ÎCCJ, Decizia nr. 482/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 460 din 19 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 702/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 81/P/2009 din 16 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 81/P/2009 din 16 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de S.I. – general de brigadă, magistrat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul militar șef adjunct al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1/II/2/2010 din 13 ianuarie 2010. Procurorii au reținut că în sarcina intimatului nu se poate reține săvârșirea niciunei fapte de natură penală, întrucât acesta și-a desfășurat activitatea cu respectarea dispozițiilor legale și având în vedere probele administrate în cauză.

În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 81/P/2009 din 16 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 460 din 19 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis fapte care să atragă răspunderea sa penală. Împotriva acestei sentințe, petentul A.I. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și fals intelectual. În cauza de față, magistratul intimat S.I., în calitate de procuror militar din cadrul Secției Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lui obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistratul procuror S.I. a emis rezoluția de respingere a plângerii în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc. De asemenea, nu se poate reține în sarcina intimatului nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu există indicii vizând falsificarea unui înscris oficial, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 81/P/2009 din 16 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 460 din 19 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 702/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.