înscris oficial, în mod corect, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință, soluția

primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 69/P/2009

din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția Parchetelor Militare, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 769 din 4

mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 1334/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.