ÎCCJ, Decizia nr. 482/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 460

din 19 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 702/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 81/P/2009 din 16 decembrie 2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor

Militare, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția

nr. 81/P/2009 din 16 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare,

s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228

alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de S.I. – general de brigadă, magistrat, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen.

Împotriva

acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul militar șef adjunct

al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția

nr. 1/II/2/2010 din 13 ianuarie 2010.

Procurorii

au reținut că în sarcina intimatului nu se poate reține săvârșirea niciunei

fapte de natură penală, întrucât acesta și-a desfășurat activitatea cu

respectarea dispozițiilor legale și având în vedere probele administrate în

cauză.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 81/P/2009

din 16 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția Parchetelor Militare, plângere care a fost respinsă ca

nefondată prin sentința nr. 460 din 19 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă

că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu

legea și nu a comis fapte care să atragă răspunderea sa penală.

Împotriva acestei sentințe,

petentul A.I. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat, ar fi săvârșit

acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și fals

intelectual.

În cauza de față,

magistratul intimat S.I., în calitate de procuror militar din cadrul Secției

Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând probele

administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform

convingerilor lui obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte

apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații

și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând

temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistratul procuror S.I.

a emis rezoluția de respingere a plângerii în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de

soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea

de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu

privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea

posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

De asemenea, nu se poate

reține în sarcina intimatului nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.,

întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat unui

infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii

infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau

executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul

infracțiunii.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi acordat ajutor unui infractor, fără

o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a

îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori

pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu există

indicii vizând falsificarea unui înscris oficial, în mod corect, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției

nr. 81/P/2009 din 16 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de petentul A.I. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 460 din 19

martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 702/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.